Un bucureştean îi scrie Ministrului Educaţiei despre educaţia sexuală

1352
0
DISTRIBUIȚI

Domnului Sorin Câmpeanu
Ministrul Educaţiei Naţionale

Stimate Domnule Ministru,

Numele meu este Florin Panait, am 35 de ani şi am fost educat în sistemul de învăţământ public din România.

Pe vremea când eram eu elev, adică în perioada 1986- 1998, existau subiecte tabu, exista încă respect pentru oamenii în vârstă întâlniţi pe stradă, exista ruşine, exista frică de părinţi şi ascultare de profesori.

Atunci încă se mai transmiteau valorile familiale din generaţie în generaţie, pentru că cei peste 50 de ani aveau nepoţi, deoarece se căsătoriseră devreme şi la fel făcuseră şi copiii lor. Şi, astfel, expresia „cei 7 ani de acasă” avea alt sens atunci, pentru că „acasă” însemna ceva. Ceva mai mult decât un apartament la bloc sau o vilă într-un cartier rezidenţial. Însemna o gospodărie în care convieţuiau copii, părinţi şi bunici, în care fiecare avea responsabilităţi, unde copiii primeau sarcini şi învăţau astfel ce înseamnă ascultarea, învăţau poate şi că nu îşi pot permite orice, că uneori trebuie să mai facă şi ce nu le convine, că există limite, că trebuie să se abţină sau să amâne un moment de plăcere până îşi termină treaba. Şi mai învăţau că faptele lor aveau consecinţe – şi bune, şi rele.

În acelaşi timp, tentaţiile sexuale aveau cu totul şi cu totul alte proporţii, pentru că nu erau atât de promovate ca acum. Nu existau reclame la lenjerie intimă pe toate autobuzele şi pe toate străzile, nu erau emisiuni TV care să includă dans la bară, striptease în direct, expunere de viaţă intimă bogat detaliată, nu existau reviste şi site-uri precum Can-Can, Libertatea sau Wow!, în care pornografia este ceva obişnuit. Femeile erau mai degrabă îmbrăcate decât dezbrăcate, nu existau sex-shop-uri şi nici afişe cu saloane de masaj erotic pe toţi stâlpii, iar „iubirea” însemna cu totul şi cu totul altceva decât ce înţelegem acum din emisiuni intitulate sugestiv „Insula iubirii”.

Bineînţeles că, şi atunci, eu, ca băiat, îmi doream să cunosc şi să experimentez, bineînţeles că aveam pofte şi dorinţe, dar ele, poftele, nu erau atât de excitate ca acum, pentru că nu erau stimulii de acum.

În acelaşi timp, exista un alt raport între aşteptările şi posibilităţile pe care le întrevedeam ca tânăr, relativ la viaţa cu o fată.

Aşteptările mi le formăm pe baza a ceea ce văzusem şi vedeam în jur, pe baza educaţiei de acasă şi de la şcoală, dar şi pe baza comportamentului celor din anturajul meu. Şi, astfel, nu îndrăzneam să mă gândesc că mă pot culca cu o fată fără să am o relaţie legitimă cu ea. Nu îndrăzneam, efectiv. Îmi era ruşine de părinţii mei şi de ai ei, iar ea nu ar fi acceptat niciodată.

Posibilităţile de de viaţă sexuală precoce iarăşi nu prea existau, sau cel puţin nu îmi erau accesibile mie neexistând saloane de masaj erotic, iar fetele fiind descurajate de întreagă societate să se ofere pur şi simplu.

Or, acum, întreaga societate reprezintă un tir continuu de mesaje erotice trimise asupra adolescenţilor.

Internetul, accesbil de pe orice telefon mobil, este plin de pornografie.

Străzile sunt pline de reclame realizate pe principiul „sexul vinde”.

Emisiunile TV prezintă cele mai excentrice experienţe sexuale ca fiind ceva normal.

Revistele pentru adolescenţi îi îndeamnă la masturbare, vorbesc despre relaţii şi despărţiri şi nu au nicio pagină pe care să nu apară cuvântul „sex”.

Dar cine şi cum îi învaţă pe adolescenţi cum să îşi întemeieze o familie?

Cine îi învaţă să devină responsabili?

Cine şi cum îi învaţă cum să îşi crească copiii?

Cine îi învaţă să devină oameni care să contribuie la viitorul ţării, care să muncească şi să creeze?

Cine îi protejează de eşecuri, cine îi pregăteşte pentru provocările şi greutăţile pe care le vor întâmpina peste câţiva ani?

Cine şi cum le oferă metode prin care să nu renunţe la un obiectiv pe care şi l-au asumat?

Cine le spune despre responsabilitate şi despre consecinţe?

Nu îl cunosc pe domnul Romeo Moşoiu şi nici nu am auzit de dumnealui până acum.

Dar, dacă cineva vrea ca şcoala să le spună elevilor că ar fi bine să se abţină de la sex până la căsătorie, mie mi se pare un om normal.

Şi mai mult decât atât, mi se pare un om patriot, care este preocupat de viitorul ţării sale, de viitorul sănătos al copiilor şi al generaţiei pentru care eu plătesc impozite şi care ar trebui să îmi plătească mie pensia.

Şi mă întreb cum şi din ce mi-o vor plăti, dacă ei umblă prin bordeluri şi cluburi, încurajaţi de şcoală să facă sex?

Cum se vor pregăti ei pentru o carieră de succes, dacă acum învaţă la şcoală că e bine să o facă des şi cu oricine? Când vor mai avea vreme de învăţat? Între un sex oral şi o masturbare?

Şi de ce se cere demisia dumnealui? Pentru că are o altă părere? Este nesănătoasă părerea dumnealui? Cui şi în ce fel îi face rău? Şi unde este pluralismul de idei şi toleranţa?

Mă mai întreb ce fel de oameni sunt cei care îi cer demisia? Ce fel de interese au ei cu privire la România şi la adolescenţii noştri? Vor să îi facă oameni sau vor să îi facă sclavi sexuali?

Mă întreb şi totodată vă întreb şi pe Dumneavoastră.

Pe vremea mea, poate nu era nevoie ca şcoala să le dea copiilor un mesaj şi o educaţie cu privire la ce înseamnă activitatea sexuală şi ce rol – atât pozitiv, cât şi negativ – are ea în viaţa unui om. Dar acum cred că a venit vremea.

Însă care să fie mesajul, spre ce să îi îndrepte pe copii, ce să le spună şi ce direcţie să le dea?

Eu cred că ar trebui să îi îndrepte spre bărbăţia care nu se identifică cu muşchi şi bani, respectiv către feminitatea care nu se identifică cu silicoane şi genţi – spre asumare. Ar trebui să-i îndrepte spre responsabilitate, nu spre plăcere, nu spre delăsare, nu spre evitarea consecinţelor.

Şi cred că cei care conduc această ţară ar trebui să fie oameni verticali şi să fie înconjuraţi tot de oameni verticali şi cu simţ al răspunderii.

De aceea, vă cer să nu îl demiteţi pe domnul Moşoiu, ci să îl promovaţi. Să demonstraţi astfel nu doar calităţile dumneavoastră de lider care îşi apără oamenii, dar să vă demonstraţi şi viziunea pe care ar trebui să o aibă un ministru.

Va mulţumesc.

Florin Panait, Bucureşt
17 iulie 2015

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorStudenţi pentru viaţă: Scrisoare deschisă despre educaţia pentru familie
Articolul următorCe înseamnă „a manipula” și „a dezinforma” în privința educației sexuale
Guest Post

Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori:

William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here