Nu cred ca poate exista vreun context în care decizia de a naşte copilul nu ar fi posibilă, decât doar dacă mama ar fi legată şi dusă cu forţa pentru a avorta. Altfel o femeie atunci când află că este însărcinată, singura decizie pe care poate să o ia este aceea de a lăsa copilul în viaţă, de a nu-l ucide. Alternativa „alegerii” este o găselniţă nouă, care sub scuza a diferite şi multe pretexte: medicale, financiare, de studii, de vârstă, etc., etc., spune că este mai bine sau mai „prudent” ca copilul să fie omorât. Dacă nu se doreşte naşterea unui copil din motive obiective, atunci cei doi au posibilitatea să ia cu adevărat o decizie înţeleaptă, şi anume aceea a abstinenţei, iar pentru cei care nu au auzit de aşa ceva, aceştia se pot „documenta” şi pune în practică o viaţă de curăţie trupească. Cine nu poate „rezista”, atunci acela va trebui să accepte că acest lucru implică conceperea unor copii care sunt oameni ca şi noi, cu drepturi depline, şi pe care nu putem să-i omorâm după cum ne vine nouă să „decidem”. Dacă părinţii noştri ar fi luat „decizia” de a ne avorta, de a ne ucide, ar fi fost un lucru de acceptat şi de înţeles?