„Am primit un gând incredibil: Minte! Minte că ai făcut avort și păstrează copilul!”

1224
3
DISTRIBUIȚI

101marturii-despre-avort

Pe 26 martie, în România și Republica Moldova se va organiza Marșul pentru viață, ediția 2016, cu tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață” (organizatorul principal al evenimentului) încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor care le pot sprijini:

  • 101 femei fericite că au ales viața copiilor lor
  • 101 oameni care au supraviețuit avortului
  • 101 avorturi forțate
  • 101 avorturi regretate

Dacă doriți să sprijiniți efortul acesta și ați trecut printr-o situație de criza legată de sarcină, trimiteți-vă mărturi pe adresa de e-mail [email protected]

Mărturiile pot fi complet anonime iar datele datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât la solicitarea autoarelor lor.

Dacă doriți să știți mai multe despre acest proiect de colectare de mărturii clic aici.

În viața fiecărei femei există momente de mari intensități interioare, un fel de frământare puternică a aluatului sufletesc, timp în care plămădeală duce spre culmi nebănuite până atunci de firea ei firavă.

Momentul în care sufletul și cugetul meu au primit provocarea maximă din partea vieții a fost atunci când am rămas însărcinată pentru prima oară, în 2006.

Eram o femeie tânără, în cei peste 25 de ani ai mei, aflată mereu în centrul atenției bărbaților, ceea ce-mi oferea o anumită încredere de sine, visând însă în adânc la o dragoste eternă. Mă simțeam în cea mai plină perioadă a vieții mele, în care totul îmi părea posibil. Aveam un job foarte bun și eram implicată într-o relație ca-n cărțile Sandrei Brown, de o pasiune nebunească, cu un bărbat de o frumusețe răvășitoare. Care nu era al meu, ci era el însuși într-o relație de câțiva ani cu o altă femeie, pe care, spunea el, nu o mai înșelase niciodată. Nu îmi doream însă să-l fur cuiva, era chiar prima și ultima oară când, împotriva principiilor mele, eram o „cealaltă femeie” din viața unui bărbat. Știam că relația noastră se va sfârși când pasiunea intensă se va mistui în propriul ei foc. Știam și simțeam că el încă își iubește prietena (acum știu sigur că nu așa este iubirea, iubirea adevărată nu înșală), însă asta nu mă deranja. Deocamdată eu îi ocupam mințile și asta îmi era de ajuns. Așa gândeam eu atunci, așa simțeam.

Povestesc acum ca despre viața altei persoane, parcă a unei străine, și nu a mea…

Am început să observ după vreo 5 luni de relație, că…. arăt din ce în ce mai bine, sânii parcă îmi crescuseră, tenul și pielea erau din ce în ce mai strălucitoare. Ce mai, parcă înflorisem ca o floare de primăvară! Mă bucuram, în infatuarea mea, de atenția sporită a celor din jurul meu, care mă elogiau zilnic. Până când o colegă de serviciu m-a întrebat: „Fată, nu cumva ești însărcinată?!”. Ups, la asta chiar nu mă gândisem. Îmi întârziase ciclul aproape 2 luni, dar asta mi se întâmpla de 2–3 ori pe an, de aceea nu mă alarmasem până atunci. În plus, noi ne protejam. Odată luasem chiar și o pastilă de a doua zi.

Îmi iau însă un test de sarcină, mă duc în toaletă. Oroare! Iese pozitiv. Lumea mea se prăbușește! Știam că el îmi va spune să fac avort. Iar eu avort îmi propusesem, încă de când am auzit prima oară cuvântul, să nu fac niciodată așa ceva. I-am spus, m-am dus la control. La ecografie, medicul îmi spune că am o malformație la uter și că sigur voi naște un copil cu probleme, mai ales din cauza pastilei de a doua zi. Lumea mea era la pământ. Era o luptă pe viață și pe moarte în sufletul meu. Simțeam o presiune imensă pe umerii mei. Visul meu de a avea o familie fericită, fără divorțuri, despărțiri, era dintr-o dată atât de departe, de neatins. Crescusem fără tată de la vreo 8 ani și mă chinuia gândul să-i fi făcut și copilului meu la fel.

Ador copiii, iar atunci eram pentru prima dată mamă. Mamă ești din momentul în care copilul este zămislit în pântecele tău. Au urmat zile întregi de discuții, de frământări, de nopți nedormite. El punea o presiune imensă pe mine, iar eu nu doream sub nicio formă să-mi clădesc viitoarea viață pe sfâșierea unei alte femei, cu un bărbat pe care nu-l iubeam și care nici el nu mă iubea la rândul lui. Iar să-mi omor copilul, primul meu copil, printr-un avort, care, chipurile, m-ar fi scăpat de probleme, m-ar fi sfâșiat pe mine. Și nu cred că mi-aș fi revenit vreodată, știind ce am făcut.

I-am spus însă că o să fac avort, iar el a promis că mă lasă în pace, după cum l-am rugat. M-am dus în oraș să caut un cabinet într-o zonă unde știam că sunt mai multe. Doream să fie o femeie ginecolog. Ca și cum aceasta ar ușura cumva rușinea și durerea mea… Căutarea mea de atunci, preumblarea mea prin oraș, timp de o oră-două, nu o voi uita niciodată. Căutam un cabinet să fac avort, rugându-mă la Dumnezeu să nu găsesc niciunul. Și nu am găsit. Deși eram într-un loc în care văzusem foarte multe, acum, în nebunia mea, nu le mai găseam, deși am întrebat. Am amânat avortul.

Mai aveam o săptămână și făceam 2 luni de sarcină. Îl chem pe el la o întâlnire într-un parc. Îi spun că nu am făcut avort și că m-am hotărât să păstrez copilașul, fără să cer nimic de la el. El a luat foc, s-a rugat de mine „să nu-i distrug viața”. Nici nu vroiam. Bărbatul care mai ieri era înnebunit după mine, acum îmi spunea lucrurile acestea. Din nou, i-am spus că voi face avort, ca să pun capăt presiunilor. Și alungându-mi toate gândurile din minte, a doua zi mi-am propus să mă duc la medic. Eram ca un robot, fără simțăminte. Însă, în adâncul meu, așteptam ceva de la Dumnezeu. Să facă cumva… El…

M-am dus la o clinică unde știam sigur că voi găsi un doctor. Nu mai aveam nici preferințe. Intru la ecografie, îi spun situația mea, că mă gândesc să fac avort. Îi spun și ce mi-a spus doctorul de la prima ecografie. Îmi văd copilașul pe ecran. Doctorul îmi spune: „Este un copil perfect!” și că să mă gândesc bine până a doua zi, că ar fi păcat să… fac avort. Deși momentele erau pline de o emoție de maximă intensitate, eu, totuși, în adâncul meu, aveam o liniște pe care nu o puteam nici explica. Simțeam că… va fi bine… cumva. A urmat noaptea. A doua zi trebuia să mă duc la cabinet cu o decizie finală. Sarcina era deja destul de avansată, nu mai puteam amâna. Nu-mi mai aduc aminte zbuciumul din sufletul meu din noaptea aceea. Știți de ce? Pentru că m-am rugat să-mi dea Dumnezeu în gând o soluție, astfel încât nimeni, dar nimeni, să nu sufere. Și mi-a dat.

Am primit un gând care mi-a spus ceva incredibil: „Minte!”. „Minte că ai făcut avort și păstrează copilul, crescându-l undeva departe, să nu afle el niciodată!”. M-am hotărât instant să fac exact așa. Atunci mi s-a întâmplat ceva incredibil. S-a așternut în sufletul meu o liniște, o pace pe care niciodată, dar niciodată în viața mea nu o mai experimentasem. Nimic nu mă putea tulbura. Puteau să fie împrejurul meu războaie, cataclisme, că nimic nu mi-ar fi luat acest simțământ adânc.

Am născut un băiețel perfect și frumos care este bucuria vieții mele. Tatăl lui a aflat târziu că eu am născut, a rămas șocat, însă nu s-a mai putut face nimic, mai ales că el chiar se căsătorise între timp cu prietena lui. Acum băiețelul meu e măricel, e foarte ascultător, cuminte și deștept.

M-am căsătorit la câțiva ani de la naștere cu un bărbat minunat care îl adoră pe băiețel. Viața mea s-a schimbat, pentru că eu m-am schimbat și am ascultat de glasul conștiinței în cel mai important moment al vieții mele.

Lucrez acum în domeniul asistenței sociale, luptând zi de zi pentru viață, viața copiilor, viața mamelor, contra avortului, sprijinind femeile aflate în criza de sarcină, pe care eu însămi am trăit-o.

Simt și trăiesc cu intensitate sentimentul că feminitatea nu este deplină decât atunci când femeia devine mama. Iar Dumnezeu iubește mamele, eu știu asta!

Elena C., București

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

3 comentarii

  1. Barbatii care lasa femei insarcinate, cu care nu vor totusi sa aibe copii, sa se gandeasca in momentul de criza la singurele doua consecinte posibile ale deciziei lor: Sa fie partasi la o crima sau Sa fie partasi la un miracol. Fiecare viata e o minune de la Dumnezeu, a carei traiectorie in lume noi nu o cunoastem dinainte. Sa se gandeasca barbatii: Pot sa fiu tatal unei Celine Dion, a unui Andreea Bocelli (ambii nascuti de mame care au vrut initial sa faca avort), chiar daca nu ma casatoresc cu femeia aceasta, pe care am lasat-o insarcinata.

  2. Dar nu ar fi fost mai bine sa nasca un copil dintr-o binecuvantata cununie? E bine ca nu l-a avortat, dar nu stiti cate necazuri au copiii nascuti din relafii nelegiuite, in primul rand boli?

  3. Cand este binecuvantarea lui Dumnezeu in toate, de la inceput, sigur ca este cel mai bine. Totusi, ca om care lucrez de cativa ani in domeniul Provita, si am avut de a face cu femei in crize de sarcina, am ajutat sa se salveze copii de la avort, iar eu insami sunt un copil dintr-o astfel de relatie „nelegiuta”, dupa cum spuneti, (tatal meu pur si simplu nu a vrut sa oficieze relatia cu mama, iar mama de dragul meu, a ramas asa… necununata cu el) va transmit urmatoarele: oamenii sunt plini de prejudecati, insa un copil salvat de la avort aduce numai binecuvantare in familia aceea si, mai ales, asupra femeii care s-a luptat sa-si aduca copilul pe lume. Iar eu necazuri nu am avut, nici boli, doar o cautare permanenta a lui Dumnezeu in sufletul meu, pe care abia la maturitate L-am gasit si… m-am linistit. Toate, dar absolut toate povestile cu femei care au renuntat la avort sunt fericite. Din experienta, va spun. Sunt niste nuante aici care va scapa. Pe femeia in criza de sarcina este cea mai mare lupta posibila. Oricum….”in lume necazuri veti avea”, toti suntem datori la partea noastra de neplaceri in viata aceasta.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here