CEDO: Părinții copiilor născuți fără viață trebuie consultați cu privire la soarta rămășițelor pământești

886
0
DISTRIBUIȚI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis pe 12 iunie o decizie în cauza Maric contra Croația, constatând că autoritățile publice încalcă drepturile părinților de copii născuți fără viață, dacă nu îi consultă pe aceștia cu privire la ceea ce urmează să se întâmple cu trupul neînsuflețit.

În 2003, doamna Maric a născut la termen un copil fără viață, într-un spital de stat din Croația. Părinții au lăsat în grija instituției trupul neînsuflețit al copilului. După ce s-a efectuat autopsia, trupul copilului, împreună cu alte resturi umane, au fost incinerate prin intermediul unei firme specializate. Când reclamantul și soția sa au încercat să obțină informații despre înmormântarea copilului, nu li s-a putut da un răspuns.

Părinții au dat în judecată spitalul, dar nu au avut câstig de cauză deoarece instanțele naționale au considerat că spitalul a procedat potrivit legislației în vigoare în Croația cu privire la copiii născuți fără viață.

Curtea Europeană a fost sesizată pentru încălcarea articolului 8* din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care privește dreptul la respectarea vieții private și de familie, reclamanții considerând că trupul copilului a fost „eliminat incorect”, ceea ce i-a împiedicat să afle informații cu privire la locul în care a fost înmormântat copilul.

Curtea a statuat că a existat o interferență cu drepturile reclamanților, prevăzute de articolul 8 din Convenție, prin incinerarea fără informarea și acordul părinților a trupului copilului ca „resturi umane” și prin lipsa oricărui indiciu cu privire la locul unde se află rămășițele. Curtea a considerat că această interferență nu poate fi motivată de respectarea legii interne, care califică drept „resturi umane” doar feții născuți morți la cel mult 22 de săptămâni de sarcină.

În concluzie, Curtea a considerat că există o încălcare a articolului 8 din Convenție și a dat dreptate reclamanților.

Deciziile Curții interesează toate cele 47 de state de sub jurisdicția CEDO.

În România drepturile părinților de copii născuți fără viață sunt reprezentate de Asociația EMMA, condusă de d-na Bianca Brad.

* Conținutul articolului 8 din C.E.D.O.:
„Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here