Unul din cinci doctori olandezi ar ajuta o persoană care nu suferă de nicio boală să moară

1030
0
DISTRIBUIȚI

Aproape unul din cinci doctori olandezi ar acorda asistență cuiva care dorește să moară, chiar dacă respectivul nu are probleme medicale, ci este doar “sătul de viață”, conform unei cercetări desfășurate recent.

Sondajul a luat în considerare răspunsurile a 1500 de medici specializați în geriartrie, iar respondenții au avut privilegiul anonimatului. Potrivit rezultatelor, 2% dintre cei intervievați au declarat că au efectuat deja eutanasii sau au asistat persoane în sinucideri care nu aveau nicio legătura cu o condiție medicală, în condițiile în care această practică este interzisă, de fapt, și de legea olandeză.

Studiul a scos la iveală și alte aspecte tulburătoare. De pildă, aproape jumătate dintre medici spun că ar ajuta pe cineva să moară dacă acea persoană se află în primele stadii ale demenței, în timp ce 3% au declarat că deja au făcut acest lucru. Peste o treime au afirmat că s-ar implica în sinucideri asistate pentru cei cu probleme psihice și care doresc să termine cu viața. De asemenea, 27% spun că ar ajuta pe cineva să moară dacă persoana respectivă ar avea o problemă medicală nu foarte gravă.

Olanda are una dintre cele mai liberale legi în privința eutanasiei, mai ales că legea nu precizează dacă o condiție pentru întreruperea vieții trebuie să fie o suferință fizică sau o condiție medicală specifică; cu toate aceastea, o decizie judecătorească a stabilit necesitatea existenței unei suferințe fizice pentru întreruperea vieții.

Conducătoarea cercetării, Eva Bolt, a afirmat, de altfel, că medicii care au ajutat la moartea unor pacienți fără probleme medicale nu au comis vreo crimă. “E greu de spus – e posibil ca acești medici să fi făcut eutanasii în urmă cu mulți ani, când nu era nicio lege, așa că nu putem afirma că au încălcat legea.”

În 2013 aproximativ 5000 de olandezi au decis să își curme viața asistați de medici. În același an, 97 de oameni suferind de demență au ales această “procedură”, aproape toți fiind în stagiile preliminare ale boli. Majoritatea doctorilor (80%) spun însă că e mult mai ușor să curme viața pacienților cu cancer decât a celor cu boli psihice deoarece decizia e mult mai sigură din partea pacienților. (Vlad Liceac – Anacronic.ro)

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here