back to top

Julian Săvulescu: Prin screening genetic putem crește IQ-ul unui copil

mqzkftfw-1395684095Julian Săvulescu, filosof și etician de origine română, profesor la Oxford, adept al „îmbunătățirii” speciei umane prin folosirea mijloacelor medicale, a scris de curând un articol pentru The Conversation, în colaborare cu Mikael Dunlop. Articolul tratează o descoperire în genetică. Voi face un rezumat al articolului.

Luna trecută, Universitatea din Cardiff a prezentat un studiu conform căruia copiii ce prezintă două alele* ale genei Thr92Ala și simultan niveluri scăzute de hormoni tiroidieni au un risc de patru ori mai mare de a avea un IQ scăzut. Această combinație este întâlnită la 4% din populația Marii Britanii. Astfel am putea anticipa (și „preveni”) ce copii vor fi mai puțin inteligenți.

Rezultatele sunt preliminare, dar sugerează că, dacă i-am administra din timp hormoni tiroidieni unui copil, i-am putea crește nivelul de inteligență. Această descoperire ridică o problemă de bioetică.

Coeficientul de inteligență și calitatea vieții

De multe ori spunem că a fi mai inteligent nu înseamnă că vei avea neapărat o viață mai bună. Studiul s-a ocupat de cei care au un IQ între 70 și 85. Chiar și cei care au un IQ între 75 și 90 au multe dezavantaje.  Ei obțin de obicei slujbe mai proaste. Mai mult de jumătate dintre cei care au acest IQ și vor să intre în Armata SUA pică testul de admitere. Ei prezintă un risc mai mare de a trăi în sărăcie (16%), de a ajunge dependenți pe termen lung de ajutorul social și de a abandona școala (35%), spre deosebire de oamenii cu o inteligență medie. Ei au chiar un risc mai mare de a fi uciși sau de a ajunge la închisoare.

Linda Gottfredson, care a efectuat acest studiu, e de părere că un IQ de 75 este pragul determinant pentru nivelul de viață. E clar că nivelul de inteligență mai redus, chiar dacă nu e clasificat ca debilitate, este dezavantajos.

Dacă le putem îmbunătăți inteligența, de ex. cu hormoni tiroidieni, ar trebui să o facem.

Decizii etice

Este important să observăm că pragul de „normalitate” aici nu are nici o importanță morală. IQ-ul de 70, stabilit statistic, este linia de demarcație dintre inteligența medie și dizabilitatea intelectuală. Tot statistic, circa 2% din populație se va afla sub această linie. Dar când definim o boală putem folosi alte intervale pentru a stabili cine se califică pentru tratament.

O altă obiecție la îmbunătățirea speciei prin tratament este că va crea inegalitate, permițîndu-i celui bogat să ajungă mai inteligent. Totuși, intervențiile terapeutice în acest caz s-ar adresa celor cu un IQ între 70 și 85, deci ar reduce inegalitatea. Acesta este un argument în favoarea intervențiilor terapeutice cu hormoni tiroidieni.

Natură și nutriție

Informațiile aduse de acest studiu pot fi folosite și altfel. Acum, în decursul procesului de fertilizare in vitro (FIV), embrionii sunt testați de rutină, din punct de vedere genetic, pentru bolile grave. În curând, analiza integrală a genomului va fi foarte ieftină. Ar trebui să testăm variațiile genetice care contribuie la un IQ scăzut? Ca și în acest studiu, există situații în care o singură genă modificată (din perechea de gene care determină un caracter) nu produce modificări dezavantajoase pentru om decât dacă mai există un factor de risc (în acest caz, nivelul scăzut de hormoni tiroidieni).

După părerea mea, ar trebui să testăm embrionii și pentru aceste modificări. Să ne imaginăm că într-o FIV producem zece embrioni. Ei nu prezintă boli grave, dar unul dintre ei are perechea de gene Thr92Ala. Dacă avem nouă embrioni fără această modificare, cu potențial dezavantajos, de ce să nu alegem unul dintre ei? Desigur, acest lucru nu ne garantează că embrionul ales va avea un nivel de inteligență mai ridicat, dar astfel putem să reduce un risc.

Efectele sunt mult mai grave decât alternativa și le-am putea reduce în parte, mai ales că nu am avea costuri mari. A fi responsabili presupune să folosim și informația genetică cu caracter de predictibilitate, chiar dacă are un grad de predictibilitate mic sau necesită un anumit context genetic.

O altă obiecție este că nu ar trebui să folosim selecția genetică, ci să încercăm să îmbunătățim factorii de mediu. Dar viața nu este chiar atât de controlabilă și nu putem garanta că prin supravegherea mediului vom avea succes. Tot ce putem face în viață este să încercăm să reducem riscul de a se produce un lucru rău și să creștem șansele de producere a unui lucru bun. Aceasta presupune și folosirea informației genetice. (după theconversation.com)

* Explicație:

– gene alele = pereche de gene = determină un anumit caracter.
– toate genele sunt grupate în perechi, nu există genă care să stea „suspendată” singură în cromozom.
– o alelă modificată, aflată într-o pereche nu produce neapărat o boală; depinde ce alți factori mai există și mai depinde de un caracter al ei (care poate fi determinant sau recesiv).
– de obicei, genele alele determină sinteza unei proteine (numită caracter în genetică; exprimată popular prin Culoarea părului, Confomație etc – dar astea toate sunt produse de o combinație de gene alele).
Alina Ioana Dida
Alina Ioana Didahttp://alinaioanadida.blogspot.ro
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Cele mai recente