Obiecția de conștiință a instituțiilor de sănătate: între moralitatea colectivă și moralitatea personală

989
0
DISTRIBUIȚI

Au dreptul instituțiile de sanatate la obiecția de conștiința? Acesta este subiectul polemicii din Belgia, nascute ca urmare a propunerilor Monseniorului Kesel, Arhiepiscop de Malines-Bruxelles și a refuzului unui azil catolic sa se efectueze eutanasia intre zidurile sale. Gregor Puppinck face lumina in aceasta dezbatere din perspectiva drepturilor fundamentale. Traducere după Gènéthique.org, 6 ianuarie 2016.

– Ce parere aveți despre dezbaterea din Belgia cu privire la obiecția de conștiința?

Faptul ca un azil a refuzat accesul unui medic de a eutanasia pe unul dintre pacienții sai nu este de mirare. Controversa care a urmat este o consecința a liberalizarii eutanasiei și inseamna o confruntare  intre „valori”, confruntare din ce in ce mai raspandita in societate. Astazi traim intr-o societate care se vrea toleranta, pluralista, și care, prin urmare, stabilește un dublu standard de moralitate.

Spiritul democratic contemporan incurajeaza acceptarea unei extinderi a domeniului de aplicare a libertații individuale impotriva așa-numitei morale tradiționale, ceea ce duce la o toleranța mare la nivel colectiv. Drept rezultat, persoanele tolereaza legalizarea eutanasiei, avortului sau a „casatoriei homosexuale”, deoarece estimeaza ca nu este in mod individual legitim sa se opuna unor valori, prezentate ca libertatea altora. Dar acest lucru nu inseamna ca aceste persoane adera la aceste practici. De asemenea, de multe ori, se invoca toleranța și respectul pentru diversitate, ca aceste practici sa fie legalizate. Prin urmare, asistam la un standard dublu de moralitate: un nivel colectiv care se vrea tolerant, pluralist și in cele din urma destul de neutru, și un nivel individual, in care fiecare persoana iși pastreaza in mod individual convingerile sale.

Acest dublu standard de moralitate da naștere la conflicte. Este și cazul acestei dezbateri, in care o persoana invoca legea colectiva impotriva convingerilor unui azil religios. In acest sens, aceasta persoana merge impotriva spiritului pluralismului, cerand unei instituții catolice sa fie partașa intr-o acțiune de eutanasie.

Au instituțiile de sanatate dreptul la obiecția de conștiința?

– Strict vorbind, dreptul la „obiecția de conștiința” nu este garantat decat persoanelor care au o conștiința morala. Instituțiile nu au aceasta conștiința ontologica. Cu toate acestea, instituțiile bazate pe convingeri morale sau religioase au dreptul sa funcționeze in conformitate cu convingerile lor.

Astfel, in acest caz, nu este vorba de dreptul la obiecția de conștiința aici, ci de combinarea a doua drepturi fundamentale: dreptul de asociere și dreptul la libertatea religiei.

Ele garanteaza companiilor sau asociațiilor dreptul de a funcționa in conformitate cu convingerile lor. Acest drept le garanteaza, in special, „autonomia instituțiilor și comunitaților religioase”. Acest drept este recunoscut la nivel internațional și european. In multe ocazii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a recunoscut acest drept, inclusiv spitalelor catolice de a se opune avortului. Este aplicabil și in cazul eutanasiei. Mai mult decat atat, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a afirmat, de asemenea, acest drept in rezoluția sa privind „Dreptul la obiecția de conștiința in cadrul ingrijirii medicale legale”. Aceasta rezoluție arata, in primul sau paragraf ca „Nici un spital, instituție sau persoana nu poate fi supusa presiunilor, nu poate fi responsabila de sau supusa discriminarilor de orice fel pentru refuzul de a efectua, permite sau a asista un avort, un avort  provocat sau eutanasia (…), indiferent de motive”. (APCE, Rezoluția 1763 (2010) despre „Dreptul la obiecția de conștiința in cadrul ingrijirilor medicale legale”).

– Unul dintre argumentele invocate impotriva obiecției de conștiința a instituțiilor consta in faptul ca acestea sunt finanțate de catre comunitate. Cum priviți acest lucru?

O instituție privata nu este obligata sa faca tot ceea ce legea permite pentru simplul motiv ca ea este subvenționata. Mai mult, acordul incheiat intre stat și instituția medicala nu o poate priva complet pe aceasta din urma de exercitarea drepturilor sale fundamentale. Este clar ca aceasta instituție nu a renunțat niciodata la exercitarea libertații religioase, și eu nu-mi imaginez ca guvernul belgian ar avea intenția sa incalce aceasta libertate. Obiecția de conștiința nu este legata de chestiunea finanțarii. Faptul de a fi subvenționata nu schimba nimic in hotararea morala in ceea ce privește eutanasia. In unele țari, o mare parte din medici sunt platiți de catre stat. Cu toate acestea, ei iși pastreaza dreptul la obiecția de conștiința.

– Cum se vor soluționa conflictele iscate din nivelul dublu de moralitate?

Noi trebuie sa adoptam o abordare a drepturilor prin reconciliere, nu prin opunere. Aceasta este abordarea Curții Europene: statul sa garanteze atat dreptul fundamental la obiecția de conștiința (și, prin analogie, respectarea principiului autonomiei), și, in același timp, dreptul de a utiliza practici legalizate, și anume, in acest caz, eutanasia. CEDO a declarat acest lucru despre avort. Un guvern trebuie sa-și organizeze sistemul medical sau social, in așa fel incat sa respecte atat unul, cat și celelalte drepturi. Dar, in orice caz, „dreptul la avort” intr-o țara nu poate restrange dreptul fundamental la obiecția de conștiința garantat de drepturile omului. Este la fel și in ceea ce privește eutanasia: libertatea religioasa și de conștiința este un drept al omului, așa ca are prioritate in fața „dreptului de a fi eutanasiat”, care nu are decat o valoare juridica interna in Belgia.

In acest caz, pacientul acelui azil a ales confruntarea cu scopul de a forța instituția religioasa sa se plieze pe convingerile sale pentru a face sa prevaleze dreptul sau peste acela al instituției: nu este deloc tolerant și pluralist. Acest lucru este cu atat mai șocant cu cat el ar fi trebuit sa știe ca instituția catolica in care a cerut sa fie admis se opune eutanasiei.  Aceasta atitudine nu este corecta. In schimb, e bine sa se aleaga o abordare concilianta. Concilierea, in acest caz, ar fi ca persoana respectiva sa aleaga un alt loc pentru eutanasie, așa cum i-a fost propus.

A alege sa te confrunți este a incerca sa faci sa domine dreptul majoritații asupra minoritații. Dar intr-o societate democratica, nu intotdeauna predomina dreptul majoritații – in caz contrar, vorbim de o dictatura a majoritații –, ci cautarea atingerii egalitații persoanelor care au capacitatea de a-și exercita in mod eficient drepturile lor fundamentale.

Citește și „Drepturile omului acompaniază Omul Nou” – Interviu cu dr. Gregor Puppinck, Centrul European pentru Lege și Justiție

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here