Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis săptămâna trecută un raport în care le recomandă tuturor statelor să legalizeze avortul la cerere, inclusiv pentru adolescente, să permită schimbarea de sex şi să interzică incriminarea unor comportamente cum sunt prostituţia şi relaţiile între persoanele de acelaşi sex, informează Center for Family and Human Rights.
Expresiile „sănătate sexuală şi reproductivă” şi „drepturi reproductive” au apărut pentru prima oară în documentele ONU la Conferinţa pentru Dezvoltare şi Populaţie de la Cairo, din 1994, dar formula „drepturi sexuale”, preferată de OMS, agenţie a ONU, este respinsă de mai multe state intrucât include orientarea sexuală şi identitatea de gen, noţiuni care contravin legislaţiilor naţionale. În prezent nu există un consens la nivel internaţional în ceea ce priveşte definiţia juridică a drepturilor sexuale.
După ce şi-a recunoscut incompetenţa în limitarea epidemiei produse de virusul Ebola, în care au pierit peste 11 mii de oameni, OMS continuă să-şi concentreze atenţia şi resursele pentru a promova „drepturile sexuale”. Raportul le recomandă statelor să le asigure minorilor o „educaţie sexuală completă” astfel încât competenţele, abilităţile şi valorile predate să-i ajute să aibă o „opţiune informată şi responsabilă pentru viaţa lor sexuală”. Aceste „valori” sunt puse în antiteză cu cela ale moralei tradiţionale, care sunt prezentate ca negative.
Citește și: Organizația Mondială a Sănătății recomandă începerea educaţiei sexuale „la vârsta de 0-4 ani”
OMS mai recomandă ca statele să nu mai permită obiecţia de conştiinţă medicilor care refuză să efectueze avorturi sau operaţii de schimbare de sex, ca şi farmaciştilor ce refuză să se aprovizioneze şi să elibereze „pilula de a doua zi”.
Deşi OMS recunoaşte că toate sistemele juridice folosesc dreptul penal pentru a acuza şi pedepsi comportamentele dăunătoare şi pentru a-i feri pe oameni de rău, totuşi nu admite că şi „relaţiile sexuale consensuale dintre două persoane conştiente” pot fi rele în sine, chiar dacă sunt asigurate standarde de sănătate ridicate. Pentru OMS, sănătatea sexuală este totuna cu libertatea sexuală fără limite.