Un activist LGBT de marcă ajunge în Camera Lorzilor din Marea Britanie

937
0
DISTRIBUIȚI
Michael Cashman (sânga) alături de „soțul” Paul Cottingham
Michael Cashman (sânga) alături de „soțul” Paul Cottingham

(LifeSiteNews) Michael Cashman, cofondator al Stonewall, cel mai puternic grup de lobby LGBT din Marea Britanie, și șeful Intergrupului LGBT din Parlamentul European, a fost desemnat membru al Camerei Lorzilor săptămâna trecută, de către guvernul de coaliție al premierului David Cameron.

Un purtător de cuvânt al Society for the Protection of Unborn Children (Societatea pentru Protecția Copiilor Nenăscuți – SPUC) a declarat pentru LifeSiteNews.com că această numire în funcție este îngrijorătoare, întrucât „Cashman își va folosi rolul în camera superioară a Marii Britanii pentru a-și continua campania împotriva vieții și familiei”.

Cashman, un europarlamentar pensionat afiliat Partidului Laburist, care a reprezentat West Midlands în Parlamentul European din 1999 și s-a retras în luna mai a.c., a fost un agent principal în presă pentru convingerea publicului britanic să adopte agenda politică LGBT. A fost una dintre personalitățile principale din Stonewall, presând gruparea să adopte drept principală politică militantismul pentru ca definiția căsătoriei să fie modificată – solicitare aprobată de guvernul de coaliție pentru Anglia și Țara Galilor, pe fondul unei dezbateri aprige din 2013.

Sub conducerea lui Cashman, Intergrupul LGBT din Parlamentul European a comandat un raport care avea ca scop „introducerea în masă” a priorităților LGBT în întregul drept internațional.

În 2008 Cashman, asociat onorific al National Secular Society (Societatea Seculară Națională) din Regatul Unit, l-a criticat pe arhiepiscopul catolic de Riga, cardinalul Janis Pujats, precum și pe alți clerici pentru că au îndrăznit să se opună public eforturilor de organizare a unor demonstrații de „mândrie gay” în Letonia, fapt pe care l-a caracterizat drept „impunerea prejudecăților lor asupra celorlalți.”

„Nu ar trebui să se amestece într-un stat democratic, de drept. Este treaba guvernelor să guverneze și a clericilor, să predice acelora care cred același lucruri ca și ei”, a declarat Cashman.

Anthony Ozimic, director de comunicații al SPUC, a declarat pentru LifeSiteNews.com că, deși este obișnuit ca foști membri ai Camerei Comunelor sau ai Parlamentului European să primească locuri în Camera Lorzilor, această numire în funcție constituie un motiv de îngrijorare. În acest caz, se pare că guvernul transmite un semnal clar al faptului că angajamentul continuu față de obiectivele mișcării LGBT este unul dintre principalele sale interese.

„Nu se poate ca deceniile de campanie virulentă a dlui. Cashman împotriva vieții și familiei să fi trecut neobservate de către cei implicați în desemnarea lui, mai ales David Cameron, care susține mare parte din agenda dlui. Cashman”, a declarat Ozimic.

Conform domniei sale, numirea lui Cashman la Camera Lorzilor nu este surprinzătoare, dat fiind statutul acestuia. Ozimic a subliniat „recunoașterea de nivel înalt” de care s-au bucurat Cashman și activismul lui din partea fostului premier laburist Tony Blair. Cashman a primit, de asemenea, titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în lista de onoruri a Reginei din anul 2013, pentru „serviciu public și politic”.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here