Valori pentru Europa în vremuri de conflict

1.288 views
0
DISTRIBUIȚI

Valorile sunt esențiale pentru orice societate sau comunitate, dar cu atât mai mult în timpuri de conflict. Exprimate cu claritate, reconcilierea, solidaritatea și dreptatea se dovedesc întotdeauna soluții care ne permit să traversăm vremurile dificile.

Acum, mulți oameni trăiesc momente tulburi: în Orientul Mijlociu, în Africa, în Ucraina sau chiar în Uniunea Europeană. Dintre ei, cu precădere, creștinii din Irak și Siria și locuitorii din Estul Ucrainei au parte de război, violență și persecuții zilnice.

Proiectul Uniunii Europene a fost conceput pentru a aduce pace, securitate și reconciliere pe un continent răvășit de război. Lecțiile celui de-al doilea Război Mondial au făcut din Uniunea Europeană un „loc al păcii” pentru multe decenii; totuși, în special în afara granițelor sale, Uniunea nu a reușit să fie un promotor activ al păcii, precum în recentele conflicte din Ucraina și Orientul Mijlociu. Se pare că UE nu mai cunoaște, pur și simplu, acele valori care i-ar permite să fie un adevărat „far” în aceste momente. Va putea ea să-și regăsească menirea?

Iată o parte din întrebările ridicate la conferința „Valori pentru Europa, în vremuri de conflict” organizată la Parlamentul European din Bruxelles de Mișcarea Politică Creștină Europeană – ECPM.

La conferință au participat mai mulți vorbitori proeminenți precum Branislav Skripek, eurodeputat, care a făcut un apel la pace și dreptate care nu sunt „un dat” ci sunt responsabilitatea fiecărui cetățean. Leo van Doesburg, directorul ECPM pentru afaceri europene a moderat reuniunea, iar directorul ECPM Peter Östman și eurodeputatul Alojz Peterle, fost premier al Sloveniei, ș-au exprimat punctele de vedere asupra răspunsului Uniunii Europene în ariile de conflict precum Siria, Irak și Ucraina.

Invitata specială a conferinței a fost d-na Rima Tüzün, director pentru afaceri externe al Uniunii Europene a Sirienilor și reprezentantă a creștinilor ortodocși din Biserica Antiohiei, ultimii vorbitori ai limbii aramaice, limba maternă a Mântuitorului Hristos. Doamna Tüzün și-a exprimat gratitudinea pentru organizatori care au făcut posibil ca strigătul creștinilor persecutați din Irak și Siria să reverbereze în Parlamentul European. „Creștinii din Irak nu sunt persecutați doar de când Statul Islamic și-a început activitatea. Persecuția a început acum sute de ani și mai cu seamă de la căderea regimului Sadam Hussein, iar strigătul nostru se aude de atunci. Astăzi am pierdut aproape orice speranță”, a declarat Rima Tüzün care a rostit, la final, rugăciunea „Tatăl Nostru” în aramaică.

Rima Tuzun și Branislav Skripek
Rima Tuzun și Branislav Skripek
Botrus Mansour, avocat și director general al Școlii baptiste din Nazaret a prezentat instituția pe care o conduce ca pe un exemplu de „punte” inter-religioasă între creștinii și musulmanii din regiune.

Alți vorbitori au fost: Anastasios Nerantzis, secretar general al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, George Rukhadze, vicepreședintele ECPM și Secretar internațional al Mișcării Creștin Democrate din Georgia, și Susan Kerr, avocat la Solidaritatea Creștină Globală.

Au fost prezenți din România, d-na Florica Cherecheș, deputată în Parlamentul României, membră individuală a ECPM, d-l Ben Oni Ardelean, senator și d-l Bogdan Stanciu, președintele filialei București a Asociației PRO VITA, membră a Fundației Politice Creștine pentru Europa (afiliată ECPM).