Să nu ne uităm ușor trecutul

143
0
DISTRIBUIȚI

„Legislația internațională în domeniul drepturilor omului pornește de la premisa că toți indivizii trebuie să se bucure de aceleași drepturi și libertăți, așa cum prevede Declarația Universală a Drepturilor Omului. Tocmai respectul pentru aceste valori fundamentale obligă guvernele să-și protejeze cetățenii împotriva violenței și discriminării și să se asigure că toți se bucură de șanse egale. Unele persoane se confruntă în continuare cu acte de discriminare, direct sau indirect, din cauza orientării și identității lor sexuale. Guvernele noastre încearcă să combată astfel de acte prin promovarea drepturilor omului” – citat din declarația semnata de o serie de ambasadori pe 17 mai 2017

Ideea care stă in spatele comunismului nu e deloc rea, în sine. Atât Marx cât și Lenin au militat pentru promovarea drepturilor omului (așa cum ei le-au înțeles), pentru plăți egale, egalitate între clase și egalitate între sexe. Totuși, istoria ne învață că putem să călcăm pe o pantă alunecoasă iar atunci când astfel de ideologii noi sunt duse la extremă, se poate ajunge, inter alia, la suprimarea libertății de expresie, la privarea de libertate și la omogenizarea artificială a opiniei publice. Toate acestea Romania le-a trăit în trecutul său relativ recent. Reducerea la tăcere a națiunii prin diverse inginerii sociale în scopul de a reforma opinia individului despre cultură, religie, economie sau politică atentează la însăși viața democrației.

Într-adevăr, un stat de drept este chemat a se asigura că toți cetățenii săi se bucură de șanse egale în drepturi. Astfel, fiecare persoană trebuie să aibe o șansă egală la dreptul la liberate, la viață, la liberă exprimare ș.a.m.d. Apoi, fiecare persoană are o șansă egală la dreptul de a primi educație pentru ca mai apoi să se integreze în societate, să își găsească un loc de muncă și să beneficieze de o remunerație echitabilă. Cu toate că șansa există pentru toți, sunt situații când unii totuși refuză spre exemplu să învețe pe băncile școlii, să se angajeze sau să se integreze în societate.

În acest spirit al egalității, dreptul la căsătorie este deschis tuturor. Dincolo de latura subiectivă și personală a dragostei și a respectului reciproc, căsătoria are și o latură obiectivă, ca celulă fundamentală a societății în care se nasc drepturi și obligatii, în care se nasc noi subiecți de drept (copiii) și prin care, finalmente, se asigură perpetuarea și bunăstarea națiunii. Încă din 1948 găsim în Declarația Universală a Drepturilor Omului că „familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului[1]. Așadar, căsătoria este deschisa tuturor, însă specificul ei implică elementul natural al uniunii dintre bărbat și femeie.

Considerăm astfel că este vădit greșit ca într-o situație în care se dorește menținerea căsătoriei naturale să insinuăm o discriminare. Dacă fondurile europene sunt deschise tuturor care întrunesc condițiile de eligibilitate, se poate spune despre un agricultor care nu se califică pentru acestea că este discriminat? Sau este discriminare atunci cand unui orb i se refuză angajarea ca pilot de avion? Mai mult, nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu a catalogat niciodată ca discriminatorie nerecunoașterea căsătoriilor unisex. Nici demersurile Poloniei, Slovaciei, Croației etc de a limita prin lege sau constituție căsătoriile la uniunea dintre un bărbat și o femeie nu au fost niciodată condamnate ca discriminatorii în baza unei decizii CEDO.

Pe de altă parte, alimentarea agricultorului neeligibil cât și orbului cu idei cum că ar fi „victime” ale unui sistem nu este decât o încercare de dezbinare a societății, de ambele părți. Nici agricultorul fără fonduri și nici orbul refuzat nu sunt victime ale unui sistem, ci fac parte dintr-o societate care trebuie să continue să le ocrotească drepturile.

Este totuși interesant că semnatarii au ales să citeze din Declarația Universală a Drepturilor Omului în contextul în care, în 1948, DUDO nici măcar nu pomenește de discriminarea în raport cu orientarea sexuală. Pomenește, în schimb, de discriminare în funcție de religie, rasă, orientare politică etc (art. 2). Totuși, este bine de menționat că sub legea română discriminarea în funcție de orientarea sexuală este deja interzisă de 17 ani. Astfel, persoanele îndreptățite se pot adresa în mod liber autorităților competente.

Ceea ce prevede însă Declarația Universală a Drepturilor Omului este: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. ”

Le datoram romanilor mult din noțiunile de drept și democrație pe baza cărora, încă, societățile dezvoltate de astăzi funcționează. Relațiile homosexuale erau întâlnite și în Roma antică; cu toate acestea, o căsătorie „gay” ar fi fost absurdă nu numai din punctul de vedere al dreptul roman, dar și în contextul unei națiuni atât de evoluată și puternică. Locul omului în societate începea cu rolul său în familie, de unde și conceptul de paterfamilias. Bărbații care totuși întrețineau și relații homosexuale în case de toleranță nu confundau însă aceasta cu rolul lor fundamental în societate: de a întemeia o familie și de a procreea.

Să nu ne uităm ușor trecutul.

[1] Articolul 16 DUDO,  http://www.echr.coe.int/pages/home.aspx?p=basictexts/convention

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here