În-singurarea – telos-ul unei lumi fără de sens (de Ioan Chirilă)

16
Bioetica creștină amendează excesele iluminist-secularizante si umanismele seculare care, fie idealizează poziția omului în creație, fie îl egalizează până la a-l transforma într-o piesă de schimb, un produs destinat progresului celular si biologic, dar nu si spiritual. Fiecare structură a creației este unică în felul său, are demnitatea ei. Știința poate să extragă din creație o structură pentru cresterea în cunoastere, dar nu trebuie să uite că aceasta este o parte vie a viului pancosmic.

Intrat în sfera noii discipline numite „bioetică”, am încercat adesea să identific motivele obiective care au suscitat apariția acesteia. Și am rătăcit mult.

De multe ori mi se părea că am identificat motivul, sursa generatoare, dar de fiecare dată simțeam că, totusi, mai lipseste ceva. În această căutare, o poziție specială ocupă întâlnirea mea cu Declarația transumanistă [1]. Pare un codex care voieste, într-adevăr, să te introducă în postumanism, să golească vocabularul de conceptul de persoană. Numărul actual al revistei Bioethica îsi propune să vorbească despre persoană, iar eu, ca teolog, sunt constient de faptul că, atunci când spun persoană, spun implicit dialog si koinonie. Ori transumanismul realizează cel mult în-singurarea, el generează singularizarea.

Dezvoltarea spectaculoasă a stiințelor vieții si a noilor tehnologii – biotehnologia, nanotehnologia, tehnologia informației etc. – deschid perspective provocatoare pentru umanitate, permițându-i omului intervenția în domenii care înainte erau peste puterile sale de alegere si acțiune. Ele îi oferă omului posibilitatea depăsirii limitelor sale biologice si a eliberării tot mai radicale de constrângerile datelor sale naturale. Inteligența artificială, microcipurile conectate direct la sistemul nervos, organismele modificate genetic, copiii perfecți, născuți prin manipulare genetică, ființele identice create prin clonare, toate acestea sunt realizări ale noilor tehnologii si semne ale unei umanități „rectificate” care bulversează reprezentările tradiționale si pun în discuție viitorul însusi al speciei umane. Dacă până nu demult astfel de perspective țineau de domeniul imaginarului, al literaturii science-fiction, ele constituie azi subiect de dezbatere pentru oameni de stiință si cercetători, artisti, filozofi sau eticieni si îsi găsesc reflectarea în doctrinele post sau transumaniste [2].

Postumanismul cuprinde mai multe orientări care, sub denumiri diferite (transumanism democratic, extropianism, transumanism libertarian etc.) vizează depăsirea umanului actual prin recursul la stiințele si tehnologiile avansate, susținând că este posibilă reconfigurarea naturii umane si crearea unor ființe superioare lui homo sapiens. Transumanismul este definit ca „o miscare intelectuală si culturală internațională care susține utilizarea noilor stiințe si tehnologii pentru intensificarea capacităților umane cognitive si fizice si pentru ameliorarea aspectelor nedorite si nenecesare ale conditiei umane, cum sunt bolile, îmbătrânirea si moartea” [3].

Max More (1998), în Declarație transumanistă afirmă: „Noi considerăm umanitatea o etapă tranzitorie în dezvoltarea inteligenței. Utilizând stiința, noi accelerăm tranziția noastră de la o condiție umană la o condiție transumană sau postumană”. Max More a întemeiat, în anul 1988, Institutul Extropian (Extropy Institute) si a formulat „Principiile extropiene”4, contribuind la definirea transumanismului modern. Extropia desemnează, în opinia sa, extinderea sistemului inteligenței, informației, ordinii, vitalității si capacității de perfecționare, în timp ce extropianismul reprezintă filozofia transumanistă. Doar reiterând aceste date putem considera Bioetica o posibilă reacție de conservare a orizontului de referință al omului si al creației: Dumnezeu.

“Jocul de-a Dumnezeu”. Termenul „singularitate” este definit de Ray Kurzweil [5] ca fiind “o perioadă viitoare în timpul căreia ritmul schimbărilor tehnologice va fi atât de accelerat, impactul său atât de puternic, încât viața umană va fi ireversibil transformată. Desi, nici utopică, nici distopică, această epocă va transforma conceptele care stau acum la baza sensului vieții noastre, de la afaceri până la ciclul vieții umane, inclusiv moartea”, va fi o perioadă sau etapă lipsită de sens. De fapt, chiar cei care studiază această nouă concepție filosofică remarcă existența „problemei telosului”, a scopului proiectului transumanist, ca o problemă deschisă, încă neprecizată îndeajuns.

Afirmațiile transumaniste presupun un proces de transformare umană prin tehnologie – fără a specifica un scop sau un stadiu final, ele se rezumă la a vorbi despre „schimbări ireversibile”. Un motiv al acestei ambiguități este că tehnologiile transumanismului sunt doar la începutul dezvoltării lor, impactul lor final neputând fi prevăzut. Desigur, există unele păreri cu privire la rezultatele acestei transformări/dezvoltări. Anumite aspecte ale naturii umane sunt, însă, menționate în mod regulat de către transumanisti: durata vieții omenesti si abilitățile noastre mentale. Altele, care aparțin categorialului afectiv sunt uneori menționate, dar ridică probleme mult mai complexe decât idealul unei vieți îndelungate si sănătoase.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

A ridica problema telos-ului proiectului transumanist este doar un alt mod de a ne întreba asupra îmbunătățirii pe care o poate aduce acesta. Cel mai obisnuit răspuns transumanist este unul procedural: o îmbunătățire este ceea ce individul doreste si alege în mod liber. Autonomia trebuie protejată, inclusiv posibilitatea individului de a folosi sau nu tehnologiile reproductive, caz în care
persoana supusă îmbunătățirii (încă neconcepută) nu îsi poate da exprima acordul/dezacordul. Din acest motiv, mulți nu acceptă ca îmbunătățirea persoanei să fie hotărâtă de părinții acesteia.

Lipsa unui scop definit se datorează si faptului că tehnologia transmumanistă are la bază o viziune asupra cosmosului a cărui existență este considerată lipsită de sens. Conform lui Hughes [6]: „Cea mai obisnuită cosmologie transumanistă afirmă că universul este impersonal si lipsit de scop. Apariția inteligenței este una accidentală, fără vreun final predeterminat”. Prin urmare, dacă cosmosul nu are nici un scop, în mod logic, tehnologia nu are nici ea un scop anume. În manieră similară, dacă apariția inteligenței nu are un telos precizat, atunci îmbunătățirea ei este, de asemenea, lipsită de orice sens si finalitate. Mai mult decât atât, Hughes spune: „Transumanismul materialist poate să arate că trăim într-un univers creat, probabil un univers natural „infuzat” cu mintea lui Dumnezeu, poate fiindcă suntem o simulare ce se derulează în mintea zeilor, sau o înviere a noastră la sfârsitul timpului.

Nici una dintre aceste idei materialiste ale unui univers creat sau inteligent nu demonstrează faptul că Dumnezeu este binevoitor sau, cel puțin, constient de existența noastră… Am putea evolua spre o apoteoză postumană, sau am putea alege să devenim zei noi însine, provocând Creatorul în lupta pentru supremație.

Problema scopului ajunge, într-un final, la modul în care este definit Dumnezeu. Problema transumanismului si a lui Dumnezeu vine ca răspuns la exagerarea tehnologiei de a juca rolului Lui. În timp ce unii credinciosi folosesc această etichetă pentru a critica tehnologia, ea este folosită, în egală măsură, de jurnalistii care doresc să despartă religia de tehnologii. Teologii au dezbătut această temă a „jocului de-a Dumnezeu”, unii considerându-o nu un act de aroganță din partea tehnologiei, ci o lucrare întru asemănare, pe care trebuie să ne-o asumăm [7]. Regăsim aceeasi înțelegere si în retorica transumanistă recentă.

Totul poate fi rezumat la o simplă întrebare: transumanismul „se joacă de-a Dumnezeu”? David Pearce [8] oferă un posibil răspuns: „Ce poate fi mai asemenea lui Dumnezeu decât a da viață?… si totusi este greu de reconciliat transumanismul cu religia revelată. Dacă vrem să trăim în rai, va trebui să ni-l creăm singuri. Dacă vrem viață vesnică, va trebui să ne rescriem propriul cod genetic si să devenim „ca Dumnezeu”. Afirmațiile sale sunt foarte dure, dar ele revendică din partea noastră câteva precizări terminologice si teologice care să ne readucă în domeniul unui cosmos unitar si consensual în structurile sale spre sensul eshatologic al creației.

Despre relația dintre religie si transumanism, Mark Walker [ 9] afirmă: „În ce direcție si până unde trebuie să împingem progresul? Un răspuns tradițional al perfecționistului ar fi că trebuie să căutăm să ajungem cât mai asemenea cu Dumnezeu”. Cu o oarecare reticență, transumanistii vorbesc despre stadiul final al transformării ca un stadiu „asemenea lui Dumnezeu”. Kurzweil remarcă, însă, că „odată ce saturăm materia si energia din univers cu inteligență, ea se va „trezi”, va fi constientă, si chiar sublim inteligentă. Ea este astfel cel mai aproape de Dumnezeu, pe cât îmi pot imagina eu”. Kurzweil vorbeste aici despre un punct îndepărtat, nu neapărat ca perioadă, ci ca progres tehnologic față de stadiul actual. Asa cum teologia vorbeste despre theosis ca o împlinire eshatologică, transumanismul vorbeste despre asemănarea cu Dumnezeu ca o condiție a viitorului care va fi foarte diferită de prezent. Apropierea de Dumnezeu pare realizabilă când inteligența este îmbunătățită [10].

Numai că Walker foloseste termeni care nu mai aparțin teologicului sau gândirii impresionate teologic, el spune că „transumanistii consideră că rațiunea umană este asemenea lui Dumnezeu; totusi, folosind tehnologia pentru a altera baza biologică a rațiunii noastre, apare posibilitatea atingerii unui stadiu cât mai asemănător lui Dumnezeu al rațiunii si al intelectului. De aceea, transumanistii ar trebui să fie interesați cel puțin de unele aspecte ale gândirii religioase, fiindcă dacă scopul este acela de a împlini perfecțiunea în măsura posibilităților, si dacă Dumnezeu este înțeles ca o ființă perfectă, atunci gândirea teologică privitoare la „ceea ce face ca Dumnezeu să fie o ființă perfectă” e deosebit de relevantă [11]. De aceea el consideră că „a folosi tehnologia pentru a ne face asemenea lui Dumnezeu” este un „hibrid transumanist-religios perfect”.

Bioethica – o încercare de rămânere în Sens. Am cugetat de multe ori asupra terminologiilor realizate prin prefixul „trans-„. Uneori am fost sceptic, alteori încrezător. Un lucru este cert pentru mine: derivatele obținute pot avea o funcție si o valoare pozitivă numai în cazul în care constructul transmite un orizont al perfecțiunii deschise spre întrupare. Chiar si ideea de „transdisciplinaritate”, la care am asertat deja, mă învăluie încă cu interogații. „Trans-„ poate fi o particulă ce sugerează accederea în pozitivitate, în kalokagaticul vesnic, numai atunci când induce katabasisul făpturii spre Cel care este sensul existenței, realitatea spre care ne miscăm, în care viem si suntem. În discursul contemporan, particula aceasta tinde prea de multe ori să creeze stări autonome, suficiențe de sine, transumanisme, dispersări ale persoanei în haosul social, care, doar prin el însusi, este lipsit de sens.

„Tehne” nu este un concept care se adresează excesiv teoretizării, el este un continuu praxis, de aceea spun că este nevoie de această disciplină într-un orizont de filozofie transumanistă, si ea hibrid, care poate să conserve si să afirme ceva din sensul creației.

Din această perspectivă, Bioethica crestină vine si amendează excesele iluminist-secularizante si umanismele seculare care, fie idealizează poziția omului în creație, fie îl egalizează până la a-l transforma într-o piesă de schimb, un produs destinat progresului celular si biologic, dar nu si spiritual. Fiecare structură a creației este unică în felul său, are demnitatea ei. Stiința poate (este de dreptul si datoria ei), să extragă din creație o structură pentru cresterea în cunoastere, dar nu trebuie să uite că aceasta este o parte vie a viului pancosmic. Iar aserțiile stiințifice trebuie să reflecte si această dimensiune existențial cosmică a ipostasului, nu doar singularitatea ei sau profitabilitatea sa economică de schimb sau grefă.

Bioethica propune un câmp de meditare în care transumanismul are sensul de afirmație koinonică a umanului, a persoanei, si a creației. Însusi limbajul proferat si descriptiv al acestui nou curent sau temă filosofică este numai secular, fără o reală deschidere înspre transcendere. Numărul actual vă propune o mai acurată abordare a persoanei prinse în „jocul de-a Dumnezeu”, nădăjduiesc, însă, ca el să vă dea posibilitatea de a ajunge să vă jucați cu Dumnezeu, înțelegând prin aceasta o comuniune maximă si nicidecum sensul peiorativ al expresiei.

Despre autor
Director, Centrul de Bioetică, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca

NOTE

[1]. Declarația transumanistă: (1) Umanitatea va fi radical modificată datorită tehnologiei în viitor. Condiția umană va putea fi schimbată, inclusiv factori precum îmbătrânirea, limitările intelectului si ale inteligenței artificiale, ale psihologiei umane, sau suferința; omenirea se va putea răspândi în spațiu dincolo de orbita planetei noastre. (2) Cercetarea stiințifică trebuie să ajute la înțelegerea acestor noi dezvoltări si a consecințelor lor pe termen lung. (3) Transumanistii consideră că prin acceptarea pe scară largă a acestor noi tehnologii, omenirea va putea să le folosească în avantajul ei, mai degrabă decât dacă s-ar încerca interzicerea lor. (4) Transumanistii pledează pentru dreptul fiecăruia de a alege să-si extindă capacitățile mentale si fizice (inclusiv pe plan reproductiv) si de a avea un control mai bun asupra calității propriei sale vieți. Credem că dezvoltarea personală se poate extinde dincolo de limitările biologice. (5) Atunci când ne planificăm viitorul, este obligatoriu să luăm în considerare posibilele progrese tehnologice. Ar fi o tragedie dacă beneficiile potențiale nu s-a materializa din cauza unei atitudini tehnofobe si constrângeri artificiale. Pe de altă parte, ar fi de asemenea un dezastru dacă viața inteligentă ar dispărea în urma unei catastrofe sau a unui război cauzate de folosirea unei tehnologii avansate.(6) Trebuie să creăm grupuri de discuții în care oamenii să poată dezbate rațional ce trebuie făcut, precum si un cadru social în care să poată fi implementate decizii responsabile în acest sens.(7) Transumanismul este în favoarea drepturilor si bunăstării tuturor ființelor constiente (fie acestea inteligențe artificiale, oameni, post-oameni sau animale) si înglobează multe principii ale umanismului modern. Transumanismul nu este afiliat nici unui partid si nu reprezintă nici o persoană sau platformă politică. www.transhumanism.org
[2]. Ioan Zanc, Iustin Lupu, Conf. dr. Catedra de Stiinte Socio-umaniste, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină si Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
[3]. Nick Bostrom, „Transhumanist Values”, pe nickbostrom.com.
[4]. Progres continuu – principiu care presupune să căutăm mai multa inteligență, înțelepciune si eficiență, presupune o nedefinită durată a vieții si înlăturarea limitelor politice, culturale, biologice si psihologice, până la autoactualizarea si realizarea de sine. Autotransformarea – respectiv afirmarea continuă a auto-transformării morale, intelectuale si psihice prin gândire critică si creativă, responsabilitate proprie si experimentare. Totodată, presupune perfecționare biologică si neurologică, deodată cu rafinament emoțional si psihologic. Optimism practic – adică cerința de a ne alimenta acțiunile cu perspective pozitive, de a adopta o acțiune rațională, bazată pe optimism, în locul credinței oarbe si a pesimismului stagnant. Tehnologie inteligentă – principiu care cere să aplicăm stiința si tehnologia creativ pentru a transcede limitele „naturalului” impuse de mostenirea noastră biologica, culturală si de mediu. Să privim tehnologia nu ca pe un scop în sine, ci ca pe un mijloc efectiv în slujba îmbunătățirii vieții. Societate deschisă – adică sprijinirea acelor organizări sociale care favorizează libertatea cuvântului, a acțiunii si a experimentării; care descurajează controlul social autoritar si favorizează legea si descentralizarea puterii. Autoconducerea – respectiv cerința de a căuta independența de gândire, libertate individuală, responsabilitate personală, autoconducere, stima de sine si respect pentru alții. Gândire rațională – adică să favorizăm rațiunea față de credința oarbă si să cercetăm dincolo de dogmă. Să rămânem deschisi în a ne interoga convingerile si practicile noastre în vederea îmbunătățirii lor permanente. Să apreciem criticile privitoare la credințele existente, în timp ce rămânem deschisi la noi idei, apud I. Zanc si colab.
[5]. Ray Kurzweil, Singularity is Near, p.7, Wiking Press, 2005.
[6]. James J. Hughes, „The Compatibility of Religious and Transhumanist Views of Metaphysics, Suffering, Virtue and Transcendence in an Enhanced Future”, p. 30.
[7]. Vezi Lisa Sowle Cahill, „‘Playing God’: Religious Symbols in Public Places„, The Journal of Medicine and Philosophy 20(1995):342 and Allen Verhey, „‘Playing God’ and Invoking a Perspective,” The Journal of Medicine and Philosophy 20(1995):347-364.
[8]. David Pearce in “Interview with Nick Bostrom and David Pearce,” Cronopis (Dec. 2007),  www.hedweb.com/transhumanism.
[9]. Heidi Campbell and Mark Walker, “Religion and Transhumanism: Introducing a Conversation”, Journal of Evolution and Technology 14(2) 2005.
[10]. Cole Turner, Technology and Eschatology: Scientific and Religious Perspectives on the Transformation of Human Nature, Metanexus Conference Lecture, Madrid, 2008, p. 5.
[11]. Mark Walker, “Religion and Transhumanism,” p. VII.


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here