Sexualitatea în epoca post-creștină

1548
0
DISTRIBUIȚI

marriage-after-christianityContinuam astazi seria de articole privind deconstructivismul, privind la sexualitatea umana si incepind cu intrebarea: ne-am putea imagina sexualitatea in epoca post-crestina? Am indrazni? Unii au curajul sa o faca. Despre un astfel de scenariu, infernal spunem noi, scriem astazi. Auzim tot mai des ca societatea occidentala a intrat in epoca post-crestina. Cei care afirma asta, cu multa confidenta, sunt ateii si avantgarda secularista. Afirma asta pentru a-si justifica si promova agenda anti-religioasa. „Traim in epoca post-crestina,” zic ei, „si cerem eliminarea religiei din spatiul public”. Realitatea insa e mult diferita si a mai ramas inca multa vreme pina a intra in societatea „post-crestina.” Mai e inca mult de demolat pentru a anihila 2000 de ani de crestinism.

Asta, insa, nu inseamna ca nu se poate ajunge acolo. Iar una din intrebarile care deja trebuie sa ingrijoreze este: cum va arata societatea post-crestina? Se poate spune ca o societate post-crestina va fi, din necesitate, una care va demola institutiile si valorile crestine si le va inlocuit cu altceva. Acest „altceva” inca nu e bine definit, dar ceva se poate zari pe orizont. Daca cineva vrea sa vada societatea post-crestina trebuie sa priveasca in urma la societate pre-crestina.

Unul din subiectele cu care societatea post-crestina se va confrunta va fi sexualitatea. Inevitabil. Care vor fi moravurile sexuale, conduita sexuala, modul de manifestare a relatiilor de intimitate intre sexe intr-o astfel de lume? Pe acest subiect ne concentram astazi, inspirati de un comentariu peste care am dat cu citeva luni in urma si publicat sub numele, sugestiv, „Sex After Christianity” („Sexul dupa crestinism”).

Nu trebuie insa sa privim le prea mare distanta sa apreciem cum va arata sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Foarte probabil lumea se va intoarce la relatiile sexuale existente cind lumea nu-l avea pe Dumnezeu, relatii anormale, abuzive, cind placerea sexuala a fost punctul central si obiectivul ultim al relatiilor intre fiintele umane. Va fi probabil o repetare a starii societatii umane descrisa in Facerea 6. O lume unde sexualitatea se va manifesta fara limite de varsta, grad de rudenie, inclinatii sexuale normale ori anormale.

Pentru a intelege ce deja se reliefeaza pe orizont, va recomandam doua materiale apartute doar saptamina aceasta. In SUA FBI a arestat, intr-o operatiune (faimosul „sting” FBI) impresionanta de 75 de ore, 150 de proxeneti „specializati” in exploatarea sexuala a copiilor si a scapat din ghearele lor 105 de copii si tineri intre 9 si 17 ani. Inferenta ca pedofilia si prostitutia vor fi o manifestare sexuala acceptata in lumea post crestina nu scapa. Dimensiunile uriase ale pedofiliei in America sunt reflectate in acest „sting”, care, de fapt, indica si dimensiunile probabile ale acestei abominatii in Uniunea Europeana.

O alta manifestare a sexualitatii in lumea post-crestina va fi traficul de fiinte umane cu scopul specific de a fi exploatate sexual. Asupra acestui subiect va recomandam o prezentare video-audio de 68 de minute facuta recent de Family Research Council din Washington.

Revenim la subiectul nostru – sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Autorul articolului este un blogger crestin, Rod Dreher. Comentariul lui a aparut in numarul din aprilie/mai al publicatiei The American Conservative. In engleza poate fi citit, in intregime, aici. 

Sexualitatea in lumea post-crestina

Acum 20 de ani presedintele Bill Clinton, a „calcat” pe un teren minat cand a incercat sa-si tina o promisiune din campanie: aceea de a permite soldatilor gay sa-si serveasca tara in mod liber, fara a se ascunde. „Casatoriile” intre persoane de acelasi sex abia devenisera o cauza politica. Tara se afla atunci la trei ani departare de Legea de protejare a casatoriei [Nota AFR: e vorba de legea federala Defense of Marriage Act – DOMA, pe care Tribunalul Suprem SUA a declarat-o neconstitutionala in iunie] si la patru ani departare de prime-time-ul actritei si moderatoarei Ellen DeGeneres. [Nota AFR: e vorba de o actrita care si-a lasat sotul pentru o femeie]. Apoi a venit ceea ce istoricii vor numi odata o revolutie culturala.

Astazi intram in jocul final al zbaterilor asupra drepturilor gay si a semnificatiei conceptului de homosexualitate. Conservatorii au fost deraiati de la convingerile lor, in instante si, intr-o mai mare masura, in fata opiniei publice. Se afirma in mod obisnuit ca singurul motiv impotriva casatoriilor de acelasi sex este bigotismul sau motivele religioase, dintre care nici unul, continua ideea, nu are pozitia sau statutul de a determina legi sau standarde publice. Magnitudinea infrangerii suferite de traditionalisti va deveni tot mai clara pe masura ce americanii mai in varsta vor parasi scena. Statisticile arata ca pentru tineret homosexualitatea este ceva normal si „casatoriile” gay nu sunt de mare importanta, iar in cazul in care cineva li se opune, acesta capata statul moral a unui segregationist din anii 1960.

Inceputul sfarsitului

Toate acestea au in fapt o importanta mai mare decat pot oamenii de pe ambele baricade sa o vada si din motive care ocolesc chiar si cel mai infocat oponent al drepturilor gay. In 1993, un articol in publicatia The Nation identifica drepturile homosexualilor ca fiind apogeul razboiului cultural:

„Toate curentele de eliberare ale zilelor noastre sunt subsumate in dezbaterea gay. Miscarea gay este in unele aspecte similare miscarilor experimentate de alte comunitati din trecutul natiunii, dar in acelasi timp este ceva mai mult, deoarece populatia se confrunta cu o criza a identitatii sexuale, fapt pentru care homosexualii au fost fortati sa-si inventeze o ‘cosmologie’ ca sa o inteleaga. Nimeni nu spune ca schimbarile vor veni usor. Dar este posibil ca o minoritate mica din punct de vedere numeric si dispretuita sa schimbe America pentru totdeauna.”

Cauza drepturilor gay a avut succes tocmai pentru ca aceasta ‘cosmologie’ s-a disipat in mintea occidentalilor. „Casatoriile” gay dau o lovitura puternica vechii ordini si vor schimba, fara dar si poate, America in moduri care doar acum devin vizibile. Spre bine sau spre rau, o vor face mai putin crestina.

Cand au inceput sa scrie in 2010 cartea American Grace („Gratia Americana”), un studiu comprehensiv al credintelor si practicilor religioase contemporane, politologii Robert D. Putnam si David E. Campbell au observat doua tendinte inverse generate in jurul anilor 1990. Au descoperit ca tinerii americani ajunsi la stadiul de adult in aceea vreme au inceput sa accepte intr-un numar mare homosexualitatea ca fiind licita din punct de vedere moral. Deasemenea au mai observat ca tinerii americani s-au departat din ce in ce mai mult de religia organizata. Boom-ul evanghelic din 1970 si 1980 s-a oprit si daca nu ar fi fost „tsunami-ul” de imigranti hispanici Biserica Catolica Americana ar fi pierdut aderenti la fel ca si miscarea Protestanta, aflata intr-o indelungata scadere numerica.

Declin spiritual

In timp, datele aratau ca atitudinile asupra moralitatii s-au dovedit a fi buni profeti ai angajamentului religios. In mod particular, cu cat cineva era mai liberal in privinta homosexualitatii, cu atat era mai putin probabil ca acel individ sa se afilieze unui religii. Tinerii americani nu deveneau atei. Ei se identificau ca fiind spirituali, dar nu religiosi. Impreuna cu ateii si agnosticii, acesti „nones” compun segmentul cu cea mai rapida crestere a credintei la nivelul demografic al natiunii.

gaymarriage-chartDupa un studiu elaborat in 2012 de Pew Research Center, „nones” constituie „religia” unui american din trei cu varsta sub 30 de ani. Acesta nu este comportamentul tinerilor care tind sa faca ce fac alti tineri: sa tina biserica la „indemana” pana se aseaza la locul lor. Pew Research Center a concluzionat ca aceasta generatie este cea mai putin afiliata religios decat oricare alta despre care avem date. Putnam – eruditul de la Harvard University cunoscut pentru studiul sau despre cultura civica, un best-seller,„Bowling Alone” – a spus ca nu avem motive sa credem ca se vor intoarce in biserica pe masura ce vor inainta in varsta.

Putnam si Campbell au scos in evidenta in cartea lor American Grace ca, pe masura ce activismul gay incepea sa ocupe un loc central in scena politica, rolul public activ pe care multi lideri crestini si-l asumau impotriva drepturilor gay a dus la instrainarea tinerilor fata de religia organizata.

Putnam crede ca bisericile crestine vor trebui sa liberalizeze invatatura despre sexualitate daca vor sa mentina loialitatea tinerelor generatii. La prima vedere pare o concluzie rezonabila, dar experienta Americii cu denominatiunile liberale contrazice aceasta sugestie. Bisericile Protestante, care au fost mai ingaduitoare cu homosexualitatea si libertatea sexuala in general, au scazut numeric. Se pare ca atunci cand oamenii decid ca normele istorice ale crestinismului sunt gresite cu privire la sex, ei nu gasesc o biserica sa le sustina aceste asteptari liberale. Ei pur si simplu nu mai merg la biserica. Acest fapt ridica o intrebare serioasa: este sexul punctul de greutate al ordinii culturale crestine? Este intr-adevar cazul in care, daca renuntam la invatatura crestina despre sex si sexualitate, ar disparea factorul care da – sau a dat – Crestinismului puterea sa fie o forta sociala?

Desi nu a spus-o chiar asa, eminentul sociolog Philip Rieff ar fi spus probabil „da”, avand ca reper cartea lui Rieff din 1996 The Triumph of the Therapeutic („Triumful Terapiei Analitice”), in care vorbeste despre „deconvertirea” Occidentului de la crestinism. Aproape toata lumea recunoaste ca acest proces a fost in curs de desfasurare de la Iluminism incoace, dar Rieff a aratat ca a ajuns la un stadiu mai avansat decat majoritatea oamenilor – ori al tuturor crestinilor – recunosc.

Rieff, care a murit in 2006, a fost necredincios, dar a inteles ca religia este cheia intelegerii oricarei culturi. Pentru Rieff, esenta oricarei culturi poate fi identificata prin ceea ce interzice. Fiecare cultura impune o serie de cerinte morale pentru membrii sai, de dragul servirii intereselor comune si ii ajuta pe acestia sa faca fata cerintelor. O cultura necesita un cult – un sentiment de ordin sacru, o cosmologie care inradacineaza aceste cerinte intr-un cadru metafizic.

Rieff, scriind in anii 1960, a identificat revolutia sexuala – desi el nu a folosit acest termen – ca un factor de predictie al mortii crestinismului, inteles ca forta culturala determinanta. El a inteles ca renuntarea la autonomia sexuala si la senzualitate in cultura pagana a stat la baza culturii crestine – o cultura care in mod esential, nu numai ca a renuntat la, dar a si redirectionat, instinctul erotic.

Apostolul Pavel si sexualitatea crestina

Faptul ca Occidentul a fost rapid re-paganizat in jurul senzualitatii si libertatii sexuale a fost un puternic semn pentru decesul crestinismului. Este aproape imposibil pentru americanii contemporani sa inteleaga de ce sexul a fost o preocupare centrala a crestinismului timpuriu. Sarah Ruden, – formata ca traducator la Yale – explica tipul de cultura in care a aparut crestinismul, in cartea ei din 2010 Paul Among the People („Pavel printre oameni”). Ruden sustine ca este profund ignorant sa ne gandim la apostolul Pavel ca la un dur proto-puritan pogorandu-se peste nepasatorii pagani hipioti („happy-go-lucky”), poruncindu-le sa se opreasca din distractie. De fapt, invataturile lui Pavel cu privire la puritatea sexuala si la casatorie au fost adoptate ca eliberatoare in pornografie, in explorarea sexuala din cultura greco-romana a timpului – exploratoare in mod special pentru sclavi si femei, a caror valoare principala pentru barbatii pagani era capacitatea lor de a produce copii si de a le oferii placeri sexuale.

Crestinismul articulat de Pavel a fost o revolutie culturala, restrangand si canalizand sexualitatea masculina, ridicand statutul femeilor si al corpului uman si infuzand casatoria si sexualiatea maritala cu dragoste. Casatoria crestina, scrie Ruden, a fost „la fel de diferita dupa Pavel ca si porunca de a intoarce celalalt obraz”. Ideea nu este aceea ca crestinismul a fost singurul sau primul care a definit sau a reevaluat sexualitatea, dar ca in antropologia crestina sexul primeste un sens nou si diferit, unul care a impus o schimbare radicala de comportament si norme culturale. In crestinism, ceea ce oamenii fac cu sexualitatea lor nu poate fi separat de ceea ce este persoana umana.

Ar fi absurd sa pretindem ca civilizatia crestina a atins vreodata o epoca de aur a armoniei sociale si fericirii sexuale. Este usor sa gasesti perioade de timp in istoria crestinatatii cand autoritatile bisericii erau obsedate de puritatea sexuala. Dar, asa cum recunoaste Rieff, crestinismul a reusit sa stabileasca o modalitate de valorificare a instinctului sexual, sa-l plaseze intr-o comunitate si sa-l directioneze pozitiv. Ceea ce face ca epoca noastra sa fie diferita de cea trecuta, spune Rieff, este ca noi am incetat sa credem in cadrul cultural crestin, dar am facut imposibila si credinta in orice alt cadru decit restrangerea pasiuniilor individuale canalizate creativ in scopuri comune.

Mai degraba, in epoca moderna, am inversat rolul culturii. In loc de a ne invata ceea ce trebuie sa ne priveze de a fi civilizat, avem o societate care ne spune ca ne vom gasi sensul si scopul prin eliberarea de vechile prohibitii. Asta a ajuns sa fie o poveste complicata care implica cresterea umanismului, si aparitia Iluminismului si a modernitatii. Filosoful Charles Taylor scrie in magistrala sa religioasa si culturala A Secular Age („O Era Seculara): „Intreaga atitudine etica a oamenilor moderni presupune moartea lui Dumnezeu si urmeaza acesteia”. A fi modern inseamna a crede in dorintele individuale ca locus al autoritatii si al auto-definirii.

Mai exista speranta?

Treptat, Occidentul a pierdut ideea ca crestinismul a facut multe pentru civilizatie, scrie Taylor. In secolul 20, inlaturarea idealurilor crestine restrictive in ceea ce priveste sexualitatea a fost identificata cu starea de sanatate. Inca din anii 1960, convingerea ca expresia sexualitatii este sanatoasa si buna – cu cat mai mult cu atat mai bine – si ca dorinta sexuala este componenta intrinseca a identitatii individului au culminat intr-o revolutie sexuala, un spirit care sustinea ca libertatea si autenticitatea nu sunt gasite in abstinenta sexuala (filozofia crestina) ci in expresia si asertiunea sexualitatii. In acest mod isi revendica America moderna libertatea.

Cultura noastra post-crestina este atunci o anti-cultura. Suntem impinsi de logica modernitatii si de mitul libertatii individuale sa distrugem aceste ultime vestigii ale vechii ordini, convinsi fiind ca adevarata fericire si armonie vor fi ale noastre, odata ce toate limitele si granitele vor fi spulberate.

„Casatoriile” gay semnaleaza triumful revolutiei sexuale si detronarea crestinismului, pentru ca neaga conceptul central si esential al antropologiei crestine. In invatatura crestina clasica, uniunea cu amprenta divina dintre un barbat si o femeie este in fapt o icoana a relatiei lui Hristos cu Biserica si a lui Dumnezeu cu Creatia. Acesta este motivul pentru care „casatoria” gay neaga cosmologia crestina, din care au derivat drepturile omului si alte bunuri fundamentale ale modernitatii. Daca o sa le mai putem pastra in epoca post-crestina, ramane de vazut.

De asemenea, ramane de vazut daca vom putea pastra crestinismul fara a accepta castitatea crestina. In studiul sociologului crestin Smith despre ceea ce el numeste „deism terapeutic moralist” – starea de bine, pesudo-crestinismul care a inlocuit versiunea normativa a credintei in America contemporana – sugereaza ca aceasta sarcina va fi extrem de dificila.

Crestinii consevatori au pierdut lupta cu „casatoriile” gay si, dupa cum vedem, au pierdut-o cu decenii inainte ca cineva sa se gandeasca la „casatoriile” intre persoanele de acelasi sex ca la o posibilitate reala. Promotorii acestora au reusit atat de repede pentru ca au aratat publicului viziunea pentru care lupta, viziunea care era in consonanta cu ceea ce americanii post-1960 credeau deja despre sex si casatorie. Intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna crestinii occidentali este daca vor pierde crestinismul in fata acestei noi „dispense”.

Prea multi dintre ei cred ca aceste „casatorii” sunt doar o problema de etica. Ei nu au puterea sa vada ca „mariajul” gay, impreuna cu colapsul mariajului crestin la saraci si clasa muncitoare heterosexuala este in perfecta concordanta cu individualismul modernist, imbratisat de cultura contemporana. Ei lupta razboiul cultural din punct de vedere moral si nu cosmologic. Nu doar ca au pierdut cultura, dar daca nu inteleg natura luptei si nu isi schimba strategia, pe parcursul a cateva generatii isi vor pierde si religia.

„Moartea unei culturi incepe atunci cand institutiile normative isi pierd capacitatea de a-si transmite idealurile intr-un mod in care acestea raman intrinsec obligatorii”, scrie Rieff. Conform acestui standard, crestinismul in America si chiar spiritualitatea americana sunt in pericol de moarte. Daca credinta nu se va redresa, autopsia istoriei va conchide ca „mariajul” gay a fost un simptom si nu o cauza, a fost semnul care a dat la iveala starea terminala a pacientului.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here