Manipularea genetică şi… (I)

5451
0
DISTRIBUIȚI
Ce e rău în a ne „programa” genetic copiii?

Sub denumirea de „manipulare genetică”, cunoscută şi sub ca „inginerie genetică”, „modificare genetică”, „tehnologie genetică”, „biotehnologie modernă” etc. (M.J. Reiss – R. Straughan 2001) sunt incluse toate tehnicile care modifică ADN-ul, indiferent care ar fi scopul acestei intervenţii (Aramini 2003). Această manipulare genetică poate fi aplicată atât asupra animalelor şi a plantelor, cât şi asupra omului. După cum puteţi deja anticipa, pe noi ne interesează manipularea genetică aplicată asupra omului.

Scopul pentru care manipularea genetică poate fi folosită în medicină este acela de a preveni sau trata anumite boli, dar, în acelaşi timp, tehnicile de inginerie genetică pot fi folosite şi pentru „proiectarea” unei noi fiinţe umane sau pentru „îmbunătăţirea” unei persoane adulte printr-un aşa-zis „tuning uman” ce presupune mărirea capacităţilor senzoriale sau fizice dincolo de normalitatea înnăscută (W. Glannon 2001; autorul foloseşte un exemplu de prevenţie „medicală” cu care efectiv nu putem fi de acord, acela al uciderii unui embrion care a fost diagnosticat cu o boală genetică, nu neapărat din considerente etice, din a cărei perspectivă avem de-a face cu o crimă, ci pentru că nu respectă adevăratul concept de prevenţie ce presupune ca o anumită boală să nu se dezvolte).

Trecând peste aceste discuţii mult prea amănunţite pentru scopul articolului nostru, concludem această scurtă introducere (ce va servi şi pentru urmatorul articol) spunând că utilizarea acestor tehnici în medicină a condus deja la crearea unor tratamente pentru diverse categorii de tumori, boli infecţioase sau boli genetice (V. Mele 2009), chiar dacă astăzi suntem abia la început de drum.

…copiii pe măsură (Baby design)

Cu toţii suntem (sau ar trebui să fim) conştienţi că trăim într-o epocă capitalistă în care am fost învăţaţi că totul, sau aproape totul, se poate vinde şi cumpăra, de la o bucată de pâine la parcele de „pământ” pe Lună, de la serviciile unui taximetrist până la „serviciile” unui parlamentar (ale celui din urmă la negru), aşa că de ce nu am putea să ne comandăm şi copiii?

De ce nu am putea merge la o clinică/fabrică în care să alegem caracteristicile viitorului nostru copil?

Pe viitor acest lucru ar putea deveni unul de-a dreptul banal, după cum spune un autor: „Probabil în viitor părinţi vor putea alege caracteristicile copiilor precum aleg un automobil, compunând reţeta genetică plecând de la opţiuni diverse. Ochi căprui? Nu. Albaştri? Da. Păr blond? Nu. Negru? Da, ce armonie frumoasă! Pomeţi ca şi a lui David Bowie? Poate şi o genă donată de Einstein? Foarte bine, 40 de milioane, vă rog” (Brookes 2001).

Suntem convinşi că de multe veacuri, dacă nu chiar milenii, mulţi şi-au dorit ca odrasla lor să aibă anumite caracteristici şi au îndeplinit cine ştie ce obiceiuri stranii pentru a îndupleca zeii, sfinţii sau natura să le dăruiască un băiat şi nu o fată, un voinic şi nu un slăbănog, un blond şi nu un brunet etc.

Acum câteva decenii (odată cu dezvoltarea medicinii, descoperirea ecografului, de-penalizarea avortului etc.) dorinţele rămân aceleaşi, însă mijloacele superstiţioase de a-şi planifica naşterea şi eventual „proiectarea” copilului se schimbă în mod radical: folosirea metodelor anticoncepţionale programează naşterea; aflarea sexului copilului înainte de naştere conduce în anumite circumstanţe, şi în anumite ţări, la un avort voluntar în momentul în care sexul nu coincide cu dorinţele părinţilor; tehnica evoluează şi diagnosticarea prenatală îi aruncă în negura uitării şi pe copii cu malformaţii congenitale sau suspecţi de boli genetice; apare şi tehnica de fecundare artificială la care se adaugă diagnosticarea pre-implant şi în acest fel pot fi eliminaţi mult mai simplu cei care nu se încadrează în standardul de calitate impus de societate. Odată însă cu posibilitatea manipulării fiinţei umane în laborator ia naştere şi „marea oportunitate” de a-ţi pune cu adevărat amprenta asupra caracteristicilor copilului. Aceste posibilităţi sunt în strânsă legătură cu noile descoperiri ale genetici moderne, cu legislaţia în vigoare şi cu mentalitatea societăţii.

Mulţi se întreabă ce poate fi rău în a-ţi alege caracteristicile copilului pe care îl doreşti atât de mult şi, probabil, o să încerci să îl iubeşti? De ce nu pot să îmi aleg un copil blond cu ochii albaştri?

Noi dorim să vă întrebăm, şi să ne întrebăm, dacă nu cumva în aceste condiţii copilul dorit şi iubit se transformă într-un obiect comercializabil supus dorinţei unui potenţial părinte egoist? Putem vorbi de anumite „drepturi” inviolabile pe care fiecare copil adus pe lume ar trebui să le aibă? Are copilul aceleaşi drepturi ca şi părinţii lui?

Unii vor contraataca puternic atrăgându-ne atenţia că nimeni care încă nu există nu poate avea drepturi, deci nici copii încă „neproiectaţi”. De asemenea sunt multe societăţile care subjugă drepturile copiilor părinţilor şi pun drepturile celor din urmă deasupra celor dintâi, chiar dacă doar în anumite circumstanţe (de cele mai multe ori până în momentul naşterii).

Nu dorim să răspundem provocării filosofând inutil, ci ne limităm în a recunoaşte un adevăr imuabil: fiecare dintre noi este „un copil mai mare”, un embrion ce s-a dezvoltat neîncetat în ultimii 20, 30 de ani, un copil ce în multe circumstanţe a fost neputincios salvat de la pierire de părinţi, deci fiecare dintre noi, chiar şi „copiii” care sunt încă copii sau „embrioni”, sunt fiinţe umane cu drepturi depline.

Copilul, născut sau nu, bolnav sau sănătos, are o demnitate intrinsecă, la fel ca noi toţi de altfel, care nu poate fi influenţată de starea lui de sănătate sau de înfăţişarea lui! În momentul în care demnitatea unei persoane umane începe să fie cuantificată în mod empiric în urma unor criterii raţionale sau calitative nu mai putem vorbi de aşa-numita „demnitate umană” (nici în cazul unui embrion de 2 ore, nici în cazul unui tânăr de 20 de ani sau al unui bătrân de 90)! Putem vorbi de „o valoare umană” care poate fi măsurată şi, de ce nu, tranzacţionată la bursa de valori sau comercializată într-un cadru legal stabilit de legi intransigente.

La prima vedere pare foarte convenabil pentru societate să elimine din sânul ei pe toţi cei consideraţi „imperfecţi”, care consumă fără a produce nimic sau pur şi simplu nu sunt la fel ca noi, însă odată cu introducerea acestei eugenetici moderne ar fi eliminată şi demnitatea umană, iar odată cu ea ar dispărea şi specia umană care ar fi retrogradată în toate enciclopediile lumii şi aşezată pe acelaşi piedestal cu regnul vegetal şi animal, transformându-se de fapt într-o sub-specie umană. (O scurtă paranteză: dacă vrei să eutanasiezi câinii vagabonzi care au devenit un pericol public pentru sănătatea comunităţii vei fi agasat de „luptătorii pro-vita canină”, însă dacă vrei să avortezi pentru că aşa vrei tu, fără un motiv anume, dacă te încadrezi în limitele impuse de lege, no problem, welcome to our democracy!)

Bineînţeles, „fabrica de copii pe măsură” nu presupune ca toţi copiii ce se vor naşte să fie perfecţi sau sănătoşi! Cine îi poate cere clientului ca „produsul” finit să nu aibă defecţiuni pre-comandate? Poate face acest lucru statul, societatea, bunul-simţ etc.?

Am putea face şi apologia manipulării genetice negative în care să acceptăm ca oricine să poată apela la serviciile clinicilor de specialitate pentru a corecta anumite defecte genetice ereditare, însă cine poate trasa o linie clară între adevăratele defecte şi cele închipuite sau fabricate (cum ar fi o înălţime necorespunzătoare sau culoarea părului) (Habermas 2002)?

Libertatea de autodeterminare poate fi şi ea chemată în favoarea unei astfel de „fabrici”, însă să nu înţelegem în mod greşit libertatea de autodeterminare: dacă unui copil de doi ani îi oferim libertatea absolută de autodeterminare şi îl lăsăm într-o mică metropolă contemporană, cu siguranţă am făcut un gest nesăbuit ce îi va cauza moartea dacă nimeni nu îl va proteja; cu atât mai mult, ar fi o „nebunie imuabilă” dacă am lăsa un adult ignorant şi iresponsabil să alerge singur pe străzile întortocheate ale imensei metropole presărată cu probleme bioetice!

Cu cât înaintăm mai profund în subiectul nostru, descoperim noi şi noi probleme care ce ne cauzează multe bătăi de cap fără, aşa că încheiem întrebându-vă dacă dumneavoastră aţi fi de acord cu aceste „fabrici de copii” (dacă da, de ce?) şi cum v-aţi simţi dacă aţi afla că sunteţi rodul unei manipulări genetice comandate de părinţii dumneavoastră? În cazul în care nu sunteţi mulţumiţi de înfăţişarea pe v-au dat-o i-aţi da în judecată acuzându-i de „neglijenţă genetică”?

-VA URMA-

Articol publicat în premieră în EgoPhobia n. 27

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorPremisele Bioeticii în România contemporană
Articolul următorCare este cel mai rău loc din lume pentru a fi medic?
Andrei Claudiu Hrișman

Doctor în bioetică al universității Ateneo Pontificio „Regina Apostolorum” Roma, cu teza „Îmbunătăţirea organismului uman şi omul viitorului”. Autor al mai multor lucrări de bioetică (Cultura morţii în România actuală; Bioetica şi omul viitorului). Licențiat în teologie greco-catolică la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Născut în 1985, locuiește în Bistrița.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here