Comentarii la: Manipularea prin limbaj precede manipularea socială

De: Iulia

Iulia — Mon, 20 Jan 2014 14:41:08 +0000

Ca sa nu mai spun, ca mesajele relativiste, oricat de „empatice”, sunt o palma in fata oricarei femei ca Diana.

Adica femeia asta isi aduna curajul sa recunoasca, fata de sine si de altii, ceea ce a facut, isi expune fara mila fata de sine toata siferinta si toata constiinta ca sa vina la noi cu un mesaj simplu:
„Fetelor, nu faceti si voi prostia pe care am facut-o eu”

Si raspunsul relativist care este? Este cumva: „Da, ai dreptate Diana, inteleg ce vrei sa faci si sunt de acord cu tine”? Nici pe departe.

Mie, personal, imi suna ceva a: „Vai, draga, ce nasol te simti! EU te inteleg perfect, ca sunt asa de empatica si straluminata! Saraca, saraca de tine… Da’ totusi, poate alta femeie nu vede lucrurile chiar prin prisma ta, deci chestia asta ca iti pare rau… OK, dar sa nu le culpabilizezi pe celelalte, ca e doar perceptia ta, OK draguta? Da’ EU te inteleg perfect, sa stai linistita ca de mai multa intelegere nici nu poti sa ia parte, ca toti pro-liferii astia sunt asa nasoi cu tine si eu iti ofer atata empatie ca nu pot sa nu ma simt bine in pielea mea… Da… Deci te pup, draga!”

Haide sa fim seriosi!

De: Iulia

Iulia — Sun, 19 Jan 2014 19:32:11 +0000

Ba pardon, mamele care avorteaza comit o crima, deci este normal sa simta ce simte Diana. Insa, daca nici Dumnezeu nu cere altceva decat pocainta, nici noi oamenii nu putem cere altceva, deci pe Diana o consider un caz fericit, pentru ca este constienta, ea este cu mult deasupra multor persoane in ceea ce priveste etica acestei probleme si vede situatia corect, ea are aceeasi sanse de mantuire ca si orice alt pacatos care crede.
Nu la fel se poate spune despre tipele care vorbesc despre cum e mai bine sa faci avort – chimic sau chiuretaj, fata? – pe forumurile Kudika, unde stilul, de o completa nepasare fata de viata care exista in ele, si frivolitatea iti dau pur si simplu fiori.
Avortul este perceput ca altceva decat o crima pentru ca este legal – la fel si sclavia era perceputa ca fiind OK pe vremuri pentru ca era legala. Au fost detinatorii de sclavi mai putin exploatatori din acest motiv? Haide sa fim seriosi. Si lagarele naziste au fost legale la vremea respectiva, deci haide sa nu ne imbatam cu apa rece ca avortul este altceva decat este de fapt.
Sigur, poate exista si parerea, motivata in multe cazuri, ca femeia care recurge la avort este de fapt si ea o victima – poate foarte usor sa fie, prin simpla dezinformare, pentru ca se procopseste cu niste consecinte, fizice si/sau psihice, pe care nu i le explica nimeni in prealabil si se fac si avorturi fortate peste tot in lume, la greu.
Parerea mea sincera este ca, atata timp cat inghitem hapul, complet manipulator, ca acest „drept” al femeii la crima este altceva decat este, facem un mare rau noi toti, ca societate, in primul rand tuturor femeilor.
In ce societate, in care cel mai slab (in acest caz, copilul nenascut, poate in curand si copilul mic odata nascut) este spoliat de drepturi, ai vazut sa fie femeia respectata?
Sau poate te simti bine sa vezi, impreuna cu copilul tau de 2-3 ani, tatoase cu decolteu si fuste pana la buric, daca nu direct pornografie, in toate ziarele si toate filmele – sau ai impresia ca adolescentele noastre se pun in genunchi si inghit tot de la prima intalnire pentru ca femeile au intr-adevar o putere reala in societatea asta a consumului si a mortii si au primit de la aceasta societate o educatie morala care sa le ajute sa traiasca demn?

De: Cristina

Cristina — Sun, 15 May 2011 22:59:58 +0000

Diana, îmi pare rău pentru suferinţa ta şi sper să regăseşti „cântecul zorilor şi raza de soare”. Sunt convinsă că nu ai făcut avortul din cauză că eşti un om rău şi tocmai aici e problema mea cu felul în care văd de multe ori mesajele „pro viaţă”: sunt mai mult „anti-mame-care-avortează” decât „pro-viaţă”. În loc să arătăm cu degetul spre „criminali”, mi s-ar părea mult mai sănătos şi mai eficient să înţelegem care-s motivele pentru care ele aleg să avorteze şi să vedem cum putem evolua ca societate pentru ca viitorii părinţi să nu se mai teamă (aşa tare) de perspectiva creşterii unui copil cu handicap, sau de creşterea unui copil ca părinte singur, sau de creşterea unui copil de către doi părinţi care lucrează de dimineaţă până seara şamd. În societatea românească, plină de prejudecăţi, trebuie să fii uneori foarte curajos pentru a deveni părinte (de exemplu, aşa cum spunea altcineva la un alt articol, în România viaţa unei persoane cu sindrom Down şi a familiei ei e mult îngreunată de faptul că societatea nu prea e pregătită să includă astfel de persoane). Îi admir pe cei care au acest curaj, totodată nu-i condamn pe cei care nu-l au şi sunt convinsă că a le impune ce să facă nu ar ajuta la nimic; alegerea lor e cu adevărat morală dacă e alegerea lor, nu dacă e rezultatul unei presiuni exterioare. Şi nu cred că rolul meu pe pământ e să-i judec pe alţii pentru faptele lor, ci să-i ajut în măsura propriilor mele limitări şi să mă las sprijinită de ei la rândul meu atunci când am nevoie. Sper să ai şi tu alături pe cineva care să te sprijine în vindecarea rănii din sufletul tău.

De: iarasidana

iarasidana — Sat, 14 May 2011 14:18:28 +0000

Recunosc, in mintea mea – la fel ca intr-a multora – avortul, intreruperea de sarcina, se deosebeau complet de crima, nu aveau nimic in comun cu ea. Dar ma inselam, ma autoinselam de fapt, pentru ca in realitate lucrurile erau altfel – copilul meu a fost adevarat, a trait cu adevarat, viu si real, in pantecele meu! Insa eu m-am complacut cu gandul acesta monstruos, ca daca omori pe cineva foarte micut, aproape de nevazut, crima ta e si ea mica, insignifianta, ca si cum n-ar fi, o simpla masura adoptata de dragul unei sigurante virtuale, o „eliminare” logica pe care trebuie sa o faci ca sa… acum nici nu mai stiu exact de ce; stiu doar ca o data cu copilul meu lipsit de aparare, am ucis si cantecul zorilor si raza de soare si sclipirea stelelor si mult mai mult decat atat. Pentru ca oricat am fi de prozaici si de „stiintifici”, in adancul sufletului simtim ca inceputurile vietii noastre, a mea, a ta, se datoreaza unei iubiri uriase si unei jertfe dinainte si dincolo de iubirea si jertfa parintilor nostri biologici.
Pentru ca altfel, orice privire de copil ar trebui sa ne arda si sa ne spulbere, ca si cand nici n-am fi existat vreodata.

De: Cristina

Cristina — Sat, 07 May 2011 16:28:36 +0000

După înţelegerea mea, nu se dezbate dacă a omorî este un drept sau un delict, ci dacă avortul – sau chiar mai mult din câte am văzut în acest articol, dacă şi unele forme de a preveni o sarcină – înseamnă a omorî. Cei care consideră că un ovul fecundat e din prima secundă o persoană, vor răspunde categoric „da”. Ceilalţi vor răspunde „nu” sau „depinde despre care fază de dezvoltare vorbim”, în funcţie de felul cum înţeleg ei definiţia pentru „persoană”.

Lărgesc un pic discuţia, apropo de „dreptul de a omorî”; e un subiect care pare foarte alb-negru, dar uite că din punct de vedere strict legal uneori nu e chiar aşa. Dacă loveşti pe cineva care îţi pune viaţa în pericol şi respectiva persoană moare, din punct de vedere legal nu e o crimă. La fel cei care luptă în război nu sunt consideraţi criminali de către poporul lor, ci de obicei chiar eroi. Iar legile astea sunt o formă de convenţii sociale. Chiar şi în numele lui Dumnezeu s-au comis crime de-a lungul istoriei, aşa că simpla Lui invocare pentru a argumenta un punct de vedere nu garantează că respectivul punct de vedere este unul de înghiţit pe nemestecate.

Am deviat în paragraful anterior pentru a ajunge la ideea mea principală: şi anume că fiecare dintre noi avem o imagine subiectivă despre realitate. Şi dacă tot ce facem e să încercăm să ne impunem unii altora propria subiectivitate ca fiind obiectivă, tot ce vom reuşi va fi să ne înţelegem, vorba ceea, ca mutul cu surdul. Dacă ambele „tabere” din orice dezbatere ar încerca să o şi înţeleagă pe cealaltă (nu doar să o judece sau să o covingă), cred eu că şansele ar fi mai mari să se ajungă la o transformare înspre bine.

De: bogdan

bogdan — Fri, 06 May 2011 12:10:48 +0000

Cum de s-a ajuns sa se dezbata daca a omora este un delict sau un drept?! Si cum poate sa tina de conventie sociala asa ceva? Ce ajungem sa gandim cand nu mai tinem cont de Dumnezeu..

De: Cristina

Cristina — Sat, 30 Apr 2011 10:07:31 +0000

Abordarea e foarte interesantă şi m-am regăsit în dorinţa de a reumaniza subiectul despre care vorbim – de exemplu, termenul „produs de concepţie” mi se pare înfiorător de rece, iar perspectiva selecţiei eugenetice mi se pare înfiorător de ameninţătoare.

Totodată, simt că pentru a reumaniza complet subiectul trebuie să ţinem cont şi de demnitatea mamei şi să nu o privim ca un simplu mijloc de transport pentru o nouă fiinţă umană.

Ce mi se mai pare interesant e că şi autoarea articolului foloseşte tot manipulare prin limbaj 🙂 , promovând ca adevăruri incontestabile vechi sensuri (de exemplu avortul ca delict – asta a fost o convenţie socială, exact în aceeaşi măsură în care acum avortul e un drept) sau propriile interpretări (de exemplu, faptul că un pre-embrion e considerat persoană ţine de o anumită interpretare a cuvântului persoană, nu de definiţia strictă a cuvântului).

Sunt convinsă că manipularea e cu bunele intenţii de a promova anumite valori, la fel cum sunt convinsă că şi „tabăra adversă” manipulează tot pentru a-şi promova propriile valori. Până la urmă despre asta e vorba, de o confruntare a unor valori diferite.