back to top

Efectul Raportului Lunacek: drepturile persoanelor LGBTI, o politică separată de cea a drepturilor omului

Ieri seară ILGA-Europe (principala organizație „non-guvernamentală” a homosexualilor din Europa, finanțată însă generos de la bugetul public) a publicat concluziile dezbaterii care a avut loc în 12 februarie de la Bruxelles, ca urmare a adoptării de către Parlamentul European a Raportului Lunacek.

Dezbaterea a reunit candidați la Președinția Comisiei Europene și alti reprezentanți ai celor cinci principale partide din UE, care au purtat o discuție cu activiștii LGBTI. Subiectul a fost drepturile omului și egalitatea pentru persoanele LGBTI și cum va figura ea pe agenda Comisiei Europene și a Parlamentului European după alegerile din 22-25 mai 2014.

Concluziile dezbaterii:

  • este nevoie de o „foaie de parcurs” pentru lupta contra homofobiei, necesară mai ales pentru a rezolva problemele din statele UE în care „sunt violate drepturile omului și drepturile persoanelor LGBTI”; viitorul comisar pentru drepturile omului trebuie să impună această foaie de parcurs;
  • este nevoie urgentă de o directivă anti-discriminare (directiva are caracter obligatoriu la nivelul Uniunii – nota mea);
  • principiul subsidiarității nu mai poate fi invocat de UE când este vorba de „îmbunătățirea egalității LGBTI” în statele membre;
  • este nevoie de un leadership la nivelul Comisiei Europene pentru egalitatea LGBTI (un comisar – nota mea).

Oamenii politici prezenți și-au exprimat dorința de a face din UE un campion al egalității LGBTI.

Din panel au făcut parte:

  • Guy Verhofstadt, Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și candidat la președinția Comisie Europene,
  • Hannes Swoboda (Președintele Grupului Socialist),
  • Sirpa Pietikäinen (PPE),
  • Marije Cornelissen (Partidul Verzilor),
  • Gilles Garnier (European Left Party).

Guy Verhofstadt a fost invitat la București cu ocazia Săptămânii Cetățeniei Europene organizate de SNSPA în noiembrie 2013, pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa. Dînsul a lansat la Biblioteca Centrală Universitară o carte scrisă în colaborare cu eurodeputatul Daniel Cohn-Bendit, numită Trezește-te, Europa! Manifest pentru o revoluție postnațională în Europa.

În România se organizează mastere pe tema „studii de gen” din 1998.

Alina Ioana Dida
Alina Ioana Didahttp://alinaioanadida.blogspot.ro
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Cele mai recente

Cele mai citite