CARTE „Organele Statului. Abuzul transplanturilor în China”

510

David Matas, Dr. Torsten Trey (editori), Organele Statului. Abuzul transplanturilor în China, traducere de Gina Sturdza, Ed. Adenium, Iaşi, 2013, 168 p.

Organele Statului este o culegere de unsprezece eseuri, care abordează din diferite puncte de vedere o temă extrem de delicată şi dezbătută în vremurile noastre în întreaga lume: abuzurile cu privire la transplanturile de organe şi procurarea de organe lipsită de orice urmă de etică, care se practică în China. Eseurile includ declaraţii ale martorilor, informaţii oficiale, date cronologice şi analize ale situaţiei din China. Aceste mărturii evidenţiază modul în care aceste practici din China afectează standardele etice în întreaga lume. Punctele de vedere ale autorilor arată şi modurile în care s-ar putea combate aceste abuzuri, ale prelevării de organe, practicate în China.

Volumul este scris de autori de pe 4 continente, din 7 ţări, care provin din diferite medii profesionale, oferindu-ne astfel o abordare amplă şi complexă a acestei probleme, cu care se confruntă omenirea, arătând şi schimbările care ar trebui să intervină pentru a stopa aceste practici inumane practicate în China.

Primul eseu, semnat de Dr. Torsten Trey, din Statele Unite ale Americii, face o introducere a temei descrise şi dezbătute în această carte: problema prelevării şi a donării de organe. În majoritatea locurilor de pe glob, donatorii sunt de acord să doneze un organ sau mai multe, exprimându-şi consimţământul în acest sens. În China, însă, potrivit declaraţiilor oficiale, peste 90% din organe provin de la prizonieri executaţi.

Acesta este un lucru grav, care reprezintă o încălcare a standardelor medicale occidentale. În China există între 2.000 până la 8.000 de execuţii pe an, care ar trebui să asigure organe pentru circa 10.000 – 20.000 de transplanturi anuale. Având în vedere anumiţi factori relativi la vârstă, stare de sănătate, boli infecţioase, tipul de sânge şi de ţesuturi şi timpul scurt aflat la dispoziţia deţinuţilor, explicaţiile oficiale sunt insuficiente pentru efectuarea unui număr atât de multe transplanturi. Acest fapt ne trezeşte suspiciuni şi ne face să credem că ar exista o altă sursă de provenienţă a organelor. Fără un program public şi eficient de prelevare şi donare de organe, autorul sugerează că există o sursă secretă de organe.

Având în vedere că practicanţii Falun Gong, aflaţi în detenţie sunt examinaţi fizic (examinări medicale costisitoare cum ar fi probe de sânge, urină, raze X, ultrasunete), dar în acelaşi timp sunt supuşi torturilor, neexistând niciun fel de consideraţie faţă de condiţia de sănătate a acestora, se ridică serioasa întrebare care ar fi scopul acestor examene medicale. Făcându-se referire la raportul de investigaţie întitulat „Recoltarea sângeroasă”, publicat de David Matas şi David Kilgour, autorul sugerează că adepţii practicii spirituale Falun Gong ar fi cei care asigură această sursă secretă de organe.

„Uciderea fiinţelor umane pentru a le folosi organele, cu scopul asigurării de transplanturi pentru alţii… duce medicina transplanturilor, precum şi medicina în general, în absurd” (p. 32).

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Al doilea eseu, scris de Dr. Arthur Caplan, din Statele Unite ale Americii, se concentrează asupra problemelor etice care rezultă din folosirea organelor deţinuţilor pentru efectuarea de transplanturi. Autorul discută despre fenomenul turismului în vederea obţinerii unui transplant şi a traficului de organe, în general, subliniind că alegerea liberă de a dona organe este „crucială”, iar practica din China, de a recolta organe de la prizonierii executaţi sau deţinuţi nu se conformează standardelor etice a lumii. Prin ceea ce se practică în China suntem în faţa riscului ca prizonierii să fie condamnaţi la moarte tocmai pentru a le fi recoltate organele. La final, autorul cere ca această practică de procurare de organe din China să înceteze, făcând apel la întreaga lume să „adopte o poziţie fermă faţă de această sursă inacceptabilă de organe”.

„Sistemul actual care se bazează pe organe provenind de la prizonieri executaţi trebuie să fie schimbat. Dar, acesta nu ar trebui să fie schimbat în următorii trei până la cinci ani. Ar trebui să fie schimbat în următoarele trei până la cinci minute!” (p. 38).

Dr. Ghazali Ahmad, din Malaezia este autorul celui de-al treilea eseu. El descrie situaţia turismului pentru trans-plante din Asia, arătând că zonele de interese s-au mutat din India în China. El prezintă dosare medicale ale cetăţenilor din Malaezia, care s-au întors din China după ce au fost supuşi unei intervenţii de transplant. Autorul face următoarele observaţii: pacienţii au fost repede trimişi acasă din China, ieşirile din spital erau deficitar redactate, iar după anul 2006, aceşti pacienţi s-au întors în Malaezia fără niciun document medical. Anul 2006 a fost anul în care au apărut şi primele acuzaţii potrivit cărora organele sunt recoltate de la practicanţi Falun Gong şi a fost publicat primul raport de investigaţie scris de David Matas şi David Kilgour. Rolul acestui eseu a fost acela de a prezenta documente reale care să ateste cele afirmate şi să arate că oamenii călătoresc într-adevăr în China pentru a primi organe.

Ethan Gutmann, un jurnalist de investigaţie din Marea Britanie, semnează cel de-al patrulea eseu şi oferă estimări rezultate dintr-un sondaj privind numărul practicanţilor Falun Gong ucişi în China ale căror organe au fost transplantate. Autorul descrie şi recentele schimbări politice intervenite în China, prezentând cazurile Bo Xilai şi Wang Lijun, ambii fiind membri ai Partidului Comunist Chinez, posibil să fi cunoscut sau să fi participat la recoltarea de organe de la astfel de deţinuţi. Eseul se continuă cu citate extrase din declaraţiile a aproximativ 40 de martori, pe care i-a intervievat, în legătură cu recoltarea de organe. Se arată, în acest eseu că

„ceea ce are loc [în China] este o crimă împotriva întregii umanităţi… Cel mai important lucru este că nicio instituţie vestică nu are autoritatea morală de a-i permite [PCC] să îngroape întreaga istorie a genocidului în schimbul unor promisiuni de reformă în medicină” (p. 72).

Autorul celui de-al cincilea eseu, Erping Zhang, analist pe probleme juridice şi de medicină în China, abordează istoria medicinii de transplant şi legile chineze. Autorul oferă o introspecţie în cultura chineză şi în legislaţia în domeniul transplantului din China. Prima lege care a permis recoltarea de organe de la prizonierii executaţi datează din anul 1984. Există o penurie de organe în China, din cauza credinţelor confucianiste potrivit cărora corpul trebuie să rămână intact după moarte, fapt ce explică, şi lipsa unui program public de donare de organe în China. Sunt descrise diferite forme de abuz în intervenţiile de prelevare şi de transplant din China, inclusiv recoltarea de organe de la practicanţi Falun Gong.

„Există preocupări serioase întrucât există o lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte sursa organelor, precum şi numărul de execuţii care au loc în fiecare an în China. Cine sunt aceşti prizonieri şi pentru ce crimă sunt ei executaţi?” (p. 86).

Eseul următor este scris de David Matas, Canada, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Autorul analizează cifrele şi o serie de declaraţii provenite de la surse din China. Observaţia sa este că multe dintre cifrele legate de transplanturi, furnizate de către autorităţile chineze nu sunt plauzibile. Pornind de aici, face deducţii cu privire la numărul de practicanţi Falun Gong care ar putea face obiectul recoltării de organe. Deşi tehnicile de abordare a acestei teme sunt diferite, concluziile autorului se aliniază, în mare măsură, celor ale celorlalţi autori, precum Ethan Gutmann.

Al şaptelea eseu este scris de David Kilgour, nominalizat şi el la Premiul Nobel pentru Pace şi Jan Harvey, ambii din Canada. Cei doi autori descriu persecuţia guvernului chinez împotriva Falun Gong şi dau exemple de cazuri concrete de practicanţi Falun Gong persecutaţi, ale căror organe au fost prelevate. Ei oferă o cronologie a prelevării de organe din China, eseul încheindu-se cu o serie de sugestii despre cum ar trebui să reacţionăm la această temă.

„Nicio acţiune nu poate fi considerată prea puternică pentru a descuraja o practică barbară care calcă în picioare atât temelia demnităţii umane – respectul pentru corpul uman – cât şi esenţa standardelor etice în medicină” (p. 122).

Autorul celui de-al optulea este eseu, Dr. Jacob Lavee din Israel. El ne mărturiseşte propria sa experienţă, cunoscând situaţia unui pacient care a călătorit în China, în vederea primirii unui transplant de inimă, pentru un timp de aşteptare de două săptămâni. După ce s-a întors în Israel şi s-a făcut bine a făcut propriile cercetări şi a aflat, astfel, despre prelevarea de organe de la prizonierii din China. Este descris, apoi modul în care a iniţiat o metodă care să pună capăt acestui turism pentru transplante, descurajând pacienţii să mai apeleze la astfel de practici în China. În acelaşi timp a pus propus o lege a transplanturilor în Israel care a generat o creştere a numărului de donări de organe cu peste 60 % într-un singur an. Eseul acesta ne prezintă o soluţie uimitoare, născută din proprie iniţiativă, de combatere a unei practici inumane.

„Abordarea legală israeliană a reuşit să-i descurajeze pe cei care aveau nevoie de un transplant, să obţină acest organ din China” (p. 129).

În eseul al nouălea, Dr. Gabriel Danovitch, din Statele Unite ale Americii se referă la procedurile de publicare a lucrărilor ştiinţifice care tratează teme legate de prelevare şi de transplant, provenite de la societatea ştiinţifică din China, de către publicaţiile de specialitate occidentale. El a observat o lipsă a de diligenţă atunci când aceste publicaţii acceptă lucrări în care autorii chinezi vorbesc despre „metodele standard”, atunci când se referă la un „glonţ în cap”. Astfel de studii nu ar trebui să devină parte a cunoştinţelor ştiinţifice. Autorul arată că, deşi nu putem avea control asupra Chinei, putem cel puţin, decide cine va publica în revistele medicale şi nu trebuie să ne abatem de la stan-dardele etice ale cercetării. Prin acest eseu, autorul lansează ideea că medicii din societăţile libere au posibilitatea de a respinge şi de a condamna, astfel, practicile din China. Autorul recomandă ca publicaţiile ştiinţifice să nu accepte lucrări despre transplanturi, provenite din China, iar medicilor din China să nu le fie permis să prezinte lucrări şi date cu privire la prelevări şi la transplanturi, la conferinţele de profil, cu excepţia cazului în care aceştia declară explicit că rezultatul cercetărilor lor nu provină din efectuarea de transplanturi cu organe de la deţinuţii executaţi.

„Nu putem controla evenimentele din China, dar, cel puţin, putem controla conţinutul întâlnirilor şi al publicaţiilor noastre şi putem să depunem eforturi pentru ca transplantul de organe din China să-şi onoreze locul de membru respectat al comunităţii internaţionale de transplant” (p. 136).

În eseul următor, scris de Dr. Arne Schwarz, din Elveţia sunt abordate probleme legate de folosirea medicamentelor utilizate în tratamentele şi programele de după efectuarea transplanturilor, testate în studii clinice din China. Companiile farmaceutice care desfăşoară studii clinice în China asupra medicamentelor folosite în transplant, cum ar fi cele anti-reject. Pacienţii înscrişi în aceste studii clinice au fost transplantaţi cu organe care provin din China, cunoscându-se faptul că 90% dintre organe sunt prelevate de la prizonieri executaţi, prin urmare existând probabilitatea ca pacienţii înrolaţi în aceste studii clinice să fi fost transplantaţi cu organe procurat în acest mod, care ar duce apoi la implicaţii etice şi cu privire la medicamentele testate în aceste studii, iar, mai târziu, ar fi vândute în întreaga lume. Autorul tratează acest subiect complex, referindu-se la unele companii, cu ar fi Roche. El aminteşte că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în principiul director nr. 10 privind transplantul de celule, ţesuturi şi organe umane, cere să se cunoască sursa organelor transplantate, iar în principiul director nr. 11 cere să existe transparenţă în folosirea acestora. Autorul face apel la responsabilitatea corporativă de a asigura totodată şi standarde etice.

„Astfel, în aceste condiţii, delegarea procurării de organe unui sistem de transplant abuziv este ceva iresponsabil” (p. 150).

În ultimul eseu al acestei culegeri, Dr. Maria Fiatarone-Singh din Australia, ne povesteşte propria experienţă, despre cum a devenit doctor în geriatrie, cu crezul că poate practica o medicină mai bună. Când a aflat despre prelevarea de organe de la practicanţii Falun Gong din China a rămas extrem de plăcut surprinsă, şi deşi nu practica în domeniul transplanturilor, a devenit curioasă şi s-a implicat activ în cercetarea acestor probleme. Autoarea a ne relatează cum a fost abordată de către un chinez care pretindea a fi student şi care a făcut presiuni asupra ei încercând să o convingă că prelevarea de organe ilegală în China nu există. Acesta susţinea că nici masacrul din Piaţa Tienanmen, din anul 1989, nu a avut loc. Societatea de Transplant din Australia şi din Noua Zeelandă (TSANZ) a decis ca programele de formare profesională în transplant din Australia nu vor accepta chirurgi chinezi decât dacă aceştia vor semna un angajament scris, în care să se oblige să nu folosească prizonierii ca o sursă de organe pentru transplanturi, după ce se vor întoarce în China. După ce această decizie a fost implementată în clinicile universitare din Australia, chirurgii chinezi nu s-au mai prezentat la programele de formare în Australia. Autoarea arată şi alte metode pe care medicii le pot folosi în a-şi exprima opoziţia faţă de practicile de prelevare şi transplant din China.

„Ca medici, suntem legaţi prin jurământul nostru să nu facem rău, iar acest lucru presupune să acţionăm pentru a-i proteja pe aceia care sunt răniţi de alţii. Ca oameni, nu avem dreptul de a face mai puţin de atât” (p. 163).

Acest volum uimitor, prin temele pe care le scoate la lumină, pentru prima oară, prin riscurile pe care şi le asumă aceşti autori, prin atrocităţile şi prin suferinţele pe care le prezintă, te face să ieşi din pasivitate şi să te întrebi, minunându-te: „Doamne, dar în ce lume trăim?”. Încheiem, totuşi, pe un ton optimist, citând-o pe Margaret Mead:

„Nu te îndoi niciodată că un grup mic de oameni dedicaţi poate schimba lumea”.

 

(recenzie de Maria Aluaș)


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here