Ai cui sunt copiii familiei Bodnariu?

1596
0
DISTRIBUIȚI

Tragedia cu care se confrunta familia Bodnariu si alte familii ai caror copii au fost rapiti de autoritatile norvegiene continua sa impuna subiecte pe agenda publica. Observam ca in presa si dezbaterile media din Romania se discuta tot mai mult despre familie, copii, cresterea copiilor si relatiile dintre copii si parinti. Nu puteam rata nici noi ocazia sa vorbim. Acum doua saptamini am abordat „disciplinarea” copiilor. Azi avem un subiect nou, dar la fel de relevant si care trebuie sa ne puna pe gand si pe noi, romanii:

Ai cui sunt copiii?

Daca vi se pare ridicol acest titlu, insistam sa aveti rabdare si sa cititi cu atentie. Bulversarile valorice aparute in Occident in ultima generatie erau privite in Romania – si unii dintre noi continua sa le priveasca – drept aberatii tranzitorii. Am atentionat, din 2006 incoace, si continuam sa atentionam ca aceste rasturnari valorice nu sunt tranzitorii, nu pot fi asemuite unei dureri de cap trecatoare, ci tind sa aiba un caracter normativ – adica, sa devina ceea ce sociologii numesc „noul normal”. Normalizarea nonvalorilor occidentale, eufemistic si pe nedrept numite „valori europene”, se face in speta prin institutiile europene, asa cum dovedim periodic cind comentam rezolutii ori proiecte legislative demarate in Parlamentul European, Consiliul Europei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si Organizatia Natiunilor Unite. Intrebarea pentru noi ca romani este daca romanii vor accepta ca aceste inversiuni valorice sa transforme cultura si civilizatia noastra, si, in final, valorile noastre crestine si traditionale. In cazul in care institutiile europene reusesc sa transforme nonvalorile in directive normative, prabusirea familiei, a casatoriei, si, in final, a civilizatiei, va deveni o realitate si in Romania.

In acest context, deci, discutam intrebarea de astazi: ai cui sunt copiii? Intrebarea are de a face cu una din nonvalorile care se impun tot mai mult in cultura si legislatia Occidentala, si anume: copiii nu sunt neaparat ai parintilor biologici, ci ai acelora care pot sa le asigure un trai „mai bun”, un mediu material mai ridicat. Cu citiva ani in urma se dezbatea in Consiliul Europei o conventie europeana a drepturilor copilului care atenua rolul parintilor biologici si accentua pe cel al Statului. In sociologie si jurisprudenta, reversul familiei fondate pe relatiile biologice intre parinti si copii este numit „social parenting” („parinti sociali”) sau „psychological parenting” („parinti psihologi”). Conform acestor doctrine, copiii apartin celor au abilitatea financiara sa ii creasca. Din fericire, propusa conventie europeana, impinsa din spate de Suedia si Norvegia, a esuat.

Cum am ajuns aici?

In primul rind, prin nepasarea celor carora trebuia sa le pese. La inceput a fost divortul. Noul sot cerea ca fiii si fiicele sotului din fosta casatorie sa devina copiii sai. Adica, relatiile parentale intre copiii rezultati din fosta casatorie si parintii lor biologici sa fie eliminate, pentru a permite noului sot sa ii adopte. Rationamentul a fost ca noii parinti ingrijesc si investesc in copii cu care au relatii de doptie, in vreme ce parintii biologici sunt eliminati din viata copiilor. La inceput, tribunalele au ezitat sa accepte teoria aceasta, dar in timp unele dintre ele au cedat si le-au validat.

Dupa divort, au urmat pretentiile celor care traiau in concubinaj, unde unul dintre adulti pretindea sa i se permita sa fie si el ori ea, parintele copiilor biologici ai partenerului, pe motiv ca si ei contribuie financiar si emotional la cresterea lor. In timp, tribunalele au cedat si acestei presiuni. Dupa divort si concubinaj, a urmat revolutia homosexuala, homosexualii pretinzind sa aibe si ei dreptul la a avea copii, prin adoptie, cu toate ca relatiile acestea sunt sterile prin insasi natura lor. Parteneriatele civile si „casatoriile” homosexuale au avut ca efect principal eliminarea procreatiei ca principal scop al casatoriei intre barbat si femeie. Odata inscrisa irelevanta procreatiei ca motivatie pentru pastrarea intelesului casatoriei, legi sau decizii ale unor tribunale supreme cum ar fi cele din Canada ori Statelor Unite au dus lumea occidentala pe o pista foarte alunecoasa. Practic, in spatiul occidental nu mai exista nici un argument convingator in favoarea casatoriei naturale ori a familiei naturale.

Tocmai aici se incadreaza, din punct de vedere ideologic, martirizarea familiei Marius si Ruth Bodnariu. Norvegia a ales sa acorde primordialitate „varietatilor de familii”, legalizind „casatoriile” si adoptiile pentru cuplurile homosexuale. O consecinta logica a acestei politici fara minte este tot mai pregnanta teorie ca de fapt copiii nu mai apartin, neaparat, parintilor lor biologici. Principalul instrument ori agentie de stat prin care Norvegia pune in practica aceasta ideologie este odiosul Barnevernet.

Familia „intentionala”

Odata schimbata tendinta privind rolul primordial in cresterea si educatia copiilor, confuzia nu poate decit sa se extinda. In urma cu citiva ani, The Institute for American Values din New York a publicat un dosar extrem de interesant privind familia intentionala („the intentional family”). Terminologia aceasta identifica, se pare, ultimul val in agresiunea societatii seculare impotriva relatiilor biologice intre parinti si copii. Unii sociologi occidentali vad in familia intentionala o versiune superioara a familiei. Daca in familia traditionala, copiii se nasc atunci cind natura si firescul lucrurilor decid, familia intentionala este 100% planificata, iar cei care alcatuiesc familia – evident, nu neaparat barbatul si femeia uniti in casatorie – decid cum, cind, si citi copii sa aiba. E mai bine asa, zic sociologii, pentru ca asta permite femeilor si barbatilor sa-si planifice viata, cariera si sa-si chiverniseasca banii.

Studiul lui Institute for American Values identifica diferite categorii de „familii” in care rudenia biologica nu mai decide „ai cui sunt copiii”. O prima categorie e surogatul, in care cei care platesc sa li se faca un copil sunt declarati parintii copilului, iar femeii purtatoare, care la urma urmelor este mama biologica a copilului, i se ia prin lege sau decizie judecatoreasca dreptul de a fi parinte. In categoria aceasta intra homosexualii si bogatii care prefera sa plateasca femeile sarace sa le aduca copii pe lume.

A doua categorie sunt barbatii care isi vind materialul genetic femeilor necasatorite, ori fetele care isi vind ovulele cuplurilor casatorite care nu pot avea copii. In aceste situatii, niciunii dintre „donatorii” de material genetic nu sunt recunoscuti de lege ca parinti biologici ai copiilor care vin pe lume. Chair in aceasta luna, ziarul Daily Mail comenta despre un barbat britanic care a devenit tatal genetic a peste 800 de copii, dupa ce a donat sperma; dar el nu este, evident, tatal lor legal. [http://www.dailymail.co.uk/news/article-3397175/Britain-s-prolific-sperm-donor-fathers-800-children-selling-magic-potion-Facebook-50-pot.html]

A treia, si poate cea mai bizara, categorie de familie intentionala, a aparut in San Francisco cu citiva ani in urma: un grup de persoane incheie un contract de convietuire care determina, printre altele, ai cui sunt copiii. Exemplul dat de studiu era al unui grup de mai multe persoane care traiau impreuna, homosexuali, lesbiene, bisexuali si heterosexuali. Relatiile sexuale intre ei erau reglementate in scris, prin contract. Impreuna, ei decideau care femei vor ramine insarcinate, cu cine, si ai cui vor fi copiii care se vor naste. Tot prin contract erau reglementate alte detalii, cum ar fi contributiile financiare pentru cresterea copiilor, si cine va sta cu copiii acasa cind sunt bolnavi.

Radacinile acestei erezii

Radacinile acestor asalturi diabolice impotriva parintilor biologici nu sunt recente. Le depistam inca in antichitate. Daca Sfintele Scripturi numesc copiii un dar din partea lui Dumnezeu, grecii antici gandeau invers. Plato pare sa fi fost primul ganditor in opinia caruia copiii nu apartin parintilor ci comunitatii. Copiii trebuie luati de la parinti de la o varsta frageda si dati comunitatii spre educatie, spunea el in partea a V-a din „Republica”.

Feministele moderne au adoptat aceasta axioma, iar statele occidentale o promoveaza la nivel legislativ. De exemplu, in 2005, dupa ce Canada a legiferat „casatoriile” homosexuale, a modificat mai departe legislatia familiei, eliminind apelativul „parinte natural” in favoarea celui de „parinte legal” („legal parent”). Aparitia „casatoriilor” homosexuale in Statele Unite a avut un efect similar. Pina in prezent 19 state americane au abolit conceptul de „natural parent” („parinte natural”) si l-au inlocuit cu „legal parent” („parintele legal”). In Marea Britanie vedem, in numele egalitatii intre „familii”, interzicerea folosirii la scoala a termenilor „mama” ori „tata” si inlocuirea lor cu termenul de „parinte” pentru a nu „ofensa” copiii cu doua mame ori doi tati. Printre apologetii avantgardisti care promoveaza anihilarea relatiilor biologice intre parinti si copii ca fundament legal pentru definirea familiei, notabili sunt politologii americani Amy Gutmann si Stephen Macedo. Acestia, dar si altii ca ei, au in comun negarea autoritatii parintilor in cresterea si educarea copiilor lor biologici. Cei mai in varsta dintre noi isi amintesc ca aceasta a fost, de fapt, si ideologia si politica comunista a familiei promovata in Romania totalitara a secolului trecut.

Statul ne confisca copiii!

Acesta ese modul in care statul ne confisca acum copiii. Legiferind „casatoriile” homosexuale, Statul a confiscat, expropriat, nationalizat – cum vreti – institutia casatoriei, iar acum face la fel cu produsul natural si cel mai pretios al acesteia, transformindu-i pe toti copiii in victime si bastarzi, pentru a folosi expresia lui Douglas Farrow, profesor la Universitatea McGill din Montreal, din cartea lui, publicata in 2007, Nation of Bastards – Essays on the End of Marriage („Natiune de bastarzi – eseuri privind sfarsitul casatoriei”). O varianta apropiata a acestei gandiri e reflectata si in decizia CEDO din 2006 in cazul Konrad c. Germania, care a respins drepturile parintilor de a-si educa copiii in conformitate cu valorile morale personale. De acum inainte, familia, casatoria, „ai cui sunt copiii” devin probleme exclusiv la bunul plac al autoritatilor. Aceasta perspectiva e cunoscuta sub numele de „perspectiva constructivista” a familiei – pentru ca Statul, nu natura si firea lucrurilor, o defineste.

Avalansa pornita contra relatiilor biologice de familie se intenstifica. Numarul intelectualilor, al profesorilor de drept, sociologilor, judecatorilor, politicienilor, legiuitorilor care cer eliminarea relatiilor biologice ca fundament al familiei e in crestere vertiginoasa. Asta se reflecta in numarul crescind de lucrari academice care se publica in sprijinul distrugerii familiei nucleare. Notam ca in 2013 la New York University Press a aparut What Is Parenthood? Contemporary Debates about the Family („Ce inseamna a fi parinte? Dezbateri contemporane privind familia”) Din nefericire nu am avut ocazia sa citim cartea, dar o simpla privire asupra subiectelor tratate in ea si a titlurilor capitolelor este nelinistitoare.

Exemple: „A diversity approach to parenthood in family life and family law”; „Uncoupling marriage and parenting” („disocierea casatoriei de paternitate”); „The other side of the demographic revolution: social policy and responsible parenthood”).

O tema centrala a cartii e definitia paternalitatii pe care ea o propune: (Pagina 3)

Cartea „defineste paternalitatea mai mult prin referinta la calitatea relatiei – ori, pentru a folosi un concept din psihologie, atasament – intre persoana adulta si copil decit prin referinta la existenta unei relatii de casatorie intre adulti de sex opus ori legaturi biologice intre persoana adulta si copil. Recunoaste ca relatiile intime intre adulti deseori produc si pot fi legate de atasament intre persoana adulta si copil, de exemplu in casatorie. Insa, ea deasemenea recunoaste ca relatiile intre adulti nu sunt totdeauna ancora atasamentului intre persoana adulta si copil; unele relatii intre ei se formeaza si se dezvolta si in afara casatoriei ori a relatiilor de intimitate intre adulti”.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here