Comentarii la: De ce fiicele au nevoie atât de mult de tații lor (de dr. Meg Meeker)

De: Dulau Batran

Dulau Batran — Fri, 30 Sep 2016 06:17:55 +0000

În concluzie am înţeles din articol că sunt născut medic pediatru, pentru că pentru bobocelul meu, care acum a făcut 22 de ani, sunt tati al ei, pe care îl „terorizează” cu telefoane când e plecată, dacă a mâncat, dacă s-a odihnit, etc. la care eu îi spun să o deranjeze pe mami, care e topită după ea. Numai că bobocelul meu simte că face parte din sufletul meu şi se simte fericită şi apărată de orice. Prietenului ei i-am spus în faţă, cunoscându-mi capacităţile, că dacă îmi supără grav bobocelul sau o loveşte, ştie că am relaţii să cumpăr un pistol şi îi trag un glonte în cap. Şi este convins că am vorbit serios.

De: Cristina Berecleanu

Cristina Berecleanu — Wed, 28 Sep 2016 17:37:34 +0000

Este un articol impresionant pana la lacrimi si simt nevoia sa nu inchid aceasta pagina pana nu va impartasesc un pic din viata mea.
Acum am 25 de ani, la 1 an parintii mei au divortat din varii motive. Tatal meu a fost nevoit sa plece din tara pentru o perioada de 1 an jumate. Intre timp mama a gasit un alt „tatic” pentru mine. Eram prea mica sa-mi dau seama de aceste schimbari. Din spusele mamei, tata ne iubea foarte mult pe amandoua. A suferit mult atunci cand a aflat ca mami mi-a gasit un alt „tatic”. Inca mai tin minte de pe la 4 ani cum e sa-ti vezi tatal din cand in cand. Nu il puteam suferi pe noul „tatic” de nici o culoare (tot timpul i-am spus „domnul”). Nu avea ce sa caute in viata mea acea persoana mustacioasa de care mi-a fost sila intotdeauna. Tata a vrut tot timpul sa se impace cu mama si sa fie aproape de noi si sa ne protejeze asa cum este normal, mai ales pe mine. Multe din amintirile mele de la gradinita, multe din memoriile pe care le am si mi le aduc aminte, sunt alaturi de tatal meu. Momentele in care eram doar noi si povesteam, radeam, glumeam alaturi de tatal meu, sunt momentele pe care nu vreau sa le uit niciodata.
Am criticat-o pe mama toata viata mea pentru ceea ce mi-a facut, mi-a luat tatal de langa mine, pentru care un copil, mai ales o fata are nevoie atat de mult de el. Am invatat foarte multe de la tata, il iubesc enorm, dar cel mai mare regret este ca nu l-am avut permamanet langa mine atunci cand aveam nevoie de el cel mai mult si anume, in copilarie. Una e sa cresti alaturi de tatal tau si alta e sa cresti alaturi de el venind in vizita cand si cand.
Stau si ma gandesc cateodata de ce nu am putut sa am si eu o copilarie normala ca toti ceilalati copii, alaturi de parintii mei naturali? Dar, imi v-oi curaj sa o intreb pe mama!

De: MARIUS ABRUDAN

MARIUS ABRUDAN — Tue, 27 Sep 2016 11:03:24 +0000

mi-as fi dorit sa am posibilitatea sa dau LIKE si unor comment-uri ; pentru mine totul : LIKE !!

De: Iosif Marius

Iosif Marius — Wed, 21 Sep 2016 21:09:40 +0000

Cateodata ” comment ‘ urile ” la unele articole au un efect mai ” pronuntat ” decat articolul in sine

De: Vasi

Vasi — Sat, 04 Jun 2016 21:25:07 +0000

Un copil ce creste fara unu din parinti, va fi toata viata dezorientat, nesigur de fiecare decizie pe care o va lua in viata. Stâlpul familiei pentru copii, este unitatea dintre cei doi parinti. Despartirea parintilor, este o catastrofa pentru copii si un drum nefericit pentru multi ani din viata copiilor.

De: Vasea

Vasea — Sun, 29 May 2016 08:01:30 +0000

Perfect adevarat 🙂

De: dan

dan — Sat, 27 Feb 2016 14:20:28 +0000

Super articol! !! Voi lua aminte. ..

De: Maria

Maria — Sat, 27 Feb 2016 13:17:47 +0000

Nu pot contrazice nici un coment,pot spune doar că acest medic este pur si simplu de luat in seama.
La vârsta de 14 ani ,tatal meu a plecat intr-o tara străină ptr a ne face o viaţa mai buna.I-mi era foarte greu fără el,pe atunci modalitatea de comunicare era doar telefonică sau scrisori. Cam o scrisoare pe săptămână îi trimiteam(5-6 pagini de caiet studentesc,faţă -verso ),nu stiu ce scriam,cei povesteam era modul meu de a fi alaturi si inpreuna cu El. Ptr mine era tot,era central universului.
La cateva luni dupa plecarea lui am inceput cu gauri in urechi. La in moment dat aveam 5 in stanga 3in dreapta. Eram tot timpul cu gandul La El. Asteptam cu nerabdare dumineca Ptr a putea sa vb La telefonul vecinei.
Au trecut lunile,a trecut 1 an si 4 luni iar idolul meu sa intors acasa,Eram fericita…
Lucrurile si viata de zi cu zi s-au dovedit a fi contrar asteptarilor mele,tata nu mai era acelasi,familia noastra nu mai era aceeasi ce fusese cu timp in urma.
La scurt timp parintii meu au divortat, mai aveam 2 luni sa inplinesc 18 ani, a trebuit sa fiu prezenta in aula de tribunal, a fost crunt,dureros.
Si acum dupa 20 de ani sufăr despărţirea lor și plecarea tatălui meu de lângă mine.
Vă mulţumesc că aţi avut răbdare sa citiţi aceste randuri.

De: Cata Pop

Cata Pop — Thu, 25 Feb 2016 08:16:20 +0000

Mulțumesc pentru asa un articol bine scris. Eu ca tată de fată am rămas profund impresionat. Felicitări și as vrea cât mai mulți tați să citească asta…

De: daniela

daniela — Fri, 12 Feb 2016 10:32:08 +0000

Adevarat si bine spus de dvs.in mesajele de mai sus!Cateodata noi parintii inconstienti sau nepasatori fata de voi copiii nostri devenim transparenti si lasam sa se vada tot si sa se auda lucruri care pe voi va marcheaza!Si eu fac greseli si imi pare nespus de rau ptr copiii mei dar cateodata imi ies din fire cand „jumatatea mea”care este doar de fatada nu se implica in nimic!Nu cred ca snt singura in aceasta situatie din pacate ptr copiii nostri viata nu este ca in basme.