„Iubirea nu ţine cont de numărul de cromozomi”

1.586 views
0
DISTRIBUIȚI

laura_peredoÎn urmă cu aproximativ 7 ani, fratele meu a murit. Suferea de sindromul Down. A trăit doar optsprezece săptămâni dar, în acest răstimp, mi-a oferit şansa de a înţelege că, într-adevăr, orice viaţă este nepreţuită.

Fiind unul din cei 6 copii în viaţă la vremea respectivă, am fost bucuroasă când părinţii ne-au dat vestea că Robert urma să se nască. Aveam aproape 12 ani. O săptămână mai târziu ni s-a spus că Robert suferea de sindromul Down. Am fost trişti la început, dar, mai mult decât trişti, eram nesiguri cu privire la ceea ce ne rezervă viitorul. Fiind o familie care preţuieşte viaţa, aveam să întâmpinăm noul membru în orice condiţii. Însă, curând după ce s-a născut, a venit vremea ca Robert să ne lase în urmă, întrucât Dumnezeu îl chemase ACASĂ.

În anii ce au urmat scurtei călătorii a lui Robert prin această viaţă, am învăţat multe lucruri despre sindromul Down şi am ajuns să iubesc poveştile extraordinare ale oamenilor care au sfidat imposibilul.

Cu toate acestea, frumoasele lor poveşti sunt umbrite de măcelul mut al celor care ar fi putut fi următoarea persoană afectată de sindromul Down, care să sfideze, la rândul ei, statisticile. Cele mai zguduitoare statistici pe care le-am descoperit relevă faptul că peste 90% din copiii nenăscuţi diagnosticaţi cu sindromul Down, sunt avortaţi. Să ne gândim puţin la acest aspect: la fiecare copil născut cu sindromul Down, alţi nouă exact ca el au fost avortaţi în mod intenţionat. E o tragedie ce se întâmplă!

N-am cunoscut niciodată destul de bine o persoană cu sindromul Down, dar existau mari şanse ca să o fi putut cunoaşte. Cu toate acestea, sunt atât de mulţi membri ai generaţiei mele care au fost avortaţi, încât următoarea generaţie se micşorează văzând cu ochii. Tragedia nu constă doar în faptul că pierdem oameni, ci în faptul că îi pierdem pe unii dintre cei mai adorabili oameni din America. Zâmbetul şi râsul sunt în egală măsură de contagioase, iar oamenii cu sindromul Down adesea le au din plin şi le împărtăşesc cu generozitate. Este atât de trist faptul că ţara noastră se lipseşte de această bucurie, prezentată în materialul video de mai jos, pus la dispoziţie de Coaliţia Internaţională pentru oamenii cu Sindromul Down, pentru a comemora Ziua Mondială a Sindromului Down.

Societatea noastră se fereştede multe ori de oamenii asemenea fratelui meu, Robert, care nu se încadrează în canoanele normalităţii. Însă, ca o ironie, exact individualitatea fiecăruia dintre noi este elementul care ne conduce societatea către prosperitate. Nu diferenţele dintre noi sunt cele care ne oferă sau ne interzic dreptul la viaţă. Importantă este esenţa fiecăruia dintre noi. Persoanele care suferă de sindromul Down sunt percepute de către societatea noastră ca fiind diferite faţă de ceea ce este etichetat drept “normal”, însă ele sunt exact ca oricare dintre noi. Ne sunt rude. Lucrează în diferite domenii. Îi iubim. Sunt frumoşi. Şi merită să trăiască.

Traducere: Diana Orzan pentru Vremuri vechi și noi după liveactionnews.org

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here