Apel de conștiință din partea unui medic către colegii săi: în apărarea dreptului la viaţă al copilului nenăscut, prin conştientizarea viitoarelor mame

3.111 views
0
DISTRIBUIȚI

Dr. Maria Dunca-Moisin

Astăzi, cînd scriu aceste rînduri, părinţii micuţului Marc m-au invitat să fiu „parte importantă” din viaţa lui, adică să-i fiu naşă la botez. Este o formă de mulţumire – mi-a spus mama copilului – pentru tot ceea ce a însemat participarea mea cu sfaturi şi încurajări la venirea pe lume al celui de-al doilea copil al ei. Mă întorc cu gîndul în urmă cu mai bine de treizeci de ani, la începutul activităţii mele de medic, la ţară. Pe uşa cabinetului meu intră frămîntată şi speriată o femeie mărunţică, mamă a opt copii; dorea să îi completez fişa de întrerupere a sarcinii, aşa cum prevedea legea pe vremea aceea (după al patrulea copil se dădea „dreptul” de a face „întrerupere legală a sarcinii”). A avut loc o discuţie scurtă despre eroismul de a aduce pe lume opt copii şi despre voia lui Dumnezeu. După un timp, mama aceea s-a întors la mine cu cel de-al nouălea copil şi mi-a spus cu chipul luminat de bucurie, dar parcă şi cu puţin năduf: „Îl vedeţi? Este al dumneavoastră.”

Am considerat întotdeauna că este de datoria mea să nu ezit niciodată să stau de vorbă cu o femeie frămîntată de aducerea pe lume a copilului ei. Mi s-a întîmplat de multe ori să simt că nu ştiu ce să răspund la „argumentele” unei asemenea persoane. Mă rugam ca Spiritul Sfînt să-mi „şoptească” în ce fel să o încurajez, apoi mă rugam pentru fiecare mamă ca Dumnezeu să-i dea puterea de a alege păstrarea vieţii copilului. Şi rezultatele s-au văzut.

Eram deja medic la Bucureşti cînd o tînără mămică, studentă, a intrat în cabinet cu un băieţel de doi ani, Andrei, căruia i-a spus: Uite-o pe mama ta”. Venise să-mi mulţumească pentru sfatul pe care i-l dădusem. În urmă cu un an, fiind în metrou, o doamnă a venit la mine şi m-a salutat zîmbitoare. Nu ştiam cine este. A scos din portofel o fotografie cu fiul ei de zece ani, Alexandru, şi mi-a spus, între două staţii, povestea lui. „De-aţi şti, doamna doctor, de cîte ori v-am pomenit în anii aceştia, la cîtă lume am povestit cum a venit pe lume Alexandru!” Mama copilului venise la mine la cabinet adusă de cumnata ei, care-mi era pacientă, pentru a-i face o ecografie. Era însărcinată şi hotărîse să facă avort. Trebuia să-i ducă medicului ginecolog ecografia. Discutia pe care am avut-o cu ea a fost, se vede, suficient de convingătoare pentru ca fiul ei, Alexandru, să devină „lumina vieţii ei”.

Micuţa Andreea, acum şcolăriţă, mă vizitează des la cabinet, împreună cu mama ei. Povestea ei? In urmă cu şapte ani, intrînd în cabinetul unei colege, văd o tînără cu un bilet de trimitere în mînă, gata să plece la ginecolog pentru a-şi face întrerupere de sarcină. Am oprit-o ca să stăm puţin de vorbă. Răspunsul ei a fost ruperea biletului de trimitere în faţa mea şi decizia de a renunţa la avort. Răspunsul lui Dumnezeu a fost venirea pe lume a unei fetiţe superbe, căsătoria tinerei, obţinerea unei locuinţe.

În urmă cu un an, consultînd un site medical am găsit următorul mesaj: „Am nevoie de ajutor”. Era strigătul unei tinere absolvente de liceu, gravidă în cinci săptămîni. Dorea să fie sfătuită ce alegere să facă, deoarece tatăl copilului ei o îndemna să avorteze. „Argumentele” lui îmi erau arhicunoscute. Am contactat-o telefonic, apoi au urmat discuţii la telefon sau prin e-mail. Într-o seară, apoape de miezul nopţii, primesc un mesaj pe telefon: „Bună seara! Sînt X din oraşul B., sînt terminată! Mîine dimineaţă prietenul meu mă duce să fac avort. Nu ştiu ce să fac. Mi-a zis că dacă nu fac avort mă părăseşte. Nu am cum să cresc singură copilul. Psihic sînt terminată.” Au urmat încurajări, argumente, rugăciuni din partea mea. Pe 19 martie, anul acesta am primit un e-mail: „Sînt X. din oraşul B. Am născut un băieţel. Dumnezeu v-a trimis şi am avut noroc deoarece eram tare disperată şi dumneavoastră mi-aţi dat putere şi încredere să merg mai departe. Aţi avut dreptate, acum sînt mămică şi sînt tare fericită. Acest pui este totul pentru mine, este viaţa mea. X. s-a căsătorit cu tatăl copilului şi alcătuiesc o familie normală.”

Nu-mi atribui niciun merit prin toate aceste istorisiri deoarece ştiu clar că Dumnezeu este cel care a lucrat în inima acestor mame. Rămîne doar ca fiecare să răspundă chemării lui Dumnezeu şi să respecte viaţa, care este expresia voinţei Lui.

Mă adresez colegilor medici cu următorul apel: consiliaţi-le pe femeile însărcinate să renunţe la intenţia avortului. Din experienţă proprie pot spune că, în mod sigur, peste 50% dintre femeile care vor să avorteze se răzgîndesc şi păstrează copilul dacă sînt sfătuite serios de un medic. Este un mare merit în faţa lui Dumnezeu ca pe această cale să fie salvate vieţi nevinovate.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here