„Politicile identitare” și eșecul Stângii contemporane

344
0
DISTRIBUIȚI

Articol de Bogdan Stanciu

Evenimentul anului 2016 – și poate al deceniului, dacă nu mai mult – este fără discuție alegerea „against all odds” a lui Donald Trump ca președinte al SUA. Alegere care constituie, în egală măsură, o confirmare a eșecului Stângii contemporane, reprezentată în Statele Unite de Partidul Democrat. Azi, „toaletele pentru transgenderi” sunt un subiect mai important pentru Democrați decât clasa muncitoare. Abandonată de cei care odată erau principalii săi avocați, aceasta a votat masiv pentru Donald Trump – deci pentru candidatul partidului perceput, odată, ca fidel „clasei exploatatoare”. Mai mult, în a patra sa zi de mandat, președintele SUA s-a întâlnit cu liderii de mari sindicate, întâlnire caracterizată de aceștia ca „incredibilă”. Venind de la structuri care de decenii și-au oferit suportul Democraților, este o situație… de-a dreptul incredibilă!

Dar cum s-a ajuns aici?

Începutul acestui eșec coincide cu dispariția regimurilor comuniste și cu destrămarea URSS, moment în care partidele de Stânga au căutat să se reinventeze. Iar „surogatul” pe care l-au găsit se dovedește, azi, a fi un produs politic expirat și care alienează o mare parte din electoratul lor tradițional.

Jay Fazer de la grupul conservator „Rebel Media” explică faptul că derapajul Democraților americani a început odată cu promovarea unor idei filosofice și politice cel puțin stranii. Locul tematicilor concrete, abordate anterior în discursul politic de Stânga, a fost luat de ideologia gender și de promovarea „minorităților sexuale” sau a avortului, creații ale unor curente extremiste din lumea academică și complet lipsite de temei științific. Ideologia gender afirmă că genul, sau „sexul social”, este un construct determinat de stereotipurile societății și că fiecare persoană poate alege dintr-un număr, aflat în permanentă modificare, de „genuri”, ignorând faptul biologic al apartenenței sale la unul din cele două sexe. Un alt adevăr științific banal, acela că fătul este o ființă umană vie, este negat vehement de Stânga pentru că doar astfel poate fi promovat avortul, văzut ca un „drept al femeii la autodeterminare” în contrapartidă cu lipsa oricărei dimensiuni umane a copilului nenăscut, considerat ca nepurtător de drepturi personale.

Dar probabil că nimic nu a contribuit mai mult la decăderea Stângii în Occident decât așa-numitele „politici identitare”.

Acestea afirmă că fiecare subiect de dispută în societate este adânc înrădăcinat în identitatea persoanelor. Cu alte cuvinte, un dezacord pe o temă nu este o luptă între idei și valori diferite, ci ar fi o agresiune contra identității persoanelor în cauză. Disputele de idei s-au contaminat atât de serios de aceste „politici identitare” încât pentru Stânga, oricine o contrazice este rasist, sexist, homofob, misogin etc. transformând astfel grupurile vizate în „victime” ale unui război social perpetuu și reînviind, sub o altă formă, perimata „luptă de clasă”.

Un exemplu: afirmația că nu există „drepturile homosexualilor”, ci doar drepturile omului și că solicitarea de drepturi speciale pentru homosexuali, cum ar fi „dreptul la căsătorie între persoane de același sex”, care NU EXISTĂ în nicio convenție internațională și care neagă însuși fundamentul căsătoriei, este… o agresiune contra persoanelor homosexuale, cauzată de prejudecăți religioase. Rezultatul? Victimizare – acolo unde societățile sunt dominant conservatoare, ca în România – sau o reacție de extremă violență, acolo unde lobby-ul LGBT are suficientă putere – vezi încercarea de linșaj social asupra „homofobului” Phil Robertson de la „Duck Dynasty”.

Alt exemplu: Feminismul, o mișcare legitimă la începuturile sale și care a adus un progres de necontestat în situația femeii din Occident, a fost confiscat în anii 1960 de un grup de teoreticieni neo-marxiști și folosit pentru a propaga ideea că bărbații sunt prin definiție opresorii femeilor, deci că bărbatul este dușmanul femeii, dând naștere unui conflict absurd și grav, care durează de decenii și care a obosit și epuizat imense energii creatoare. Și, apropo de avort, primele feministe erau PRO-VIAȚĂ

Al treilea exemplu: Grupul „Black Lives Matter”, în esență o organizație teroristă, legitimată din păcate de media americane afiliate Stângii, pretinde că poliția este inamicul natural al negrilor și că răspunsul acestora trebuie să fie violența, alimentând astfel conflictele rasiale pe care tocmai ei pretind că le combat. Situația este atît de absurdă, încât activiștii BLM acuză de rasism chiar și pe polițiștii provenind din comunitatea afro-americană! Ca și în cazul feministelor, BLM malformează moștenirea înaintașilor lor, în special a lui Martin Luther King Jr., care a fost un om al păcii și al non-agresiunii.

Cu alte cuvinte, Stânga contemporană nu se mai poate legitima azi decât prin propagarea unei forme de „totalitarism al urii”, a unui conflict social perpetuu, paranoic și distructiv, pe care oamenii ajung să îl refuze în final, repudiindu-i promotorii.

[Notă la expunerea video: În SUA, termenul „liberal”/„liberalism” desemnează Stânga și vehiculul său politic, Partidul Democrat. Trebuie făcut distincția față de liberalismul european care, deși a fost parazitat grav (vezi echilibrismul politic absolut grețos al grupului ALDE din Parlamentul European) are rădăcini care stau, ferm, în doctrina liberal-conservatoare autentică.]

Adăugați la acest cocktail toxic faptul că în SUA „Stânga” politică s-a aliat necondiționat cu establishment-ul oligarhic, cu grupările neoconservatoare și cu complexul militaro-industrial, care au sprijinit-o masiv pe Hillary Clinton, și veți înțelege de ce sindicatele și muncitorii au ajuns să îl prefere pe „The Donald”. Obama, un președinte socialist care a făcut din „politicile identitare” centrul mandatului său în zona drepturilor civile, a cheltuit pe armament mai mult decât oricare predecesor al său post-1945. Curat „Stânga”, nu-i așa!

Nici în Europa lucrurile nu stau mult diferit, privind cel puțin la realitățile politice din Austria, Polonia, Germania, Franța sau Olanda – ultimele 3 având programate alegeri anul acesta.

Stânga, așadar, s-a prăbușit ca forță politică din cauza incapacității sale de a se adapta la noile realități, cele din post-comunism. Culmea ironiei este că activiștii de Stânga sunt cei care îi acuzau, până în urmă cu doar un an, pe conservatori de anacronism, pentru ca azi să se vadă ei înșiși „de partea greșită a istoriei”, la capătul unui șir de evenimente derulate cu o repeziciune incredibilă.

Și dacă am adus vorba mai sus despre liberalism și „liberalism”, sper ca în România Partidul Național Liberal, aflat în criză de identitate ca urmare a eșecului din decembrie 2016, să aleagă limpede, la proximul congres, calea valorilor liberale autentice: dreptul natural, valorile familiei și ale libertății religioase, libertatea de gândire, opinie și exprimare și ordinea economică întemeiată pe proprietatea și inițiativa privată. Deși n-am fost niciodată membru al PNL, îmi doresc, pentru sănătatea societății românești, ca liderii partidului să respecte moștenirea Brătienilor și, cu luciditate, să respingă egalitarismul și politicile identitare, etatismul și asistențialismul – în două cuvinte, „liberalismul” american. Altfel, probabil că vom ajunge să vorbim și despre ei la trecut, ca despre alte partide… istorice. Să nu fie!

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorPărinți – feriți-vă copiii de sexualizare!
Articolul următorSuedia: Continuă persecuția contra personalului medical care refuză să efectueze avorturi
Guest Post

Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori:

William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here