Curtea Constituţională a Spaniei admis că un farmacist poate apela la obiecţia de conştiinţă atunci când alege ce medicamente să elibereze în propria farmacie, informează The Telegraph. Decizia Curţii s-a bazat pe libertatea de conştiinţă şi a religiei, prezente în Constituţia ţării.
În 2008, un farmacist din Sevilla a fost amendat cu 3000 euro pentru că a refuzat să pună la dispoziţia clientelei „contraceptivul” hormonal cunoscut sub numele de „pilula de a doua zi”. Farmacistul a dat în judecată Guvernul din Andaluzia şi a câştigat în apel.
Curtea a ţinut cont de faptul că farmacistul era înscris în registrul celor care fac apel la obiecţia de conştinţă şi a luat în considerare localizarea farmaciei, în centrul oraşului, unde clienţii pot găsi uşor alte farmacii. Pilula de a doua zi poate pune probleme de conştiinţă din cauza potenţialului său abortiv.
Comentariu: Termenul „abortiv” nu apare menționat în prospectele și reclamele la produse precum „pilula de a doua zi” şi nici în alte clasificări ale metodelor „contraceptive” post-coitale similare în literatura de specialitate, deoarece aceste produse sunt considerate a fi doar contraceptive.
Definiția lor este următoarea: „Aceste metode urmăresc prevenirea unei sarcini după un act sexual neprotejat, posibil fertil. Obiectivul este prevenirea sarcinii încă din stadiul de implantare.” (Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), Manual de planificare famillală, 2000, p. 11-1;)
Motivul acestei contradicții este acela că, oficial, medicina nu recunoaşte sarcina decât după nidaţie (implantarea embrionului în uter), care se produce la sfârșitul celei de a doua săptămâni după concepție, în timp ce pilula de a doua zi se utilizează, așa cum îi spune și numele, imediat după un contact sexual neprotejat. Cu toate acestea, medicii calculează ÎNTOTDEAUNA vârsta sarcinii începând de la momentul concepţiei. Astfel, graviditatea (sau sarcina) este definită ca fiind „starea femeii gravide din momentul conceperii fătului şi până la naşterea lui” (Dicţionarul explicativ al limbii române). Despre acest compromis vorbesc si alţi autori: „S-a întâmplat vreodată ca ginecologul să nu ia în calcul cele 12-14 zile de la concepţie? După concluziile lor, sarcina ar trebui calculată numai din momentul nidaţiei. Se naşte întrebarea: ce era copilul în acest timp şi în ce stare se află femeia în cele 12 zile de la concepţie?”. Deci medicii se confruntă cu o dilemă[…]” (Renate Böl, Die Wirkung der Anti-Baby-Pille vor und nach der Empfängnis, D 69518 Abtsteinach/Odw., 3. überarbeitete Auflage 2001, p. 34).