Consecințele psihice ale avortului

1.278 views
0
DISTRIBUIȚI

de Laetitia Pouliquen, European Institute of Bioethics

Dosarele Institutului European de Bioetica publica in numarul din martie 2011 o sinteza pe tema consecințelor psihice ale avortului. Autoarea, Laetitia Pouliquen, ne aduce la cunoștință date generale despre trauma avortului, dar și date particulare, ce reflecta situația avortului din Belgia și din Franța. De asemenea, citeaza doua lucrari importante din domeniu, demne de retinut.

In paralel cu publicarea acestui material, Provita Media ține sa va semnaleze site-ul Institutului European de Bioetica, o sursa importanta de informații din domeniul bioeticii.

Evocarea consecințelor psihice ale avortului1 este complexa pentru societațile noastre, caci a vorbi despre trauma avortului face publicul sa creada ca abordarea propusa pune in discuție reincriminarea avortului, dezbatere nepotrivita pentru democrații, in special pentru cea belgiana și franceza. Institutul Național de Studii Demografice (INED)2 [din Franța] arata ca 40% din femeile franceze au recurs la avort in timpul vieții lor.3 Și, in ciuda faptului ca multe femei sunt ingrijorate de acest act, foarte puține dintre ele dau marturie și sunt capabile sa vorbeasca deschis despre aceasta experiența dureroasa: este dificil sa evoci aceasta suferința, vinovație, lipsa copilului și nevoia de a plange copilul avortat.

Suferința este, de asemenea, argumentul principal invocat de ministrul francez al Sanatații și Sportului in 2010: „Masurarea impactului psihic al avortului printr-un sondaj al femeilor care au apelat la acest act intalnește obstacole, ce par greu de depașit. Se pare, de fapt, ca este esențial a se evita un mod de interogare de catre cei interesați, de natura sa puna in pericol confidențialitatea demersului lor vizavi de cei din jurul lor. De altfel, se pare ca este foarte delicat sa inciți femeile care nu și-au exprimat niciodata dorința de a reveni asupra unui eveniment, pe care de multe ori l-au depașit dupa o calatorie dureroasa. Acest fapt comporta adesea luarea unei decizii dificile.”4 Așadar, problema consecințelor psihice ale avortului ar fi o problema de sanatate publica? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, este important sa ințelegem in ce constau aceste suferințe, sa descriem persoanele preocupate de consecințele avortului, sa discutam despre sprijinul disponibil dupa un avort și, in cele din urma, sa discutam probleme de fond care afecteaza intreaga societate.

AVORTUL IN BELGIA

Prin legea din 3 aprilie 1990, avortul a fost dezincriminat in anumite condiții: trebuie sa se estimeze ca femeia gravida se afla in pericol, și anume medicul este cel care apreciaza suveran acest pericol. Intreruperea sarcinii trebuie sa intervina inainte de sfarșitul saptamanii a douasprezecea de la concepție. Un medic nu va putea efectua intreruperea sarcinii mai devreme de șase zile de la prima consultare programata și dupa  ce persoana interesata va exprima in scris, in ziua intervenției, hotararea sa de a face acest lucru. Medicul trebuie sa informeze femeia despre riscurile avortului, posibilitațile de adopție a copilului nenascut, precum și despre existența unor servicii de sprijin și consiliere. Numarul de avorturi raportate oficial a evoluat in perioada 2004-2009, de la 16.024 la 18.870, o creștere de 18%. Urmatoarele sunt motivele așa-zisului pericol, incluse in declarațiile semnate la centrele de avort și invocate de femei: nu doresc copilul – 16%, femeia se simte prea tanara – 12%, familia este „completa” – 10%, femeia este inca eleva – 9% și, in cele din urma, problemele financiare – 8%.

AVORTUL IN FRANȚA

Legea Veil din 1975 a dezincriminat avortul și dispozițiile sale permit avortul cerut de femeie, in timp ce precizeaza in mod clar demnitatea embrionului și necesitatea de a face totul pentru a se evita apelarea la avort. Legea din iulie 2001, supranumita și Legea Aubry, a reformat profund Legea Veil. Aceasta prevede, printre altele:

– termenul se extinde de la 12 la 14 saptamani de la amenoree;

– autorizeaza prescrierea pilulei RU-489 de medici;

– elimina restricțiile Legii din 1975, privind pericolul asupra femeii;

– suprima din cererea de avort enumerarea drepturilor, ajutoarelor și avantajelor garantate prin lege familiilor, mamelor și copiilor, precum și oportunitațile oferite de adoptare și nașterea sub anonimat  (accouchement sous X).  Elimina datele de contact ale asociațiilor și organizațiilor ce pot oferi sprijin moral sau material. Mai mult, Legea Aubry elimina obligativitatea consilierii in prealabil, cu excepția minorelor, inlatura obligativitatea autoritații parintești in cazul minorelor, stipuland posibilitatea de a fi insoțite [la avort] de o persoana, la alegerea lor, și restrange clauza de conștiința a medicilor, care sunt obligați sa comunice femeii numele medicilor care fac avorturi.

Conform raportului IGAS5, aproximativ 227.000 de avorturi se faceau in 2009, echivalentul unui avort la trei nașteri. 46% dintre avorturi se fac in spitalele din sectorul public și 44% din avorturi sunt medicamentoase6 . Conform IGAS, intotdeauna, 60% din toate sarcinile nedorite se termina printr-un avort7. Procentul femeilor care folosesc contracepția (pilula sau steriletul) este de 82%8, și 33% dintre acestea vor avea o sarcina nedorita.

 I. Caracteristicile consecințelor psihice ale avortului

Pentru a descrie problemele intampinate dupa un avort este folosit uneori termenul sindromul post-avort, chiar daca acesta nu apare in nici un manual de statistica sau de diagnostic. Singurii termeni folosiți de catre comunitatea științifica pentru a se referi la suferința psihica produsa de avort sunt cei asociați cu anxietatea, depresia sau cu un anume corolar al tulburarii de stres post-traumatic (TSPT). Cu toate acestea, se pare ca terminologia tulburarii de stres post-traumatic sau a sindromului de stres post-traumatic (SSPT) reduce campul de exprimare a suferinței traite dupa un avort. Drept urmare, protocoalele de analiza și tratament ale SSPT pot fi utilizate doar daca simptomele ofera manifestari clare intr-o perioada apropiata de eveniment. Dar manifestarea suferințelor de dupa avort are loc adesea in timp sau chiar nu poate ieși la suprafața decat in pragul morții persoanei suferinde. Suferința psihica inchistata astfel va aștepta apoi un eveniment puternic ca sa se manifeste și ca persoana sa faca legatura intre suferința și evenimentul trecut al avortului. Unele marturii chiar se refera la perioada imediat urmatoare avortului ca o fereastra pentru exprimarea durerii psihice, care se inchide prin exces de durere, ca sa reapara apoi ani mai tarziu, cu ocazia maternitații, a unui doliu, sau a unei boli… Mai mult, consecințele fizice și psihice ale avortului sunt foarte variate, personale și dificil de eludat și de descris cu acuratețe. Prin urmare, se recomanda o denumire mai larga: consecințele psihice ale avortului.

Munca de prevenire și de preluare medicala a consecințelor avortului este inca imensa. Acest material, in descrierea tulburarilor, se bazeaza pe lucrarea unui medic psihiatru pentru adulți și copii și medic practician la Spitalul Cergy Pontoise, dr. Stéphane Clerget, Quel age aurait-il aujourd’hui ?”(„Ce varsta-ar avea azi?”), publicata la Editura Fayard in 2007.9 Cartea descrie foarte bine aceste tulburari și ofera numeroase exemple clinice. Volumul va servi drept cadru pentru acest capitol, in care vor fi punctate doar simptomele psihice, fara a incerca sa raspundem la urmatoarele intrebari: De ce aleg femeile sa avorteze? Care sunt consecințele psihice ale abandonarii copiilor? Poți da viața unui copil pe al carui tata il uraști?

Tulburari psihice posibile la mama care a avortat

 Suferința menționata mai jos nu este in nici un caz completa. Daca apare o reacție sau alta, ea este intotdeauna un simptom al unei experiențe personale uneori legata de istoria personala. Aceasta reacție va fi de multe ori un marker al unui doliu perinatal in curs, in special atunci cand se combina mai multe simptome. Daca sunt bine cunoscute și bine studiate aceste reacții, ele sunt esențiale pentru profesioniștii din domeniul sanatații și consilierii  spirituali ca ei sa poata ajuta femeia sa-și actualizeze aceasta suferința.

Depresia, sinuciderea, izolarea relaționala, pierderea respectului de sine, sentimentul acut de vinovație, de rușine, eșecul maternitații sale: acestea sunt riscurile cu care se confrunta persoanele fac avort. Este util, prin urmare, sa ințelegem cum se poate derula viața unei mame dupa avortul sau și caleidoscopul de reacții prin care poate trece.

Sentimentul de ușurare/eliberare

 Aproape 82% dintre femeile franceze folosesc contracepția10. Sarcinile nedorite, prin urmare, au loc de cele mai multe ori cand folosești o metoda de contracepție. Reacția este de multe ori negativa, deoarece femeia care ia pilula sau are sterilet nu dorește, prin definiție, sa aiba copii. Prima reacție dupa avort in acest caz, de obicei, este ușurarea de a fi ieșit dintr-o situație nedorita (cu excepția situațiilor de presiune exercitata asupra femeii ca ea sa avorteze). Cu toate acestea, dupa cum menționeaza dr. Clerget: „un sentiment de ușurare, indiferent de modalitațile pierderii, este, desigur, compatibil cu sentimentele aparent contrare de tristețe sau vinovație.11

Negarea

Negarea este o alta forma de reacție comuna care poate dura perioade foarte diferite de timp, de la cateva saptamani pana la cateva decenii. „Negarea este un mecanism care permite sa scapi un timp de o suferința ce va urma”.12 Dr. Clerget ilustreaza negarea prin cuvintele unei femei: „Ma gandesc la asta de fiecare data cand vad o femeie gravida. Dar nu spun nimanui. Acest lucru ar fi indecent.” Pentru dr. Clerget, „negarea este un soi de refugiu pentru a evita o conștientizare dureroasa. […] Aceasta reținere a afectelor, ca o mișcare defensiva, poate da naștere, mai tarziu, unui comportament periculos, ca o proiecție  morbida asupra unui altuia (copilul de inlocuire), somatizare13 sau trecerea la fapte14,15.

 Furia

Furia este de obicei un rezultat al negarii. Ea poate fi indreptata contra unor relații directe, ca de exemplu, partenerul care nu a vrut copilul, sau impotriva mamei, care a impins la avort sau a lasat-o pe fiica sa singura in fața acestui eveniment. „Aceasta pierdere este traita de psihic ca o violența facuta impotriva lui. Și mania, ca reacție la aceasta pierdere, corespunde unei proiecții in afara agresiunii pe care cineva a primit-o. Aceasta este de fapt o revenire la expeditor, pentru a evita sa fie distrus și sa nu dispara impreuna cu fatul. De asemenea, este o modalitate de se ridica de jos, de a-și mobiliza energiile, de a se proteja impotriva unei alte intorsaturi a destinului posibil, in care ar putea fi victima. Ea trebuie sa iasa din toropeala care a impresionat-o puternic, dupa o astfel de pierdere, care se menține sub forma de negare. Aceasta ii permite sa conștientizeze realitatea faptelor și incepe sa le faca fața. Dar este important sa paraseasca confortul furiei, pe care, daca o evita pentru a face fața tristeții, corespunde o umplere cu ura a  vidului creat de pierdere”16.

Indoiala

Potrivit unui studiu german17, dupa un avort, 24% dintre femei au indoieli cu privire la corectitudinea deciziei lor, iar 5% au aceste indoieli de cele mai multe ori. „Purtarea unui copil in pantece este prezentata, din punct de vedere cultural, drept punctul culminant al feminitații. De aici și dezintegrarea identitara profunda posibila atunci cand o femeie vrea și nu reușește sa dea viața”.18 Chiar daca femeia nu este ambivalenta cu privire la decizia sa inainte de avort, ea poate avea in continuare indoieli, dupa procedura medicala.

Vinovația

A vorbi despre vinovația resimțita de femeie se poate face in mai multe moduri, in funcție de valorile de referința. Intr-adevar, vina se poate referi la o incalcare a legii pe care omul o are in inima lui, numita de filosofii greci legea naturala. Aceasta, inscrisa in inima omului sau in interiorul lui, conține o porunca: „Sa nu ucizi!”. Așa ca vina poate fi vazuta ca un controlor intern ce detecteaza o faradelege. Sau invers, daca noi nu recunoaștem o lege heteronoma ce determina binele și raul, vina va fi legata de culpabilizarea societați cu privire la avort. In ambele cazuri, cum se spune dr. Clerget, „datorita metodelor contraceptive și progresului in domeniul reproducerii asistate, femeile azi iși planifica și iși programeaza sarcina. De fapt, eșecul unei sarcini devine eșecul sau personal. Și așa este cautata vina”19.

Depresia, anxietatea, somatizarea, retrairea evenimentului

Avortul poate provoca perioade mai lungi sau mai scurte de depresie  in cursul carora durerea și depresia pot sa se inchisteze. Unele femei vor deveni agresive sau nervoase sau chiar hiperactive. Anxietatea poate gasi un raspuns alimentar, ca bulimia, sau, dimpotriva, anorexia. Pentru altele, reacțiile psihosomatice se vor manifesta prin dureri de stomac, lipsa menstruației, dureri de cap. Pierderea respectului de sine („sunt o nulitate, sunt nevrednica, penibila pentru alții”), teama de a nu mai putea ramane din nou insarcinata sau o noua anxietate privind nesiguranța ei existențiala sunt consecințe observate frecvent.

Unele episoade din viața femeii ar putea revigora suferința resimțita acut cu ocazia avortului: data la care ar fi trebuit sa se nasca copilul sau aniversarea avortului, dorința de a face prezent copilul disparut, toate sunt de natura sa rascoleasca suferința intensa traita și  sa se manifeste, de exemplu, sub forma de atacuri de anxietate sau episoade depresive pe care medicii clinicieni le-ar putea asocia in mod eronat cu alte tulburari psihice. Retrairea sau imperativul de a revigora un eveniment traumatic se manifesta, de asemenea, prin coșmaruri care fac retrairea unui avort sangeros și dureros la o noua sarcina sau naștere. „Aceasta se produce ori de cate ori este intalnita o femeie gravida, o maternitate,  un nou-nascut sau cand aude zgomotul unui aspirator ce inseamna un ecou al avortului prin aspirație pe care l-a suferit”.20

In cele din urma, „ideea de sinucidere nu este neobișnuita in cazul unei depresii majore. […] Corpul mamei, scena uciderii, poate ramane captiv unui imago paralizant al copilului mort și poate deveni mormantul unui doliu imposibil. […] Studii finlandeze21 au aratat o majoritate de sinucideri in randul femeilor care au avut un avort fața de populația generala”.22

Maltratarea altor copii

Profesorul Philip Ney, medic psihiatru canadian, pionier in materie de cercetare a tulburarilor psihice dupa un avort și maltratarea copiilor, studiaza deja de peste treizeci de ani legatura dintre maltratare și avort. Acesta a aratat ca23:

– Faptul de a avea un avort ar putea diminua franarea instinctiva de exprimare a furiei necontrolate asupra copilului aflat in grija.

– Scazand increderea copiilor fața de parinți, avortul ar putea duce la o ostilitate in creștere, potențial violenta, intre generații.

– Vinovația și pierderea stimei de sine se poate indrepta asupra copilului.

– Alegerea avortului poate crea o frustrare fața de barbați, intensificand lupta intre sexe, in care copiii pot deveni țapi ispașitori.

– Avortul primului copil poate trunchia dezvoltarea legaturii intre mama și copil și poate impiedica exprimarea normala a funcțiilor materne.

Pe langa aceasta evocare de suferințe psihice traite de mama, trebuie menționat faptul ca avortul poate produce simptome similare cu simptomele clasice ale SSPT sau Sindromului de Stres Post-Traumatic, traite ca rezultat al unui eveniment traumatic (cutremur, bombardament …). De fapt, in cazul avortului, „Este confruntarea cu realitatea morții. […] percepția senzoriala brutala a realitații morții. Aici, moartea este in interiorul tau”.24

Probleme psihice posibile ale cuplului și ale tatalui

In primul rand, cuplul tata-mama, teatrul doliului, este potențial in pericol: „starea generala de rau simțita de fiecare, furia, vinovația pe care se bazeaza reproșurile, eșecul simbolului uniunii care inseamna promisiunea unui copil, desincronizarea cu doliul la barbat și femeie, toate acestea explica tulburarile. Conform un studiu, 12% din cupluri se despart dupa o astfel de pierdere”25.

Alta dificultate de multe ori traita de cuplu este pierderea libidoului. Cuplul face acum legatura dintre sexualitate, fertilitate și moarte. Prin urmare, relația sexuala poate deveni periculoasa in psihicul femeii sau al barbatului. Tulburarile sexuale, cum ar fi dispareunia, vaginismul sau frigiditatea26 sunt adesea recunoscute ca urmare a avortului. Barbatul poate avea, de asemenea, un blocaj sexual atunci cand se pronunța impotriva avortului. E vorba de „caile genitale ca semn al pericolului, care au devenit scena unui doliu ce nu s-a exprimat in alta parte”.27

Despre barbatul in calitate de tata, dr. Clerget facea urmatoarea descriere: „Victima. Calau. Vinovat. Martor. Absent. Cel care nu reușește sa fie tata are un loc potențial pe eșichierul dramei”28. Cererea de avort provine, uneori, in mod unilateral, de la tata, și este retraita prost de femeie, dar opusul este, de asemenea, posibil, pana la punctul in care unele femei au avorturi fara a mai intreba tatal.

Ce consecințe exista asupra tatalui cand acestuia i s-au refuzat drepturile sale fundamentale, mai ales daca nu este informat deloc! La fel ca in cazul femeilor, reacțiile posibile ale taților variaza foarte mult: tacere, indiferența aparenta, pierderea respectului de sine, retragere, anxietate…

Tulburari psihice posibile la cei apropiați: Tulburari observate la copiii mamelor care au avut avorturi

 In acest moment, este necesar sa discutam despre impactul asupra copiilor cuplurilor care au avut un avort. Exemplul citat de Françoise Dolto in cartea „Sexualité féminine : libido, érotisme, frigidité”29 este izbitor: Georges, 7ani, refuza orice, are coșmaruri și deseneaza simboluri ce evoca mama și moartea. Mama nu a spus nimanui ca ea a avortat, iar copilul a ghicit. Georges ii spune lui Dolto, in timpul consultației: „Nu, ea l-a ucis. El a vrut sa traiasca. Ea l-a ucis.” Acest lucru poate fi șocant, dar aceasta intuiție a copilului fața de un eveniment petrecut in uter, unde el insuși a stat noua luni, poate fi explicata biologic, psihologic și ontologic.

Copilul poate prezenta una sau mai multe dintre urmatoarele afecțiuni: anxietate, angoasa existențiala, hiperactivitate, tulburari de atenție și concentrare sau tulburari de somn. Mai mult decat atat, ar fi o  ipoteza serioasa sa facem o paralela intre tulburarile clinice cu care se confrunta acești copii și tulburarile persoanelor care au supraviețuit unui eveniment traumatic (accident fatal, boala, dezastre naturale, holocaust, bombardamente…). Reacțiile resimțite sunt legate de probleme de supraviețuire: „De ce eu? Ceilalți nu au supraviețuit, nici eu n-am dreptul sa traiesc”. Anumite studii privind sindromul supraviețuitorului avortului evoca urmatoarele trairi30:

– vina supraviețuitorului: eu nu sunt vrednic sa fiu in viața. De ce eu?
– incredere alterata in parinți;
– anxietate și sentimentul unei nenorociri iminente care l-ar putea distruge;
– preocupari morbide;

– complicitate cu pseudo-secretele de familie in paralel cu dorința de a cunoaște;
– atașament anxios fața de parinții sai cu cautarea protecției;
– indoieli in abilitați și talente;
– vina ontologica, asociata cu nefolosirea talentului și oportunitaților;
– furie;
– cautarea unui frate sau a unei surori disparut (e) cu predilecția in a se angaja devreme in relații de iubire;
– tulburari de comportament: hiperactivitate, retragere, tulburari de concentrare …

Doua categorii de reacții ale parinților sunt posibile, se pare, și vor impiedica dezvoltarea anumitor copii prezenți și viitori: copilul-fantoma și copilul de inlocuire. Copilul-fantoma va avea un receptor in psihicul sau al locului pe care mama il da copilului care nu a trait. „In cazul in care doliul nu se poate realiza, in psihicul sau se va dezvolta o cripta, in care va locui fantoma disparutului”31. Copilul de inlocuire va fi investit cu toate speranțele neimplinite și durerile legate de ne-nașterea fatului avortat, pentru ca „atunci cand embrionul sau fatul dispare, el persista in continuare in memoria relației pe care mama le-a stabilit cu el, in relația dintre ea și copilul ei imaginat. […] Acum, pentru copil, faptul de a purta un secret ii va influența modul lui de a fi”32.

Tulburari observate la persoanele apropiate

Orice persoana implicata intr-un avort, prin implicarea sa activa sau pasiva in actul medical, ca martor, poate, de asemenea, suferi tulburari psihice, explica medicul pediatru Philippe de Cathelineau: „Alegand moartea pentru copilul ei, ea [mama] știe ca este, in același timp, propriul sau calau. […] dar este și victima deoarece ea este cea care a ales, dincolo de presiunea anturajului, sa aplice acest abuz asupra ei insași…  Se constata, de fapt, o permutare vertiginoasa a rolurilor din cadrul triunghiului tragic al violenței, și fiecare actor, desigur, in grade diferite, este atat calau, cat și martor și victima. Copilul nevinovat iși face  mama sa sufere pentru ca a aparut pe neașteptate și ea nu a fost gata sa-l primeasca (calau). El participa la drama, fara a avea un cuvant de spus (martor). El e sacrificat (victima). Mama decide moartea copilului sau (calau). Ea se abandoneaza in mainile medicului care face avortul (martor). Este profund ranita prin avort (victima). Medicul este responsabil pentru ucidere (calau). Respecta opțiunile femeii (martor). Medicul și-a distrus o parte din umanitatea sa, practicand un act contrar vocației sale (victima). Iar societatea, in același timp, nu este și ea parte a celor trei laturi ale triunghiului? Ea nu ofera nici o cale de ieșire femeii in suferința (calau). Lasa avorturile sa fie practicate intr-o stare de indiferența generala (martor). Nerespectandu-l pe cel mai slab, se autodistruge (victima)33.

Ce spun studiile științifice

Numarul de avorturi este in creștere in fiecare an, in Belgia și Franța. Dispozițiile Legii Aubry prevad ca discuțiile preliminare pre și post-avort sa devina opționale, cu excepția minorelor. In ceea ce privește tratamentul psihologic, cum a fost propus, conform IMG34, acesta nu este oferit in cazul in care avortul este voluntar, din motive non-terapeutice. In Belgia, cei de la Centrul de Planificare Familiala, unde se practica avortul, nu doresc sa abordeze aceasta problema dificila, ca suferința post-avort, declarand ca aceasta ar putea influența decizia femeii și „ar fi o povara și mai mare pe umerii sai”. Este de remarcat, de asemenea ca, deși rambursat de INAMI35, suportul psihologic dupa avort nu este ceva la care aspira femeile. Ele nu doresc sa se mai intoarca in locul unde au avortat.36

 Deci, anume prin studii științifice obiective care descriu tulburari psihice clinice, uneori traite ca urmare a unui avort, publicul larg va fi conștient de consecințele reale ale avortului. Numai femeile tratate iși pot exprima suferințele prin care au trecut și pot da marturie generațiilor viitoare despre problemele avortului, pot alerta semenii lor despre acest risc psihic. In plus, adolescentele ar trebui sa primeasca toata atenția pentru ca avortul devine din ce in ce mai banalizat in randul tinerelor in varsta de 15-19 ani. Impactul asupra psihicului lor poate fi foarte grav.

Din analiza catorva studii științifice din Franța sau din strainatate, disponibile pe pagina web IEB37, se vede dezinteresul relativ al organismelor publice de cercetare franceze și belgiene [fața de aceasta problema]. Intr-adevar, in Belgia ca și in Franța, dreptul femeii inseamna acces la avort, prin urmare, el trebuie sa fie parte a serviciilor publice de sanatate38. A evoca aceste consecințe devine, prin urmare, ideologic și ar fi periculos pentru aceste drepturi, considerate fragile. Aceste studii sunt descalificate in mod regulat, deoarece ele accentueaza legatura dintre avort și tulburarile de sanatate mintala.

O mai mare libertate de exprimare și de cercetare, pe aceasta tema, se observa in țarile de cultura anglo-saxona. N-am putea oare oferi acestor studii privilegiul de a deveni ecoul unei realitați recunoscute in domeniu de unii profesioniști și, in numele principiului precauției, sa realizam cercetari științifice obiective pentru a ințelege suferința parinților, a personalului asistent, a copiilor, și in cele din urma, a rupe tacerea?

II. Terapii și structuri de sprijin pentru persoanele in suferința

Avand in vedere lipsa de interes a cercetatorilor pentru consecințele avortului, exista puține raspunsuri instituționale pentru vindecarea consecințelor psihice ale avortului, inclusiv in Belgia sau Franța. Personalul din sanatate (psihologi, ginecologi, sexologi) abordeaza simptomele de o maniera fragmentara: tulburari de somn, probleme in relația mama-copil, apoi depresia, și, in cele din urma, frigiditatea, durerile vaginale etc.

Singurele organisme care ofera un parcurs oficial in ambele țari sunt de tip asociativ,  cu o abordare a vindecarii psihice sau globale: aceste organizații nu dispun de mijloacele (resurse financiare și de personal instruit). Ele sunt puțin cunoscute publicului larg și nu sunt recunoscute de catre personalul medical, care, din cauza negarii sau a lipsei de pregatire, refuza sa acorde un anumit sprijin asociațiilor, ajutor de care ele au nevoie.

Adaugam faptul ca femeia care a identificat ca suferințele  sale ar putea fi legate de avortul sau avorturile pe care le-a avut, a facut deja un pas foarte important pe calea bunastarii sale psihice. Aceasta se va  dovedi cu atat mai mult in special in cazul in care femeia a inceput sa se intereseze de terapiile disponibile și incepe sa le practice.

Unii profesioniști din domeniul sanatații mintale ar putea prelua exprimarea acestui tip de suferința și ar putea asista persoanele pe drumul lor spre recuperare. Procedurile propuse, fie prin tehnici convenționale de psihanaliza sau psihoterapie, sau in cele din urma, prin tehnici de ascultare propuse de consilierii din cadrul asociațiilor, au in comun o abordare cathartica, ce permite revigorarea, de o maniera netraumatica, permițand sa se dea frau liber emoțiilor, sa se poata relata antecedente personale, sarcina, contextul de luare a deciziilor și avortul, in scopul de a aborda iertarea de sine, iertarea pentru copil, iertarea pentru oamenii apropiați implicați, doliul persoanei care ar fi trebuit sa fie sau sa se nasca, doliul pentru copilul disparut.

Profesioniștii din domeniul sanatații mintale care recunosc simptomele și știu cum sa le trateze se afla de multe ori intr-o relație unica pacient-asistent, sau intr-o relație cu mai mulți pacienți, in cazul terapiilor de familie. Asociațiile pot propune, de asemenea, terapii de grup.

Parcursul psihologic

• Hopealive ofera in Belgia și Franța parcursul definit de Philip Ney39

Hopealive, fondata in 1996, in Belgia, de catre soția unui pastor protestant, ofera parcursul definit de dr. Philip Ney și permite redarea istoriei pacientei, relațiile sale de familie, furia și motivele avortului. Apoi va fi abordata iertarea de sine și iertarea celorlalți și apoi doliul pentru copilul pierdut. Acesta ofera urmatoarele etape:

  1. Angajarea in proces
  2. Înțelegerea abuzului
  3. Oprirea furiei și reculegerea
  4. Confruntarea cu vinovăția
  5. Căderea măștii
  6. Trecerea „dincolo” de disperare
  7. Doliul pentru pierderile suferite
  8. Reconcilierea
  9. Luarea in considerare a altor astfel de relații
  10. Senzația de restaurare și de bucurie
  11. Protecție in viitor
  12. Discuții imediat dupa parcurs.

Acest parcurs este practicat in grupuri mici, de 3 pana la 6 persoane, mixte sau nu. Alegerea abordarii grupului are doua avantaje: ințelegerea a ceea ce persoana a experimentat, este reflectat ca in oglinda in grup și, la sfarșit, solitudinea, prin schimbul de experiența, care prezinta de multe ori similitudini. La sfarșitul acestui parcurs de aproximativ 6 luni, oamenii vor avea la dispoziție instrumentele pentru a-și face ordine in viața lor și pentru a ințelege mai bine doliul lor prost gestionat și preocuparile pentru alții.

 • Agapa40 in Franța:

Agapa este un loc creștin de intalnire, sprijin și ascultare, individual sau in grup. Agapa ofera un parcurs neconfesional de refacere a istoriei persoanei, permițand trecerea prin etapele unui doliu și o noua perspectiva asupra oamenilor și evenimentelor, in scopul de a reconstrui cuiva increderea in sine, in prezent și in viitor.

Parcursul dr. Philip Ney pentru tratarea durerii asociate cu sindromul supraviețuitorului

 Acest parcurs a fost conceput pentru a ajuta parinții pentru a restabili o relație onesta și de incredere cu copiii lor, dupa ce un frate sau o sora le-a fost avortat/a, pentru a gestiona conflicte legate de aceasta realitate dura, de gestionare a fricii și a construcțiilor imaginare pe care copiii le dezvolta, atunci cand suspecteaza un secret. A declara unui copil ca nu s-a putut sau nu s-a vrut a se primi pe unul dintre frații sau surorile lui, in afara contextului de utilizare ca cel al dr. Ney, este riscant și ar trebui sa se faca cu mare precauție și, daca este posibil, la sfatul unui consilier-terapeut de familie. Deși este intotdeauna necesar sa se spuna copiilor adevarul despre o realitate a familiei, ce ar putea fi ghicita, este necesar sa se aleaga varsta potrivita astfel incat copilul sa fie suficient de matur pentru a-și da seama de masura acestei realitați și de gestionarea emoțiilor care vor rezulta, și mai ales sa-i fie clare propriile sale intenții (ranchiuna intre parinți, pacea in raport cu avortul…).

Parcursul asistenței generale a unei persoane    

Adesea asociații catolice sau protestante propun monitorizare fiziologica, relaționala, psihologica și spirituala și un parcurs de vindecare a oamenilor ca urmare a unei pierderi perinatale. Astfel de organizații sunt puține in Belgia și Franța. Putem menționa „Via Rahelei”41 și „Suflarea vieții”42 din Belgia.

Comemorari

 Mai multe asociații de parinți ofera gesturi concrete43 in memoria copilului și fac vizibil doliul. Pot ridica un monument inchinat celor morți, monument personal și de familie, aduc papuceii copilului acolo, dau viața acelui eveniment și ofera post-mortem ce nu au putut da copilului.

In cadrul unui alt parcurs vindecator se ofera ingerași confecționați, care sunt dați parinților care stau cateva ore cu acesta (copilul lor) pe care nu l-au putut primi și ii fac apoi o inmormantare, restaurand astfel demnitatea umana in filiațiunea sa genealogica.

III. Probleme nerezolvate in societate

Este necesar, in acest stadiu, sa se ia in considerare ramificațiile consecințelor sociale ale avortului asupra societații in ansamblu.

Intreaga societate este afectata

INED prevede ca 40% din populația franceza feminina va trece printr-un avort cel puțin o data in viața44. Avand in vedere proporția femeilor care sufera – chiar daca se ia in considerare un raport foarte scazut de 1%, de exemplu – și daca adaugam mediul implicat, care poate fi, de asemenea, in suferința (cuplul, frații, rudele, personalul medical …), putem considera ca termenul „o problema de sanatate publica” nu este nici o exagerare, avand in vedere numarul de persoane afectate.

Legatura dintre nesiguranța familiei și avort

Sa ne referim la studiul Lott45 (disponibil pe website-ul IEB46) conform caruia legalizarea avortului crește rata nașterilor in afara casatoriei, precum și numarul cuplurilor monoparentale, efectul fiind creșterea criminalitații americane, ca urmare a reducerii investițiilor in capitalul uman. Se poate stabili o corelație? Daca nu putem sprijini inca o astfel de teorie in stadiul actual al cercetarii, putem doar constata ca societațile belgiana și franceza favorizeaza indoieli existențiale cu privire la lipsa reperelor intre generații și promoveaza banalizarea avortului.

Avortul la adolescente

La varsta cand persoana se construiește mental si fizic, nu ar trebui sa fim ingrijorați de creșterea numarului avorturilor in randul minorelor (+ 30% in perioada 2001-2007, in Franța)47? Pe langa pericolele biologice pe care le comporta aceste sarcini, prevenirea sarcinilor la adolescente și ingrijirea tulburarilor psihice la adolescente in urma unui avort sunt deosebit de urgente și vitale pentru sanatatea lor. Drept rezultat, adolescentele au o inclinație mai mare spre tot felul de acte periculoase (violența fizica, tentative de sinucidere…) și apariția unor comportamente de risc (droguri, comportament sexual de risc). E un context foarte diferit, pe care personalul medical va trebui sa-l ia in considerare, caci va avea de a face cu probleme psihice ale adolescentelor dupa un avort.

Intr-un raport privind prevenirea și gestionarea sarcinilor la adolescente din 2004, Michèle Uzan, șeful Serviciului de obstetrica și ginecologie a Spitalului Jean-Verdier de la Bondy, explica:

„Nici copii, nici adulți, adolescenții constituie o clasa de varsta separata cu probleme de sanatate și comportament specific, care au dus la crearea, in unele spitale, a unitaților  specifice, specializate pe ingrijirea medico-psiho-sociale la adolescenți. Daca maternitatea timpurie este inscrisa in istoria femeilor dintotdeauna, apariția sarcinii este adesea parte din aceste accidente legate de practicile riscante. Sarcina poate corespunde unei angoase existențiale sau poate fi un raspuns inadecvat la o situație deja precara; uneori va fi parte dintr-un continuum in familie. […] Distribuția de varsta la primul raport sexual prezinta o translare fața de varste mai mici: 21% dintre baieți și 10% dintre fete au primele rapoarte sexuale la 15 ani sau sub aceasta varsta. Rapoartele sexuale in adolescența au un caracter sporadic (intre 5 și 15 pe an) și neplanificate (63% apar in perioada vacanței). In plus, prieteniile sunt de scurta durata și doar rareori pot depași o luna: aceasta explica parțial folosirea prezervativelor ca o prima intenție.

In plus, 21% dintre fetele active sexual nu folosesc nici o metoda contraceptiva, aceasta este o cifra care ar trebui ținuta minte atunci cand se dezvolta mesaje pentru utilizarea lor de catre adolescenți. […] In general, aceste sarcini impulsive apar in contextul unei sexualitați neprotejate si de risc și reprezinta o exprimare exterioara a unor procese psihice subconștiente. Toate cifrele arata deja de mai mulți ani: cu cat sarcina apare mai devreme, cu atat e mai mare riscul sa se incheie cu un avort”.48

Ce putem spune despre violența in randul tinerilor și posibila legatura cu violența avortului?

Creșterea criminalitații juvenile (creșterea ponderii minorilor in infracțiunile totale și creșterea criminalitații, in general, sunt de 3% in fiecare an, incepand din 200549) lasa sa se intrevada o corelație posibila intre creșterea numarului avorturilor la adolescente și numarul tot mai mare de infracțiuni. Cu toate acestea, criminalitatea nu este analizata in funcție de sex, iar statisticile necesare pentru a sprijini aceasta teorie nu sunt disponibile. Cu toate acestea, mass-media relateaza o preocupare generalizata fața de rolul jucat de fete – eveniment fara precedent – in timpul demonstrațiilor elevilor de liceu din Franța din octombrie 2010 impotriva reformei sistemului de pensii. Atunci, eleve de liceu, organizate in banda, au spart vitrinele magazinelor și au dat foc mașinilor, ceea ce mass-media a descris ca un fapt fara precedent. Daca se dovedește ca frecvența avorturilor la fete duce la o creștere a criminalitații, ar trebui sa ne ingrijoreze.

Autoritațile publice incearca sa reduca numarul de avorturi?

In Belgia, publicul nu ințelege problema avortului, probabil din cauza lipsei unui anume recul in raport cu  legea de dezincriminare a avortului: este deci aceasta indiferența care prevaleaza. Exemplul Franței este edificator: de fapt, Legea Veil din 1975 recunoaște demnitatea embrionului și recomanda punerea in aplicare a tuturor mijloacelor posibile pentru a preveni avortul. In ciuda educației sexuale și a prezenței planning-ului familial in școli, numarul de „accidente” este intotdeauna important: 72% din avorturile franceze se fac cu contraceptive chimice50. Franța este una dintre primele țari din lume utilizatoare de contracepție și rata avortului ramane ridicata51. Intr-un raport recent, prezentat in octombrie 2009, la Ministerul Sanatații, IGAS (Inspectoratul General al Afacerilor Sociale) recomanda a se legifera in urmatoarele chestiuni:

– a se continua sa se investeasca in creșterea gradului de conștientizare cu privire la utilizarea pilulei și prezervativelor;

– a se educa tinerii in sensul folosirii contracepției și la prezervativelor;

– creșterea numarului de prescripții medicale pentru avort;

– revalorizarea avortului „la pachet” [cu contracepția] de catre medici;

– prezentarea sterilizarii ca opțiune intre alte mijloacele de contraception.52

 Numarul de avorturi nu este pe cale sa scada, iar soluțiile propuse sunt foarte discutabile in special cand e vorba de sterilizare, care este o problema de integritate fizica a persoanei.

Alte țari au rate ale avortului care au scazut treptat, ca in Germania, sau cel puțin au stagnat,ca in Statele Unite. Prin urmare, este legitim sa ne intrebam daca guvernele belgian și francez au voința de a reduce numarul de avorturi, recunoscand ca avortul nu este un panaceu, și luand in considerare opinia generala care, potrivit unui sondaj IFOP, Les femmes et lʼIVG,53 arata: „Exista prea multe avorturi in țara noastra” – 61% din femei. „Avortul lasa urme psihice dificile in viața unei femei” – 83% din femei. „Societatea ar trebui sa faca mai mult pentru a ajuta femeile ca sa evite recurgerea la avort” – 60% din femei.

Concluzie

Dupa atația ani de avorturi, nu merita sa punem, detașat și departe de orice prejudecata ideologica, intrebarea cum sa ajutam persoanele in suferința din cauza unui rau atat de puțin recunoscut și studiat? Ajutarea persoanelor cu suferințe psihice, ca urmare a unui avort voluntar, consta in a recunoaște realitatea dura și amenințarile la adresa tuturor membrilor familiei. Dr. Clerget iși incheie cartea astfel: „Este vorba de frecvența acestor intreruperi, de o veritabila problema de sanatate publica, care nu este, nici pe departe, suficient luata in considerare”.54 Cheia acțiunilor concrete ar putea consta in:

– Recunoașterea sociala și medicala a consecințelor psihice ale avortului:

  • prin eliminarea negarii instituționale;
  • prin crearea de rețele profesionale;
  • prin mobilizarea lumii politice;
  • prin lansarea de studii științifice obiective;

– Recunoașterea sociala și instituționala a copiilor disparuți;

– Formarea profesioniștilor din domeniul sanatații și a consilierilor spirituali.

Societațile occidentale arata ambiguitate cu privire la maternitate și copii. Pe de o parte, ele ridica dorința de a avea copii la rangul de drept absolut: creșterea numarului de procreari asistate medical55, lobby pentru a permite adopția de catre cuplurile formate din doua persoane de același sex in Franța (adopție deja autorizata in Belgia) sau cercetarile pentru uterul artificial, in acest sens: copilul a devenit un drept. Pe de alta parte, aceasta societate permite avortul, selecția cu pre-implantare și cercetarea pe embrionii supranumerari56.

E o provocare sa descoperi ca autoritațile mențin negarea suferinței obiective și propun ramanerea in status quo, descalificand prin aceasta cuvantul persoanelor care iși exprima suferința și impiedicand astfel profesioniștii din domeniul sanatații sa-și dezvolte cunoștințele științifice și medicale pentru a detecta și a sprijini suferința.

In numele principiului precauției, pe care Uniunea Europeana și guvernele europene il invoca frecvent, ar trebui sa cerem autoritaților politice și de sanatate sa recunoasca aceasta problema de sanatate publica. Sa cerem finanțarea studiilor științifice pentru a ințelege ceea ce este in joc și mai ales dezvoltarea de terapii pentru femei și martorii sau actorii acestei pierderi (parinți, copii, bunici, personal de sanatate, asistenți sociali …)?

Raport alcatuit de Laetitia Pouliquen

205 Chaussée de Wavre – B-1050 Bruxelles

www.ieb-eib.org

secretariat@ieb-eib.org

__________

Bibliografie:

1 Termenul de „avort”, utilizat in Belgia, va fi utilizat in mod implicit  doar pentru desemnarea avorturilor voluntare.
2 INED: Institutul National de Studii Demografice. Instituție publica franceza, specializata in cercetarea demografica și cercetarea populației in general.
3 Raport INED pe 2004, Populations et Sociétés nr 407 – Pourquoi le nombre d’avortements n’a-t-il pas baissé en France depuis 30 ans ?
4 Raspunsul la intrebarea adresata ministrului Sanatații, Roselyne Bachelot, de catre deputatul Louis Giscard d’Estaing, in luna iunie 2010.

5 Raportul de sinteza al Inspecției Generale a Afacerilor Sociale IGAS, RM2009-112P, octombrie 2009. Evaluarea politicilor de prevenire a sarcinii nedorite și de sprijin pentru avorturi, ca urmare a legii din 4 iulie 2001.

6 Sursa: Ministerul Sanatații www.sante-sports.gouv.fr/IMG/pdf/er713.pdf

7 Raportul IGAS pe 2009.

8 Raportul INED pe 2004, Populations et Sociétés nr 407. Pourquoi le nombre d’avortements n’a-t-il pas baissé en France depuis 30 ans ?

9 Dr. Stéphane Clerget este autorul a zeci de carți, inclusiv: Adolescents, la crise nécessaire, Fayard, 2000. El a aparat dreptul femeilor la avort și arata in cartea menționata, mai multe marturii de la parinți sau copii care au trait avortul cu durere, colectate in timpul practicii sale medicale.

10 Raportul INED din 2004 ; Populations et Sociétés nr. 407 ; Pourquoi le nombre d’avortements n’a-t-il pas baissé en France depuis 30 ans ?

11 Op. cit., p. 97.

12 Op. cit., p. 103.

13 Maladie psihica de origine psihologica.

14 Comportament periculos și posibil nechibzuit pentru sine și pentru alții.

15 Op. cit., p. 103-105.

16 Op. cit., p. 111 și 112.

17 B. Holzauer, « Schwangerschaft und Schwangerschaftsabbruch », Kriminol, Freiburg i.Br., Forschungsberichte aus dem MaxPlanck Inst, nr. 38, 1989.

18 Op. cit., p. 120.

19 Op. cit., p. 126.

20 Op. cit., p. 175.

21 Pregnancy associated mortality after birth, spontaneous abortion or induced abortion in Finland, 1987 -2000, American Journal of Obstetrics and Gynecology, nr.190, 2004, p. 422-427.

22 Op. cit., p.159 -161.

23 Relationship between abortion and Child abuse, Philip G. Ney, MD, in Canadian Journal of Psychiatry – Vol 24, 1979.

24 Op. cit., p. 159-161.

25 Op. cit., p. 223.

26 Dispareunie – senzații dureroase locale in timpul actului sexual; vaginism – contracție reflexa dureroasa vaginului, ce previne penetrarea; frigiditate – lipsa totala sau parțiala a satisfacției in timpul actului sexual.

27 Op. cit., p. 235.

28 Op. cit., p. 217.

29 Cartea autoarei Françoise Dolto, aparuta in 1986, Paris.

30 The Canadian Journal of Diagnosis, January 1999, Abortion and Family Psychology : a Study in Progress by Dr Philip G. Ney.

31 Op. cit., p.261.

32 Op. cit., p.263.

33 Quand Rachel pleure ses enfants. Les lendemains douloureux de l’avortement, CLD Editions, 2003. Philippe de Cathelineau, p. 54-56.

34  Intreruperea medicala a sarcinii poate fi indicata printr-o decizie a mai multor medici, daca sarcina pune in pericol viața mamei sau daca fatul este atins de o maladie grava și incurabila la momentul diagnosticului. Intreruperea medicala de sarcina se practica in Franța pana in momentul nașterii.

35 Institut National Assurance Maladie et Invalidité.

36 Marturie data in timpul unui interviu cu personalul unui Centru de Planificare Familiala.

37 http://www.ieb-eib.org/fr/pdf/dossier-liste-etudes-csqces-avortement.pdf

38 Definiție utilizata in mod curent de catre OMS și Uniunea Europeana.

39 Belgia: www.hopealive.be – Franța: Unité de Ressources pour la Restauration de la Dignité de la Personne- e-mail: u2rdp@aol.com

40 www.agapa.fr

41 www.rachelsvineyard.com

42www.souffledevie.be

43 Exemple gasim pe acest site : www.images-de-soi.fr/memoiresvives/index.html

44 Raportul INED de 2004, Populations et Sociétés nr 407, Pourquoi le nombre d’avortements n’a-t-il pas baissé en France depuis 30 ans?

45 „Abortion and Crime : Unwanted Children and Out-of-Wedlock Births”, 2001, Yale Law & Economics Research Paper, nr.254.

46 www.ieb-eib.org/fr/document/etudes-scientifiques-sydrome-post-avortement-249.html

47 Sondaj ADV IFOP realizat in 2010 www.adv.org/fileadmin/web/campagnes/Sondage_IFOP_fevrier_2010.pdf

48 Comunicarea lui Michèle Uzan, Hôpital Jean-Verdier Bondy lax JTA 2004, La grossesse et l’accouchement des adolescentes

www.gyneweb.fr/Sources/obstetrique/gr-ado.htm

49 Raportul anului 2009, Criminalité et délinquance constatées en France, Direcția Centrala a Poliției Judiciare.

50 Sondaj IFOP-ADV, februarie 2010 www.adv.org/fileadmin/web/campagnes/Sondage_IFOP_fevrier_2010.pdf

51 Éthique, religion, droit et reproduction, Paris 2001, p. 63 „En France, 68,8% des femmes de 20 à 49 ans sont sous contraception, dont 52 % utilisent les contraceptions dites « efficaces » (pilule, stérilet…)”.

52 Raportul IGAS, octombrie 2009.

54 Op. cit., p.305.

55 Procrearea asistata medical: ansamblu de practici clinice și biologice (fecundare in vitro, crioconservare, depistare pre-implantare etc.) sau intervenția medicinii direct in procreare. Pentru a cunoaște mai multe, vezi dosarul IEB, La Procréation Médicalement Assistée en Belgique.

56 Embrioni concepuți in vitro, care, daca nu fac obiectul unui proiect parental, pot fi puși la dispoziția cercetarii, ceea ce ii distruge.

53 www.adv.org/fileadmin/web/campagnes/Sondage_IFOP_fevrier_2010.pdf

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here