Despre controlul populaţiei la nivel internaţional

1274
0
DISTRIBUIȚI

Fragment din volumul „A Way of Life”, publicat de Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi, Londra, 2002, în traducerea Asociaţiei Provita Media. A se vedea pe aceeaşi temă volumul „Războiul împotriva populaţiei”.

Într-o mare măsură, filozofia controlului populaţiei îşi are rădăcinile într-un text scris acum 200 de ani de către economistul T.R. Malthus (1766-1834), întitulat Eseu despre populaţie (1798). În lucrarea sa, Malthus susţinea că rasa umană tinde să se reproducă în progresie geometrică (2, 4, 8 …), în timp ce resursele alimentare cresc în ordine aritmetică (1, 2, 3 …). Astfel, pe măsură ce populaţia creşte, se va produce o scădere al produsului mediu pe cap de locuitor, ceea ce va face să crească mizeria, care, eventual, ar putea genera foamete şi războaie.

În ciuda faptului că modelele matematice ale lui Malthus, pe care le folosea pentru a reprezenta creşterea populaţiei şi a producţiei alimentare, s-au dovedit a fi false, şi deşi, în reeditarea de mai târziu a acestui eseu, Malthus a repudiat teoria sa iniţială simplistă, susţinătorii controlului populaţiei au continuat să promoveze punctele de vedere de început ale lui Malthus şi alte preziceri la fel de nefondate. [1]

Malthusianiştii moderni promovează o serie de pretenţii fără nici un temei despre consecinţele creşterii populaţiei, care ar duce, dacă nu este ţinută sub control, la foamete, catastrofe naturale şi epuizarea resurselor naturale.

Cu toate acestea, în toată lumea, producţia de hrană depăşeşte creşterea populaţiei [2] şi specialişti de frunte au subliniat că sporirea producţiei alimentare din ultimele decenii a depăşit resursele disponibile de cultivare a produselor agroalimentare. Colin Clark, fost director al Institutului Economie Agricolă de la Universitatea Oxford, a ajuns la concluzia că dacă fermierii ar folosi cele mai bune metode disponibile lor, ar produce suficientă hrană pentru stilul american de alimentaţie, necesară pentru o populaţie de 35,1 miliarde de oameni [3], ceea ce înseamnă o populaţie de 6 ori mai mare decât populaţia din prezent a lumii. Roger Revelle, fost director al Centrului Harvard pentru Studiul Populaţiei, a estimat că rezervele agricole ale lumii au capacitatea să ofere o dietă adecvată (2500 kilocalorii pe zi), precum şi fibre, cauciuc, tutun şi băuturi pentru 40 miliarde de oameni. [4] Chiar şi Organizaţia Naţiunilor Unite a fost nevoită să recunoască imprecizia prezicerilor înfricoşătoare cu privire la rezervele mondiale de hrană. În anul 2000, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite a publicat un raport în care concluziona că producţia de hrană a lumii va continua să depăşească creşterea populaţiei şi că populaţia de 8 miliarde care se estimează că va fi în anul 2030 va fi alimentată mai bine ca niciodată. [5]

În ceea ce priveşte prezicerea unei catastrofe ecologice, anume ţările care sunt aproape sau sub nivelele de înlocuire a generaţiilor sunt cele mai mari consumatoare de resurse nerecuperabile. [6] Argumentul că o creştere a populaţiei globului va duce la nivele mai mari ale emanaţiilor cu efect de seră şi la o încălzire globală nu a fost dovedit, şi există mulţi alţi factori care trebuie luaţi în calcul.

Unii susţinători ai controlului populaţiei afirmă că sporirea populaţiei va duce la epuizarea resurselor naturale deficitare. Totuşi, ei susţin acest lucru în baza unei teorii economice convenţionale şi a unei experienţe comune, care adoptă o poziţie contrară. Oamenii sunt foarte ingenioşi în găsirea înlocuitorilor materiei de care duc lipsă (deci mai scumpe) pentru a face bunurile mai uşor disponibile. Pe lângă aceasta, tot mai multe resurse naturale valoroase sunt descoperite mereu.

Motivul real al celor care susţin controlul populaţiei este să menţină acelaşi echilibru de putere. Aceasta a fost demonstrat clar de către Henry Kissinger în National Security Study Memorandum 200, în 1974, [7] şi apoi, subliniat de către Dr. Charles Ravenholt, director al oficiului pentru populaţie al USAID, în 1979: „Controlul populaţiei este necesar pentru a menţine o funcţionare normală a intereselor comerciale ale Statelor Unite în toată lumea. Fără a încerca să ajutăm acele ţări în dezvoltarea lor economică şi socială, lumea s-ar revolta împotriva prezenţei comerciale a SUA. Elementul obligatoriu este interesul propriu. Dacă explozia populaţiei continuă fără nici un control, aceasta poate duce la asemenea condiţii economice dezastruoase care vor genera revoluţii. Iar revoluţiile reprezintă ultimul lucru benefic pentru interesele Statelor Unite.” [8]

Avortul este principalul instrument al susţinătorilor controlului populaţiei. După deciziile Curţii Supreme de Justiţie a SUA din 1973, care au declarat dreptul constituţional la avort, unul din judecătorii care au fost de acord cu aceasta a descris avortul ca fiind „o soluţie rezonabilă de control al populaţiei.” [9] UNFPA este unul dintre cei mai importanţi promotori ai avortului chimic şi chirurgical din ţările în curs de dezvoltare. [10]

Un alt instrument vital al programelor de control al populaţiei este elementul de impunere. Mulţi dintre părinţii fondatori ai controlului modern al populaţiei şi-au exprimat foarte clar susţinerea faţă de controlul guvernului al procesului de reproducere. Paul Ehrlich, [11] de exemplu, susţinea metode obligatorii de control al populaţiei, dacă eşuau metodele voluntare, iar Garret Hardin [12] susţinea că „ libertatea de a reproduce este intolerabilă”. Kingsley Davis [13] scria: „Se pot aduce argumente că supra-reproducerea – creşterea a peste 4 copii – este o crimă gravă şi trebuie scoasă în afara legii.” Politica de control al populaţiei privind un singur copil pe familie din China implică avortul impus, folosirea pe larg şi obligatorie a dispozitivelor intrauterine şi a diverse mecanisme abortive, precum şi un sistem de penalizări financiare grave pentru cei care încalcă legea.

Julia Alvarez, ambasadorul Republicii Dominicane la Naţiunile Unite a expus natura adevărată a controlului populaţiei, atunci când şi-a prezentat raportul la Conferinţa ONU despre populaţie, în 1998, Comisia organizaţiilor neguvernamentale pe populaţie şi dezvoltare. Descrisă fiind ca o eroină feministă, veterana ONU a şocat reprezentanţii a peste 30 ONG-uri de elită, [14] implicate în promovarea controlului populaţiei, atunci când a criticat dur activitatea acestora, avertizând că proiectele lor erau motivate din punct de vedere rasial şi constituiau un pericol pentru femeile în vârstă. Explicând cum a început implicarea Naţiunilor Unite în controlul populaţiei, în 1974, la prima conferinţă mondială pe populaţie, şi cum a fost îndreptată chiar de la bun început deliberat asupra ţărilor sărace şi de culoare, cum ar fi chiar ţara sa de baştină, ambasadoarea Alvarez a declarat că politica a împovărat extrem de mult femeile în vârstă din ţările din lumea a treia , care nu mai pot să se bazeze pe sprijinul copiilor lor, aşa cum se obişnuia înainte. [15]

_________
Note:

[1] În 1970, Paul Ehrlich, unul dintre parinţii-fondatori ai mişcării moderne de control al populaţiei scria: „Dacă eram un jucător de pariuri, aş fi putut paria cu şanse de 50% ca Anglia nu va mai exista in anul 2000” Citat de către B. Dixon, What is science for?, Harper, New York, 1973.
[2] T Hewitt şi I Smyth, “Is the world overpopulated?”, în Allen şi Thomas(ed.), Poverty and Development in the 1990s, Oxford University Press, 1992
[3] C Clark, Population Growth: The Advantages, Santa Ana: R L Sassone, 1972, pag. 44
[4] R Revelle, “The resources available for agriculture”, Scietific American, vol. 235, nr. 3, septembrie 1976, pag.168
[5] Relatat de LifeSite Daily News, 25 iulie 2000, preluare a unui comunicat de presă al ONU.
[6] T. Hewitt si I. Smyth
[7] Vezi secţiunea 4.1.1 – Naţiunile Unite
[8] Dr Charles Ravenholt, citat în “Population control of third world planned”, Dublin Evening Press, 12 mai 1979
[9] Judecător Potter Stewart in The Washington Times
[10] Vezi secţiunea 4.1.4 – Organismele Naţiunilor Unite
[11] Paul R Ehrlich, The Population Bomb, New York: Ballantine, prolog, 1968
[12] S.T. Reid si D.L.Lyon (ed.), Population crisis – an interdisciplinary perspective, 1972
[13] Kingsley Davis, in R. Eliot et al., “US population growth and family planning: a review of literature”, in The American population debated, Daniel Callahan, New York: Anchor Books, 1968
[14] Aceste organizaţii includ: Zero Population Growth, The International Planned Parenthood Population, Population Communication International, Population Resource Center, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), Fundaţia Rockefeller.
[15] Austin Ruse, PRI Review, mai/iunie 1998

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here