Tribunalul Internaţional pentru Viaţă, Berlin-Auschwitz, septembrie 2011

770
0
DISTRIBUIȚI

Tribunalul Internaţional pentru Viaţă
Al doilea seminar: Berlin-Auschwitz, 16-23 septembrie 2011

INVITAŢIE

Bert P. Dorenbos, Preşedinte, Schreeuw om Leven (Cry for Life / Strigăt pentru viaţă), Hilversum, Olanda

Ideea unui posibil Tribunal International pentru Viaţă ne-a venit la conferinţa “Avort şi Armageddon”, desfăşurată cu ocazia ultimei noastre vizite în lagărul de concentrare de la Auschwitz, Polonia, în septembrie 2010.

Auschwitz ne reaminteşte de procesele de la Neurenberg, desfăşurate după cel de Al Doilea Război Mondial, şi de pedepsirea criminalilor nazişti, autori de crime în masă, crime împotriva umanităţii.

Ar putea exista oare justiţie şi dreptate şi pentru crimele săvărşite în pântecele mamelor? Generaţii întregi de copii nenăscuţi sunt ucise cu brutalitate, în spatele unor uşi închise. “Casele morţii” încă operează astăzi. Pare că nimic nu s-a schimbat de la finalul Războiului Mondial. Cincizeci de milioane de copii nu se pot naşte, în fiecare an, în întreaga lume.

Nu este avortul o crimă împotriva umanităţii? Copilul nenăscut nu se poate apăra, exact la fel ca victimele naziştilor şi ale celorlalţi criminali din istorie. Cine se ridică în apărarea celor mai mici fraţi ai noştri, a părinţilor adesea devastaţi, regretând aşa-numita alegere atunci când înţeleg adevăratele implicaţii ale acţiunii lor?

Tribunalul International pentru Viaţă se va reuni în 2012 la Haga. Căci, azi, Haga este oraşul care găzduieşte, prin mandatul ONU, procesele internaţionale pentru crime împotriva umanităţii. Aici se fac, astăzi, eforturile pentru asigurarea dreptăţii şi justiţiei în lume.

În pregătirea acestui eveniment, organizatorii vor susţine şapte seminarii internaţionale pentru lideri pro-life din întreaga lume (vezi ataşamentul) în 2011 şi 2012 în Olanda, la Auschwitz, în Israel, la Washington şi Coimbatore/India.

Este sau nu avortul un nou holocaust care trebuie oprit? Cum poate trece mişcarea pentru viaţă de la defensivă la ofensivă? Ce nevoi au victimele noii maşini de ucis, mame, taţi, copii nenăscuţi? Aceste subiecte şi multe altele vor fi temele de dezbatere ale seminariilor. Fiţi, aşadar, în legătură cu noi; fiţi martori. Pregătiţi-vă. Împreună, pentru viaţă! Să se facă dreptate!

“Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

______________________________
Organizatori:
Schreeuw om Leven, Hilversum, The Netherlands, President: Bert P. Dorenbos, e-mail: [email protected] phone + 31 35 6244352  www.schreeuwomleven.nl
Operation Outcry International/The Justice Foundation, San Antonio TX, USA: President, Attorney: Allan Parker; Operation Outcry Int.Team Leader: Cynthia Collins

Recomandat de:
Executive Director mr. Brad Mattes, Life Issues Institute USA (vezi articol #1, #2)
Vice President of Ministry Services, mr. Jor-El Godsey, Heartbeat International USA
President Disha Foundation, mrs. Vinita Shaw, New Delhi/India
Dr. P.P. Job, Founder Michael Job Center, Coimbatore/India

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here