Mișcarea pentru legalizarea poligamiei utilizează aceleași argumente ca și mișcarea pentru „căsătoria” între persoane de același sex (de Katy Faust și Stacy Manning)

776
Strategia „love is love” a avut mare succes pentru lobby-ul gay. De ce ar reinventa poligamiștii roata?

„Tocmai m-am dezvăluit prietenilor.” „Dragostea este dragoste” și merităm „protecție egală în fața legii”. „Nu facem rău nimănui”. „Lumea ar fi un loc mai bun dacă toată lumea ar fi mai deschisă.” „Sunt mândru că sunt cine sunt”, dar sunt „respins de societate”. „Este nesănătos să forțezi oamenii să facă alegeri care s-ar putea să nu li se potrivească”, mai ales atunci când pui „dragostea în centrul relației tale”.

Presupuneți că acestea sunt citate din activiști LGBT în timpul mișcării de legalizare a căsătoriei între persoane de același sex? Nu zău? Căsătoria gay este cam… demodată – datează din 2015.

E totuși de înțeles confuzia. La urma urmei, e același scenariu pe care l-au folosit susținătorii căsătoriei între persoane de același sex, dar surpriză! Citatele sunt ale susținătorilor normalizării relațiilor „poli”. Strategia „love is love” a avut un mare succes pentru lobby-ul pro-căsătoria gay; de ce ar reinventa poligamiștii roata?

Cea mai recentă alunecare pe versantul despre care acei creștini luminați ne-au avertizat a fost recent încheiată, mulțumită unui comitet al Senatului din statul Utah care a adoptat o lege pentru dezincriminarea poligamiei. Inițiatorii proiectului de lege au motivat că cei implicați în relații poligame sunt „obosite să fie tratate ca cetățeni de clasa a doua; ei simt că statul Utah a reglementat prejudecăți împotriva lor”.

Noua legislație din Utah este doar una dintre multiplele încercări recente de normalizare a uniunilor poligame. Chiar și HGTV [popular canal TV american cu emisie prin cablu, n.tr.] își îndeplinește rolul în normalizarea poligamiei, prezentând primul „truplu” în serialul său „House Hunters”.

Aceleași argumente

Scenariul pro-gay și pro-poligami este unul și același și consideră căsătoria ca fiind centrată pe nevoile adulților. Din această perspectivă, singurul criteriu pentru o căsătorie este „cu cine împărtășești o legătură de dragoste”. Atunci când căsătoria este pur și simplu un vehicul pentru împlinirea adulților, conform hotărârii Obergefell [decizia Curții Supreme a SUA prin care a fost legiferată „căsătoria” unisex în 2015, n.tr.], ea se transformă în orice combinație îi face pe adulți fericiți.

Sexul biologic al soților, durata relației sau numărul de semnatari pe actul de căsătorie nu contează; doar sentimentele adulților implicați contează. Prin urmare, concluzia logică este că, dacă mariajul este preocupat exclusiv de sentimente, nu există nicio problemă cu căsătoria între persoane de același sex și, dacă prietenii noștri gay și lesbiene au aceeași capacitate de iubire și angajament ca și heterosexualii, cine suntem noi să spunem că poligamii ar fi diferiți?

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Numai că nu despre asta e vorba în căsătorie: căsătoria este instituția cea mai centrată pe copil din câte a cunoscut lumea. Și nu pentru că statul își pune ștampila de aprobare pe povestea ta amoroasă, ci deoarece este singura relație care leagă copilul atât de mamă, cât și de tată – unicii adulți la care copiii au un drept natural.

Susținătorii căsătoriei gay afirmă: copiilor nu le pasă dacă le lipsește mama sau tatăl, pentru că au dragoste! Susținătorii poligamiei vor să credem că copiilor nu le pasă dacă au o mamă sau un tată în plus, pentru că… au parte de iubire! Ambele afirmații sunt credibile doar dacă nu examinați datele cu privire la structura familiei.

Căsătoria între persoane de același sex este listată chiar deasupra poligamiei în meniul „Cum să le faci rău copiilor”. Studii solide demonstrează că copiii cu „părinți de același sex” nu o duc la fel de bine ca cei care provin din familii cu o mamă și un tată, căsătoriți. Absența mamei sau a tatălui îi dăunează copilului, indiferent de câtă dragoste ar avea parte din partea a doi adulți de același sex (sau de sexe opuse).

Trei „părinți” nu fac mai mult decât unul singur

Ce ziceți despre copiii cu un părinte „suplimentar”, precum cei rezultați din uniunile poligame? Datele, ignorate de multe ori, indică faptul că părinții non-biologici tind să fie mai puțin interesați de copii. Mai toată lumea poate cunoaște cel puțin o situație cu un părinte vitreg „erou”, totuși, statistic, rezultatele copiilor cu părinți vitregi sunt la fel cu cele ale copiilor din familii monoparentale.

În plus, adulții coabitanți (concubini) au un risc mai mare de abuz și neglijență la adresa copiilor. Acest lucru este valabil mai ales în cazul bărbatului coabitant cu mama copilului.

Sociologul Brad Wilcox explică de ce un copil se află în mai mare pericol în casa iubitului mamei:

„… copiii care locuiesc cu mama și iubitul acesteia prezintă un risc de aproximativ 11 ori mai mare de a fi abuzați sexual, fizic sau emoțional decât copiii care trăiesc cu părinții lor biologici căsătoriți. De asemenea, copiii care trăiesc cu mama și iubitul ei au risc crescut cu 600% să fie neglijați din punct de vedere fizic, emoțional sau educațional decât copiii care trăiesc cu părinții lor biologici căsătoriți … Copiii, o spune știința, nu numai că au mai multe șanse să prospere, dar e și mai mult probabil că vor supraviețui, pur și simplu, atunci când sunt crescuți într-un cămin cu părinții lor căsătoriți.”

Nici mamele vitregi, statistic vorbind, nu îndrăgesc descendența unei alte femei ca pe a lor. Trei economiști ai Universității Princeton au descoperit că copiii care trăiesc cu mama vitregă au avut parte de mai puține îngrijiri medicale, mai puțin acces la educație și cheltuielile pentru hrana lor au fost mai reduse, în comparație cu copiii crescuți de mamele lor biologice.

Nu există niciun grup statistic în care adăugarea unui adult fără legătură de sânge, fie el de sex masculin sau de sex feminin, într-un cămin să îmbunătățească starea copiilor. Plasarea copiilor în îngrijirea unor adulți cu care nu sunt înrudiți este riscantă; tocmai acesta este motivul pentru care părinții adoptivi sunt supuși în mod corect unor monitorizări, verificări, instruiri, precum și supravegherii post-plasament.

Ar fi o amăgire ideologică să crezi că adulții poligami ar avea efecte benefice pentru copii. Nu este de mirare că o revizuire din 2012 a dezavantajelor sociale ale poligamiei, intitulată „Puzzle-ul căsătoriei monogame” a constatat că relațiile poligame prezintă „risc ridicat de neglijențe, abuzuri și omucideri domestice, deoarece astfel de gospodării au medie mai scăzută a relaționării”.

Pe înțelesul tuturor, mai multe abuzuri și mai multă neglijare a copiilor în locuințele poligame, deoarece aici există adulți neînrudiți cu copilul. Adică, la fel ca și familiile vitrege și concubinajele, părinții non-biologici aflați în relații poligame sunt mai puțin „conectați” la viața copiilor.

Autorii rezumă astfel:

„Traiul în aceeași gospodărie cu adulți neînrudiți genetic este cel mai mare factor de risc la adresa copiilor. Mamele vitrege au de 2,4 ori mai multe șanse să-și ucidă fiii vitregi decât mamele biologice, iar copiii care trăiesc cu un părinte neînrudit cu ei au între 15 și 77 de ori mai multe șanse să moară ‘accidental’.”

Nu vreo „stigmă socială” este de vină aici. Uniunile poligame au adus familii fragile încă de pe vremea lui Avraam, Isaac și Iacob.

Copiii părinților poligami au cuvântul

Dincolo de riscul crescut de abuz și neglijență, în general, copilul nu agreează atunci când tatăl lor face curte unei alte femei decât mama lor.

James, crescut într-o locuință „poliamoroasă”, spune:

„Uram să-l văd pe tata sărutând o altă femeie decât mama, în fața mea. Mă mânia să-mi văd propriul tată cu altcineva, dar la o vârstă atât de fragedă nu știam cum să reacționez sau cum să-mi exprim disconfortul. Niciodată nu am spus nimănui cum m-am simțit pentru că nu credeam că este treaba mea să o spun. Mi-a luat mai bine de cincisprezece ani să reflectez asupra căminului în care am crescut și să înțeleg cum m-a afectat. Spre finalul adolescenței am început să mă întâlnesc cu două fete în același timp; desigur, fără ca ele să știe una de alta. Până la urmă am rănit ambele fete, lucru pe care acum îl regret profund.

Abia pe la douăzeci de ani am început să-mi pun sub semnul întrebării intențiile, dorințele și acțiunile. Mi-aș dori să fi avut, în copilărie, alături doar pe mama și tata.”

Căsătoria nu prea are legătură cu felul în care se simt adulții, pe cine iubesc sau cu modul în care „se identifică”. Importanța căsătoriei este recunoscută deoarece ea aduce beneficii specifice copilului.

Problema cu căminele în care există adulți de același sex este că lipsește unul dintre adulții asupra căruia copilul are un drept natural; deci o scădere a bunăstării copilului. Familiile poligame au întotdeauna un adult „suplimentar” despre care dovezile ne arată că va diminua bunăstarea copilului. Atât căsătoria între persoane de același sex, cât și poligamia încalcă drepturile copiilor.

Datele statistice nu au nicio agendă. Nicio cantitate de platitudini corecte politic nu vor transforma niciuna dintre aceste aranjamente numite „Familie Modernă” într-o familie care respectă drepturile copiilor. Deși o societate liberă ar trebui să permită adulților să aibă relații consensuale, o societate justă promovează doar acea relație între adulți care protejează drepturile copiilor. Dacă n-am fost suficient de clare, este vorba despre căsătoria între un bărbat și o femeie.

 

Notă: Articolul original conține numeroase hiperlegături de referință la studiile precizate în traducere.

Despre autor
Stacy Manning lucrează pentru Them Before Us („Ei mai înainte de noi”), o organizație pentru drepturile copilului din SUA. Katy Faust este fondatoarea și directorul Them Before Us precum și liderul local din statul Washington al CanaVox, o mișcare pro-căsătorie. Traducere și adaptare după The Federalist.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here