În septembrie va avea loc primul congres naţional pe teme de gen din Franţa, organizat de Institutul Genului, ce face parte din CNRS (Centrul Naţional pentru Cercetări şi Ştiinţe).
În comitetul ştiinţific este inclusă și Irène Théry, o teoreticiană a „dezinstituţionnalizării familiei”, care a participat la elaborarea proiectului noii Legi a Familiei din Franţa, mult contestat şi despre care blogul nostru a mai scris (vezi aici).
După cum este afişat pe program, ambiţia organizatorilor este să facă să treacă drept ştiinţifice lucruri care nu sunt:
„Congresul vrea să demonstreze importanţa ştiinţifică, vitalitatea şi diversitatea studiilor de gen din Franţa şi din lumea francofonă, desenând un tablou cât mai complet posibil al cercetărilor care se duc în prezent în acest domeniu. Congresul cuprinde ateliere pe tematici sau obiecte de cercetare deja bine identificate, precum şi ateliere pe tematici emergente, rod al interdisciplinarităţii sau ale noilor interogaţii.”
Congresul este organizat pe 12 axe, de exemplu „Genul şi educaţia”, „Gen. Producţie. Piaţă”, „Gen, religii şi secularizare” şi ” Gen. Familie. Parentalitate”.
Dacă aruncăm o privire asupra programului, constatăm că temele lobby-ul feminist şi LGBT sunt bine reprezentate:
– Preotul catolic, o masculinitate subversivă?
– Să introducem genul în educaţie: instrumente de acţiune.
– Sex, gen, orientare sexuală: problematici în şcoală.
– Sexualitate şi identitate queer.
– Masculinitate şi hegemonie.
– Pentru o definiţie multidimensională a orientării sexuale.
– Să educăm în mod egal: deconstruirea genului?
– De la familie la clasa sexului, de la diferenţă la inegalitate.
(după Le Salon Beige)