„Suferința și creșterea spirituală”, de pr. Liviu Petcu

1144
0
DISTRIBUIȚI

Suferința și creșterea spirituală

suferinta-si-cresterea-spiritualaAutor: pr. dr. Liviu Petcu

Editura: Fundatia Academica Axis
Anul: 2013
Pagini: 296

Suferinta este văzută în lumini diferite şi rezultate la fel de diferite de la persoană la persoană. Timpul suferintei poate fi convertit de cel suferind într-un timp al sensibilizării, al apropierii de Dumnezeu, al evaluării propriei libertăti, al introspectiei, al meditatiei si al consimtirii în a-L primi în suflet pe Dumnezeu Cel iubitor.

A fi bolnav este o cercetare dumnezeiască si un dar dumnezeiesc.

Cine este hotărât să nu vadă nici un sens în suferinţă, nu va învăţa nimic din această experienţă. Dar cine crede că Dumnezeu poate folosi suferinţa în favoarea lui, să vorbească în ea şi prin ea, va fi deschis în a vedea mâna lui Dumnezeu la lucru în această nenorocire.

Pentru creştini, Dumnezeu lucrează la fel de mult prin eşec ca şi prin succes, prin suferinţă la fel de mult ca şi prin bucurie.

Cuviosii părinti, atinsi de nenumărate boli, multumeau lui Dumnezeu si le considerau pe acestea ca fiind „iubirile lui Dumnezeu”. În acest sens, Cuviosul Părinte Porfirie mentionează:

„Multumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli.” (traducătorul cărtii mentiona că părintele a suferit de următoarele boli: infarct miocardic, insuficientă renală cornică, ulcer cu nisă (cu repetate gastroragii), cataractă, herpes zosterial pe fată, dermatidă stafilococică pe mână, hernie inghinală (cu dese strangulări), gusă endemică cronică, adenom la hipofiză – n.n)

De multe ori îi spun: «Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!». E o minune cum de mai trăiesc. Printre alte boli ale mele, am si cancer la hipofiză. S-a făcut acolo o tumoare care creste si apasă pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. Mă doare înfricosător. Mă rog, însă, ridicând Crucea lui Hristos cu răbdare. Vedeti inima mea cum este? S-a mărit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului la cap. Si cu cât merg, o să se înrăutătească. Se va mai mări, o să-mi fie greu să vorbesc. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă si multumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos si Dumnezeu Se străduieste să mă curătească.” (se vede aici marea smerenie a acestui cuvios părinte îmbunătătit duhovniceste si harismatic – n.n)

CUPRINS:

Notă introductivă

I. La originile bolii

1.1.Boala este o stare contrară firii
1.2.De ce trimite sau îngăduie Dumnezeu suferinţa?
1.3.Opt motive ale suferinţei sfinţilor
1.4.Suferinţa celor drepţi şi viaţa de huzur a păcătoşilor

II. Multipla revelare a iubirii lui Dumnezeu pentru noi

II.1.Crucea — cheia tainei iubirii lui Hristos
II.2.Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare cel mai mult
II.3.Multipla revelare a iubirii lui Hristos pentru noi
II.4.Dumnezeu caută prin toate numai folosul omului
II.5.Mulţimea păcatelor omului nu întrece dragostea lui Dumnezeu pentru acesta
II.6.Viaţa spirituală este o viaţă de împărtăşire de iubire, de Dumnezeu.

III. Compasiunea lui Dumnezeu faţa de omul suferind

111.1.Hristos a fost pedepsit pentru mântuirea noastră
111.2.Dumnezeu ne este un Prieten de suferinţă Care înţelege, compătimeşte, ajută

IV. Compătimirea şi îngrijirea bolnavilor

IV. 1. Iubirea de Dumnezeu şi de oameni
IV.2. Distincţia spirituală a creştinului este iubirea aproapelui în numele lui Dumnezeu
IV.3. Compătimirea pentru aproapele nostru
IV.4. Dumnezeu îşi întoarce faţa către cei care-şi întorc faţa spre semenii lor
IV.5. Părinţii Patericului despre slujirea bolnavilor
IV.6. Pe unii cuvioşi bolnavi, neslujindu-i nimeni, îi slujeau îngerii lui Dumnezeu
IV.7. îngrijirea bolnavilor ce suferă de boli contagioase
IV.8.De veghe la căpătâiul celui suferind

V. Spiritualitate şi sens în suferinţa bolnavilor de cancer

V.l.Spiritualitatea, sensul şi calitatea vieţii
V.2. Păstrarea unui sens al vieţii în cazul cancerului
V.3. Psihoterapia şi statornicia în credinţă
V.4. Stadiile psihologice prin care trec pacienţii cu un diagnostic sever. „Vizita” Domnului în sufletul bolnavului credincios
V.5. Atitudinea martirilor în faţa morţii este pilduitoare pentru bolnavii în stadiu terminal
V.6. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai credinţei, chiar în mijlocul supliciilor înspăimântătoare şi a chinurilor atroce
V.7.Hristos suferă, Se răstigneşte prin martirii Săi şi devine tăria lor

VI. Cum se raportează sfinţii şi părinţii duhovniceşti la boală

VI.1. Primesc cu răbdare tot ceea ce-mi dă Dumnezeu
VI.2. Grea este durerea bolii, dar atât de dulce Raiul

VII. Rolul pozitiv al suferinţei In viaţa noastră

V1I.1. Suferinţa poate fi încredinţată lui Dumnezeu şi valorificată
VII.2. A fi bolnav este o cercetare dumnezeiască şi un dar dumnezeiesc
VII.3. Suferinţa nu arată că suntem respinşi de Dumnezeu
VII.4. Douăsprezece avantaje ale suferinţei fizice şi ale încercărilor vieţii

VIII. Răbdarea suferinţei şi sporirea duhovnicească

VIII.1. Crucea noastră cea de fiecare zi
VIII.2. Calea care duce la ceruri trece şi prin suferinţă
VIII.3.Prin credinţă şi suferinţa asumată, participăm la viaţa lui Hristos
VIII.4.Urmarea lui Hristos pe Golgota suferinţei
VTII.5. Impărtăşirea de slava cerească prin suferinţă

IX. Medicii credincioşi şi jertfelnici – oameni cereşti şi îngeri pământeşti

IX.1. Sfinţii Doctori fără de arginţi – tămăduitori în numele lui Hristos si misionari ai Lui
IX.2.1. Sfinţii Cosma şi Damian – patronii spirituali ai medicilor
IX.2.2. Reprezentarea celor doi sfinţi taumaturgi în iconografie
IX.2.3. Minunile
IX.3.1. Sfântul Pantelimon – al medicilor ocrotitor şi al bolnavilor deplin vindecător
IX.3.2. Câteva minuni săvârsite de Sfântul Pantelimon
IX.4. Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina – vindecătorul de cancer
IX.5. Când sănătatea nu e un bine şi despre medicină ca scop în sine
IX. 6. Mare e în faţa lui Dumnezeu medicul credincios, iubitor de oameni şi neiubitor de arginţi
IX.7. Frământările unui medic priceput, devotat şi misionar al lui Hristos
IX.8.Rugăciunea unui medic pentru pacienţii săi

X. Credinţă şi vindecare

X.1. Necesitatea rugăciunii
X.2. Hristos nu doreşte să-1 tămăduiască pe cel bolnav fără ca el să ceară ajutorul Lui
X.3. Fă-te sănătos, strigând la El!
X.4. Rugăciunea lui Iisus – izvor de putere, de răbdare, sprijin şi mângâiere pentru cel suferind
X.5. Dumnezeul meu, fă-l bine pe acela şi dăruieşte-mi mie boala!
X.6. Sfântul Maslu – Taina vindecării sufleteşti şi trupeşti
X.7.1. Multă binecuvântare ne izvorăşte din moaştele sfinţilor. Cinstirea sfintelor moaşte
X.7.2. Puterea din trupul sfinţilor
X.7.3. Moaştele sunt Biserica cea adevărată
X.7.4. Izvorăşte multă binecuvântare din osemintele sfinţilor
X.7.5. Puterea vindecătoare a sfintelor moaşte

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here