Pretențiile persoanelor LGBT la copiii altora sunt misoginie

4780
0
DISTRIBUIȚI

„Misoginia mișcării LGBT aruncă femeile înapoi în timp, într-o epocă a întunericului în care prejudecata față de mamele necăsătorite și sarcinile nedorite constituia regula”. Un articol de opinie de „Rivka Edelman”, profesoară universitară de literatură și compoziție literară, care scrie sub pseudonim pentru a se proteja de hărțuirea activiștilor LGBT. Aceasta este, de asemenea, feministă, activistă pentru drepturile copilului și membră a consiliului de administrație a unei rețele de sprijin a copiilor crescuți în familii LGBT și ajunși la vârsta adultă.

Rivka Edelman a scris acest articol într-un moment în care Curtea Supremă abia preluase cauza care avea să ducă la stabilirea artificială a unui „drept” la căsătorie între persoanele de același sex. Instanța anterioară sprijinise căsătoria ca fiind între un bărbat și o femeie, cu o majoritate de 2 la 1.

Hotărârea majorității respinsese orice posibilitate a unui drept constituțional la căsătorie homosexuală, în timp ce opinia dizidentă adresa o cu totul altă întrebare, și anume: sunt părinții homosexuali la fel de buni ca cei heterosexuali?

Fiind crescută într-o familie LGBT și fiica unei lesbiene, autoarea ar fi dorit ca drepturile copiilor să fie luate în considerare de Curtea Supremă. Aceasta consideră că opinia dizidentă din decizia anterioară, a judecătoarei Daughtrey, nu le-a avut pe acestea în vedere, ci a tratat copiii ca pe o neplăcere socială sau un „drept” datorat cuplurilor de același sex. Mai jos este un comentariu pe marginea acestei opinii, publicat în original în The Federalist.

„Drepturile” LGBT calcă în picioare drepturile femeii și ale copilului

Argumentele pentru „egalitatea căsătoriei” se folosesc de copii, pretinzând deseori că, dacă adulții homosexuali s-ar putea căsători, copiii crescuți de aceștia ar beneficia de „protecții” mai ample.

Aceasta este un „dublu limbaj” orwellian. „Protecțiile” constau în accesul și controlul adulților homosexuali asupra copiilor, care sunt tratați ca mărfuri.

Activiștii sunt suficient de versați pentru a-și da seama că este mai bine ca publicul să nu vadă această inconsecvență ascunsă. Majoritatea oamenilor sunt încă fixați asupra aserțiunii inițiale, a unei „uniuni consensuale între doi adulți care nu fac rău nimănui altcuiva”.

Niciun cuplu de același sex nu se poate reproduce în interiorul său. Este de datoria noastră să analizăm modurile în care căsătoria unisex ridică pretenții asupra copiilor altor persoane, ca un „drept civil”, și, astfel, invariabil, le refuză femeilor dreptul la propriii copii și copiilor, dreptul la o mamă și un tată.

Opinia dizidentă se bazează în principal pe povestea personală a litiganților anume aleși, care sunt, destul de previzibil, mame lesbiene model. Femeile „dau mai bine” decât bărbații în astfel de cazuri. Reclamantele în DeBoer c. Snyder sunt un cuplu de lesbiene cu trei copii adoptați. Argumentul exploatează vechile prejudecăți împotriva copiilor „din flori” și denigrează femeile presupuse a fi iresponsabile. Opinia dizidentă a judecătoarei Daughtrey acordă o atenție specială caracteristicilor biografice ale acestor copii:

N s-a născut […] dintr-o mamă biologică fără adăpost, cu deficit psihologic, incapabilă să îl îngrijească pe N, și care ulterior și-a cedat drepturile legale asupra lui N. Reclamantele s-au oferit să-l îngrijească pe băiat, l-au luat în casa lor după naștere […]

Daughtrey are grijă să menționeze că mama biologică „și-a cedat drepturile legale”. Cum a făcut mama acest lucru, dacă avea un „deficit”? Mama instabilă și săracă este o figură de stil utilă în discursul misogin și de clasă. Mă întreb ce măsuri s-au luat pentru a-i găsi acestei mame biologice o locuință, ca să poată efectiv părăsi spitalul împreună cu fiul ei. Probabil că s-a încercat prea puțin sau deloc ca „N” să rămână cu mama lui, cu atât mai puțin să-i fie găsit tatăl pentru a-l obliga la plăți de întreținere, sau cel puțin să se impună obligația păstrării unei legături oarecare, pentru ca „N” să-și cunoască originile.

Utilizarea statului pentru a destrăma familii

Aceasta este prezentată nu ca un exemplu de sistem abuziv, care smulge un copil de lângă originile sale, ci ca o poveste de sacrificiu și eroism din partea femeilor care i-au adoptat pe sugari. La fel de tulburător este faptul că opinia respectivă este exprimată fără nicio considerație față de sentimentele viitoare ale copilului, ci servește doar pentru a face cuplul adoptiv să pară a avea merite deosebite.

Aceasta ridică, obligatoriu, întrebarea dacă această „mamă biologică” avea capacitatea mintală pentru a-și ceda drepturile. Este posibil ca „mamele” adoptive să fi beneficiat de consiliere juridică, în timp ce mama care a născut copilul nu a avut niciun sprijin în navigarea unui hățiș legal, adeseori ostil? La publicarea acestor povești, aceste detalii sunt ascunse, aparent în mod voit, iar adresarea unor astfel de întrebări este tratată ca un tabu. Poate că, la o cercetare mai amănunțită, cititorii vor descoperi că familiile homosexuale sunt compromise de nevoia lor de a dezmembra familiile altora cu ajutorul forței opresive a statului și a aparatelor juridice ale acestuia.

În atât de multe feluri, opinia dizidentă se distinge ca un artefact postmodern perfect, cupa de la care se adapă „războinicii culturali” ce fac trafic cu distorsionări ale realității. Aceasta se folosește de privilegii și îndreptățiri, în timp ce pretinde a corecta o inegalitate. Rezultatul final este acela că misoginia mișcării LGBT aruncă femeile înapoi în timp, într-o epocă a întunericului în care prejudecata față de mamele necăsătorite și sarcinile nedorite constituia regula.

Următorul exemplu din opinia dizidentă este și mai rău:

„J s-a născut […] prematur […] dintr-o prostituată dependentă de droguri” (pag. 46).

Aici avem un alt exemplu util de „mamă rea”: prostituata drogată. Multe mame ar fi cerut ca orice discuție despre copii să fie ascunsă scrutinului public, pentru a nu-i răni pe aceștia. Mă întreb dacă aceste femei au făcut acest lucru sau știau că au această opțiune.

Beneficiile de pe urma nenorocirii altora

Oamenii își folosesc copiii în multe feluri. Totuși, deseori aici este vorba despre copiii altora, care nu era necesar să fie introduși într-o viață caracterizată de distorsiuni și joc de actorie. Acești copii nu sunt niciodată rezultatul unei sarcini accidentale a unui cuplu unisex. În acest caz, nimeni nu le-a forțat pe aceste lesbiene să „adopte” copiii, deci pare ușor manipulator ca acești copii să fie utilizați pentru a susține argumentul în favoarea căsătoriei homosexuale. În juxtapunere cu descrierea mamelor rele, avem meritele reclamantelor.

Ar trebui să nu mă mai mire. Cu toate acestea, lectura opiniei dizidente este profund dezamăgitoare. Buna judecătoare încearcă să sugereze că nu sunt destabilizate familii, ci alte familii sunt construite, prezentând mamele naturale ca fiind oribile – una, bolnavă mintal, cealaltă, o prostituată dependentă de droguri. Atât de multă compasiune și laptele și mierea bunătății umane se revarsă de la pupitru! Ne este perfect clar: aceste mame nu își meritau propriii copii. Grosul perorației – și se varsă mult vitriol – este un apel emoțional, și nu o poziție axată pe principii etice, care să considere măcar toate părțile ca fiind egale. Prostituatele dependente de droguri și bolnave mintal nu sunt „egale”. Prostituatele drogate dau naștere și asistenta de gardă ia copilul acasă, fără nicio agitație. O situație reciproc avantajoasă. Oare personalul spitalului are prioritate? Chiar nu știu.

Suspectez că o cultură în care este necesar traficul de distorsiuni ale realității este inerent abuzivă. Firul narativ pro căsătoria homosexuală trebuie apărat cu orice preț și presupune complianța, aplicată cu forța, a celorlalți. Acest aspect este vizibil în stilul de îngrijire parentală, precum și în strategiile politice. Singura diferență este gradul de coerciție și ținta acesteia. La un nivel politic mai amplu, gândiți-vă la Log Cabin Republicans (facțiunea din cadrul Partidului Republican care promovează „drepturile” LGBT – n.t.), și la faptul că această mișcare are numai de câștigat de pe urma unei societăți care refuză serviciile și asistența care le-ar permite femeilor sărace și vulnerabile să-și păstreze copiii (ale căror mame naturale sunt). Acest lucru devine prădător în practică și antiegalitar în intenție.

Comercializarea și colonizarea uterelor

Mișcarea LGBT pare cât se poate de rezonabilă atunci când cere, pe drept, ca statul să nu intre în dormitor. Poate că oamenii ar trebui să ceară ca ei să nu intre în pântecele femeilor și să înceteze să-și impună pretențiile parentale asupra copiilor. Ar trebui să respecte faptul că toți copiii au dreptul la o mamă și un tată.

Adevărul este că majoritatea oamenilor, inclusiv judecătorii, nu au luat pe deplin în considerare modul în care vor fi formate aceste noi familii homosexuale. Ei nu au participat la nicio expoziție elegantă a surogației, precum cea de a zece ediție anuală de la New York, din noiembrie 2014. Titlul spune tot: „Bărbații au copii”. Nu „homosexualii se căsătoresc” sau „copiii se confruntă cu familii recompuse” sau altceva de acest gen. Bărbații sunt posesorii, iar copiii sunt proprietatea lor.

„Ce vrem? Utere. Când le vrem? Acum.”

De ce să nu poată ei folosi ovule de la vreo studentă și uterul femeii care s-a dovedit bună de prăsilă – cu alte cuvinte, o femeie heterosexuală săracă? O deviație a justiției sociale ne-a adus uterul comercial în scop lucrativ.

Toate acestea vor destabiliza familia, transformând femeile în animale de prăsilă și bebelușii, în mărfuri. Cum îndrăznim să punem sub semnul întrebării o industrie de miliarde de dolari? Nu avem voie să ne gândim la efectele pe termen lung ale medicamentelor netestate pentru stimularea hiperovulației, sau la femeile care au murit de pe urma acestora. Nu avem voie să ne gândim la efectul pe care faptul că mama dă altora copilul din burta ei îl are asupra celorlalți copii din familia respectivă, mai ales asupra fetițelor (și tu poți să fii animal de prăsilă când crești mare, micuță Janie!). Nu avem voie să ne gândim la căsătoria femeii purtătoare, pentru că are nevoie de bani. Așadar, să nu gândim.

Toate familiile homosexuale sunt create prin faptul, sau din cauza faptului, că familia altora este destabilizată. Acest lucru poate funcționa numai într-o societate cu inima împietrită, împotmolită în indiferența față de femei și de sărăcie. Este o regresie socială deghizată ca progres.

Existența răului oferă o licență pentru extinderea lui?

În bătălia privind căsătoria homosexuală, oamenii sunt bombardați cu o retorică înșelătoare, care nu ar putea rezista la o analiză mai atentă. Cumva, această retorică nu este chestionată. Adeseori este folosit mitul ratei mari a divorțurilor și a numărului mare de copii crescuți de părinți fără partener de viață (în principal mame singure) ca argument menit a demonstra că mariajul unisex nu poate provoca răul serios cauzat de heterosexualii iresponsabili. Să examinăm acest aspect. Unii copii își pierd un părinte prin deces, divorț sau disfuncție socială. Aceasta nu înseamnă că societatea are dreptul să elimine pe plan legislativ dreptul unui copil la o mamă și un tată. Nu este cazul.

Susținătorii căsătoriei homosexuale lansează generalizări distorsionate, bazate pe un „drept” al femeilor de a avea un copil fără un bărbat. Acesta se traduce, ca prin magie, în pretenția ca societatea să le ofere bărbaților homosexuali copiii altor persoane. Să examinăm acest aspect. Politica socială nu are rolul de a corecta faptul că femeile pot face copii și bărbații, nu, sau că femeile și bărbații se pot reproduce împreună și cuplurile unisex, nu.

În calitate de activistă pentru drepturile copilului, feministă și copil acum adult al unei mame lesbiene, am evidențiat aceste practici prădătoare. Am fost acuzată de bigotism. Familia mea a fost hărțuită abuziv de bărbați homosexuali, autointitulați activiști. Totuși, în ciuda energiei masive devotate susținerii ideii că aș fi o mincinoasă, urâtă sau nebună, aceștia nu au oferit răspuns la nici măcar unul dintre argumentele mele.

Să ne amintim că, până nu demult, mamele tinere necăsătorite erau izolate, rușinate și forțate să renunțe la copiii pe care, lucru considerat o certitudine, nu îi puteau crește singure. Versiunea actualizată este că femeile „ca acestea” nu „merită” să fie mame. Oare lobby-ul homosexual misogin are dreptul să se joace de-a „fratele cel mare” și să spună ce merită femeile?

Nu este iubire – este trafic de persoane

Recent, activistul homosexual Dan Savage a cerut public acuzarea penală a părinților unui adolescent care s-a sinucis (Joshua/Leelah Alcorn). Să examinăm și acest aspect. Acesta a cerut ca activiștii LGBT să servească drept supervizori aprobați de stat, care să își pună în aplicare controlul și viziunea lor de viață asupra părinților heterosexuali și copiilor acestora. Acesta este următorul val: îngrijirea părintească în comun cu organizații precum GLAAD și Human Rights Campaign. Poate că Terry Bean va presta servicii de bonă, după ce-și rezolvă problemele juridice.

În ultima frază, Daughtrey afirmă:

„Dacă noi, în sistemul judiciar, nu avem autoritatea, ba chiar responsabilitatea, de a îndrepta nedreptățile fundamentale scuzate de o majoritate a electoratului, întregul nostru sistem constituțional complex de control și echilibrare, precum și jurămintele pe care le-am depus, se dovedesc a fi nimic altceva decât o farsă.”

Cine și-ar fi putut închipui vreodată că al 14-lea amendament va deveni un instrument pentru spolierea drepturilor omului ale femeilor sărace și minoritare și ale copiilor acestora? O decizie de la pupitrul judecătoresc, care ignoră aspectele referitoare la drepturile copilului, trădează animozitatea societății față de femei și de săraci. Cui exact îi sunt refuzate „procesul echitabil” și „protecția egală”?

Noul dictat al justiției sociale este acela că societatea le datorează persoanelor LGBT copiii în carne și oase ai altor persoane, deoarece, de acum, se „căsătoresc”. Să fim cinstiți. Nu iubirea creează o familie în acest caz, ci traficul de persoane.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here