Cum este să fii zoofil? New York Times ne luminează: e „normal”

4223
0
DISTRIBUIȚI

tangled70Recent, Mihaela Radulescu a spus adevarul despre homosexualitate, numind-o o aberatie a sexualitatii umane. Pentru asta a fost si inca este atacata de cei fara discernamint. Despre o alta aberatie scriem noi astazi: despre bestialitate, adica despre persoanele care intretin relatii sexuale cu animale, asa numitii zoofili. „Zoofil” e un termen nepotrivit, dar revolutia sexuala a schimbat terminologia perversiunilor pentru a ne obisnui cu ele si a le accepta la nivel cognitiv, social si ca mod de comportament. Pentru cei din antichitate existau doar doua forme de manifestari sexuale: cele intre barbati si femei, si restul. Primele erau vazute ca normale si ultimele ca anormale si perversiuni. In categoria celor din urma intra sexul intre persoane de acelasi sex, abuzul sexual al minorilor de catre adulti, relatiile sexuale cu cadavre, incestul, ori relatiile sexuale intre oameni si animale.

Termenul de „homosexualitate” e o inventie relativ recenta in istoria umanitatii. Relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex sunt mentionate in Vechiul Testament sub numele de „sodomie”. Dar cuvantul acesta suna prea „ofensiv” dupa aproape 4.000 de ani. Asa ca, spre sfarsitul secolului XIX, sodomia a fost re-etichetata ca „homosexualitate”. In secolul XX a fost inventat termenul de „gay” de la francezul „gai”, pentru a denota relatiile intre persoane de acelasi sex ca fiind „vesele”. Iar de la finele secolului XX, termenii „homosexualitate” si „gay” incep sa fie inlocuiti, mai ales in publicatiile de spcialitate, cu un termen si mai inofensiv, de „barbati care au sex cu barbati” („men who have sex with men” ori abreviat MSM).

Aceeasi traiectorie o observam si la pedofili, iar acuma la practicantii bestialitatii. Pedofilia e redenumita „sex intergenerational” („intergenerational sex”) adica sex intre generatii. Metamorfozarea terminologiei se produce si cu bestialitatea, oamenii care intretin relatii sexuale cu animalele fiind astazi numiti „zoofili”. Altii numesc sexul oamenilor cu animalele sex intre specii („interspecie sex”).

Curioasa aceasta metamorfoza, pentru ca majoritatea dintre noi iubim animalele, si intr-un fel toti suntem „zoofili”. Dar nu intretinem relatii sexuale cu animalele nici dorinta de a ne culca cu ele. Normalizarea bestialitatii se reflecta si in etichetarea ei, mai ales in jurnalistica, drept o forma de „identitate sexuala.”

Bestialitatea se extinde. Nu mai e doar un subiect pe care oamenii il discuta susotind. A devenit si o forma de afaceri. Cu citiva ani in urma un fermier din statul american Washington a fost arestat dupa s-a descoperit ca vreme de citiva ani a tinut o ferma cu animale special pentru oamenii care doreau sa aiba relatii sexuale cu ele.

Homosexualitatea a fost dezincriminata, iar incestul nu mai e pedepsit in Austria si Germania. In statul New York, anul trecut un tribunal a dezincriminat incestul intre matusa si nepot, iar anul acesta tot in New York s-a tinut prima „casatorie” intre un tata si fica lui. Cei care cititi buletinele informative AFR de marti foarte probabil ca deja sunteti la curent cu aceste informatii.

In 2002 Hani Miletski a publicat Understanting Bestiality and Zoophilia („Intelegerea bestialitatii si a zoofiliei”), o carte constand in interviuri ale autoarei cu aproape 100 de „zoofili”. Concluzia ei este ca „zoofilii” sunt putin intelesi de societate, iubesc animalele, sunt indragostite de ele, intretin relatii sexuale si traiesc cu animalele ca si cu parteneri sexuali umani. Relatiile lor, pretind zoofilii, sunt, culmea, „monogame”. Zoofilii se numesc „zoos”, pe scurt. Deoarece bestialitatea e impotriva legii in America si Europa, „zoos” se conecteaza online in grupuri de chat anonime.

Cum e sa fii zoofil? New York Times vrea sa ne „lumineze”

Iata ca New York Times, care se vrea ziarul cel mai de elita si influent al lumii, cauta sa ne lumineze privind practicile zoofile si sa ne atrofieze aversiunea fata de zoofilie. In noiembrie a publicat un interviu lung cu un zoofil practicant. Autorul e Alexa Tsoulis Reay si titlul e What’s It Like to Date a Horse („Cum e sa faci curte unui cal”). Este un interviu scarbos si, cu toate ca va dam linkul pentru a-l citi direct, va atentionam ca e afara din cale de murdar. De ce totusi dedicam acestui articol un comentariu intreg? Pentru ca ceea ce noi, si altii inaintea noastra, am spus-o se adevereste de la o zi la alta: ne aflam pe o panta foarte alunecoasa, cind sexualitatea perversa se transforma in drept al omului si se tinde spre dezincriminarea oricaror manifestari sexuale irationale si aberante, inclusiv a bestialitatii.

Interviul din New York Times a fost luat unui canadian de 42 de ani, „indragostit” de o iapa. A inceput sa-si simta „identitatea sexuala” a bestialitatii cind avea 11 ori 12 ani. Pe vremea aceea prietenii lui se uitau la imagini de femei din revistele de Playboy ale tatilor lor, iar el, la imagini de cai de prin carti. La 13 ani a inceput sa caute pornografie cu animale online, asa numita „bestiality porn”. Prima lui aventura sexuala a fost cu manza unui coleg de scoala care locuia la tara. La 20 de ani a inceput relatii sexuale cu femei, iar la 22 de ani cu un barbat care, la rindul lui era interesat in sex cu animale, in mod special caini. Dupa aceea au urmat iepele. Pe parcursul vietii candianul a intilnit intre 150 si 200 de zoofili. Zice ca a avut relatii cu 15 pina la 20 de cai. Intretine relatii si cu fiintele umane. Se identifica 90% heterosexual – restul sunt relatii sexuale cu barbati. S-a dus la un terapeu sa intrebe daca nu cumva zoofilia lui il face „anormal”. I s-a spus ca nu. Culmea, de 19 ani e si casatorit cu o femeie. De aceea isi zice ca e poligam. Sotia, zice el, il incurajaza sa aibe sex cu cele doua manze pe care le tin pe linga casa. Zice ca „face sex” cu ele cam o data pe saptamina. Pe nevasta nu o deranjaza. Nu au copii. Sotia e stearpa, dar nici daca nu ar fi, tot nu isi doresc copii. Canadianul e si gelos. Cind iepele ies la pascut, zice el, ele il ignora si merg dupa armasari.

Repercursiuni

Exista repercursiuni? Pentru noi, zoofilii sunt persoane bolnave care au nevoie de psihiatru si terapie. Ei, insa, se cred normali si nu cred ca trebuie sa-si abandoneze „identitatea sexuala” perversa. Doresc sa fie acceptati, sa nu mai trebuiasca sa se ascunda de lume. O consecinta a bestialitatii, confirmata de Alfred Kinsey, cercatatorul modern al sexualitatii si homosexualitatii, este ca cei care practica bestialitatea mor tineri. Asta ii ingrijoreaza pe zoofili, dar continua sa traiasca in ascuns o viata de bestialitate. Canadianul zice ca mai toti zoofilii pe care ii cunoaste au tendinte spre suicid, si ca isi atribuie simtamintele faptului ca societatea nu-i intelege ori accepta. Ei cer sa fie acceptati si insista ca bestialitatea sa fie dezincriminalizata. Numesc bestilitatea un „alternate sexual interest” („un interes sexual alternativ”). Insista ca nu e nimic rau cu bestialitatea si ca zoofilii sunt normali. („I want people to know I’m a normal guy” – „vreau ca oamenii sa stie ca sunt un om normal”).

Interviul din New York Times da o multime de alte detalii la fel de scarboase, incit te intrebi cine e mai bolnav si are mai multa nevoie de un psihiatru: zoofilul ori jurnalistul? Din nefericire, scarboseniile acestea trebuie cunoscute. Ele dovedesc ca revolutia sexuala, cu toate murdariile ei, dau iures sub ochii nostri, si mai ales sub ochii naivi ai autoritatilor, tribunalelor si parlamentarilor. Pentru noi e important sa spunem nu.

Deci, da, Mihaela Radulescu a avut dreptate. Homosexualitatea e un act anormal, iar bestialitatea face parte din aceeasi categorie de comportamente sexuale aberante pe care rezolutiile Parlamentului European le numesc „identitate sexuala” („sexual identity). Acum poate intelegeti si mai bine de ce ne impotrivim rezolutiilor Uniunii Europene, ale celor lansate in ONU ori in Consiliul Europei, care promoveaza „identitatea sexuala” ca drept fundamental al omului. Raportul Lunacek, adoptat in 2013 cu sprijinul europarlamentarilor romani, proclama un drept la nediscriminare pe baza de „orientare sexuala” si „gender identity”, adica „identitate sexuala”. Speram sa intelegeti astazi si mai bine ce inseamna „identitate sexuala”. Bestialitatea e una dintre ele.

Raportul Lunacek insa e doar inceputul. In iunie urmeaza sa fie votat un alt raport anti-familie care cere si el nediscriminare pe baza de „identitate sexuala”. E vorba de Raportul Noichl, despre care vom scrie alta data. Pe 23 mai va avea loc marsul homosexualilor din Romania. Vor cere si ei, la fel ca si camarazii lor din restul Europei, nediscriminare pe baza de „identitate sexuala”. Dupa cum se vede, confuzia sexuala se ingroasa si la noi la romani.

O stire de ultima ora: pe 21 aprilie, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei va dezbate o Rezolutie privind discriminarea impotriva persoanelor transsexuale. Dupa cum puteti deja ghici, unul din punctele Rezolutiei este recunoasterea unui „right to gender identity”, adica un „drept la identitate sexuala.” Exact ceea ce si „amorezul” canadian cere. Textul rezolutiei poate fi citit aici.

Recomandam si un articol, publicat mai devreme anul acesta, care critica aspru murdariile sexuale promovate de mass media. A fost publicat in publicatia americana online The Federalist: http://thefederalist.com/2015/02/10/a-funny-thing-happened-on-the-way-to-the-vomitorium/

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here