Contribuabilii români finanţează un program controversat: FIV/ET (fertilizare in vitro şi transfer embrionar)

3.039 views
0
DISTRIBUIȚI

Într-o ţară în care marea majoritate a populaţiei se declară a fi creştină, iar majoritatea cultelor creştine sunt contrare fertilizării in vitro, se pune o întrebare foarte simplă, valabilă în orice societate aşa-zis democratică:

Populaţia are dreptul să ceară interzicerea unor astfel de proceduri în ţara respectivă?

Dacă acele proceduri sunt considerate a fi esenţiale pentru supravieţuirea fiinţei umane, dacă acele proceduri derivă în mod direct din Drepturile Universale ale Omului, răspunsul este unul singur:

Nu, aceste practici nu pot fi interzise!”.

Dacă aceste proceduri nu sunt esenţiale pentru supravieţuirea fiinţei umane, nu constituie un drept universal acceptat, mai mult, sunt controversate şi nu există un consens al întregii societăţi, răspunsul începe să nu mai fie acelaşi, ci, mai degrabă:

Depinde, trebuie să discutăm.

Dacă în urma discuţiilor se observă că aceste proceduri încalcă de fapt drepturile fundamentale ale omului prin eliminarea unor embrioni care sunt fiinţe umane, răspunsul este unul categoric:

Nu, aceste proceduri nu pot avea loc pe teritoriul ţării noastre, indiferent de practicile celorlalte ţări europene sau non-europene!

Dacă în urma discuţiilor vedem că există dreptul ca fiecare fiinţă umană să aibă un copil, indiferent de costuri (pentru mai multe detalii vă rugăm să citiţi acest articol), răspunsul este „da”, urmat de o nouă întrebare:

Cine plăteşte?

Fără a prelungi prea mult aşteptarea unui răspuns foarte simplu pentru societatea aşa-zis creştină din România, statul nu poate plăti, pentru că ar plăti şi cu banii celor care nu sunt de acord cu astfel de proceduri, aşa cum se întâmplă în cazul avorturilor voluntare (mai multe detalii în acest articol).

Totuşi, în ciuda numeroaselor dificultăţi cu care sistemul naţional de sănătate se confruntă, fără a lua prea mult în considerare implicaţiile sociale şi morale, probabil pentru că astăzi mulţi dintre conaţionalii noştri se confruntă cu probleme „mult mai serioase” decât fertilizarea in vitro şi nu mai au răbdarea sau interesul să ia atitudine, Ministerul Sănătăţii alocă sume importante din bogatul ei buget pentru efectuarea de fertilizări in vitro, în ciuda lipsei de fonduri pentru dotarea tuturor maternităţilor din ţară cu mimul necesar miilor de copii care se nasc în fiecare an.

Ştim, suntem ţara contrastelor şi a fenomenelor paranormale în care totul este mai scump decât oriunde altundeva, cel puţin când vine vorba de achiziţii publice, dar prin această decizie devine ţara absurdităţilor: în timp ce se desfăşoară campanii publicitare pentru strângerea de fonduri necesare funcţionării unei noi secţii de neonatologie din capitală, noi aruncăm cu fonduri într-un program care va „conduce” la naşterea a maxim 200 de copii (în cel mai bun caz, ţinând cont de numărul mic de proceduri in vitro care conduc la o naştere), cheltuind cel puţin un milion de euro, bani suficienţi pentru asigurarea funcţionări timp de 4 ani a secţiei de neonatologie amintite anterior.

Care este scopul acestui proiect? Alinierea la standardele europene? Nu toate ţările din Uniunea Europeană oferă bani publici pentru astfel de servicii şi sunt cu mult mai bogate decât noi!

Răspunsul ni-l oferă chiar Ministerul Sănătăţii în normele metodologice pentru realizarea acestui program de sănătate publică: „Art. 1. Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer, denumit în continuare subprogram FIV/ET, se realizează în scopul îmbunătăţirii sănătăţii reproducerii”.

Mă scuzaţi stimaţi specialişti ai Ministerului Sănătăţii, dar fertilizare in vitro şi transferul embrionar nu îmbunătăţesc sănătatea reproducerii!!! Sănătatea reproducerii este îmbunătăţită prin tratamente care vin să redea cuplurilor capacitatea de a se reproduce în mod natural: proceduri de chirurgie şi microchirurgie prin care se reface sistemul reproductiv feminin sau masculin etc.

FIV/ET este de fapt o scurtătură sau o şmecherie prin care este eliminat din ecuaţie întregul sau cel puţin o parte din sistemul reproducător uman. Este asemenea unui şef de stat care foloseşte elicopterul din dotare pentru a se deplasa cu uşurinţă, evitând ambuteiajul din trafic cauzat de lipsa autostrăzilor. Soluţia nu este folosirea elicopterului cu bani publici, ci construirea de autostrăzi!

FIV/ET poate conduce la naşterea unui copil, dar nu tratează sterilitatea cuplului! În acelaşi timp, conduce şi la pierderea unor embrioni umani, fiinţe umane, punând în pericol şi sănătatea mamei (mai multe detalii aici).

Teoretic, pentru a beneficia de această procedură, cuplul trebuie să fie „steril, definit drept cuplul conjugal care nu a avut capacitatea  de a se reproduce fără a folosi mijloace anticoncepţionale timp de  2 ani de viaţă conjugală”, aşa cum prevede acelaşi regulament, dar nu trebuie să dovedească că nu există vreo alternativă pentru ca ei să procreeze în mod natural (bineînţeles, au nevoie de o adeverinţă care să le recomande această procedură; nu punem la îndoială onestitatea sau competenţa medicilor români, dar considerăm că nu întotdeauna aceştia pot oferi cuplului o alternativă viabilă la FIV/ET şi nici nu dispun de tehnologia şi resursele necesare pentru identificarea tuturor cauzelor şi posibilelor proceduri de tratament).

Este adevărat, identificarea unei soluţii definitive a problemei cuplului ar conduce la scăderea încasărilor clinicilor de fertilitate (nu susţinem că tuturor cuplurilor le poate fi redată capacitatea de a procrea natural, dar suntem convinşi că există şi cupluri care apelează la FIV/ET fără să ştie că ar putea exista o adevărată soluţie la problema lor).

Un lucru bun şi ciudat în acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii elimină posibilitatea ca o mamă surogat să beneficieze de acest program, un aspect matur, dar şi absurd din moment ce în România nu există, cel puţin din ce cunoaştem noi, o legislaţie care să admită existenţa mamei surogat (mama care dă naştere copilului este considerată mama legală şi nu cea care a donat ovulul şi a „comandat” copilul), mai mult, dacă vorbim de un cuplu căsătorit de cel puţin doi ani, soţia nu poate fi mamă surogat. Oricum, apreciem această clarificare a Ministerului Sănătăţii şi o considerăm a fi un semn de maturizare.

Ne oprim aici, întrebându-ne:

Care este scopul real al acestui program al Ministerului Sănătăţii?

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here