VIDEO Dr. Judith Reisman: „Este în joc chiar țara, sunt în joc copiii și oamenii trebuie sa fie mereu în alertă”

2.090 views
0
DISTRIBUIȚI

Interviu al dr. Judith Reisman, profesor cercetator la Centrul Liberty pentru Protecția Copilului, Școala de Drept a Universitații Liberty (SUA), la emisiunea lui Carol Francis a televiziunii publice din Jamaica, „Cafeaua de dimineața”.

NOTĂ: Judith Reisman este cunoscută pentru munca sa de cercetare asupra teoriilor lui Alfred Kinsey (1894-1956), părintele „sexologiei” moderne și fondator al Institutului Kinsey. Acesta a făcut întreaga lume să creadă că încă de la naștere copilul este o „ființă sexuală”. În baza acestei pretenții, sprijinită pe cercetări pseudo-științifice asupra unor copii abuzați sexual de pedofili, s-a clădit teoria modernă a educației sexuale care afirmă că copiii au „drepturi sexuale” și că ei trebuie să beneficieze de educație sexuală cât ai de timpuriu întrucât ei tânjesc să aibă relaţii sexuale încă de când se nasc. Aceste teorii au favorizat răspândirea exponenţială a pornografiei şi a pedofiliei, favorizate prin modificarea drastică a legislației privind infracțiunile sexuale.

In aceasta dimineața, o avem aici pe autoarea a cinci carți, Judith Reisman, care a cercetat un spectru al erosului, de la sanatate la egalitatea de gen, și este, de asemenea, cea mai importanta voce   care vorbește despre efectele negative ale pornografiei. Ce v-a suscitat acest interes?

– Ei bine, fiica mea, in varsta de 10 a fost violata de un baiat de la etajul de mai sus. Noi toți il consideram ca fiind fratele ei, un fel de frate, știți, cum se obișnuiește. Cand am cercetat ce anume a condus la acest fapt, am constatat ca tatal sau avea stive din revista „Playboy”, in dulap și baiatul le folosea, le utiliza. Nu spun „le citea”, ci le consuma. Baiatul il molestase și pe fratele sau și pe mai mulți copii din vecini. In ciuda acestui fapt, copiii nu au spus nimanui, nimeni nu a relatat nimic, nimeni nu știa nimic. Deoarece se considera ca era o „perioada de grație”, daca un baiat viola o fata și avea o diferența de varsta cam de trei ani, el avea 13 ani, ea, 10, acest lucru era „permis”… Vedeți, cam intre 3-5 ani, diferența de varsta. Așa am inceput sa ma interesez, ce era in revistele „Playboy”, ce insemna pornografia, și aceasta m-a condus la Alfred Kinsey. A fost o calatorie lunga și dureroasa, uneori, dar foarte-foarte importanta. Am urmarit efectele pornografiei de atunci. Efectele ei astazi sunt enorme.

Inainte sa continuam, l-ați menționat pe dr. Kinsey. Cine era dr. Kinsey?  

– Dr. Alfred Kinsey a scris cartea „Sexual Behavior in the Human Male” (Comportamentul sexual al barbatului), care a fost un best seller, in 1948, și „Sexual Behavior in the Human Female” (Comportamentul sexual al femeii), un alt best seller, in 1953. El e considerat parintele „revoluției sexuale”. Majoritatea tinerilor nici nu știu ca a avut loc o revoluție sexuala. Ei știu despre revoluția industriala, dar nu știu ca am avut și o revoluție sexuala, daca ne gandim unde ne aflam astazi din punct de vedere sexual. Ei nu știu istoria acestei tranziții. Kinsey a scris acele carți și toate legile noastre s-au schimbat, in baza a ceea ce a scris el.  Atitudinea noastra despre genul masculin și feminin, despre relațiile sexuale, despre relațiile sexuale cu copii (!), totul s-a schimbat. Asta pentru ca ceea ce spunea el era considerat un adevar, dar de fapt, el a mințit. Hugh Hafner (intemeietorul revistei „Playboy”) a citit ceea ce scria Kinsey, cand era la liceu. Era virgin pe atunci și dupa ce l-a citit pe Kinsey, a spus: „Toata lumea se distreaza, nu mai eu, nu”.

Ați spus ca Alfred Kinsey a mințit. Care au fost teoriile sale pe care le-a adus el in fața? Și cum ați descoperit ca el minte?

– Bine, i-am citit carțile. Se pare ca foarte multor oameni le place sa-l citeze, dar puțini i-au citit carțile.  Și in carte sta scris negru pe alb… (Voi ține o conferința pe aceasta tema la ora 18.00…) El are tabele, in una din carțile sale, tabelele 31, 32, 33, 34, in care spune chiar așa: „un copil de 5 luni a avut un orgasm” și el a cronometrat acest lucru.  Cu un cronometru. Apoi spune ca un copil de 4 ani a avut 26 de orgasme in 24 de ore și iarași e acolo un cronometru. Un copil de doua luni… Și acestea erau date inregistrate, DATE, scrise, chiar acolo. Și descrie ca un orgasm inseamna leșin, convulsii, țipete, plansete, ș.a.m.d. Da…, am citit toate astea… Și mi-am spus: asta nu poate fi decat un psihopat! Acest om trebuie sa fie un pedofil masochist. Și așa am inceput sa-i studiez „opera”.

Ce s-a intamplat cu Alfred Kinsey și cu cercetarile dvs. asupra „cercetarilor” sale?

– Bine, el a murit in 1957, dar exista un institut, care ii poarta numele la Universitatea Indiana. Inca mai este… Este Institutul „Kinsey”. Iar „cercetarile” sale sunt folosite bine mersi pana in ziua de azi. Influența acestora asupra legilor – care s-a produs din 1948, pana in 2014!  – exista IN LEGISLAȚIE. Schimba legile. Primul scop al sau a fost, de fapt, sa schimbe mentalitatea oamenilor. El a spus ca copiii sunt sexuali din naștere. A spus ca copiii pot avea relații sexuale cu adulții fara probleme. A afirmat ca femeile noastre și barbații noștri – era perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, scuzați-ma, cand eram destul de conservatori, și chiar eram – ca jumatate din barbați comiteau adultere și 27% din femei comiteau adultere. El spunea ca avorturile erau comune, ca 25% din femeile noastre faceau avorturi, chiar fiind casatorite. Stați puțin, unde erau copiii morți atunci, unde erau bolile cu transmitere sexuala atunci, unde erau depresiile din cauza activitații sexuale. El spunea ca orice fel de activitate sexuala nu duce la depresie…  Prin urmare, fa ce vrei, cu cine vrei, cu oricați oameni vrei. Caci nu exista repercusiuni, nu exista urmari. A spus ca a chestionat 4.441 de femei, scrie chiar in cartea lui asta, și nici una dintre ele nu a fost niciodata „grav violata”!… Poate una dintre ele!… Știu ca lucrurile erau mai bune atunci, caci am trait in acea perioada. Poate nu erau chiar atat de grozave. Și intreaga lume, la nivel global, l-a crezut. A fost finanțat cu bani de la Rockefeller. Acești bani au constituit fundamentul a ceea  ce se preda astazi in școli [educația sexuala]. Deci, acest om a avut un impact global, GLO-BAL.

Unul din lucrurile pe care le-ați menționat mai devreme este influența pornografiei. Ați spus ca, de fapt, pornografia altereaza structura creierului uman. Spuneți-ne mai multe despre asta.

– E foarte simplu: in trei zecimi de secunda, o imagine vizuala sau orice fel de stimul care intra in creier, aici, in partea din spate, merge direct in jos, la ținta, la organul sexual. Copiii nu au un creier dezvoltat. Creierul lor nu se dezvolta in termeni de abilitați cognitive, gandire, gandire raționala, planificare, judecata. Ei nu pot face asta pana la 21-25 de ani. Și știința creierului este clara cu privire la asta. Prin urmare, cand stimulam copiii astfel, și inca la varste foarte mici, cum facem noi azi in școala (ințeleg ca nu aveți prea multa educație sexuala in școlile din Jamaica), dar in Regatul Unit al Marii Britanii, in America, avem copii carora lise preda acest lucru in clasele primare. Li se spune ca nu exista nici o diferența dintre sexul anal, sexul oral și sexul natural intre un barbat și o femeie.  Nu numai ca acest lucru este minciuna, lor li se mai spune ca pot folosi prezervative, care-i ajuta sa se protejeze, daca le folosesc corect. Dar prezervativul nu a fost dovedit niciodata de catre Administrația pentru Medicamente și Alimentație (FDA) sau de orice alta organizație medicala solida de nivel internațional a fi sigur pentru relațiile sexuale anale sau orale, scuzați-ma. (…) Niciodata nu a fost aprobat, pentru ca nu funcționeaza. Pentru ca asta inseamna ca – ceea ce eu continui sa le spun oamenilor – oamenii, care in urma relațiilor homosexuale, bisexuale sau transgender au contractat o boala venerica, fie HIV/SIDA sau alte boli, in timp ce au folosit prezervativul, crezand ceea ce li s-a spus in recomandarea Planned Parenthood sau a oricarui altcuiva, pot iniția un proces colectiv in instanța. Daca au contractat orice tip de boala crezand ceea ce li s-a spus, anume ca pot avea acest tip de activitate cu prezervativ, in siguranța,  au fost mințiți.

Activați in calitate de  martor-expert pentru mai multe organizații. Credeți ca marturia dvs. de specialist a schimbat ceva in cursul revoluției sexuale?

– Eu cred ca a schimbat lucruri, chiar a schimbat. A avut efect. Cred ca atunci cand oamenii se intalnesc cu niște lucruri – identificate și de Ministerul de Justiție, cum ar fi: 48% din victimele sodomizate forțat sunt baieți sub 12 ani – acest lucru ajuta la schimbarea mentalitații oamenilor. Avem 14.000 de militari, barbați!, repet, barbați, care au fost abuzați sexual, forțați, 14.000 doar in anul trecut (2014 – n.t.),  militari. Acest lucru schimba opinii, daca oamenii afla acest tip de informații. Chiar acum, in Statele Unite ne confruntam cu fenomenul „hazing” (inițiere umilitoare la care sunt supuși novicii de catre cei mai mari, in armata, camine studențești etc. – n.t.), iar acum in licee, unele dintre aceste acțiuni fiind penetrarea anala a baieților de catre alți adolescenți. Și ei cred ca e amuzant… Impactul acestor acțiuni, asupra minții lor, asupra acțiunii lor, asupra corpului lor este enorm… Problemele sunt enorme. Situația casatoriei, prin urmare, e grava, de aici… E un atac clar asupra familiei. E un atac clar a ideii ca femeia și barbatul sunt doi oameni compatibili pentru uniune, e un atac asupra ideii ca copiii trebuie sa aiba o mama și un tata, asupra ideii ca cuplurile barbat și femeie trebuie incurajate sa stea impreuna, intr-o stransa legatura. In Olanda, spre exemplu, revista „Playboy” de acolo m-a dat in judecata pentru calomnie și defaimare. Asta pentru ca am spus ca ei produc pornografie infantila. Și, in Olanda, care nu este cea mai conservatoare națiune, cunoașteți, judecatorul a spus, Reisman are dreptate. Datele mele au fost corecte. Eu lucrez cu datele și ce spun datele exact acest lucru trebuie ințeles.

Cum ajuta cercetarile dvs. legiuitorii in ceea ce privește schimbarea in bine a legilor? Sau cum impiedica ele schimbarea legilor?

– Da, recent, am fost in Croația; și in Croația este atacata familia. In școli, a fost adusa educația sexuala, bazata pe filozofia lui Kinsey. Și Curtea Suprema din Croația a decis ca acest lucru nu poate fi predat in școli și au trebuit sa retraga materia din școli. A fost un caștig clar, și, știți, chiar sper ca am ajutat cat de puțin, precum și aici in Jamaica, in ceea ce privește sodomia și legile privind acest lucru.

Spuneți-ne mai multe despre vizita dvs. in Jamaica.

– Sunt foarte fericita ca am fost invitata aici, unde voi vorbi la o conferința. Voi vorbi despre intreaga istorie a lui Kinsey, cum a aparut filozofia sa și s-a dezvoltat intr-o mișcare mondiala. Voi vorbi despre efectul acestei filozofii asupra barbaților, femeilor și copiilor. Cred ca in felul acesta am ce oferi oamenilor de aici din Jamaica. La fel ca și in Croația, care este o țara mica, dar are un rol  important și Jamaica are un rol important in Caraibe și poate servi drept exemplu pentru restul țarilor din regiune și chiar poate rezista in fața marilor rele, care vin din America, spre exemplu, o țara pe care o credem  civilizata și avansata, și chiar nu suntem.

Ce pot face oamenii in mod individual, organizațiile ca sa schimbe ceva?

– Oamenii sa se alature Coaliției de aici care protejeaza și apara familia. E un grup puternic. E timpul nostru, a venit timpul pentru ca atatea lucruri sunt in joc. Oamenii se pot alatura, pot participa. Lupta va continua, nu s-a terminat, asta pentru ca nu Jamaica a inceput-o. Jamaica reflecta ceea ce oamenii cu bani eno-o-orm de mulți din afara au dorit sa se intample. E un efort comun al industriei farmaceutice, care face avere din vaccinuri, din Viagra, din avorturi și din toate celelalte lucruri asociate cu acestea. Iar organizațiile, companiile au multe in joc, daca acest lucru se intampla (legea privind sodomia din Jamaica). Este in joc chiar țara, sunt in joc copiii țarii și oamenii trebuie sa fie mereu in alerta. Sa fie in alerta pentru ca vor trebui sa dea seama in fața Creatorului…

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here