Se lansează o carte despre fondatorul PRO VITA, Ioan Alexandru

2094
0
DISTRIBUIȚI

Joi, 30 octombrie 2014, de la ora 17, Facultatea de Litere a Universității din București (Amfiteatrul „N. Bălcescu”, et. I) va găzdui lansarea cărții pr. prof. dr. Aurel Hancu, „Ioan Alexandru – monografie critică”, apărută la Editura „Sf. Ierarh Nicolae”, Brăila.

Participă, împreună cu autorul:

  • Prof. univ. dr. Eugen Negrici
  • Conf. univ. dr. Oana Murăruș – moderator
  • Conf. univ. dr. Elena Ionescu
  • Scriitorul Horea Gârbea
  • Silviu Despa – din partea Grupului Civic „Ioan Alexandru”

Vă reamintim că personalitatea incandescentă a eruditului ebraist, poetului și omului politic Ioan Alexandru este evocată și în alte contexte. Ioan Alexandru a fost fondatorul mișcării românești pentru viață, prin înființarea, la 15 mai 1990, a Asociației PRO VITA; totodată, a luat inițiativa, împreună cu pastorul baptist Petru Dugulescu, constituirii în 1992 a Grupului de rugăciune din Parlamentul României, care funcționează și astăzi.

La mijlocul anilor ‘90 am avut ocazia să particip la câteva cursuri de Vechiul Testament ale poetului. Studenţi şi universitari, feţe monahale, intelectuali şi oameni simpli de toate vârstele se adunau cu caiete de notiţe şi reportofoane într-un amfiteatru ticsit, din faţa căruia Maestrul oficia arzătorul ceremonial al reactualizării mesajului biblic primordial: “Să fie om după chipul şi asemănarea noastră!”. Podiumul şi catedra tremurau, când Maestrul în pulovăr rostea, din adâncurile rărunchilor şi ale credinţei sale, ebraicul ”Ruah!”* : cuvântul se întrupa în faţa noastră, iar pereţii şi ferestrele amfiteatrului erau martori, alături de privirile noastre uimite, la această minune. Nici un podium teatral, nici un amvon preoţesc nu aveau această putere de materializare a Duhului, devenit şi redevenit trup, pentru noi şi în noi, ca glasul copleşitor, sugrumat de emoţie şi copilăros al lui Ioan Alexandru.

Jumătăţile de măsură erau inacceptabile pentru el, iar puterea sa catalizatoare întru credinţă şi vibraţie patriotică asupra intelectualilor sceptici şi căldicei era uriaşă. De aceea era căutat de sute de învăţăcei, de ortodocşi, greco-catolici şi protestanţi, de aceea fusese hărţuit de autorităţile comuniste, de aceea după decembrie 1989 a devenit o personalitate publică proeminentă şi incomodă, de aceea s-a angajat în politică: pentru a reaşeza în matca credinţei şi a valorilor autentice destinul neamului românesc.

(Elena Dulgheru)

O evocare în imagini realizată de Cristi Țepeș (TVR):

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here