S-ar putea să ai nevoie de „permis” pentru a-ți crește copiii (de Stella Morabito)

Strategii ingineriilor sociale și-ar dori cu siguranță o legislație care să permită statului să evalueze „aptitudinile” părinților și care să decidă dacă oamenii își pot crește singuri copiii. Bazele unei asemenea structuri legale sunt deja în construcție.

Părinții sunt acum mai conștienți ca niciodată că dreptul lor de a-și crește copiii este în pericol. Își dau seama de asta văzând o serie de tendințe îngrijorătoare în educația publică – tendințe despre care n-au fost întrebați și pentru care nu și-au dat acordul.

Multă atenție a primit în ultima vreme curicula de teoria critică a rasei, care asmute copiii unii contra altora pe baza rasei lor. O programă extremistă de educație sexuală care include pornografia și promovează transsexualitatea; programa de educație social-emoțională (o materie nou introdusă în unele state americane, n.tr.) le spune copiilor exact cum ar trebui să se simtă și cum să se raporteze la ceilalți, colectând într-un mod invaziv date cu scopul de a le realiza un profil psiho-social; masca și vaccinul împotriva COVID-19 sunt un alt punct de dispută.

Toate aceste directive erodează rolul părinților ca îndrumători ai copiilor lor.

Permisul de părinte

Părinții ar trebui să se întrebe: Ce urmează, după aceste tendințe scăpate de sub control? Cred că răspunsul ar putea fi „permisul de părinte”. Autorii ingineriilor sociale și-ar dori cu siguranță o legislație care să permită statului să evalueze „aptitudinile” părinților și care să decidă dacă oamenii își pot crește singuri copiii.

Încă nu veți vedea politicieni sau consilii școlare vorbind în mod deschis despre astfel de „permise”. Nu este momentul potrivit, mai cu seamă în urma alegerilor recente (în SUA au avut loc alegeri parțiale în state-cheie, în care conservatorii au obținut rezultate foarte bune, n.tr.). Ideea este consemnată, deocamdată, în articole de revistă și în unele discuții academice. Dar să nu uităm că și transsexualitatea a fost cândva luată în râs ca o bizarerie academică, înainte de a da năvală în redacții, în sălile de clasă și în bibliotecile publice.

Profesorul de etică Hugh LaFollette a expus această idee într-un articol din 1980 intitulat „Licensing Parents” („Părinți cu licență”). Ideea de bază este că toți părinții biologici ar trebui să treacă prin același tip de proces care li se cere părinților adoptivi, cum ar fi interviuri, teste psihologice, vizite la domiciliu.

Teoria lui este că reglementarea paternității prin acordarea de „permise” ar maximiza competența parentală și ar minimiza potențialul de abuz asupra copiilor. El se bazează în mare măsură pe o analogie care compară licențierea părinților cu examenele necesare pentru a practica medicina sau avocatura și chiar pentru a conduce o mașină.

Argumentul lui LaFollette pare să aibă greutate. El susține că procesul ar putea fi cât mai puțin intruziv și că am putea avea încredere că birocrații nu vor fi, în general, părtinitori. Problema, susține el, este prezumția că părinții biologici au în mod natural un control asupra copiilor lor. El spune că ar trebui să respingem această ipoteză, deoarece tratează copiii ca pe o proprietate. Dar, în același timp, el nu neagă faptul că „autorizarea” părinților să fie părinți ar trata, în esență, toți copiii ca fiind proprietatea… statului.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Treizeci de ani mai târziu, LaFollette pledează pentru o cale progresivă de licențiere a părinților, deoarece rezistența pe care a întâmpinat-o ideea lui inițială a fost copleșitoare. În eseul din 2010, „Părinți cu licență, revizuit”, el sugerează statului să ia măsuri precum solicitarea unor cursuri de educație parentală, acordarea de scutiri de impozite părinților care obțin licența în mod voluntar și o mai mare monitorizare a părinților.

El a mai precizat că ar trebui să punem sub semnul întrebării dreptul de a procrea, deși nu a menționat ce trebuie făcut în legătură cu sarcinile. Profesorul „libertarian” Andrew Cohen, însă, a făcut un pas mai departe: „Odată însărcinată, nu încalci nicio lege până când nu se naște copilul – și numai atunci dacă decizi să-l crești fără licență.” Mai bine, nu?

Ideea că statul ar trebui să se ocupe de creșterea copiilor în locul mamelor și taților biologici datează cel puțin din antichitate. În epoca modernă, „Manifestul Comunist” din 1848 al lui Karl Marx chema la mobilizare pentru abolirea familiei! Inginerii sociali de astăzi vorbesc despre înlocuirea familiei tradiționale cu un sistem mai colectivist de „unități de îngrijire” sau de relații de îngrijire.

Organizația Black Lives Matter, de orientare marxistă, a anunțat, de asemenea, că are ca misiune „destrămarea” familiei nucleare și înlocuirea acesteia cu forme colectiviste de creștere a copiilor. Pictogramele „Viața Lindei” din 2021 ale administrației Biden și „Viața Iuliei” din campania prezidențială a lui Obama din 2012 promovează absența tatălui și dreptul statului de a avea control asupra femeilor și copiilor.

În plus, disprețul elitiștilor pentru drepturile părintești este astăzi mai intens și mai deschis ca niciodată. O putem simți, atunci când celor care își exprimă îngrijorarea, în timpul ședințelor cu părinții, li se cere să tacă. Sau atunci când Asociația Națională a Consiliilor Școlare (organizație cu vederi de extrema-stângă, n.tr.) cere administrației Biden să îi investigheze pe părinții îngrijorați și vocali ca „teroriști domestici”, iar procurorul general Merrick Garland se face ecoul acestor cereri. Situația poate cea mai înfiorătoare a fost arestarea unui tată – la ordinul consiliului școlar din Loudoun County, Virginia – pentru că și-a exprimat exasperarea în urma mușamalizării violului fiicei lui în baia școlii!

Dar tendința acută de lipsă de respect față de drepturile părintești nu ar trebui să ne surprindă. Ea devine evidentă atunci când școlile ascund părinților informații legate de sănătate, bazat pe legislația care permite minorelor să avorteze fără știrea sau consimțământul părinților. Se întâmplă și atunci când școlile ascund părinților dorința copilului lor de a deveni transgender. Există judecători care au ajuns să decadă din drepturi părinți care refuză tratament hormonal pentru copilul lor minor care vrea să facă „schimbare de sex”.

Arhitectura legală pentru „permisul de părinte” e deja în construcție

Strategia de limitare sau eliminare a drepturilor părintești devine evidentă atunci când se examinează în special trei tendințe: campania tot mai insistentă de propagandă care denigrează coeziunea familială; cruciada pentru echivalarea „drepturilor sexuale” cu drepturile omului în toate aspectele – și, prin urmare, inviolabilitatea lor – și legiferarea de privilegii speciale pe baza orientării sexuale și a identității de gen, pentru a reduce la tăcere disidența cu privire la oricare dintre aspectele de mai sus.

Campania de propagandă împotriva „privilegiilor familiei” susține că acei copii care cresc în familii sănătoase se bucură de privilegii „nemeritate”, lucru care îi „dezavantajează” pe ceilalți copii. Potrivit Consiliului Național pentru Relații Familiale, privilegiul familiei este un vestigiu al „supremației albilor” și ar trebui să fie desființat. În acest context, drepturile părintești sunt, de asemenea, „rasiste” (nota bene: sunt realități specifice unor state americane conduse de Democrați pe fondul escaladării artificiale a tensiunilor rasiale cauzată de grupurile marxist-leniniste, n.tr.).

Centrul de Planificare Familială și Consiliul pentru Informare și Educație Sexuală din Statele Unite sunt doar două dintre organizațiile care fac presiuni pentru forme extremiste de educație sexuală în școli. Acestea promovează conceptul de drepturi sexuale ca drepturi (inviolabile) ale omului. Abordarea elimină, practic, din ecuație îndrumarea parentală, făcând din stat arbitrul final care stabilește dacă minorului îi sunt respectate sau încălcate drepturile.

Mai mult, această campanie este una la nivel global. Federația Internațională de Planificare Familială (Planned Parenthood) a emis în 2008 o declarație privind „drepturile sexuale” care privește atât adulții cât și copiii. Conform acesteia, opțiunile sexuale ale unei persoane nu pot fi îngrădite. În cazul copiilor, asta înseamnă inclusiv dreptul de a consimți la relații sexuale, cu o limită stabilită nu pe baza vârstei (adică a criteriilor imaturității și incapacității de exercițiu, conform concepției în vigoare în Codul Penal din România, n.tr.), ci pe noțiunea vagă de „capacitate de evoluție a copilului”, aceasta presupunând că minorul își poate da consimțământul la orice vârstă.

În cele din urmă, legislația privind drepturile sexuale (sau „drepturile legate de gen”) precum Equality Act („Legea egalității”) consolidează premisa că acestea sunt drepturi ale omului și suprimă, la nivel național, orice discuție care contrazice afirmarea și susținerea identității trans. Astfel de interdicții (la nivelul statelor Democrate mai ales, n.tr.) au împiedicat deja mulți părinți să obțină o consiliere eficientă pentru a aborda problemele legate de activitățile sexuale ale copilului lor sau de disforia de gen. O interdicție la nivel federal i-ar împiedica total să-și mai ajute copiii, catalogându-le eforturile ca fiind discriminatorii (și, probabil, o încălcare a „drepturilor sexuale” ale copilului).

O altă problema este aceea că legislația privind drepturile sexuale respinge orice excepție religioasă sau de conștiință și deschide posibilitatea ca asistentul social să declare „inapt” orice părinte, creștin sau nu, care este în dezacord cu legea. Dacă s-ar concretiza asemenea reglementare, am vedea probabil încă și mai multe proceduri impuse de stat pentru a determina „competența parentală”.

„Părinte cu voie de le stat” ar putea suna ciudat, dar este un vechi vis al strategilor ingineriei sociale, un vis care moare greu. Progresiștii construiesc cu sârg drumul către acesta ideal. În lipsa unei reacți agresive și susținute, puteți fi siguri că necesitatea „permisului de părinte” va intra în mainstream-ul societății.

Așadar, părinții nu pot lăsa garda jos. Cheia este la ei.

 

Despre autor
Traducere și adaptare după The Federalist.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here