Îngrozitoarele consecințe (fizice) ale schismei spirituale din Ucraina (de preot Zechariah Lynch)

635
Nu cumva, ca ortodocși, am fost în cel mai bun caz pasivi în ceea ce privește fratricidul spiritual din Ucraina? Am lăsat criza să se agraveze, sperând că va dispărea pur si simplu, de la sine. Nu s-a întâmplat, iar acum, roadele ei cresc și sunt tot mai amare.
Catedrala Sf Petru și Pavel din Donețk, Ucraina, după bombardamentul armatei ucraiene, 25 noiembrie 2014. Foto (c) Mikhail Pochuyev/TASS
Catedrala „Sf. Petru și Pavel” din Donețk, după bombardamentul armatei ucrainene, 25 noiembrie 2014. Foto (c) Mikhail Pochuyev/TASS

Lucram la un alt articol destul de întins și care era aproape de a fi gata de publicare, când evenimentele mondiale au luat o întorsătură bruscă. Cum oamenii m-au contactat pentru a-mi spune despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, indiferent ce valoare au aceste cugetări ale mele, le împărtășesc aici cu voi, în această postare.

În trecut, am scris o serie de articole care abordează probleme ecleziastice din Ucraina; acele articole pot fi găsite aici.

Mulți sunt îngrijorați acum de începutul unui „război fierbinte” în Ucraina. Este de înțeles și pe bună dreptate. Cu toate acestea, vorbind mai întâi fraților mei ortodocși din America, aș spune că problemele actuale au de fapt rădăcini spirituale. Nu cumva noi, ortodocșii, am fost în cel mai bun caz pasivi față de fratricidul spiritual din Ucraina? Țesătura spirituală a Ortodoxiei a fost sfâșiată prin acțiunile Patriarhiei Ecumenice de recunoaștere a schismaticilor nepocăiți.

După cum am mai observat, acești falși creștini folosesc de ani de zile violența împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene de sub păstorirea Mitropolitului Onufrie (Întru mulți ani!). Cei de aici (din America de Nord, n.tr.) le-au oferit un sprijin cel mult anemic credincioșilor din Ucraina, mai ales pentru că nu vor să facă prea multe valuri; reprezentantul Patriarhiei Ecumenice în America, arhiepiscopul Elpidophoros, este un susținător avid al schismaticilor din Ucraina. Îi împărtășește, fără a face un secret din asta, și îi sprijină. Cu toate acestea, el rămâne ca șef al Adunării Episcopilor Canonici din America. Cum se poate așa ceva?

Puțini au fost cei cărora le-a păsat, până acum, că ortodocșii din Ucraina sunt supuși violenței spirituale (care s-a manifestat și fizic). Puțin se pare că le-a păsat că Patriarhia Ecumenică este în comuniune deplină cu schismaticii. Violența spirituală, așadar, a făcut ravagii în Ucraina și prea puțini au ridicat vocea pentru a spune adevărul. Prețuim o „pace” doar cu numele mai presus de pacea adevărată, pentru că pacea adevărată în comuniune cu frați falși nu poate exista. Acum au loc brutalități majore; dar vă întreb, ce este mai rău pentru suflet, violența spirituală sau cea fizică?

E oare posibil ca tulburarea păcii duhovnicești a Ucrainei să fi afectat și pacea sa lumească?

Oare câți americani au știut că a existat un război civil, efectiv, în estul Ucrainei, începând cu 2014? Câți dintre noi erau îngrijorați când ucrainenii omorau alți ucraineni? Era bine?

Sunt american și voi vorbi pentru țara mea. Nu mă aflu în Rusia și nu susțin agresiunea. Dar noi, ca americani, ar trebui să ne întrebăm: oare face Rusia ceva mult diferit față de ce a făcut propria noastră țară? Când, ca să vorbim despre secolul XXI doar, am respectat conducerile suverane ale altor națiuni?

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

La sfârșitul secolului al XX-lea, NATO, condusă de SUA, a dezmembrat Iugoslavia. Au fost stabilite noi granițe, create de SUA și prietenii săi. Aceste frontiere au servit intereselor americane. Să ne uităm la Orientul Mijlociu; oare când am respectat granițele de acolo? SUA au afirmat și au acționat în conformitate cu doctrina loviturii de palat contra unui lider considerat malefic, opus „libertății și democrației”. Cu alte cuvinte, Statele Unite au găsit că este de datoria lor să răstoarne lideri și să divizeze țări așa după cum au considerat de cuviință. Când o facem noi, este bine. Când Rusia face același lucru, este rău. (Din nou, nu justific nimic, fac o analogie.)

Guvernul de la Washington este ciobul care râde de oala spartă, și la fel sunt majoritatea puterilor europene. În calitate de americani, să reflectăm asupra faptului că numai de la începutul acestui secol guvernul nostru a purtat războaie aproape neîntrerupt; guvernul SUA s-a aflat în conflict cu alte state timp de două decenii. Dacă numărăm anii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, vedem că au fost mai puțini ani de pace decât cei de război sau conflict în care să fie implicat guvernul Statelor Unite ale Americii. Și acum ținem lumii prelegeri despre pace?

Suntem vinovați de lucrurile pe care le acuzăm acum la Rusia. Cred că asta se numește ipocrizie. Degetul pe care îl arătăm spre Rusia picură de sânge; poate ar trebui să ne spălăm mai întâi mâinile!

Sunt american. Îmi iubesc țara, dar nu susțin războiul și violența care constituie mare parte din agenda politicii noastre externe.

Sunt foarte îndurerat. Să avem grijă mai întâi de propria noastră casă.

Ca în multe țări, nu cred că guvernul reflectă întotdeauna voința oamenilor; cred că majoritatea americanilor își doresc pace și doresc să-și trăiască liniștit viața de zi cu zi. Din păcate, mulți dintre cei aflați la putere sunt hotărâți să stârnească conflicte și probleme pentru lume – și pentru oameni, în general. De asemenea, ar trebui să ne dăm seama că politica externă a SUA a jucat un rol și în situația actuală din Ucraina.

Cred că o parte din ceea ce se percepem că s-ar petrece este o tactică tipică de diversiune prin distragerea atenției. Criza Covid a dezvăluit că Occidentul „liber” nu este atât de liber pe cât pretindea. Multe țări occidentale s-au transformat în dictaturi, dezvăluind astfel adevăratele fețe ale liderilor lor. Și asta, da, desigur, pentru siguranța noastră, pentru că au grijă de noi – din penthouse-urile lor de milioane de dolari.

America se află într-o profundă criză, o profundă tulburare, în mare parte alimentată de interese și agende care caută în mod activ să încurajeze frica, ura și diviziunea. Propria noastră casă se dărâmă peste noi; dar uite! Putin e un ticălos! Un nou Hitler! Bănuiesc că știm cum arată un Hitler, pentru a recunoaște încă unul!

În America se încearcă din nou să ni se distragă atenția de la faptul că unii sunt suficient de nebuni încât, pentru a-și atinge țelul, sunt gata să stârnească un război cu Rusia. Nu știu cât de departe vor ajunge evenimentele, dar știu din istorie că războiul este un instrument minunat pentru „reașezarea” lumii.

E ușor să te rătăcești în labirintul agendelor geopolitice. Cunosc multe din cotloanele acestui labirint și știu cum să mă feresc de ele. Discriminarea istorică a lumii occidentale împotriva Ortodoxiei ar putea fi remarcată și sub acest aspect.

Pentru a încheia aceste gânduri, voi reveni la aspectul spiritual.

Ce putem face noi, creștinii? Ne putem pocăi. Rusia, cu toate problemele ei, nu este inamicul nostru.

Ne-am pocăit noi în America de numeroasele războaie și atrocități comise în numele țării noastre? Nu cu acestea ar trebui să începem? Ne pocăim pentru sacrificarea „legală” a copiilor nenăscuți în pântecele mamei lor? Ne pocăim pentru promovarea deschisă, în numele țării noastre, a numeroaselor forme de desfrânare și de imoralitate? Ne pocăim pentru epidemia de droguri și de sinucideri care ne lovește? Ne pocăim că suntem cel mai mare exportator de „cultură” și „valori” corozive? Ne pocăim pentru distrugerea familiei și pentru explozia divorțului, adulterului, curviei și pornografiei? Și lista ar putea continua. Se pare că avem casa plină de dușmani, nu este nevoie să îi căutăm în alte părți.

Ca ortodocși, ne pocăim de atacul asupra Bisericii, care a avut loc sub conducerea celor care se presupune că sunt ei înșiși lideri ai Ortodoxiei? Ne-am pocăit pentru că am oferit un loc schismaticilor nepocăiți și susținătorilor lor? Ne-am pocăit oare de comuniunea deschisă, contrară spiritului Bisericii și canoanelor ei, cu frații mincinoși?

Ne-am pocăit de ecumenism?

Cred că avem mult de lucru.

Mi se rupe inima pentru poporul Ucrainei. Mă rog pentru el. Am prieteni și familie în Ucraina. Ceea ce se întâmplă acolo nu este o problemă rusă, este o problemă a tuturor. Bun venit într-o lume globalizată. Ca ortodocși, am asistat pasiv la izbucnirea crizei spirituale din Ucraina și am lăsat-o să se agraveze, sperând că, prin inacțiune, aceasta va dispărea de la sine. Ceea ce nu s-a întâmplat. Roadele amare ale schismei cresc, pentru că amărăciune este tot ce semănăm. Dacă nu ne plac aceste roade, atunci ar trebui să fim mai atenți la ce semănăm.

Domnul să ne dăruiască pacea, cu adevărat. Fie ca El, prin rugăciunile Maicii Sale Preacurate, să înmoaie inimile celor răi.

 

Despre autor
Zechariah (Zaharia) Lynch este preot ortodox al Bisericii Ortodoxe din Amerian de Nord. Traducere și adaptare după Inkless Pen.

 


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here