Papa Francisc: „Credeți că astăzi nu mai sunt făcute sacrificii umane?”

1.320 views
0
DISTRIBUIȚI

papaLa slujba pontificală din dimineaţa zilei de 18 noiembrie, Papa Francisc a întrebat retoric și cu amărăciune, „Credeți că astăzi nu mai sunt făcute sacrificii umane?”. A adăugat: „Foarte mulți oameni fac sacrificii umane și există legi care îi protejează. ”

Afirmația sugerează că ar putea să se refere la avortul copiiilor nenăscuți, la care mulți creștini s-au referit ca la noul sacrificiu uman pentru dumnezeii comfortului, banilor, puterii și nu numai. Această perspectivă este susținută de alte subiecte din predica ţinută:

„Adeseori, oamenii Domnului preferă să se îndepărteze de Dumnezeu în favoarea propunerilor lumii acesteia”, a spus. „Lumescul este rădăcina răului și ne poate conduce la abandonul propriilor tradiții și la negocierea loialității față de Dumnezeu care este totdeauna credincios.”

Papa Francisc a avertizat asupra dorinței de a „fi ca ceilalți”, pe care a numit-o un „progresism adolescentin”.

„Doamne”, s-a rugat Papa, „dă-mi discernământul să recunosc subtilele conspirații ale lumescului care ne conduc la negocierea valorilor și credinței noastre.”

Există, bineînțeles, și alte interpretări, iar un concurent important este că s-ar fi referit la creștinii persecutați în lume astăzi. În timpul alocuțiunii sale la Angelus de la amiază, Papa Francisc a spus, „În acest moment, să ne gândim la frații și surorile care suferă persecuții pentru credința lor. Sunt mulți. Poate mai mulți decât în primele secole.”

Sursă: LifeSiteNews / în românește de Știri pentru Viață

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here