Argumentele pro-avort demontate, curăţate şi apoi montate la loc

513 views
2
DISTRIBUIȚI

Radu Iliescu

Marşul pentru viaţă a fost în bună măsură ignorat de presă. În oraşul meu a fost eclipsat de două meciuri din liga a patra de fotbal, în sensul că marşul nu a adus niciun articol, în vreme ce meciurile au avut fiecare articolul lor. Ca să nu existe confuzii. Însă marşul nu a fost ignorat de oameni, atât de cei pro cât şi de oponenţi. Nu fac niciun secret din faptul că nu găsesc nicio justificare morală avortului. Dar sunt curios care ar putea fi argumentele în favoarea acestei opţiuni. Le-am cules cu grijă şi de pe Adevărul, şi de pe Vice, şi de pe pagina mea de facebook unde toată lumea este binevenită, inclusiv cei răuveniţi. Sinteza şi comentariile în cele ce urmează:

01. BOR a organizat marşul ale cărui intenţii îşi pierd în acest fel ingenuitatea, pentru că BOR este o instituţie care caută prin orice mijloace să domine oamenii 

Acesta este argumentul ad hominem, atacul la persoană. Nici nu se mai oboseşte nimeni să-l ilustreze cumva: Biserica este malefică pentru că aşa spun ziariştii care ştiu prea bine cum stă treaba, şi acesta este un exemplu tipic de afirmaţie goală. Acest argument îl descalifică pe cel care-l foloseşte pentru că adevărul unei idei nu ţine de cel care o susţine, o minciună formulată de un om moral nu devine adevărată, după cum nici un adevăr aflat în gura unuia decăzut nu-şi pierde din relevanţă.

Revenind la concret, marşul a fost susţinut şi de Alianţa Evanghelică, pentru că problema uciderii pruncilor nenăscuţi nu este una dogmatică ci pan-creştină. Şi aici se cam termină partea cu dominaţia BOR, pentru că marşul n-a fost lucrare de prozelitism pentru nimeni ci un exemplu de întâlnire ecumenică. Dacă la marş au participat şi membrii altor religii nu pot şti dar nu pot nici să exclud, pentru că nu există religie în lumea asta care să aducă o scuză cât de cât pentru avort.

02. Există probleme mai grave şi mai urgente decât avortul 

Atfel spus: da, avortul este o problemă, dar e o problemă mică de tot, pentru că de fapt avem probleme mai mari şi aproape imposibil de rezolvat, dacă am vrea să le rezolvăm. Deşi pare să fie o acceptare a marşului, prin acest argument se produce o inversare a priorităţilor al cărei scop este pulverizarea iniţiativei. Seamănă cu clasica invocare a momentului prost ales: da, ai dreptate, dar nu acum, nu e momentul potrivit, vedem mai târziu. Când anume? Nu se precizează: mai târziu. Nu trebuie multă perspicacitate să vezi în această abordare o ignorare pură şi simplă făcută cu ceva politeţe de faţadă.

Problemele pe care adepţii pro-avort le consideră mai importante sunt în general: pauperizarea populaţiei, copiii din orfelinate, lipsa accesului la sănătate şi educaţie pentru copiii care trăiesc. Din punctul lor de vedere, un marş pro-viaţă înainte de rezolvarea acestor probleme este ineficient şi nerealist. Eroarea constă în comparaţia inconsistentă între lucruri care nu fac parte din aceeaşi clasă: de exemplu omorârea unui om şi lipsirea lui de servicii “decente” de sănătate nu sunt comparabile pentru că nu au gen proxim. E ca şi cum am spune că vaca are coarne dar calul aleargă mai repede, deci calul câştigă. Dacă ar avea, atunci ar fi legitim să spunem: dacă oricum nu-l pot creşte în anumite standarde, atunci mai bine să-l omor.

03. Fără avorturi orfelinatele vor deveni în curând neîncăpătoare

Acesta este sofismul falsei dileme. Se sugerează că există o singură alternativă din care nu se poate ieşi. Adică, ori aruncăm copiii la găleată, ori îi aruncăm într-o existenţă mizerabilă într-un orfelinat. Ni se sugerează că decât în orfelinat mai bună este moartea. Realitatea este exact pe dos: există şi alte soluţii pe care alternativa arbitrar alcătuită nu le conţine. De exemplu, să ne creştem copiii noi înşine. În momentul în care doi adulţi au activitate sexuală, probabilitatea de a avea prunci există, oricâte mijloace contraceptive am utiliza. În treacăt fie spus, singura metodă contraceptivă 100% eficientă este abstinenţa. Dacă privim cauza cu responsabilitate, efectul nu ni se mai pare “accidental”, pentru că oricât de puţin l-ai dori, el nu este în afara firescului. Nu faci un copil cum ţi-ar cădea o cărămidă în cap în timp ce mergi pe stradă.

Cât priveşte orfelinatul, acesta este un loc sinistru pentru că este unul dintre modurile industrializării vieţii în modernitate. Orfelinatul este „familia” industrializată, în care copiii sunt turmă iar funcţionarii care se ocupă de ei nu sunt mai afectivi ca o bandă de montaj monstruoasă. Numai că nu avortând vom desfiinţa orfelinatele. În anturajul meu există două cupluri care au înfiat şi unul care vrea să înfieze. În toate situaţiile procesul a fost foarte lent şi foarte obositor pentru doritori. Cea de-a treia pereche, cu un nivel financiar sensibil peste media populaţiei, amândoi foarte culţi şi foarte echilibraţi, cu viaţă creştină activă şi trăită intens, mi-au zis prin vara lui 2016: “Sperăm cam în 2 ani să putem înfia un copil.” Acest lucru încă nu s-a petrecut. Problema reprezentată de instituţia orfelinatului este că face parte din sistem, şi sistemul doar aşa poate lucra.

Nu pot să nu mă gândesc la colegul meu de facultate, Cristi, crescut în orfelinat şi devenit un profesor şi un om mult mai bun decât pot eu visa să ajung vreodată. Cristi a fost abandonat de mama lui la o vârstă la care nu şi-a putut-o păstra în memorie. Au reînnodat legătura când el a intrat în facultate. Tot atunci a aflat că are o soră mai mare care între timp devenise judecător. Atât cât pot eu cunoaşte, viaţa nu a fost foarte blândă cu ei. Cu toate acestea, nu văd în virtutea cărei judecăţi raţionale ar putea cineva într-o zi să se ducă la Cristi şi la cei asemenea lui să le spună că mai bine ar fi fost avortaţi decât să existe acoperişul deasupra capului pe care-l reprezintă orfelinatul. Eu cred, dimpotrivă, că oamenii aceştia încercaţi de soartă încă din copilărie se bucură că trăiesc. Problema sunt cei care consideră că existenţa ar trebui trăită doar la anumiţi parametri sau deloc.

04. Dacă avortul are loc în primele ţ zile de la concepţie, nu e embrion ci un ţesut, deci nu se pune 

Aceasta nu este o eroare de logică, aceasta este o prostie grosieră. Felina numită leu, care ajunge la maturitate să cântărească 400 de kg şi să omoare bivolul sugrumându-l de gât este conţinută integral în pisoiaşul drăgălaş fătat de leoaică şi care n-ar putea în primele luni să omoare un pui de căprioară. Ba mai mult, acelaşi leu se află în embrionul complet dependent de organismul matern, ba chiar şi în făptură diformă alcătuită de întâlnirea dintre spermatozoid şi ovul. Cei dinainte făceau bine distincţia dintre potenţial şi în act: leul adult este leul în act, dar embrionul leonin conţine adultul la nivel potenţial.

Mai mult decât atât: nimic din ceea ce nu este la început potenţial nu trece în act. Acesta este motivul pentru care dintr-un om fără ureche muzicală nu vei obţine niciodată un compozitor, pentru că orice talent trebuie să existe înainte de se manifesta, dar se poate să ai un compozitor potenţial care să nu creeze niciodată, pentru că mediul nu i-a dat prilejul sau impulsul să treacă de la potenţial la act. Ideea că înainte de a fi om, embrionul este non-om, este de o prostie care ar fi revulsat orice om dotat cu dreaptă judecată cu multe sute de ani înainte de epoca noastră. Nu are nicio importanţa din ce moment uniunea iniţială a celor două celule devine embrion, sau până când este vorba despre un ţesut. Acestea sunt doar cuvinte şi putem să ne certăm în jurul lor oricât. Cert este că om potenţial este om din momentul zero.

05. Biserica este împotriva măsurilor de contracepţie în special şi a educaţiei sexuale în general 

În ciuda a ceea ce se crede îndeobşte de către adepţii pro-avort, educaţia sexuală nu s-a născut odată cu primele programe şcolare occidentale de educaţie sexuală, după cum nici matematica nu s-a născut odată cu primul manual de matematică, ci cu mult timp înainte. A stabili că viaţa sexuală este legitimă în căsătorie şi ilegitimă în afara ei se numeşte tot educaţie sexuală, şi Biserica spune asta de două mii de ani. E adevărat că modernii fac o confuzie între ideea de educaţie şi mecanica erotică, adică o iniţiere în sexualitatea lipsită de interdicţii, ceea ce e periculos şi la rigoare lipsit de inteligenţă, pentru că li se induce copiilor ideea că nimeni nu poate rezista atracţiei erotice şi oricum singura ei consecinţă, împotriva căreia trebuie să luptăm, este sarcina (cum altfel?) nedorită. În realitate, efectele invizibile ale începerii prea devreme a vieţii sexuale şi ale haosului pe acest plan sunt cu mult mai profunde şi mai devastatoare decât episodul cum nu se poate mai trecător al unui inevitabil avort. Sau mai multe.

Eu voi afirma că educaţia sexuală, aşa cum o înţeleg modernii, nu este soluţia eliminării avorturilor ci chiar premisa acestora. Un copil care-şi începe viaţa sexuală din curiozitate, sau prin presiunea prietenilor şi a filmelor intens erotizate, ajunge mai devreme sau mai târziu la avort pentru că nicio metodă contraceptivă nu este perfect eficientă şi da, într-adevăr, naşterea unui copil în afara căsătoriei şi cu ani buni înainte de a fi capabil să asiguri mijloacele de trai este o aventură în care un adolescent, care nu şi-a putut asuma abstinenţa când se cuvenea, nu are resursele necesare ca să se arunce. Fără supărare, sexul haotic duce, mai devreme sau mai târziu la avort şi singura formă de educaţie împotriva acestei conexiuni dureroase este aceea pe care o face creştinismul. Sau islamul. Sau iudaismul. Sau hinduismul. Sau orice religie.

06. Lupta împotriva avortului este o formă de opresiune împotriva femeii 

În ciuda a ceea ce afirmă adepţii pro-avort, nu doar femeia avortează, ci şi bărbatul. Fructul oricăror acţiuni comune nu poate fi decât comun, iar pruncul nu-i făcut doar de femeie, ci şi de bărbat. Iar dacă e născut, nu e doar al ei, ci şi al lui. Desigur, ultimii ani au făcut ca femeia să fie atât de egală cu bărbatul încât de la un timp să fie chiar mai egală, ei revenindu-i implicit creşterea copilului în caz de divorţ, de exemplu. Dar preferinţele legislative nu schimbă cursul firesc al lucrurilor: trebuie un bărbat şi o femeie ca să facă un copil sau un avort. În contextul acesta, ideea că femeia este opresată atunci când este rugată să reflecteze de două ori înainte de a alege un alt comportament decât cel al mamei este o acuzaţie fără fundament.

De ce se încăpăţânează adepţii pro-avort să spună că este vorba de o opresiune la adresa femeiii? Pentru a putea afirma instantaneu că este dreptul ei exclusiv de a alege. Dacă femeia este opresată, avem deja un automatism în această direcţie, atunci femeia trebuie să se emancipeze. Să fie liberă, independentă şi de succes. Să-şi organizeze singură viaţa. Moment în care avortul este ambalat într-o eliberare, într-o recâştigare a demnităţii furate de patriarhatul opresor, într-o redobândire a feminităţii. Mă opresc aici, aberaţia ideologică este uşor de sesizat. La fel cum este uşor de văzut în ce măsură avortul şi familia tradiţională sunt legate: într-o familie cu valori perene, responsabilitatea pentru avort este a ambilor, femeia nu poate lua decizia singură şi nu poate fi opresată de bărbatul ei pentru asta. Realitatea tristă este că avortul este despre singurătatea aridă a femeii moderne.

07. Interzicerea avortului în comunism a ucis 12.000 de femei 

Acesta este argumentul ad misericordium. N-am înţeles niciodată de ce se numeşte “argument”, când de fapt este o eroare logică. Un fel de aşa nu pe care îl inventariază şi tratatele de logică, şi manualele de liceu. Într-o discuţie de tip raţional nu cauţi să captezi mila oponentului, pentru că mila e din alt registru. În general sentimentele şi logica nu fac casă bună, iar dacă epoca noastră tinde să supravalorizeze sentimentele acest lucru merge mână în mână cu folosirea inadecvată a pretenţiilor de discurs logic.

În cazul acestei afirmaţii speciale, ea este riguros în răspăr cu adevărul, şi asta pentru că nu Decretul 770/1966 poate fi făcut vinovat de această hecatombă ci tocmai nerespectarea lui. În general, o lege poate fi vinovată de atingerea sau neatingerea scopurilor pe care le propune, dar eu n-am auzit ca o lege să fie judecată în raport cu cei care au încălcat-o. Ce-ar fi să spunem că Noul Cod penal se face vinovat de hoţiile şi tâlhăriile comise de cei care calcă interdicţiile stabilite prin articolele referitoare la hoţii şi tâlhării? Cam cum ar suna să învinovăţim Codul familiei pentru rata imensă a divorţurilor din România? Până acum eu n-am pomenit pe cineva care să gândească în modul acesta distorsionat şi nefiresc.

Iar realitatea este cu totul alta, şi nu e greu de înţeles. Dacă legea lui Ceauşescu n-ar fi fost abrogată, probabil că ar fi salvat încă vreo 15-20 de milioane de oameni. Nu ţesuturi, ci oameni. După ce a salvat probabil tot atâţia cât a fost în vigoare. Vorbim despre respectarea legii, nerespectarea e o aventură individuală în care orice om se bagă pe cont propriu şi suportă consecinţele. E ca la interdicţia de a depăşi viteza legală, nu dăm vina pe limitarea la 50 km/h în localitate pentru faptul că ne-am ciocnit noi de stâlp pentru că făceam o liniuţă cu 150 km/h.

08. A fi pentru viaţă (pro-life) înseamnă a fi împotriva dreptului de a alege (pro-choice) 

Riguros vorbind, antonimul lui pro-life nu este pro-choice, ci pro-death. Viaţa este tot o opţiune, una din două. Desigur, susţinătorii avorturilor nu-şi spun pro-death şi fac eforturi semnificative să ascundă adevărata lor opţiune, mergând până la negarea lucrurilor evidente. Dacă ar fi cu adevărat pro-choice, fanii avorturilor ar respecta legitimitatea opţiunii pentru viaţă. Însă înverşunarea lor arată că de fapt poziţia lor este ireconciliabilă cu dreptul copilului de a se naşte.

09. Ne place sau nu, femeile vor continua să facă avorturi 

Acesta este argumentul lipsei de eficienţă. Adică marşul a fost degeaba, avorturile vor continua, deci mai bine am fi stat acasă şi ne-am fi uitat la meci. Depinde, zic eu. Depinde cum calculăm eficienţa. Nimeni dintre cei care au participat la această iniţiativă de conştientizare nu şi-a imaginat că de mâine în România nu vor mai avea loc avorturi. Dar dacă mâine un medic ginecolog, un singur medic ginecolog se opreşte şi spune: “Stai aşa, dar eu de fapt nu pentru asta am studiat, ci ca să ajut femeile să nască”, atunci putem vorbi de o victorie. Dacă peste o lună sau peste un an o femeie îşi aminteşte că a văzut marşul ăsta de pe geam şi în urma reflecţiei decide să-şi asume necunoscutul vieţii, care oricum există fie că noi ni-l asumăm, fie nu, atunci e victorie. Dumnezeu este dedicat detaliilor, Dumnezeu cumpără cu bucata. Diavolul este singurul care visează mase de oameni, diavolul se vrea angrosist. Eficienţa există, doar că trebuie calculată după firea lucrurilor.

Acestea sunt argumentele pro-avort demontate şi curăţate de stratul gros de manipulare. Haideţi să le montăm, să vedem ce iese: un atac la persoană împotriva BOR (ca exponent majoritar al creştinismului în România), o ierarhizare arbitrară făcută cu scopul de a minimiza problema avortului, falsa dilemă avorturi vs. orfelinate (cu preferinţă netă pentru răul cel mai mare), prostia grosieră de a afirma că viaţa începe într-un moment ulterior concepţiei, falsa idee că “educaţia sexuală” ar putea diminua numărul de avorturi, afirmaţia complet nejustificată că avortul este doar problema femeii, punerea pe seama unei legi salvatoare a consecinţelor suferite de cei care au ales deplin informaţi să n-o respecte, deghizarea propriilor intenţii (death) în spatele unui cuvânt neutru (choice), estimarea de tip contabil a eficienţei. Nimic raţional. Singurul lucru logic din discursul adepţilor pro-avort sunt erorile logice.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorVIDEO O jumătate de milion de vizualizări (până azi) au două clipuri realizate cu ocazia „Marșului pentru Viață”!
Articolul următorFurtuna care se apropie: Libertatea religioasă după triumful revoluției sexuale
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

2 comentarii

  1. Omul are de la cele mai fragede vârste o intrbare: „de ce ?”, care îl însoțește toată viata. Întunecatul, cu slugile și sclavii lui au ajuns specialiști în fabricarea de răspunsuri care de care mai fanteziste la acest „de ce”, pe care n-au cum să-l ocolească chiar dacă ar vrea. Guverne „democratice” seculare din fostele tari creștine sunt toate sub controlul acestor forte malefice , care pe baza agendei de disoluție a tot ceea ce este moral, firesc și creștin au un „adevăr oficial” repetat cu obstinenta chiar și când se dovedește cu acte în regula ca spune minciuni. Așadar avem pe de o parte realitatea care spune ceva și pe de alta parte minciuna „adevărului oficial” care nu se schimba în nici o circumstanță pentru ca agenda trebuie îndeplinită, și trebuie sa se răspundă în același timp la „de ce ?”.
    Prins în goana după nimic, ținut în sărăcie ca sa imbratiseze mai repede deznadejdea, omul zilei de azi pierde din vedere esențialul, protecția propriului copil. Copilul a fost este si va fi adevărată țintă.
    Trei mari și late sunt direcțiile prin care se ataca copilul , de la societăți oculte trecand prin guverne si pana la ONG-uri, ce le-aș spune ca reprezinta furca diavolului: crima copiilor nenăscuți sau avortul, otrăvirea forțată prin vaccinare – adica legumizarea fiintei umane prin autism si alte boli și dezvirginarea sufleteasca și trupeasca a sufletelor nevinovate ale copiilor și transformarea lor în maniaci sexuali. Prin aceste trei cai, diavolul vrea ca Dumnezeu sa lase umanitatea pe mana lui și el să-i aplice lovitura de gratie.
    Cum începi sa discuți despre aceste trei subiecte ești împroșcat cu noroi și făcut în fel și chip. Veninul specific șarpelui ce la pierdut pe om este din belșug pentru cei ce iau atitudine și demasca ticalosia(cei drept nici nu e prea mare greutate, ca totul este atât de evident, iar „adevărul oficial” este atât de rigid (ca de ,o minciuna repetata de 1000 de ori este perceputa ca adevar ,cică ) încât nu-ți trebuie decât o minima cultura și atenție sa sesizezi minciuna).
    Asa ca , argumentele celor ce sunt pro-moarte nu surprind ci doar încerca să răspundă, asa cum pot, sau cum li se ordona la eternul „de ce”.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here