Luna aceasta, Euroregional Center for Public Initiatives (ECPI) şi Center for Reproductive Rights (Centrul pentru Drepturi Reproductive) au trimis împreună o scrisoare (shadow letter) către Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale cu ocazia adoptării de către Comitet a listei de probleme referitoare la România. Scrisoarea informează Comitetul despre situaţia așa-ziselor „drepturi sexuale şi ale reproducerii”, pe care lobby-iștii avortului încearcă să le strecoare printre drepturile omului prevăzute de către Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale.
Principalele puncte la care se referă scrisoarea corespund, de fapt, cu obiectivele rezoluției Lunacek din Parlamentul European, după cum voi demonstra imediat. (Această rezoluție nu este obligatorie pentru statele membre UE.)
- ECPI deplânge faptul că educația sexuală nu este (încă) materie obligatorie în școli, care să fie predată fără acordul părinților și care să-i învețe pe copii despre „orientarea sexuală, normele de gen, identitatea de gen, prevenirea sarcinilor nedorite și avortul legal și în condiții de siguranță”. Deși educația pentru sănătate este o materie opțională predată începând din clasa I, „informațiile predate elevilor nu sunt bazate pe drepturile omului și nu sunt potrivite pentru vârsta lor”.
- ECPI deplânge faptul că nu avem (încă) acces la contraceptive decontate din bani publici. (Aici Strategia de Sănătate 2014-2020 ne dă oarecare speranțe – nota mea.) Dar și așa, deja în 2004 peste o treime dintre femeile fertile din România foloseau contraceptive, conform tot scrisorii ECPI.
- ECPI afirmă că accesul la avort la cerere este îngrădit de: consilierea tendențioasă (făcută de cine? – nota mea), obiecția de conștiință invocată de medicii care refuză să facă avorturi și informațiile publice insuficiente despre centrele de avort. ECPI solicită „reglementarea obiecției de conștiință”, aflată în Constituție și în Codul Deontologic al Medicilor. De fapt, ca și susținătorii raportului Lunacek, ECPI dorește eliminarea obiecției de conștiință din lege.
- ECPI vorbește de mortalitatea maternă din România anului 2011, de 25,48 la 100 mii de nașteri, și dă exemplul Poloniei cu o cifră de 2,32 în același an – cea mai mică din UE. Dar în Polonia avortul la cerere este interzis – deci care ar fi legătura cu serviciile de sănătate „prenatale și postnatale”?
Alături de ECPI, și Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS – filiala românească a infamei Planned Parenthood) merge cu jalba-n băț la ONU, în care se plânge de „lipsa de complianță a guvernului român în ceea ce privește standardele referitoare la drepturile omului cu referire la sănătatea sexuală și a reproducerii și serviciile de educație”. (Recomand citirea celor două scrisori, redactate cu metoda larg acceptată copy/paste. Aici voi prezenta doar două „contribuții originale”.)
SECS face lobby „pentru a asigura accesul la educație sexuală comprehensivă în școli”. SECS afirmă că „practica internațională cea mai bună a demonstrat că minorii trebuie să primească educație sexuală potrivită încă din mica copilărie”. Oare se referă la indicațiile OMS, care au stârnit deja indignarea oamenilor îngrijorați de atacul la autoritatea părintească?
SECS deplânge faptul că, de când a aderat la UE (în 2007, nu în 2008 cum apare greșit în document), România nu mai primește „ajutor financiar internațional pentru dezvoltare” pentru centrele de planificare familială (avorturi și distribuire de contraceptive) și guvernul nu alocă suficient pentru aceste centre. Totul până la bani – doar mare parte din asociațiile avorționiste de lobby/de servicii „gratuite” din UE sunt finanțate din bani publici.
Vom reveni.
