back to top

Ce este traficul de persoane?

A face trafic de persoane înseamnă a recruta o persoană, cu forţa sau făcându-i promisiuni, pentru a o transporta într-un loc unde ea nu cunoaşte pe nimeni pentru a fi exploatată în diverse scopuri.

Traficul cuprinde în mod obligatoriu recrutarea:

  • traficantul convinge o persoană, minoră sau adultă, să plece cu el,
  • îi asigură transportul spre un loc, care poate fi sau nu cel promis. În acest loc persoana traficată nu mai are legătură cu nimeni din cei cunoscuţi sau nu i se mai permite să ia legătura cu ei. Persoanele care îi oferă adăpost fac parte din reţeaua de traficanţi.

Traficantul poate convinge o persoană să plece de bunăvoie, pentru un loc de muncă bine plătit, de exemplu, sau o poate forţa să plece cu el, folosind forţa fizică sau ameninţarea că cei dragi vor păţi ceva rău. Mijlocul de convingere are drept constantă înşelarea.

Scopul traficului de persoane este exploatarea ei pentru obţinerea de foloase materiale. Moduri în care o persoană poate fi exploatată:

  • prostituţie forţată, inclusiv pentru copii care sunt oferiţi pedofililor. Prostituatele care rămân gravide fie sunt forţate să facă avort fie sunt lăsate să păstreze sarcina pentru a le fi luat copilul, care va fi traficat la rândul lui.
  • sclavie (muncă forţată, pentru care persoana primeşte mâncare şi un pat şi nu are voie să părăsească fabrica);
  • prelevare forţată de organe şi ţesuturi (cornee, rinichi, ovule, lichid seminal, inimă etc).

Experţii apreciază că un traficant poate câştiga până la 200 mii euro/an pentru fiecare persoană traficată. Estimările spun că în următorii ani traficul de persoane va depăşi traficul de droguri, aflat acum pe locul I în ceea ce priveşte „profitul”. (eliberare.com)

Alina Ioana Dida
Alina Ioana Didahttp://alinaioanadida.blogspot.ro
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Cele mai recente

Cele mai citite