Sfinții martiri Brâncoveni, patronii mișcării Provita românești, omagiați prin emisiune filatelică specială

1.062 views
0
DISTRIBUIȚI
 Fă binele și orice ți se va întâmpla, el nu piere. Oricât ai fi de prigonit, ori în ce chip ți s-ar isprăvi viața, chiar îți vine ceasul; dacă nu al fericirii, măcar al rugăciunilor recunoscătoare pe mormântul tău. Soarta lui Brâncoveanu, slăvit până și acolo unde sângerase și vădit cu cele mai mari laude chiar și acolo unde stătuse două veacuri ascuns, o spune îndestul! (Nicolae Iorga)
Fă binele și orice ți se va întâmpla, el nu piere. Oricât ai fi de prigonit, ori în ce chip ți s-ar isprăvi viața, chiar îți vine ceasul; dacă nu al fericirii, măcar al rugăciunilor recunoscătoare pe mormântul tău. Soarta lui Brâncoveanu, slăvit până și acolo unde sângerase și vădit cu cele mai mari laude chiar și acolo unde stătuse două veacuri ascuns, o spune îndestul! (Nicolae Iorga)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014, când se împlinesc 3 secole de la martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu, al celor patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și al sfetnicului său Ianache Văcărescu, drept Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Romfilatelia se alătură acestei acțiuni comemorative prin proiectul filatelic 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni, cele 3 mărci poștale ale emisiunii aducând un omagiu sacrificiului suprem al Sfinților Brâncoveni, celebrând astfel credința lor neabătută și modul în care au înfruntat moartea rămânând creștini până la capăt.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei reproduce imaginea domnitorului Constantin Brâncoveanu într-o gravură de epocă, alături de efigia domnitorului, acesta rămânând în istoria neamului și în conștiința românilor ca ultimul domnitor al evului mediu, primul domnitor al epocii moderne și „Apusul de soare” al domnilor Basarabi.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei este ilustrată icoana din Biserica Mănăstirii Hurezi, care îi înfățișează pe Sfinții Martiri Brâncoveni, alături de cumnatul său, sfetnicul Ianache Văcărescu.

Timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei ilustrează imaginea clădirii Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, reprodusă după o litografie din sec al XIX-lea reprezentând lăcașul de cult, aceasta fiind ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și adăpostind mormântul cu moaștele acestuia.

Celor 3 valori li se alătură plicul prima zi, emisiunea fiind machetată în coală de 32 de timbre, minicoală de 6 timbre și bloc-coliță de 3 timbre nedantelate. Produsele speciale, realizate într-o concepție grafică și artistică de valoare, completează emisiunea de mărci poștale.

Albumul filatelic este realizat într-un tiraj limitat de 400 exemplare, echipat cu blocul-coliță de 3 timbre nedantelate al emisiunii cu elemente grafice în folio aur și plicul prima zi al emisiunii cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 400.

Setul filatelic omagial este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 600 exemplare. Timbrul din argint aurit, replică a mărcii poștale cu valoarea nominală de 2,40 lei, având dimensiunile de 48 x 33 mm și 0,7 mm grosime, este prezentat într-o casetă, alături de 5 medalii din argint aurit ce reproduc portretele celor patru fii ai voievodului Brâncoveanu, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și pe cel al sfetnicului său, Ianache Văcărescu, având dimensiunile ø 14, ø 16, ø 18, ø 20 și ø 22. Pe capacul interior al casetei este poziționat carnetul filatelic care conține seria de mărci poștale nedantelate și certificatul de autenticitate, numerotat de la 001 la 600.

Începând cu ziua de sâmbătă, 16 august a.c., emisiunea de mărci poștale300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară. (Romfilatelia.ro)

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here