Pamântul nu este „bolnav”, iar omenirea este mai înfloritoare ca oricând

726 views
0
DISTRIBUIȚI
Autor: Steve Mosher, Sursa: Population Research Institute, 9 iulie 2015

Ca tata a noua copii, in mod necesar, nu sunt deloc fan al „consumerismului scapat de sub control”. Pe frontul de acasa, „consumerismul” nostru este raționalizat astfel incat acesta ne satisface strict nevoile și nu dorințele noastre.

Nici nu am putea fi acuzați ca am fi membrii unei „culturi risipitoare”, din moment ce aruncam foarte puțin. De fapt, motto-ul neoficial al familiei este „Folosește cat poți, pana se uzeaza; fa fața cu ce ai sau chiar cu nimic”. Copiii noștri trebuie sa se descurce „cu ce au”, cu haine care le raman de la ceilalți, pana cand „se uzeaza”. Numai atunci ele sunt aruncate.

Adaugați la aceasta faptul ca locuim la o ferma din Shenandoah Valley din Virginia, care ne amintește zilnic de frumusețea pamantului și de nevoia noastra de a fi buni administratori ai pamantului. Cred ca Papa Francisc ar aproba asta.

Dar dupa ce am citit cu atenție Enciclica Laudato Si, am ramas uimit de cat de multe revendicari și afirmații nefondate conține. Multe din afirmații sunt atat de exagerate, incat ele pot fi luate drept citate din documente ONU, care au tendința de a amplifica problemele de mediu și alte probleme globale ca un truc al strangerii de fonduri. Cu alte cuvinte, din punct de vedere strict științific, Enciclica este o rușine.

Inainte de a ajunge la cazurile de mai jos, permiteți-mi in primul rand sa clarific ca nu ma refer la caderile frecvente in hiperbola ale documentului. Ii iert Papei Francisc referirile repetate la „criza mediului” și trimiterea lui la „simptome de boala evidente ale solului, apei, aerului, și ale tuturor formelor de viața”. (§ 2; italice adaugate) Sunt și eu scriitor și ințeleg ca exagerarea ocazionala pentru efect face parte din arsenalul scriitorului.

Nici nu vorbesc despre mult evocatul sprijin pe care Enciclica il acorda incalzirii globale, schimbarilor climatice sau oricum le-am numi in aceste zile. O discuție extinsa despre rata, direcția și cauza schimbarilor estimate viitoare ale climei pamantului ar dezvalui ca exista diferențe profunde de opinie cu privire la fiecare dintre aceste puncte. Ma voi referi aici doar la erorile de fapt evidente.

In cele din urma, eu nu-l critic pe Sfantul Parinte insuși. Papa nu are pregatire in științele naturale și astfel ca s-a bazat in mod necesar pe „experți” de mediu, selectați de Academia Pontificala de Științe, ca sa-l consilieze cu privire la aceste chestiuni. Responsabilitatea pentru aceste neajunsuri jenante le revine lor, nu lui.

Iata unele dintre ficțiunile la care fac referire, in Capitolul 1, intitulat „Ce se intampla in casa noastra comuna”.

Problema apei (§ 27-31)

„O problema deosebit de grava este calitatea apei disponibile pentru cei saraci … calitatea apei disponibile se afla in mod constant in scadere”… (§ 29-30)

Potrivit Raportului privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului 2014 (ODM 2014), de-a lungul ultimilor douazeci de ani, „Accesul la surse imbunatațite de apa potabila a devenit o realitate pentru 2,3 miliarde de oameni”. Dupa cum explica Raportul ODM 2014:

„Obiectivul de a reduce la jumatate numarul persoanelor fara acces la surse imbunatațite de apa potabila a fost atins, in anul 2010, cu cinci ani inainte de termen. In 2012, 89 la suta din populația lumii a avut acces la surse imbunatațite de apa, și pana la 76 la suta, in 1990. Peste 2,3 miliarde de oameni au avut acces la surse imbunatațite de apa potabila intre 1990 și 2012”. (p.4)

Pierderea biodiversitații (§ 32-42)

„Cu fiecare an, se constata dispariția a mii de specii de plante și animale pe care nu le vom ști niciodata, pe care copiii noștri nu le vor vedea, pentru ca s-au pierdut pentru totdeauna. Marea majoritate a ajuns pe cale de dispariție din motive legate de activitatea umana”. (§ 33)

Raportul ODM 2014 nu accepta aceasta afirmație, afirmand doar ca „Indexul Carții Roșii arata, in general, ca speciile sunt in declin ca populație și ca distribuție și, prin urmare, se indreapta mai repede spre dispariție”. (p.33)

Multe specii s-au confruntat cu restrangerea habitatului lor natural, desigur, și numarul lor e amenințat. Tocmai de aceea Convenția privind diversitatea biologica a stabilit un obiectiv de a lasa naturii 17 la suta din zonele terestre globale și 10 la suta din zonele de coasta și marine, pana in 2020. Deoarece acest tip de conservare include acum cam „14,6 la suta din suprafața de uscat a pamantului și 9,7 la suta din zonele de coasta marine” (p. 33), oricine poate vedea ca suntem foarte aproape de a realiza obiectivul nostru, asupra caruia s-a convenit la nivel internațional de protejare a biodiversitații și de reducere a dispariției speciilor din cauza fenomenelor antropice in acest mod. Nu-i nevoie sa ne panicam.

Scaderea calitații vieții umane și dezintegrarea societații (§ 43-47)

„… Nu putem sa nu luam in considerare efectele de deteriorare a mediului asupra vieții oamenilor, … creșterea din ultimele doua secole nu a  condus intotdeauna la … o imbunatațire a calitații vieții. „(§ 43)

In 1815, existau aproximativ 1 miliard de oameni in viața pe planeta. Durata medie de viața era de 30 de ani, iar venitul pe cap de locuitor era doar de 100 $. Perioada de viața a omului pe acest pamant, așa cum a remarcat faimosul Thomas Hobbes, era urata, brutala și scurta.

Astazi exista 7,2 miliarde de oameni, care traiesc pe planeta Pamant, durata lor medie de viața este de 71 de ani, iar PIB-ul pe cap de locuitor, utilizand paritatea puterii de cumparare, este de peste 12.000 de dolari. Cu alte cuvinte, așa cum populația noastra a crescut, la fel a crescut și bunastarea și prosperitatea noastra. Durata de viața e de peste doua ori mai mare și veniturile pe cap de locuitor au crescut de peste o suta de ori!

Cum poate aceasta imbunatațire a calitații vieții, fundamentala – și fara precedent in istorie –, sa fie respinsa atat de neceremonios?

Inegalitatea la nivel global (§ 48-52)

„[Oamenii saraci, cei excluși, cei mai vulnerabili] reprezinta cea mai mare parte a populației planetei, miliarde de oameni.” (§ 49)

De fapt, reducerea la nivel mondial a saraciei este o poveste de mare succes. „Lumea a redus saracia extrema la jumatate. In 1990, aproape jumatate din populația din țarile in curs de dezvoltare traia cu mai puțin de 1,25 $ pe zi. Aceasta rata a scazut la 22 la suta pana in 2010, reducand numarul persoanelor care traiesc in saracie extrema cu 700 milioane.” (Reportul ODM 2014, p. 4)

„Acest lucru inseamna ca lumea a atins ținta ODM de reducere la jumatate a numarului de persoane care traiesc in saracie extrema cu cinci ani mai inainte de 2015, termenul limita. Intre timp, numarul absolut de persoane care traiesc in saracie extrema a scazut de la 1,9 miliarde, in 1990, la 1,2 miliarde, in 2010”.(p.9)

Se poate redefini intotdeauna saracia ascendent, așa cum am facut in mod repetat in Statele Unite ale Americii, de cand a  inceput razboiul impotriva saraciei. Nu este nici un secret faptul ca acest lucru a fost facut din motive politice de catre un anumit partid politic pentru a se asigura ca „vor avea intotdeauna saracii de partea lor” … in cabina de vot.

Aș putea continua, dar nu este nevoie sa adunam cazuri. Este suficient sa constatam ca un ton sumbru in ceea ce privește „apocalipsa de acum” a mediului, strabate intregul document, ca atunci cand se proclama cu sufletul la gura ca: „Predicțiile dezastruoase nu mai pot fi primite cu ironie sau dispreț. Am putea lasa foarte bine generațiilor viitoare ruine, dezolare și murdarie, … stilul nostru de viața contemporan [este] nesustenabil…”( § 161)

Aceasta se refera la toata lumea, cum se scria și in discreditatul raport al Clubului de la Roma, publicat in 1972. Dovedit a fi o farsa mai tarziu, acest raport prezisese inițial ca lumea va ramane fara diferite „resurse neregenerabile” in anii 1980 și 1990, ca ar urma colapsul mediului, economic și social. Nu s-a intamplat atunci, și nu exista nici o dovada ca se va intampla acum.

Nu e, probabil, nici o coincidența in faptul ca Hans Joachim Schellnhuber, care a avut un rol in elaborarea Enciclicei, este membru al Clubului de la Roma. Herr profesor, dr. Schellnhuber a fost aparent selectat pentru acest rol de catre arhiepiscopul Marcelo Sanchez Sorondo, șeful Academiei Pontificale de Științe (APȘ), care l-a numit de atunci in Academie.

Acest lucru ma aduce inapoi la o chestiune de responsabilitate. Cine daca nu șeful Academiei Pontificale de Științe ar fi trebuit sa se asigure ca aceasta Enciclica nu avea erori de fapt științific? Cine daca nu șeful APȘ trebuia sa aleaga experții, consacrați atat argumentelor științifice, cat și credinței catolice? Selectandu-l pe Schellnhuber e ca și cum ar fi dat manuscrisul unui redactor care strange fonduri pentru Fondul de Aparare a Mediului (Environmental Defense Fund).

Arhiepiscopul Sanchez Sorondo a compromis autoritatea morala a papalitații. Ar trebui sa demisioneze.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorSaturn își devorează copiii
Articolul următor„Alăptarea e iubire” la Palatul Suţu
Provita Media
Asociația Provita Media promovează valorile pro-vita în România: protejarea și respectarea copilului nenăscut, respectarea demnității umane de la concepția naturală până la moartea naturală. Reprezentanții Asociației își propun să contribuie la formarea unei viziuni corecte asupra problemelor ce țin de familie, de educația morală creștină și, în special, asupra celor legate de protejarea copilului nenăscut.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here