„Dreptul fiecărei femei la un copil” și panta pe care alunecă C.E.D.O.

446
Societatea occidentală a pierdut simțul naturii și al binelui comun, singurele care ar putea justifica o limitare a dorințelor individuale. Într-adevăr, natura, condiționându-ne, stabilește o limită dorințelor noastre, iar binele comun determină exactitatea acestora. Acest lucru se explică și prin faptul că drepturile omului, concepute pentru a apăra indivizii de opresiunea socială, au ajuns la punctul de a deveni o armă împotriva tuturor normelor sociale.

La o scară fără precedent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis să judece o serie de cauze improvizate legate de reproducere. În discuție se află separarea completă între sex, procreare și parentaj; și anularea familiei biologice ca referință a normelor sociale.

Aceste cazuri arată cum dorința de a avea un copil poate duce la nebunie și cum această nebunie poate deveni realitate datorită avansului tehnologic. Devenită realitate, ea atacă acum normele legale pentru a transforma dorința în drept și pentru a re-modela, astfel, realitatea socială după imaginea ei, în speranța iluzorie de a deveni ea însăși normală.

Iată sumarul cauzelor CEDO și al problemelor pe care acestea le ridică.

 

Dorința de a avea un copil cu o persoană decedată

O femeie franceză se plânge de refuzul autorităților de a transfera lichidul seminal congelat al partenerului ei mort într-un spital spaniol, unde ar putea beneficia de o inseminare post mortem. Astfel, ea contestă legea franceză care impune ca bărbatul și femeia care formează cuplul care dorește să apeleze la asistarea medicală a procreației să fie „în viață” și ca conservarea gameților să fie oprită la moartea persoanei. (V. D. c. Franței).

 

Dorința mamei de a fi tatăl copilului

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Într-un alt caz, mama unui copil conceput cu ajutorul unei donații anonime de spermă se plânge că nu apare ca „tată” pe certificatul de naștere, pe motiv că, fiind transsexuală, ea trebuia identificată ca „bărbat” în actele sale civile. Ea consideră că a fi descrisă drept „mamă” încălcă atât drepturile ei cât și pe cele ale copilului prin aceea că „contrazice în mod fundamental percepția relației” dintre ei și o obligă să dezvăluie copilului transsexualitatea mamei. (O.H. și G.H. c. Germaniei).

 

Cererea de prezumție de maternitate pentru „soția mamei”

Două lesbiene germane se plâng, în numele lor și în numele copilului, că partenera femeii care a născut nu beneficiază de „prezumție de maternitate”, spre deosebire de bărbații din cuplurile heterosexuale care beneficiază de prezumția de paternitate. Femeile denunță o situație de discriminare, chiar dacă „soția mamei” a putut adopta legal copilul. Cazul este complicat de faptul că copilul a fost purtat de o femeie și conceput cu ovulul celeilalte și cu sperma unui donator anonim, ceea ce este interzis în Germania. (R.F. și alții c. Germaniei).

 

Dorința de a fi amândouă „mame” ale aceluiași copil

Două lesbiene austriece se plâng că apar ca „mamă / părinte” și „tată / părinte” pe certificatul de naștere al unui copil conceput și purtat de una dintre ele și adoptat de cealaltă. Acestea denunță o situație de discriminare în comparație cu părinții heterosexuali prin faptul că aceste mențiuni sugerează că femeia menționată ca „Tată / Părinte” nu este mama copilului. Fiecare își dorește să fie înscrisă ca „mamă” sau „părinte” pe certificatul de naștere al copilului, pentru a șterge orice diferențiere biologică (S.W. și alții c. Austriei).

 

Obligația statelor de a stabili „homoparentajul”

Alte două cauze încearcă să forțeze Polonia să înregistreze două persoane de același sex ca părinți ai aceluiași copil. Într-una din cauze, copilul a fost conceput prin reproducere asistată în beneficiul unui cuplu anglo-polonez de femei care trăiesc în Marea Britanie. În cealaltă, doi gemeni au fost concepuți prin surogat în Statele Unite, în beneficiul unui cuplu de bărbați israeliano-polonezi care locuiesc în Israel. Cuplurile denunță refuzul Poloniei de a transcrie certificatele de naștere ale copiilor, considerând că această decizie le încalcă „dreptul de a fi considerat părinți” și afectează cetățenia și drepturile de moștenire ale copiilor. De asemenea, denunță o discriminare pe criteriu de homosexualitate (cauzele A.D.-K. și Schlittner-Hay c. Poloniei).

 

Dorința de a fi declarată mamă a unui copil conceput și purtat de alte femei

În alte trei cauze, cuplurile se plâng de refuzul Franței de a le recunoaște drept mame, pe motiv că nu au născut, pe aceste femei care au cumpărat copii născuți prin contracte de surogație în străinătate. Petentele solicită C.E.D.O. să oblige Franța să transcrie integral în registrele de stare civilă certificatele de naștere emise în străinătate, în virtutea acordurilor de surogație, chiar dacă această practică este interzisă în Franța și nu există nicio legătură biologică între copii și femeile care i-au achiziționat (cauzele Braun, Saenz și Saenz Cortes și Maillard c. Franței).

 

Aceste cauze sunt simptomatice pentru dosarele „improvizate” legate de reproducerea umană

  • Reclamanții contestă faptul că legea încă se bazează pe imitarea naturii umane, care, în sine, este, din punct de vedere biologic, complet heterosexuală; astfel, vor să dispună de filiația și de identitatea copiilor;
  • Ei elimină complet mama surogat, precum și tatăl care devine o simplă sursă de spermă, în timp ce, în același timp, se laudă cu propria lor legătură genetică cu copiii, atunci când aceasta există;
  • Ei pretind că acționează în numele și interesul superior al copiilor, ignorând, sau chiar disprețuind, dreptul și interesele acestora de a-și cunoaște părinții biologici și de a fi crescuți de aceștia (Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, art. 7);
  • Pun societatea înaintea unui fapt accompli și îi cer să reglementeze o situație pe care ei înșiși o provoacă, adesea plecând în străinătate pentru a evita interdicțiile legale din țările lor;
  • Cer judecătorilor europeni să condamne opțiunile legislative/juridice naționale.

 

Societatea occidentală a pierdut simțul naturii și al binelui comun, singurele care ar putea justifica limitarea dorințelor individuale

Aceste cereri par nebunești, dar sunt în conformitate cu hotărârile anterioare ale CEDO. Astfel, faptul că o mamă poate pretinde că este tată se datorează anulării condiționării schimbării de sex în starea civilă de o schimbare morfologică (A.P., Garçon și Nicot c. Franței). Întrucât CEDO a condamnat Austria în 2013 să legalizeze posibilitatea adoptării copilului partenerului de același sex, femeile austriece pretind acum că sunt ambele „mame” (X și alții c. Austriei). În mod similar, întrucât CEDO a condamnat Franța în 2014 să transcrie filiația paternă a copiilor născuți din aranjament de surogat în străinătate, „mama intenționată” revendică acum același drept pentru ea însăși (Mennesson c. Franței).

Decizie după decizie, este evident un efect de undă, o „pantă alunecoasă” a cărei înclinare Curtea pare să o ajusteze la discreție. Este surprinzător faptul că toate aceste cazuri – unele destul de vechi – să fie făcute publice în același timp. În ceea ce privește surogatul, președintele CEDO a recunoscut în 2015 că liberalizarea acestei practici funcționează într-un „ritm impus de Curtea noastră”. Urmează alte cazuri, de fiecare dată mai șocante, cum ar fi cazurile „multi-parentaj” în care trei sau mai mulți adulți vor cere să fie „părinți recunoscuți” ai aceluiași copil. De asemenea, nu va mai avea niciun motiv serios pentru a se opune liberalizării poligamiei și poliandriei.

De fapt, odată ce legea se desprinde de realitatea naturală în favoarea unei simple autodeterminări, nimic nu o poate opri. Și devine foarte dificil pentru judecător să justifice limitarea dorințelor individuale. Acest lucru se explică în primul rând prin faptul că societatea occidentală a pierdut simțul naturii și al binelui comun, singurele care ar putea justifica o limitare a dorințelor individuale. Într-adevăr, natura, condiționându-ne, stabilește o limită dorințelor noastre, iar binele comun determină exactitatea acestora. Acest lucru se explică și prin faptul că drepturile omului, concepute pentru a apăra indivizii de opresiunea socială, au ajuns la punctul de a deveni o armă împotriva tuturor normelor sociale. Fără referire la binele comun și la natura umană, aceste norme sunt dizolvate treptat și inevitabil în viața privată. Drepturile omului devin astfel vehiculul afirmării de sine și al egoismului.

În urmă cu un secol, susținătorii tehnicilor artificiale de control al reproducerii credeau că separarea procreării de sexualitate va fi un pas înainte în procesul de evoluție a umanității. Ei au crezut că omul va câștiga astfel puterea de a procrea în mod rațional și responsabil și nu va mai fi obiectul hazardului unei naturi oarbe; că omul va fi mai înțelept și mai ingenios decât natura, că ar putea atinge un grad mai mare de perfecțiune și fericire și că poate „spiritualiza” sexualitatea. Acestea i-au fost ambițiile. Ambiții prezumtive, dacă observăm astăzi roadele lor: nebunia nelimitată a improvizațiilor procreative, eugeniei și utilizării masive a pornografiei și avortului… Natura rămâne mult mai înțeleaptă decât noi.

Stăpânirea tehnică a naturii nu trebuie să ne scutească de respectarea legilor sale. Natura, desigur, este o mamă bună, răbdătoare și tăcută; dar se spune, pe bună dreptate, că nu iartă niciodată – și întotdeauna ne aducem aminte de asta într-un mod dureros.

Este durerea copiilor născuți dintr-o donație anonimă de spermă cea care ne amintește astăzi de nevoia noastră naturală de a ne cunoaște pe deplin identitatea, inclusiv în dimensiunea sa fizică și filială. Suferința copiilor născuți din anonimatul contractelor de surogat și de asistență reproductivă, confruntați cu interdicția legală de a-și stabili filiația, ne amintește de importanța legăturilor de sânge; durerea mamelor surogat care nu doresc să renunțe la copii ne amintește de importanța maternității; de asemenea, durerea copiilor născuți din improvizații reproductive și familiale este cea care ne amintește de nevoia și dreptul natural de a fi iubiți și crescuți de adevărații părinți, într-o familie echilibrată.

Dacă noi, ca societate, nu vom mai putea vedea injustiția pe care aceste situații o provoacă, am putea cel puțin să fim sensibili la suferința pe care ele o aduc.

Și dacă rămânem insensibili la această suferință, atunci ne vom confrunta cu violența pe care, cu certitudine, ea o va naște.

A ceda în fața pretențiilor unor astfel de „improvizații procreative” reprezintă un act de lașitate, un eșec în obligația noastră de a proteja generațiile viitoare. (după ECLJ.org)


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

2 COMENTARII

  1. Pot să vă spun următorul lucru:
    Ca multe cupluri în dealungul multor ani cu soțul am încercat să concepem un bebe (după câțiva ani de căsătorie) dar totul în zadar. Am fost supuși într-um moment și criticilor celor din cercul apropiat… După un timp ne-am programat la un ginecolog, la altul , și încă la altul. Până la urmă ne-am luat decizia să căutăm specialiști și înafara țării. Am mai dat și acolo un șir de analize. D-na doctor ne-a propus varianta cu ovocite donate fiidcă AMH-ul era prea scăzut pentru un fiv cu -proprii. Da, ne-am hotătât la fertilizare in vitro. Nu aș fi crezut vreodată, dar asta se numește viață. Nu am acceptat deodată, dar soțul m-a convins, a spus că e o șansă de a avea copil, si nu contează genetica. După semnarea contractului am primit acces la baza cu donatoare și am selectat ceva asemănător cu noi doi. Ok, după fertilizare a sosit și ziua transferului de embrioni. ne-am hotărât să transferăm 3 calitativi. S-au prins toți trei! Urma o reductie la 2. Nu mai puteam, mă simțeam foarte rău. În ziua reducției am avut o stare care nu poate fi descrisă. Mi-e era rău și moral și fizic. Am trebuit să rămân la clinică încă o zi.Când am venit la un control medical mi s-a spus că trebuie să fac încă o reducție. Nu-mi venea să cred că se întâmplă cu mine. S-au văzut două bătăi de inimă. Am mai făcut o reducție((. credeam că mi s-a redus și inima. Nu am avut atâtea perfuzii în viață, dar totdeauna trebuie să jertfești cu ceva pt ceva. Important e să fie sănătos bebe. Mulțumesc.

  2. Draga Gabi, si acum ca ai un bebelus in brate, nu ti se rupe inima de dragul lui? Ai putea sa „faci o reductie” cu el? De ce el traieste dar ceilalti doi frati ai lui au fost condamnati la moarte? Moarte, da! Ai putea, acum ca il vezi, il ai in brate, sa il condamni la moarte?
    De asta FIV este joaca de-a Dumnezeu, ca sunt omorati copilasi nevinovati, din ipocrizia de a „fi bebe sanatos”. Pai unul e „sanatos” , dar 2 au fost ucisi!
    Suntem foarte obisnuiti sa imbracam adevarul in cuvinte. Nu se numeste „ucidere a unui prunc”, se numeste avort, nu se numeste „sex de-o noapte”, ci „dragoste”, nu se numeste „crima”, ci „reductie”. Sunt convinsa ca daca iti spuneau „Doamna, aveti 3 copilasi. Va trebui sa ucidem pe 2 dintre ei, desi le auzim inima cum bate, si va ramane doar unul” te-ai fi gandit de 2 ori. Cum a ales care copil sa traiasca si care sa fie ucis? Sunt curioasa ce criterii au criminalii astia ridicati in slavi ca aduc viata pe pamant. Aduc o viata si ucid zeci de vieti !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here