Perspectiva creștină asupra eticii biomedicale

762 views
0
DISTRIBUIȚI

Obiectul bioeticii ca știință îl constituie viaţa cu toate acţiunile menite să o promoveze, să o modifice sau să o distrugă. În mod mai concret, putem spune că bioetica se ocupă cu urmatoarele teme: eutanasia şi insistenţa terapeutică, reanimarea, adevărul spus bolnavilor şi dreptul la moarte; avortul, eutanasia foetală, diagnosticul prenatal, consilierea genetică; sterilizarea handicapaţilor şi eugenia; experienţele pe embrionul uman şi pe om; înseminarea artificală, fecundarea artificială, băncile de spermă, fecundarea în vitro; manipularea genetică; sinuciderea; transplantul de organe; transsexualismul; creşterea demografică şi controlul ei; armele de distrugere în masă; tortura, pedeapsa cu moartea etc.

Realitatea începutului de secol XXI dictează o confruntare dintre bioetica seculară şi bioetica religioasă. Argumentul bioeticii seculare este că ea singură poate să primească o acceptare universală, deoarece se află deasupra religiilor sau a obiceiurilor diferitelor popoare. Totuși, bioetica „universală” are propria ideologie bazată pe materialism, utilitarism şi relativismele puterilor şi, aşa cum scrie profesorul H.T. Engelhardt, toţi cei care exclud Biserica din zona de cercetare a Bioeticii susţin că ei consacră puterile de stat ca valori; dar atunci apare urmatoarea întrebare: cine consacră aceste puteri şi pe ce baza morală?

Dacă umaniștii abordează etica biomedicală în termenii jocului de-a Dumnezeu, conform abordării creștine, progresul în medicină trebuie folosit pentru a-l servi pe Dumnezeu. Tehnologia trebuie folosită pentru a ameliora suferința umană, nu pentru a crea viață, întrucât Dumnezeu ne-a dat rolul de a administra viața, nu de a o manipula. Pe scurt, rolul creștinului în domeniul biomedical este terapeutic, nu eugenic.

Principiile de bază în abordarea creștina a acestei problematici sunt următoarele:

– Suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat orice fiinta vie (Gen. 1:21) si omul e creat dupa chipul si asemanarea Sa (Gen. 1:27). Acest lucru inseamna ca omul are atributele unei persoane, asa cum le are si Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul este o fiinta personala, ceea ce inseamna in primul rand o fiinta relationala,  apoi este o fiinta rationala, care gandeste, este de asemenea o fiinta volitionala, care alege si o fiinta emotionala, care simte. Dumnezeu controleaza atat viata, cat si moartea. El da viata si tot el o ia (Iov 1:21). Omul este din tarana si in tarana se intoarce (Gen.3:19). Fiind creat de Dumnezeu, omul ii apartine lui si de aceea  nu are dreptul de a cauta sa obtina controlul asupra vietii umane.

– Demnitatea omului. Omul e creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este coroana creatiei Lui. De aceea, a ucide un om este un pacat extrem de grav, intrucat e un afront adus direct lui Dumnezeu. Aceasta demnitate a vietii umane, ce rezulta din asemanarea omului cu Creatorul Sau, include corpul sau, care trebuie ingrijit (Efeseni 5:29) si chiar ingropat cu respect, anticipandu-se invierea sa ulterioara (1Cor. 15).

– Sacralitatea vietii. Oamenii au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu e sfant (Lev.11:44), iar noi am fost facuti dupa chipul sau, inseamna ca intr-un anume fel, noi impartasim asemanarea lui morala. Aceasta sacralitate a vietii, care reflecta in mod unic caracterul lui Dumnezeu, este baza unei atitudini pro-viata, incepand de la conceptie si pana la moarte. Nu conteaza cat de desfigurat ar fi un om, acesta poarta inca chipul lui Dumnezeu si merita sa fie tratat ca un lucru sacru, asa cum este. Toate marile religii sustin ca viata este inviolabila – toate interzic uciderea semenilor nostri. Imperativul este regasit si in juramantul hipocratic si in deontologiile formulate de-a lungul secolelor. Nu numai atat. Viata trebuie aparata chiar si atunci cand devine nesigura. Pornind de aici, eticianul E. W. Keyserlingk considera  caracterul sacru al vietii, fiind singurul principiu important din univers, care “nu cunoaste nici o restrictie si nici o exceptie”. Nu exista viata lipsita de calitate, cum afirma etica utilitariana.

“Viata umana este sacra fiinca de la inceputul ei comporta actiunea creatoare a lui Dumnezeu si ramane pentru totdeauna intr-o legatura speciala cu Creatorul sau care este unicul sau scop”.

– Dragostea agape. Dragostea este esenta eticii crestine, intrucat Hristos a spus ca aceasta este cea mai mare porunca (Mt. 22:37-39). De aceea, e necesara aplicarea acesteia fata de fiintele umane in fiecare aspect al vietii, si mai cu seama in problemele biomedicale.

Linii calauzitoare pentru abordarea crestina a problemelor bioetice

Interventiile medicale trebuie sa fie totdeauna voluntare. Din principiul demnitatii si libertatii deriva principiul autonomiei, care impune consimtamantul in deplina cunostinta de cauza. Pacientul trebuie informat  cu privire la natura si posibilele consecinte ale tratamentului sau operatiei si trebuie sa-si dea liber consimtamantul. Daca acesta se afla in imposibilitatea de a-si da consimtamantul, nu ar trebui sa i se aplice nici o procedura medicala, cu exceptia celor necesare pentru prezervarea vietii. Un tratament fortat, indiferent cat de benefic ar fi pentru societate, este imoral.

– Este corecta permiterea mortii naturale, atunci cand ea apare. Este o mare diferenta intre a lua viata unei fiinte si a-i permite acesteia sa moara. Prima este totdeauna gresita. Ultima poate fi justificata in anumite conditii. A lua viata cuiva este crima, insa a-i ingadui acestuia sa moara din cauze naturale, poate fi un act de mila.

– Nu exista datoria de prelungire a mortii. Biblia declara ca atat pacatul prin comitere cat si cel prin omitere sunt gresite (Iacov 4:17). Astfel, a nu preveni moartea cuiva este echivalent cu a o produce. In acest sens, omul are datoria de a prelungi viata umana, iar daca sunt disponibile mijloace tehnice si medicale, acestea trebuie folosite corect. Nu trebuie confundata, insa, datoria de a prezerva viata cu obligatia de a prelungi moartea.

– Folosirea mijloacelor artificiale si naturale. Trebuie facuta orice incercare de a prezerva viata umana, prin toate mijloacele disponibile. Evident, nimeni nu ar trebui sa fie privat de hrana, apa si aer, intrucat privarea de aceste mijloace naturale ar fi echivalenta cu cauzarea mortii, adica cu comiterea unei crime. Daca exista mijloace tehnologice disponibile, acestea ar trebui folosite pentru prezervarea vietii. Acestea nu trebuie insa folosite pentru a prelungi moartea.

– Corectarea vietii este justificata, insa nu si crearea ei. Traim intr-o lume imperfecta, devenita astfel din pricina pacatului omului. De aceea, nu este gresit sa cautam sa corectam anumite imperfectiuni. Totusi, este o mare diferenta intre a corecta imperfectiunile umane si a crea dupa bunul nostru plac fiinte perfecte. Usurarea suferintei umane, rezultate in urma caderii in pacat, este o datorie morala, dar fabricarea de fiinte umane nu este.

Extras din articolul introductiv Bioetica pe înțelesul tuturor

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here