ANALIZĂ Post-mortem Europa: Raportul Matic și triumful culturii morții

352

Parlamentul European a dezbătut și adoptat raportul pro-avort și pro-genderist inițiat de eurodeputatul croat Predrag Matic (grupul Socialist). Raportul Matic a fost adoptat cu voturile Socialiștilor, Comuniștilor, Verzilor, grupului Renew Europe (din care fac parte eurodeputații „de dreapta” USR-PLUS) și al unei părți din Partidul Popular European (altă „dreaptă politică” de operetă). Grupurile ECR/Conservator și ID/Eurosceptic au votat contra, plus circa 3/4 din grupul PPE.

Surprinzător, eurodeputații români care și-au exprimat votul a fost majoritar contra Raportului, reprezentanții PNL, UDMR, PMP, plus Maria Grapini (Soc) și Cristian Terheș (ECR) votând împotriva adoptării. Pe fondul absenței europarlamentarilor PSD, prezenți în sală dar fără a vota, unicii care au votat pentru raport au fost USR-PLUS.

Principalele probleme pe care le-am sesizat în cuprinsul documentului adoptat:

  • este de un radicalism de stânga fără de precedent, ridicând la rang de drept fundamental avortul și condamnând orice opreliște în calea acestuia, fie ea legală, administrativă sau obiecția pe motive de conștiință a personalului medical. Subliniem că la nivel internațional este recunoscut și protejat dreptul la viață, iar nu „dreptul la avort”, care nu este prezent în niciun instrument obligatoriu de drepturile omului;
  • promovează noțiunea de „drepturi sexuale și reproductive” care nu există ca atare în legislația internațională ci este preluată din agenda organizațiilor pro-avort;
  • solicită statelor să asigure acces universal la educația sexuală tuturor copiilor, începând cu școala primară și ignoră complet autoritatea părintească;
  • încalcă tratatele de funcționare ale UE prin imixtiunea în competența exclusivă a statelor membre cu privire la definirea și gestionarea sistemelor de sănătate și a opțiunilor de politică în materie de sănătate și educație;
  • prezintă denaturat aspirații ale adulților ca „drepturi”; spre exemplu „dreptul de a avea un copil”, care nu este nicăieri prevăzut în legislația internațională în materie;
  • pledează pe lângă Comisia Europeană pentru ca fondurile UE să fie astfel instrumentalizate încât să favorizeze opinii ideologizate și controversate;
  • deși pretinde că privește femeia și drepturile acesteia, maternitatea este menționată în doar 4 alineate ale raportului, în timp ce „drepturile sexuale și reproductive” sunt menționate de peste 100 de ori;
  • este complet părtinitor și utilizează un limbaj extrem de provocator care pledează fără ocolișuri pentru o abordare conflictuală în chestiuni sensibile, folosind la adresa oponenților termeni negativi.

Deși Parlamentul European nu are putere de legiferare nici la nivel unional și cu atât mai puțin național, Raportul Matic este încă o declarație de atitudine politică pro-avort și indică ce valori stau la baza actualei construcții pan-europene.

Am realizat o analiză juridică a celor mai problematice aspecte ale raportului. Vă invităm să o descărcați în format pdf de aici.

 


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here