Cel mai frumos basm cinematografic de Crăciun: CRONICILE DIN NARNIA – Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul

1.790 views
0
DISTRIBUIȚI

Narnia-4Rareori esenţa ultimă a basmelor se devoalează atât de limpede, fără a pierde nimic din farmecul genului, precum la C.S. Lewis. Ecranizarea primului roman al heptalogiei sale Cronicile din Narnia (şi cea mai bună din seria de ecranizări), Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul (regia: Andrew Adamson) se înscrie în curentul superproducţiilor fantastico-epopeice de azi, ca Stăpânul Inelelor şi Harry Potter, dar are ceva în plus.

Prieten bun cu J.R.R. Tolkien, cu care împărtăşea pasiunea pentru literatură fantastică şi istorie veche, Clive Staples Lewis este autorul unor universuri fantastice de aceeaşi sorginte cu cele ale lingvistului de la Oxford. Aceeaşi obsesie a războiului nevăzut, aceeaşi încredere în forţele Binelui, aceeaşi dragoste pentru zestrea de înţelepciune al umanităţii, aceeaşi dorinţă de a împărtăşi această înţelepciune copiilor!

Punându-şi erudiţia între paranteze, C.S. Lewis adoptă o linie narativă mai simplă decât cea a lui Tolkien, pentru a se adresa cu predilecţie celor mici şi a pentru a pune în evidenţă, discret, dar clar, sensul eschatologic.

În timpul Celui de-al doilea război mondial, patru fraţi londonezi sunt evacuaţi în provincie, unde conacul misterios în care sunt găzduiţi le oferă prilejul unei experienţe unice: participarea la un alt război (ori, poate, acelaşi?…), dus pentru salvgardarea imaginarului omenesc (dar nu tocmai acesta fusese, de fapt, otrăvit?…), invadat de forţele răului.

Răul pătrunde în lume legitimându-se în numele Binelui: este ceea ce face Vrăjitoarea Albă Jadis, când ia în stăpânire Narnia, alungându-l pe Aslan, dreptul Rege al acesteia. Jadis aduce cu sine îngheţul veşnic şi interzice sărbătoarea Crăciunului.

Prima care pătrunde în tărâmul locuit doar de fiinţe fantastice şi animalele pădurii este mezina Lucy. Întrebarea cu care o întâmpină faunul Tumnus, un fel de crainic al tărâmului imaginar, este neaşteptată: “Eşti o urmaşă a Evei?”. Întrebarea îşi edifică tâlcul când aflăm cuvintele Profeţiei: Narnia va fi eliberată de patru urmaşi ai lui Adam şi ai Evei, care vor conduce războiul pentru reintronarea regelui ei legitim. Surpriză, însă: regele Aslan nu are chip omenesc, el este un leu blând, falnic şi majestuos, stăpânul de drept al pădurii. Regele a fost alungat, Crăciunul e prohibit, toată suflarea aşteaptă sosirea  “unei fiice a Evei” care să sfărâme blestemul.

Scenariul eschatologic creştin irumpe din substanţa intimă a poveştii. “Oamenii sunt duşmanii mei de moarte”, şuieră Jadis, în a cărei privire regăsim ambiguitatea rece a Diavolului din Patimile lui Iisus al lui Mel Gibson.

Intrarea copiilor în împărăţie este mediată nu de o oglindă (ca la Lewis Caroll), ci de peretele magic al unui dulap.

Apare, evident, şi trădarea: fratele mai mic, Edmund, ademenit de promisiunea coroanei, trece de partea Răului. Umilit şi tratat ca infractor de gărzile Vrăjitoarei, Edmund cunoaşte faţa adevărată a Răului, evadează şi se întoarce la ai săi – prilej de apostrofare apoftegmatică din partea Regelui. “Trădarea este un lucru foarte grav, mai ales când e comisă de unul dintre fraţi” spune Aslan, “răscumpărarea va fi mai grea decât vă închipuiţi”.

Scenariul christic capătă coerenţă când Jadis îi cere lui Aslan “preţul promis al sângelui trădătorilor”, devoalându-şi până la capăt esenţa luciferică. Micul Edmund va fi izbăvit, dar cu ce preţ?

leao1024Cu gravitate simplă, prin personajul regelui-leu (simbol christic în iconografia paleocreştină) povestea reiterează traseul Jertfei, Coborârii în Infern, morţii şi Învierii lui Hristos. În secvenţa cea mai emoţională a filmului, cele două surori veghează, asemeni Mironosiţelor, la căpătâiul regelui mort. Dispariţia trupului înfăşat şi spargerea altarului de piatră în clipa învierii reiterează tulburător scenariul evanghelic. Discursul lui Aslan despre puterea sacrificiului şi alte câteva replici evidenţiază simbolismul creştin al tramei şi clarifică identitatea ascunsă a personajelor.

De la patru copii jucăuşi, la metafora celor patru evanghelişti e o cale cam ca de la un pescar la un apostol, dar dezvoltarea situaţiilor conduce, păstrând libertatea lecturii, în această direcţie. Războiul final se declanşează, cei patru fraţi conduc tabăra Binelui; leul înviat are rolul hotărâtor. Biruinţa finală îi aduce pe copii în sala tronului, unde îi aşteaptă patru jilţuri egale! Aslan îi numeşte domnitori, a căror “înţelepciune să lumineze până vor cădea stelele de pe cer”. Întregind conotaţia apocaliptică, Regele pleacă spre Apus “pentru o vreme”, iar noi suntem invitaţi, prin vocile inocenţilor, să nu ezităm în credinţă.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorMarșul pentru Familie 2015 la Iași
Articolul următorMonument împotriva avortului în jud. Timiș
Elena Dulgheru
Critic de film, jurnalist, poet, traducător. Doctor în cinematografie şi media cu calificativul „Magna cum laude” (2008). Autoare a volumelor: “Tarkovski. Filmul ca rugăciune”, Ed. Arca Învierii – Premiul Uniunii Cineaştilor, 2002; “De vorbă cu Marina Таrкоvskaia”, Ed. Arca Învierii, 2004; “Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov”, Ed. Arca Învierii, 2011. Membru al Uniunii Cineaştilor din România. Semnează în Ziarul Lumina rubrica permanentă de cinema "Retina văzduhului”. Website personal: elena-dulgheru.blogspot.ro.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here