„Lumea din Occident prezenta situaţia ţării noastre şi ale altor ţări socialiste în felul următor: „exista un monopol ideologic în ţările socialiste, precum România şi China: statul socialist considera embrionul ca o „proprietate” a lui, având dreptul să hotărască asupra soartei lui; pe baza acestei ideologii, femeile însărcinate din România erau obligate să-şi menţină sarcinile, iar în China ele erau obligate să avorteze. (…) Când Partidul Comunist lua o hotărâre, indiferent care era aceasta, orice critică adusă ei era considerată a fi un act de trădare a statului (…); după anul 1989, aici, în România, unde avorturile erau interzise, se observă, ca o reacţie aşteptată, o creştere a ratei avorturilor”. Această caracterizare a situaţiei corespunde tristului adevăr din perioada comunistă pe care a traversat-o ţara noastră.
În România „democrată” observăm o mutare a problemei de la un pol la celălalt. Acum, femeia are libertatea şi dreptul de a deveni „proprietarul embrionului”, de a decide pentru viaţa lui. Zilnic, femeile iau decizii şi sunt omorâţi copii. Femeia din România şi-a dorit să nu mai fie îngrădită de o lege, de o ideologie. Cuplurile nu-şi mai doresc mulţi copii, ci o viaţa mai bună, lipsită de griji, o comoditate şi o stare materială de care doar auziseră că există în Occident. Dar această libertate a fost greşit înţeleasă. Inevitabil, împreună cu toate aceste „drepturi” a pătruns şi la noi în ţară revoluţia sexuală din Occident. Părintele Prof. Dr. J. Breck afirmă: „Dacă experienţa sexuală printre adolescenţi nu mai este ceva nou, numărul tinerilor care sunt „activi sexual” a crescut dramatic în ultimele trei decenii. […] Totuşi, de-a lungul anilor, atât experienţa pastorală cât şi mass-media au arătat că revoluţia sexuală a adus în societatea americană mai mult confuzie decât libertate, mai mult libertinaj decât eliberare. Odată ce televiziunea şi-a intrat în rol, iar producătorii au început să realizeze puterea sexualităţii în vânzarea produselor, a început reeducarea socială în masă privind valorile sexuale, aceasta ducând la o importantă restructurare a rolurilor sexuale tradiţionale. O consecinţă majoră a fost dărâmarea vechilor tabuuri legate de pornografie, sex extraconjugal şi copii nelegitimi. De la jocurile inocente ce caracterizau relaţiile (publice) dintre bărbat şi femeie din prima jumătate a secolului, s-a trecut la comportamentul dezinvolt şi la epidemia sarcinilor la adolescente”. Asistăm neputincioşi acum la aceleaşi evenimente şi în România.
Fragment din „Indrumarul medical si crestin despre viata al Federatiei Organizatiilor Provita Ortodoxe din Romania”, pr prof Dr Ilie moldovan, dr Christa Todea-Gross, ed Renasterea 2008, Cluj-Napoca, p. 174. Descărcați cartea gratuit de aici.