Demnitatea umană şi creştină a procreaţiei

765
0
DISTRIBUIȚI

Mariajul, unirea bărbatului cu femeia în comuniunea de dragoste şi viaţă, constituie unicul loc demn pentru a chema la existenţă noua fiinţă umană, întotdeauna un dar de la Dumnezeu.

Episcopul Romei a încurajat onestitatea intelectuală a celor implicaţi în demersul cercetării, expresie a unei ştiinţe care păstrează treaz spiritul căutării adevărului în slujba binelui autentic al omului, evitând riscul de a fi o practică strict tehnică.

Demnitatea umană şi creştină a procreării nu constă într-un „produs”, ci în legătura sa cu actul conjugal, expresie a iubirii soţilor, a unirii lor nu doar biologice, ci şi spirituale. Prin ceea ce are intim în el, actul conjugal, unind pe soţi printr-o legătură foarte profundă, îi face capabili de generarea unor noi vieţi, după legile înscrise în fiinţa bărbatului şi a femeii.

Când ştiinţa nu găseşte remediul, răspunsul vine de la Hristos

În consecinţă, aspiraţiile legitime ale cuplului de a deveni părinţi atunci când ei sunt sterili trebuie să găsească, cu ajutorul ştiinţei, un răspuns care să respecte pe deplin demnitatea lor de persoane şi de soţi. Iar acest răspuns să nu fie dat folosind tehnologia fecundării artificiale, pentru că „succesul facil sau, mai rău încă, aroganţa de a înlocui pe Creator joacă în zilele noastre un rol determinant. Scientismul şi logica profitului par astăzi a stăpâni domeniul legat de infertilitate şi de procrearea umană, ajungând chiar să limiteze numeroase alte domenii de cercetare”, a ţinut să puncteze în cuvântul său pontiful roman.

Biserica acordă o mare atenţie suferinţei cuplurilor sterile, are grijă de ele şi, pentru aceasta, încurajează cercetarea medicală. Totuşi, ştiinţa nu este mereu în măsură să răspundă dorinţelor tuturor cuplurilor. „Cei care nu pot avea copii nu înseamnă că nu mai au vocaţie matrimonială, fiindcă chemarea de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu are în vedere iubirea, dăruirea de sine, iar acestea reprezintă posibilităţi pe care nici o condiţie organică nu le poate împiedica să se manifeste. Acolo unde ştiinţa nu găseşte nici un remediu, răspunsul care ne luminează vine de la Hristos”, a adăugat Papa Benedict al XVI-lea.

Conştiinţa indiferentă la adevăr şi bine nu slujeşte progresul autentic ştiinţific

Pentru cei care lucrează în spaţiul medical-ştiinţific, unde dimensiunea adevărului pare a fi trecută cu vederea, urmarea unui drum întreprins de o ştiinţă cinstită şi fascinată de căutarea neîncetată a binelui omului, nedispreţuind dialogul cu credinţa, e imperios necesară.

Totodată, Papa a subliniat în discursul său că, „pentru a putea acţiona drept, raţiunea trebuie să fie mereu curăţită, fiindcă ispita puterii şi a satisfacerii interesului propriu, orbind-o, reprezintă un pericol care nu poate fi vreodată eliminat (…). Numai credinţa permite raţiunii să-şi îndeplinească mai bine sarcina sa şi să vadă exact ceea ce îi este propriu. Să nu uităm că matricea culturală creată de creştinism, înrădăcinată în afirmarea existenţei Adevărului şi înţelegerii realităţii în lumina Adevărului suprem, a făcut posibilă în Europa Evului Mediu dezvoltarea ştiinţelor moderne, care în culturile precedente nu era decât în germene”.

La finalul cuvântului său, înaltul prelat a adresat următorul îndemn cercetătorilor, savanţilor, membri ai Academiei pontificale pentru viaţă: „Nu cedaţi niciodată tentaţiei de a vă îngriji de binele persoanelor, reducându-l la o problemă pur tehnică! Indiferenţa conştiinţei cu privire la adevăr şi bine reprezintă o ameninţare periculoasă pentru un autentic progres ştiinţific.”

(Preluare din cotidianul „Lumina”)

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here