SUA: Decizia Curții Supreme lasă definiția familiei în seama statelor; nu creează un drept fundamental la „căsătoria” între persoane de același sex

1.662 views
0
DISTRIBUIȚI

Flag_of_the_United_States.svgCurtea Supremă a SUA a decis, ieri, că legea federală care definește căsătoria ca „uniunea între un bărbat și o femeie” este neconstituțională. Decizia nu invalidează însă legile din statele unde mariajul natural este protejat.

Câteva remarci, pe scurt, privind această hotărâre, urmând să revenim cu o analiză mai largă:

– Curtea anulează astfel amendamentul din 1996 la legea căsătoriei, amendament denumit „Defence of Marriage Act” (DOMA). Aceasta înseamnă că așa-zisele „căsătorii gay” încheiate în anumite state vor beneficia de recunoaștere federală și de beneficiile oferite până acum doar familiilor (regimul comunității de bunuri, dreptul la pensii de urmaș, asigurări, credite etc.).

– Curtea a constatat că cetățenii statului California nu au avut competența (jus standi) de a apela contra deciziei unui tribunal inferior care anulase referendumul din 2008 în urma căruia era abrogată legea „căsătoriei” pentru persoane de același sex din California. Hotărârea este neclară, autoritățile californiene urmând să stabilească ce se va întâmpla mai departe.

decizia NU creează un drept fundamental la „căsătoria” între persoane de același sex, sub prevederile Constituției americane. Aceasta înseamnă că beneficiare vor fi doar cuplurile homosexuale „căsătorite” în cele 12 state în care acest tip de „mariaj” este deja admis.

Legile din celelalte 39 de state, care prohibesc un astfel de tip de „căsătorie” rămân în vigoare. Din acestea, 30 au definit căsătoria ca „uniunea între un bărbat și o femeie” prin referendumuri constituționale în ultimii 8-9 ani. Aceasta este partea bună a hotărârii judecătorilor: nu se repetă istoria procesului „Roe contra Wade” din 1973. Atunci, Curtea a invalidat toate legile care protejau copilul contra avortului, în toate statele Uniunii, făcând avortul legal pe toată durata sarcinii, pentru orice motiv. Respectiva decizie, despre care am vorbit în repetate rânduri pe acest website, a fost catastrofa care a deschis calea pentru cele peste 40 de milioane de avorturi făcute în SUA de atunci.

Ținta activiștilor homosexuali a fost, deci, evidentă: au sperat la un „Roe c. Wade” al căsătoriei. Nu l-au obținut. Un comentariu relevant din buletinul organizației United Families for America:

„Problema căsătoriei se întoarce la nivelul statelor. De aceea, devine mai important ca oricând ca cetățenii să înțeleagă și să susțină legile și amendamentele constituționale ale propriilor lor state, care protejează mariajul între o femeie și un bărbat.”

– decizia Curții este deci una proastă, dar ar fi putut fi mult mai rea – ucigătoare chiar. Oricum, ea nu surprinde. Activismul homosexual a luat amploare în ultimii ani, câștigând atât în rândul publicului (se pare că majoritatea americanilor, puțin peste jumătate, se pronunță acum pentru redefinirea căsătoriei) cât și prin re-alegerea președintelui Obama, cel mai deschis susținător al „minorităților sexuale” și al avortului din istoria SUA.

– societatea americană rămâne puternic divizată, la fel ca și în problema avortului, între nord-estul industrial, al marilor metropole și sudul, respectiv centrul (MidWest) cu pronunțate tendințe conservatoare. Faptul că se lasă la latitudinea statelor să hotărască definiția căsătoriei va accentua acest clivaj care deja se manifestă de ani buni pe motive economice și fiscale.

– o altă stare de fapt pe care o remarcăm este aceea că deciziile de ieri ale Curții au fost luate cu 5 voturi la 4, confirmând falia socială despre care vorbeam.

Pentru cei interesați de detalii mai multe și de particularitățile sistemului juridic american, o ocazie bună este talk-show-ul lui Tony Perkins de la Family Research Council.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here