Etica cercetării pe celule embrionare umane

74
Faptul că unele dintre vaccinurile anti-COVID au fost realizate printr-o tehnologie genetică, utilizând celule embrionare (de la embrioni avortați), a readus în lumina reflectoarelor un subiect dificil și controversat – etica cercetării pe celule embrionare umane.

Au trecut aproape 30 de ani de la prima derivare a celulelor embrionare umane. Acel moment a marcat începutul unei fascinații științifice și publice legată de celulele stem, nu doar pentru proprietățile lor biologice, dar mai ales pentru utilizările lor medicale.

Comunicarea rezultatelor cercetării (îndeosebi pe celulele stem) a animat de la început o serie de dezbateri bioetice referitoare la distrugerea embrionilor și derivarea celulelor stem până la crearea hibrizilor om-animal (Sipp & Munsie, 2018). Ipoteza optimistă era că celulele omnipotente embrionare ar putea fi cultivate și diferențiate in vitro pentru a produce linii celulare specifice, care să fie utilizate ca transplant de celule pentru a înlocui, de exemplu neuronii dopaminergici în tratamentul bolii Parkinson sau celulele pancreatice în tratamentul diabetului (Vogel, 2001).

Aceasta era o strategie de cercetare și nu o simplă tehnologie de lucru cu atât mai mult cu cât nu era încă clar dacă implantarea de celule noi într-un organism pot sau nu pot modifica mecanismele de interacțiune celulară și circuitele metabolice. Prin urmare, orice utilizare a celulelor stem trebuia să facă obiectul unei analize științifice și etice adecvate (McLaren, 2001).

Astăzi, rezultatele obținute din studii clinice finalizate sau în curs de finalizare indică un potențial terapeutic imens în tratamentul tulburărilor degenerative, autoimune și genetice și tot mai numeroase îngrijorări etice și de siguranță. Potențialul de diferențiere nelimitat, care poate fi utilizat în clonarea reproductivă umană, poate genera embrioni umani și himere umane modificate genetic, născând o problemă etică majoră, în timp ce diferențierea nedorită și transformarea malignă sunt probleme majore de siguranță (Volarevici & colab. 2019).

Există trei modalități de obținere a liniilor celulare embrionare: din gameți, din embrioni creați în acest scop și din embrioni preexistenți (avortați sau rămași de la fertilizarea in vitro). Dilemele etice se concentrază în special în două întrebări: de unde provin celulele embrionare și este moral acceptabil să cercetezi noi terapii pentru vindecarea bolilor prin distrugerea unui embrion uman?

Dezbaterile au evidențiat trei curente majore privind cercetarea pe celule embrionare:

1. Cercetarea fără nicio restricție. Susținătorii acestei poziții aduc drept argumente principiile „libertății de cercetare”, al binefacerii și al progresului. În unele țări europene, „libertatea de cercetare” este o parte integrantă din Constituție. În alte țări, libertatea cercetării științifice nu este protejată în mod explicit, ci derivă indirect din protecția libertății individuale (de acțiune), libertatea opiniei, libertatea creației intelectuale și / sau libertatea academică.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Dar această libertate nu este absolută. Cercetarea a fost și poate fi sursă de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Drept urmare, se face o distincție între cercetarea teoretică sau de bază și cercetarea experimentală sau aplicată, aceasta din urmă fiind supusă în special restricțiilor (Report of the Working Group on the Protection of the Human Embryo and Fetus, Consiliul Europei, Comitetul Director de Bioetica, 2003).

Se afirmă că embrionul / blastocistul este doar un grup de celule, care poate fi utilizat pentru cercetare fără restricții. De aceea este benefic pentru progres să fie creați în scop de cercetare sau să fie utilizați cei deja existenți (morți sau vii). Să fie utilizați și nu aruncați/distruși. Se pretinde că anumite cercetări specifice – de care va beneficia sănătatea umană – nu pot fi efectuate asupra embrionilor existenți și necesită „construirea” embrionilor în afara unui proiect parental. O astfel de argumentare a fost respinsă.

„Construirea” deliberată a unui embrion în scopul unui proiect de cercetare este interzisă de Convenția privind drepturile omului și biomedicină – Convenția de la Oviedo (articolul 18, alineatul 2). Obținerea deliberată a unui embrion și utilizarea embrionului pur și simplu ca mijloc pentru un scop științific specific este considerată o instrumentalizare a embrionului și în consecință inacceptabilă din punct de vedere etic. Cu toate acestea, unele țări (de exemplu Anglia) au găsit un subterfugiu cu care să eludeze prevederea. Profitând de faptul că statutul moral și juridic al embrionului este ambiguu, oscilând între persoană și lucru (Leborne, 2020), au apelat la o manipulare semantică, și anume: au introdus noțiunea de „pre-embrion”, de fapt embrionii până în ziua 14-a (Ndzengue Amoa, 2020) și au autorizat crearea de „pre-embrioni” în scopuri de cercetare.

2. Respingerea oricărei cercetări pe celule embrionare umane. Adepții acestui curent consideră că un embrion este o persoană cu același statut moral ca un adult sau un copil născut în viață. Ca o chestiune de credință religioasă și convingere morală, ei cred că „viața umană începe de la concepție” și că un embrion este o persoană. Conform acestui punct de vedere, un embrion are interese și drepturi care trebuie respectate.

Din această perspectivă, luarea unui blastocist și îndepărtarea masei celulare interne pentru a obține o linie de celule stem embrionare echivalează cu crimă (Lo & Parham, 2009). Se reclamă că o interferență cu genomul implică „jocul de-a Dumnezeu” și că transferul nuclear al celulelor este imoral atât timp cât implică crearea embrionilor numai pentru a-i distruge. A permite cercetări cu celule embrionare ar conduce la neo-eugenie, la clone „proiectate” și, eventual, la o populație „nemuritoare”, care ar putea evolua și ar putea crea noi probleme morale (Mieth, 2000; Colman și Burley, 2001).

Această atitudine a suportat și ea critici. De exemplu, se poate admite că un embrion capătă statutul uman deplin la fecundare. Dar femeile pierd spontan un număr mare de embrioni de-a lungul vieții lor reproductive. Acești embrioni nu sunt plânși, nu li se face înmormântare și rar se fac rugăciuni pentru ei. Dacă sunt morți de cauze naturale și nu urmare a unui avort provocat, de ce nu pot fi utilizați în cercetare în limite reglementate? Apoi, transferul nuclear nu implică fertilizarea / fecundarea și face dovada că orice celulă somatică al cărui nucleu este introdus într-un ovocit are potențialul de a da naștere unei ființe umane complete. Acest embrion se bucură sau nu de protecție? (Lachmann,2009).

3. Acceptarea cercetării cu stabilirea de restricții prin norme etice și legale. Este un curent echilibratSe consideră că un embrion timpuriu merită un respect special ca potențial om, dar că este acceptabil să fie folosit pentru anumite tipuri de cercetare, cu condiția să existe o justificare științifică bună, o supraveghere atentă și consimțământul informat al femeii /cuplului (pentru donarea embrionuluisau) a donatorilor de gameți. Justificarea – embrionul devine propriu-zis o persoană în sens moral doar într-un stadiu ulterior de dezvoltare. Astfel, se acceptă cercetarile folosind embrioni criogenizați, care rămân după ce o femeie sau un cuplu au finalizat tratamentul pentru infertilitate, și pe care au decis să nu-i dea altui cuplu, sau proveniți din avorturi.

În 2001, președintele Bush, care avea opinii conservatoare și pro-life, ca răspuns la un apel a 40 de laureați ai Premiului Nobel, a permis finanțarea federală pentru cercetarea celulelor stem, utilizând linii de celule embrionare deja existente și interzicând finanțarea pentru derivarea sau utilizarea de linii de celule embrionare suplimentare. Motivația președintelui Bush pentru această politică a fost că embrionii fuseseră deja distruși. Inițial, s-a anunțat că peste 60 de linii ar fi acceptabile pentru finanțare, iar din ianuarie 2009, 22 de linii celulare au fost eligibile (Lo & Parham, 2009).

Sub președintele Obama, au fost autorizate noi linii din embrioni congelați donați pentru cercetare, dar de la început și până astăzi nu a fost permisă finanțarea federală pentru crearea embrionilor în mod expres pentru cercetare sau pentru derivarea liniilor de celule stem folosind transferul nuclear de celule somatice. Această abordare a devenit standard în majoritatea statelor lumii.

Astfel:

a. Nu este permisă crearea de embrioni umani destinați cercetării (excepție Marea Britanie, Belgia).

b. Cercetătorii trebuie să asigure și să facă public proveniența etică a biomaterialelor umane utilizate, ceea ce impune consimțământul informat al donatorilor cu privire la utilizarea propusă și refolosirea materialelor. Există și legislații mai restrictive. De exemplu, Legea germană privind celulele stem, din 1 iulie 2002, interzice, în general, atât importul, cât și producerea și utilizarea celulelor stem embrionare umane.

c. Studiile trebuiesc supravegheate /monitorizate de comitete de bioetică independente.

d. Cercetarea se poate efectua pe embrioni de o anumită vârstă. Regula „primelor 14 zile” (cercetarea embrionilor umani să fie limitată la primele două săptămâni după fertilizare) este conținută în legile a cel puțin 12 țări și în ghidurile emise de Societatea Internațională pentru Cercetarea Celulelor Stem (ISSCR), deși este tot mai contestată, dorindu-se mărirea perioadei (editorial Nature Cell Biology, 2017). În pofida acestor presiuni, ISSCR a anunțat (în 19 ianuarie 2020) că, în viitoarele ghiduri, regula primelor 14 zile este menținută.

e. Clonarea și crearea de hibrizi om-animal este prohibită.

În concluzie, dezbaterea actuală și deciziile privind celulele embrionare arată cât de dificil este să găsești un echilibru satisfăcător între dorința de progres a cercetării în medicină și dorința de a menține o abordare etică. Cercetătorii, organismele de reglementare, finanțatorii, factorii de decizie politică, cetățenii trebuie să lucreze împreună pentru a se asigura că progresul nu este împiedicat, dar mai ales că sunt luate în considerare aspectele etice.

P.S.1. Din documentele depuse la FDA de firmele producătoare de vaccin (realizat cu utilizarea celulelor embrionare) rezultă că au fost respectate toate normele etice. Problema etică este legată de autorizarea condiționată și este a FDA-ului și politicului.

P.S.2. Înțeleg că participăm din nou la loteria carantinării (locale), deoarece a venit un nou val de COVID peste noi. Ce nu înțeleg este cum carantina omoară virusul, de ce crește numărul de infectați deși un milion de români s-au vaccinat și pe ce probe științifice s-a stabilit ștacheta la 3 la mie teste pozitive (teste care au indice de eroare crescut). Oricum anunț de pe acum că de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos voi merge la Biserică să iau Lumină, sfidând virusul (care atacă mai abitir după ora 22:00) și plătind amendă (dacă mă prinde poliția, jandarmeria sau gărzile patriotice ale martorilor apocalipsei COVID).


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


1 COMENTARIU

  1. Iată ce circulă deja ca argument de conștiință împotriva vaccinurilor ”abortion tainted”:
    Religious conscience’s objection to all vaccines that came to being by using aborted babies’ cells
    Although their methodology is sometimes morally questionable, especially by religious people, immunology and all sciences that contribute to developing new vaccines are valid sciences, therefore a conscious objector needs to stay within the confines of theology, both for his/her conscience’s sake and for his/her objection’s legal validity’s sake.
    This objection is based on Orthodox Christian theology, but I took precautions to be usable by all followers of Christ and even by other people who think there’s something wrong with a vaccine that came to being only because human beings had been unwillingly sacrificed and they don’t want to be partakers to that wrong.
    God, angels, demons and people are persons and they are definitely present in their actions, works, operations, even though this presence is hard to fully grasp. This presence can be traced by observing reasons/notions, emotions/sentiments and actions/works/movements/energies, which operate within the boundaries of the created. By the created I mean material things, observable and measurable, but also the nonmaterial, yet real, some of which being approached by liberal arts and the rest left for theology. Angels and demons are bodiless or nonmaterial minds, living beings and persons, while humans are both spiritual and material persons. All three categories of persons are created. All persons are capable of receiving and working with both sentiments and wisdom which comes from another person, the only difference being that only God is capable of issuing wisdom beyond reason/notion, while the rest are only capable of receiving it and working with it, as it is or partially converting it into notions, actions and material things.
    As abortion means violently, abruptly, unreasonably and unlovingly ending a human person’s life, it’s clear that whatever comes from abortions is harnessed by demons, all of which are in a perpetual communion of evil. They will do whatever in their power that this evil is transferred to as many people and dissipated as widely as possible, so that they can be present and work within the people who dare be connected with such actions, expanding and diversifying them, and involving as much of the created realm as possible, in order to diminish God’s presence and work and godly people’s presence and work. Demons make sure that the material segment of an abortion, the people involved and the living/efficient reason that lies within it proliferate and they are a continuation vector. Since Christians abhor the devil and his evils since baptism and lead a holy life in partaking with God, it’s easy to see why they don’t want to touch anything tainted by evil.
    Secondly, the people and the institutions involved in this epidemic don’t even try too hard to justify or to make excuses for building a cure linked to hundreds of abortions. Death, discomfort and economy justify it all. However, there are people who still live believing that the end doesn’t justify the means, that good is not good when it is not done well, that proper stages/steps are to be taken in order to attain a certain goal. There is no break in the chain, not human, nor institutional, nor in the efficient reason that is sealed onto the people, the institutions and the research results, from the developing of the cell lines to the production of the vaccines. Yes, in some vaccines, the mRNA ones, there is some sort of break in the material chain, if we are to believe they don’t use the cell line again after the beginning of the production. Yet, the efficient evil reason is there, as it is in all sins that imprint on the flesh, on the sentiments, on the mind and reason of people and on the fabric of everything material that partakes in evil. Since Moses’ Law, any error, any mistake, is actually sin, and carries evil with it, and the truth hasn’t changed since. This imprinting is real, even if many times it can’t be observed with a measuring device other than the human mind, the clean, free and compassionate human mind which is harder and harder to come around. This efficient evil reason adds in a hard to measure way to the perils of the vaccine, and to the life of the people who receive the vaccine, as both a person deeply corrupted by wrongs and vices and a person who has but very few imperfections will receive this reason and will start to grow some sort of fruit on the soil of their being, over time, due to God’s plan with them. Given their structure, the reason behind the mRNA based vaccines is actually more prone to unpredictable reactions with this evil reason, when in contact with the patient.
    That’s why, even though we all commit greater sins and errors every day, and this vaccine may be conceived and produced to build physical health, we can’t willingly and consciously allow into our being an evil efficient reason bearing substance, as that evil is to bring certain, yet unforeseeable and unwanted effects in our life and, being supervised and fostered by personal evil, would bring it in unwanted contact with our life.
    Monk Basil the sinner.

    Obiecție de conștiință la vaccinarea anti ROR și Sars-CoV-2:
    Există o viziune asupra lumii care privește la originea și la temelia ei pe Dumnezeu, înconjurat de har și de minți fără de trup și de minți care au trup. În acest context, observăm că putem vorbi numai de o raționalitate vie, mișcătoare, care trăiește în persoane și în afara lor, dar mereu legată de ele. Viziunea aparține Bisericii Ortodoxe și este susținută de sfinți, prin viața și cuvintele lor, nu reprezintă o lucrare sau o prelucrare a minții omenești, ci formularea în cuvinte a unui conținut revelat, a unei descoperiri, care se desfășoară, în relație neîntreruptă cu izvorul ei. Experiența sfinților de a trăi uniți cu Dumnezeu, prin Fiul Său întrupat și prin Duhul Sfânt, în relație cu toate verigile lanțului sfinților, din neam în neam, și cu îngerii, ne-a descoperit multe nuanțe ale acestei vieți unite cu Dumnezeu și în Dumnezeu, multe legități și constante, trepte și cărări, dar și pericole și erori. Cei care s-au rupt de Biserica sfinților păstrează mai mult sau mai puțin din această tradiție și reușesc mai mult sau mai puțin să trăiască părți din ea, niciodată întregul, niciodată ca în Biserica deplinătății lui Dumnezeu revărsată în lume, așa cum, după comparația Sf. Grigorie Palama, ceaunul adus la roșu pe foc nu se compară cu ceaunul în care focul locuiește și-l aduce la roșu din interior.

    Raționalitățile dumnezeiești mai presus de minte sunt formulate, codate în cele create, în mințile fără de trup – îngerii și în cele cu trup – noi oamenii, și aceste formule, coduri raționale se regăsesc în cele mai mici segmente ale alcătuirii și lucrării omenești, de aici și lupta Ortodoxiei de a păstra nealterată teoria și practica acestor raționalități, în iubire și adevăr, pentru a face tot omenescul posibil în vederea atingerii și păstrării unirii omului cu Dumnezeu, mai presus de minte și de cuvânt, și a ne dărui cu totul lui Dumnezeu, după bunăvoia Lui, ca și El să ne îndumnezeiască, atât cât este posibil, ca în feluri diferite, și oamenii să-L aibă pe Dumnezeu și să izvorască viața Lui.

    Există și o viziune asupra lumii care nu recunoaște existența lui Dumnezeu și a raționalităților Sale, create sau nu. Conform ei, există raționalitate, chiar și în cele mai mici componente ale lumii, legități, erori și excepții, și ne mulțumim nemulțumiți cu câtă certitudine și siguranță putem aduna fiecare. Oamenii își hotărăsc singuri legile și limitele, experimentează, formulează, reformulează, înaintează și se întorc, încercând să progreseze, așa cum înțeleg ei evoluția, într-o generație sau alta, relativ conform cu raționalitatea lumii, cu starea lor lăuntrică de bine și cu binele comun, cu zone de incertitudine mai mult sau mai puțin cuantice. Metodele de abordare ale cunoașterii umane, mai ales cea științfică, se raportează, gradual, din ce în ce mai puțin la valorile iudeo-creștine, despre care simt că le încătușează, le limitează, le canalizează, de aceea le ignoră, le ocolesc, le pun sub semnul întrebării și le contestă, iar valorile, din păcate, par că nu rezistă criticii, deoarece ca să fim cinstiți cu noi înșine, la modul realist, nu smerit, lipsa de trăire a cuvintelor dumnezeiești și de comuniune profundă cu Cuvântul întrupat, prin harul Duhului și în legătură cu sfinții, ne lipsește de vederea și trăirea contemplativă a realității, a cărei obișnuință ne cultivă discernământul duhovnicesc și ne imunizează spiritual; nu mai vorbim de treptele mai înalte și din ce în ce mai neumblate ale vederii luminii necreate și de sesizare a prezenței ipostatice a lui Dumnezeu; nu mai vorbim că deși mărturisim Sf. Împărtășanie ca Trupul și Sângele Domnului, cel sfințit, jertfit, înviat și slăvit, unit cu sufletul Lui omenesc și cu ipostasul Fiului din Sf. Treime, mulți ne gândim la ea fără să realizăm și să ne asumăm că nu doar trupește trebuie să ne curățim și să ne sfințim, ci și cu mintea și cu simțirea, după exemplul sfinților, sub îndrumarea celor trăitori, ca să ajungem la unirea cu Dumnezeu așa cum o binevoiește El și pentru care S-a întrupat Fiul și S-a pogorât Duhul Mângâietor. În aceste condiții, corifeii științei, aceea de laborator sau aceea de bibliotecă, par că nu găsesc oponenți în sfinții Bisericii – care nu lipsesc în fiecare generație; de fapt, ei nu au acces la cuvântul acelora, cel plin de înțelepciune și de putere, rămânând pradă rațiunilor și sentimentelor de pe piața mai mult sau mai puțin liberă a societății actuale. Nici Biserica nu și-i promovează cum se cuvine, deși reprezintă esența ei. În plus, înainte de a ajunge să vorbească, să mărturisească cele experiate, candidații la sfințenie trec printr-o perioadă de tăcere, de retragere, chiar dacă în afară mulți vorbesc și sunt înconjurați de oameni, și de aceea cuvântătorii de serviciu, singurii vizibili pe care-i avem, fac de cele mai multe ori parte din treapta cărturarilor, nu a cuvântătorilor de Dumnezeu, adevărații teologi, cu atât mai puțin a înțelepților dumnezeiești, dacă ar fi să ne raportăm la categorisirea Sf. Grigorie Sinaitul. Faptul că nu facem binele bine și sărim peste etape, contrazicând pe sfinți și experiența lor de viață îndumnezeită, ne face incapabili de reacție în fața provocărilor lumii, în care nimeni nu este enciclopedist, nu are nici măcar acces mereu la cele mai bune sinteze, sau la cei mai buni din fiecare domeniu. Lipsa de trăire și de contemplație bazată pe trăire ne handicapează în fața provocărilor lumii, care se succed rapid. Cum să dai sens celor văzute cu mintea dacă inima nu a fost șlefuită de ea ca o bună și caldă casă, și dacă nu ești mereu scăldat în undele înțelepciunii dumnezeiești, lipsit de patimi, griji și lovirile conștiinței?

    Lipsită de o teologie a locuirii binelui și răului ipostatic în persoane și lucrări, precum și a transmiterii lor, lumea vrea să se vaccineze, asumându-și individual riscurile și beneficiile, văzând în aceasta ceva bun și presimțind binele de care a fost lipsită, la nivel personal și gregar. Citind expuneri mai mult sau mai puțin adaptate minții mele, nu pot să nu apreciez osteneala oamenilor de știință, cum au gândit, cum au încercat să minimalizeze riscurile și să crească beneficiile, într-un interval scurt de timp. Multe aspecte ale muncii lor mă depășesc și nu-mi permit să spun ceva. Am întrebări în privința metodologiei lor, atunci când nu seamănă cu metodologia cunoașterii lui Dumnezeu în Biserică, în privința unor resorturi profunde ale ființei umane pe care le ating, fără să aibă gândirea lui Hristos dată omului, dar cui să le pun?!

    Ca om al Bisericii, nu mă regăsesc în abordarea dumnealor, așa că nu am ce căuta în munca lor, inclusiv în popularizarea și implementarea ei prin politici publice. Cu toate că folosesc și am în viața mea multe lucruri care nu-mi plac sub anumite aspecte și ar fi deci încă o decizie personală bazată pe date parțiale, nu am însă nici cum să mă vaccinez, dar hotărăsc așa din motive de conștiință religioasă, care după cum voi arăta mai departe, sunt valide, exprimă teologia vie a Bisericii.

    Nu mă atinge argumentarea pro-vaccinare romano-catolică, nu fac parte din adunarea lor, nu-mi asum gândirea și viața lor. Folosesc informații de la ei și de la protestanți, dar dezbrăcate de gândirea și de neputințele lor. Am înțeles de ce, cât, unde și până în ce punct s-au folosit celulele prelevate pe viu de la fetuși avortați. Știu și că dacă nu sunt alternative, ne asumăm uneori anumite lucrări pentru binele obștesc, și Mântuitorul a acceptat o cruce din lemn nou, deși se folosea în același scop și cu același simbolism, plin de necinste, de generații. Prin El, ea a devenit mântuitoare, spre deosebire de celelalte cruci, pe care mai mor și azi oameni, din motive religioase sau nu. Rațiunea este bună, dar se aplică ea în acest caz?! Nu se aplică, deoarece vaccinarea nu se face cu o mentalitate și un scop sfințitor, care să-i schimbe în bine toate raționalitățile componente, fie și numai pentru latura materială și psihică a vieții omului. E drept, un duhovnic, bănuiesc, dacă vine o bătrânică încremenită de frică pentru că se teme de moarte, în contextul multor boli pe care le duce pe picioare, în această perioadă de epidemie, și arde să-și ispășească anumite păcate, pe care abia acum le conștientizează, poate să-și asume alături de ea actul vaccinării, eventual o și împărtășește, urmând ca a doua împărtășire să o primească peste vreun an după îndeplinirea canonului. Astfel de cazuri ar putea fi, și îmi aduc aminte că Sf. Vasile canonisea câțiva anișori și pe soldații care au ucis în război, e drept mult mai puțin decât pe ucigași, și mereu uitându-se la viețuirea fiecăruia. O decizie prin care obiecțiile de conștiință se înlătură iconomic ar trebui oricum să treacă prin discernământul duhovnicului, să se verifice sfințenia acelei iconomii.

    Să ne întoarcem la obiecția de conștiință, să vedem din ce se compune. Avortul este o lucrare rea, păcătoasă, împotriva vieții, dreptății, iubirii, înțelepciunii, plină de gânduri, sentimente și gesturi rele, care se întipăresc pe mamă, prunc, și toți facilitatorii. Există o raționalitate capabilă de lucrare care este purtată de fiecare celulă din bietul copil ucis, dar și de cei părtași, preluată apoi de orice și oricine intră în contact – de tip material sau de tip rațional – cu celulele instrumentalizate – indiferent de scop, deci de cei care lucrează asupra lor, sau care comercializează, cumpără sau acceptă ceea ce rezultă din aceste manipulări și cercetări. Oricât de ignoranți ar fi în această privință factorii implicați, această raționalitate capabilă de lucrare – evit intenționat cuvântul ”vie” – se transmite, ea este mereu legată ipostatic de răul ipostatic, de diavoli, care au grijă de transmiterea ei cât mai extinsă, conlucrând cu factorul fizic și uman, deoarece ea le dă dreptul să acționeze, prin ea, asupra oamenilor, naturii, orice; nu vorbim de un drept juridic, ci de faptul că și mințile cele fără de trup și ipostatice, dar rele, lupii cei înțelegători, au o lucrare continuă a lor, în care ei se regăsesc, sălășluiesc și lucrează, cele mai grave fiind posesia demonică și patima. E drept că nu lucrează constant și mereu, că iconomia lui Dumnezeu le impune multe limitări de persoană, timp și loc, că lepădarea activă a oamenilor, prin Biserică, de Satana și de lucrările lui, și de slujitorii lui, și de lucrarea lor pompoasă, le întrerupe planurile și lucrarea, dar în acest caz, al vaccinurilor, se vede că raționalitatea deschisă lucrării celui rău s-a tot transmis, chiar și fizic, însă chiar dacă ar fi sau va fi în alte cercetări o întrerupere de atingere, nu înseamnă că raționalitatea lucrătoare, prin persoanele care lucrează în domeniu, nu se transmite, ajungând până la bietul client, pentru care acest fapt, dacă mai are multe lucrări rele în el, va conta de o manieră greu de măsurat, dar la un ortodox trăitor, care se împărtășește, va fi o problemă, o contradicție, o întinare, o nepotrivire; mai mică sau prea mică dacă respectivul este ipocrit și este antivaccinare dar pro băutură, mâncare, înjurături, sau altă formă de iubire de sine, dar mare pentru cel care deși poate mai luptă cu alte păcate, uneori mai mari decât cel al vaccinării, nu vrea să-și mai adauge, conștient, un altul, să dea Satanei drepturi asupra sa prin primirea unei lucrări a demonilor în lăuntrul său, ca să nu mai vorbesc, deși aici speculez filozofico-teologic, că prezența acestei lucrări demonice, nedetectabile microscopic sau experimental, ci numai teologic, amplifică neprevăzut riscurile, mici dar existente, într-o lucrare așa de profundă și de fină cum este un vaccin, mai ales de tip ARNm. Bem de multe ori un pahar în plus, chiar dacă acela trece granița amețirii, dacă este o activitate obișnuită, dar nu scuipăm pe marginea cărării, nici măcar plimbându-ne prin pădure, dacă ne-am educat în timp să nu o facem. La fel, cel care a ajuns să se lupte pe toate fronturile, cu toate păcatele sale, chiar dacă unele încă îl biruie, nu va accepta conștient și premeditat să facă un păcat suplimentar, nou venit și străin sieși, fără să lupte cu el la aceeași intensitate.

    Astfel, un creștin trăitor va formula obiecția de conștiință religioasă că deși poate săvârșește alte păcate și întinăciuni mai mari, nu poate primi în făptura sa o substanță purtătoare de raționalitate și lucrare vindecătoare pe plan fizic, dar care poartă deasemenea pecetea și raționalitatea lucrătoare, atât a unei metodologii lipsită de raționalitatea divină căreia el i s-a închinat cu totul, dar mai ales a unui păcat a cărui lucrare, întreținută și supraveheată de cel rău, îi va distorsiona energiile spirituale, îi va întina trupul și îl poate aduce pe acela în făptura și în viața lui de o manieră neprevăzută și mai ales nedorită.
    Fiind conformă cu teologia cea mai profundă și tradițională a Bisericii Ortodoxe și evitând contrazicerea rezultatelor cercetărilor din știința medicală, această obiecție de conștiință religioasă este validă și incontestabilă.
    Mh. Vasile,
    Ianuarie 2021,
    Mai mult din bibliotecă decât din chilie.

    Obiecție de conștiință la vaccinarea anti ROR și Sars-CoV-2:
    Deși săvârșesc zilnic păcate și întinăciuni, poate mai mari, nu pot primi în făptura mea o substanță purtătoare de raționalitate și lucrare vindecătoare pe plan fizic, dar care poartă deasemenea pecetea și raționalitatea lucrătoare, atât a unei metodologii lipsită de înțelepciunea divină căreia eu urmez întru totul, dar mai ales a unui păcat a cărui lucrare, întreținută și supraveheată de cel rău, îmi va distorsiona energiile spirituale, îmi va întina trupul și îl poate aduce pe acela în făptura și în viața mea de o manieră neprevăzută și mai ales nedorită.
    Fiind conformă cu teologia cea mai profundă și tradițională a Bisericii Ortodoxe și evitând contrazicerea rezultatelor cercetărilor din știința medicală, această obiecție de conștiință religioasă este validă și incontestabilă.
    Mh. Vasile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here